ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.02.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Timişoara
ÎNSCRIS: 10.02.19
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JAN-2019
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 5 MIN

Paris - minivacanta de iarna

TIPĂREȘTE

Pentru ca de fiecare data cand urmeaza sa plec undeva consult sfaturile si parerile voastre, am considerat ca ar fi frumos sa impartasesc si eu cu voi experientele mele. Am sa incep cu cea mai recenta si promit sa apelez la memorie pentru a scrie si despre cele din trecut.

Asadar, astazi voi scrie despre scurta vacanta din luna ianuarie din Paris. Recunosc ca am avut emotii in legatura cu perioada aleasa si m-am rugat sa fie vreme buna de plimbare. Noi am fost in perioada 25-28 ianuarie. Erau prgnozate 8-9 grade si precipitatii. In primele doua zile a fost ok, 2-3 scurte reprize de ploaie, dar e mult spus ploaie; nici macar nu erau picaturi, ci o ploaie marunta. N-a fost nevoie sa apelam la umbrele pentru ca s-a oprit rapid. In ulima zi a plouat mai mult si am ales sa mergem la Luvru pentru a scapa de ploaie.

Am aterizat dimineata in aeroportul Beauvais si de acolo am luat autocarul pana in Paris. 17€ pretul calatoriei, iar daca cumperi online e cu 1,5€ mai ieftin. Calatoria cu autocarul este cam de o ora si 30 de min. Cu acesta ajungi pana in statia Porte Maillot din Paris si de aici ai legaturi cu metroul si autobuze spre orice zona din oras. Atentie mare la intoarcere spre aeroport! Pleaca cate un autocar cu 3 ore inaintea fiecarui zbor. De exemplu, noi aveam decolarea la ora 9, iar autocarul "nostru" a plecat la ora 6 din statie. Daca mai este vreun zbor la 10-15 min distanta de zborul vostru, atunci mai pleaca un autocar cu care va puteti incadra in timp. Noi am avut ghinionul ca linia 1 de metrou sa nu functioneze chiar in dimineata aceea (se stricase ceva la metrou/sina) si sa trebuiasca sa ne reorganizam traseul. Am ajuns la limita in statie, dar nu am putut urca deoarece era coada si a trebuie sa ne asteptam randul. Cele doua autocare care plecau s-au umplut pana sa ajunga la noi si le-am pierdut. Am apelat la varianta "disperata", Uber. 110€ pana la aeroport, dar macar nu am pierdut avionul.

Cazarea am avut-o la un hotel in zona garii de nord si am inceput prima zi de plimbare cu obiectivele cele mai apropiate de cazare. Este important sa cautati cazarea pe langa o statie de metrou deoarece Parisul are o retea de metrou bine dezvoltata si odata ajunsi la metrou puteti merge oriunde.

Asa ca prima zi am rezervat-o zonei de nord, cartierul Montmarte, Sacre Coeur, Moulin Rouge, Notre Dame si Muzeul Luvru. La Luvru am dat doar o tura pe exterior, am facut poze si am revenit in ultima zi pentru interior. Ne-am cumparat o cartela de metrou valabila 3 zile pe toate liniile de metrou, RER si autobuz si a costat 27€ de persoana. Eu zic ca merita banii la cat am folosit-o. Dar e important sa stiti ca nu este valabila 72 de ore (cum am crezut noi), ci trei zile de la data activarii. Noi am luat-o in vineri la ora 10 si am crezut ca e valabila pana luni la ora 10. Gresit! Era valabila vineri, sambata si duminica (3 zile, nu 72 de ore). Deci, indiferent de ora la care o activezi, ziua respectiva reprezinta prima zi. Se putea lua si pe mai multe sau mai putine zile. In prima zi am urcat cu funicularul la Sacre Coeur pentru ca deja ne dureau picioarele, iar cartela a fost valabila si pt funicular.

Sa revenim la ceea ce am vizitat in prima zi. Cartierul Montmartre este foarte dragut, cu stradute inguste si in panta, cu piatra cubica, cu multe restaurante, cafenele si magazine de cumparat tot felul de amintiri. Peste tot miroase a unt de la patiseriile din zona. Tot aici am gasit si Sacre Coeur. Intrarea este gratuita si va recomand sa intrati. Daca la urcat am luat funicularul, la coborare am ales sa ne plimbam prin parcul din fata bisericii. La iesire din biserica era un magazin de unde am luat un vin fiert foarte bun (5€ paharul). De aici am luat-o la pas pe stradute si am ajuns la Moulin Rouge. Aici am facut poze, am rasfoit un pliant si cam atat. Cel mai ieftin bilet de intrare (fara cina) era in jur de 120 €/persoana.

Am luat metroul spre catedrala Notre Dame. Frumoasa, impunatoare, detalii elegante peste tot. Am stat 5 min la coada si am intrat. Nici aici nu se plateste bilet de intrare. Inauntru parea ca patrunde o lumina mov/albastra prin ferestrele pictate. Te poti plimba in jurul bancutelor din centru si poti admira diverse machete cu scene din biblie.

De aici am ajuns la Luvru, unde am facut doar poze din cutrea exterioara. Este impresionant de mare si de lucrul acesta ne-am convins cand am fost in interior. Celebrele piramide erau pozate de toata lumea si cu greu gaseai un loc sa te pozezi doar tu cu piramida. Intrarea la muzeu este 15€ si poti intra/iesi de mai multe ori, biletul fiind valabil toata ziua. Dupa sedinta foto de aici am mers in cautarea unui restaurant si apoi la hotel.

Ziua doi a inceput cu turnul Eiffel pe care l-am zarit inca din metrou. Va sfatuiesc sa il admirati si din Trocadero si din Champ de Mars. Dupa turn am mers la hotel de Invalides (muzeul armelor), am facut o pauza de masa si am continuat cu gradinile Tuileries si podul Alexander III. In drum spre acest pod am trecut pe un altul unde ne-am cumparat lacat si l-am legat de pod. De aici am mers la arcul de Triumf, unde am si urcat. Intrarea se face printr-un pasaj pietonal subteran. Urcarea pe arc costa 12€ fara lift. Aici nu exista decat varianta de urcat pe picioare. In acea seara am revenit la Turnul Eiffel pentru a-l admira si noaptea, aprins. Primele 5 min are fiecarei ore sunt cele in care turnul este invadat de milioane de lumini care se aprind si se sting. Pe mine m-a fermecat jocul de lumini si ce aer ii dau turnului.

Ziua a treia a ineput cu Turnul Montparnasse care este cel mai inalt punct al Parisului. Apoi am mers la Palatul si gradinile Luxemburgului. Pentru ca vremea nu a tinut cu noi, am ales sa mergem direct la Luvru pentru restul zilei. Poti petrece aici cateva ore bune avand tot ce ai nevoie: vestiare, toalete, restaurante si vreo 3 etaje cu obiecte de arta, sculpturi, picturi si multe altele. Daca stai sa le iei pe fiecare la pas, nu iti ajunge nici o zi intreaga. M-a surprins placut aici apartamentul lui Napoleon, nu ma asteptam la asta in muzeu. In rest, multe obiecte frumoase de admirat si bineinteles Monalisa, vedeta muzeului. Cam asa am incheiat ultima zi de plimbare.


[fb]
---
Trimis de Mihaela 27 in 11.02.19 00:22:08
Validat / Publicat: 11.02.19 06:45:16
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în FRANȚA

VIZUALIZĂRI: 7564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mihaela 27); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Luvru
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[11.02.19 06:43:34]
»

@Mihaela 27: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

===

Cazarea am avut-o la un hotel in zona garii de nord

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

r-Uca
[11.02.19 15:04:33]
»

Foarte detaliat articolul, felicitari!

Eu as fi totusi curioasa sa aflu cum e atmosfera din Paris cu toatele prostele actuale? Ti s-a parut un loc sigur? Sunt turistii afectati in vreun fel?

Mihaela 27AUTOR REVIEW
[11.02.19 15:30:48]
»

@r-Uca: Din fericire lucrurile stau destul de bine. Protestele sunt organizate doar sambata pe anumite trasee prestabilite. Protestatarii sunt pasnici din ceea ce am vazut noi.

Am iesit de la metrou si cautam un loc unde sa mancam. Intrand in restaurant am vazut ca patronii restaurantului au luat masutele de afara, le-au bagat inauntru si au inchis usile. Ne-au spus ca in 10 min va trece coloana de protestatari si acolo suntem in siguranta. Oamenii defilau cu pancarde si mesaje, dar fara nimic violent. Dupa ce au trecut de restaurant, au deschis din nou usile si am putut iesi.

Daca vrei sa eviti orice neplacere, nu alege sa mergi in weekend. Chiar si in situatia noastra, noi ne-am simtit in siguranta si nu s-a creat panica in jurul nostru.

Nu am vazut prea muti politisti in zonele obiectivelor turistice. Probabil ca erau acolo unde are loc manifestarea.

mbrandusa
[12.02.19 20:20:39]
»

@Mihaela 27: Buna, cartela valabila trei zile de unde se cumpara? Si are o denumire anume?

Mihaela 27AUTOR REVIEW
[12.02.19 20:38:47]
»

@mbrandusa: Noi am cumparat-o din statia Potre Maillot cand am coborat din autocar. E statie de RER acolo si au ghiseu de unde poti cumpara bilete. Am spus ca vrem un abonament pe 3 zile valabil pe toate mijloacele de transport in comun.

Cand cobori din autocar si iesi din statie esti chiar intr-un sens giratoriu. Statia de RER se afla pe partea opusa si trebuie sa ocolesti sensul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mbrandusa
[12.02.19 21:33:42]
»

@Mihaela 27: multumesc

crisa39
[25.02.19 08:53:13]
»

Pe 20 Martie plec si eu la Paris, voi prinde weekend-ul acolo, dar pentru sambata am programat sa vizitam Versailles tocmai din cauza manifestatiilor. M-ar fi interesat daca ai facut croaziera pe Sena si cu cine.

Mihaela 27AUTOR REVIEW
[25.02.19 09:33:38]
»

@crisa39: Din pacate nu am mai avut timp si de croaziera, plus ca vremea nu era cea mai placuta pentru plimbare. Nu iti pot recomanda nimic pentru plimbare pe Sena.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crisa39, mbrandusa, Mihaela 27, r-Uca
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța / city-break la Paris:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079478979110718 sec
    ecranul dvs: 1 x 1