Sejur la Paris

TIPĂREȘTE

Frumusetile montane ale Alpilor (vezi impresii, vezi impresii, vezi impresii, vezi impresii) ne-au umplut bateriile pentru un an asa ca ne-am urmat programul spre Paris.

De la Chamonix prin sudul Genevei, evitand aglomeratia Lyon, apoi spre Dijon si in final Paris. Drumul nu foarte lung, vreo 620 km (din care peste 590 pe autostrada) ne-a luat vreo 8 ore cu 4 opriri (puneti la socoteala ca de la intrarea in Paris pana la hotel – situat in centru, am facut aprox 45min). Benzina mai scumpa ca la noi, 1,68 euro/l dar taxele de autostrada de-a dreptul nesimtite. Stiam ca francezii taxeaza cu 5 euro/100km (era gresit taxa corecta era de 8 euro), dar eu am platit in trei etape (2 cu cardul in valoare de 5,70 euro si odata cu tichetul de taxare 42,5 euro) 48,20 euro.

Mari zgarciti, dar asta este, Parisul costa. Cand te gandesti ca ii ocaram pe elvetieni ca percep taxa pe un an intreg chair daca mergi doar 9 ore prin tara lor. Drumul foarte bun, impanzit la tot pasul de indicatoare spre tot felul de castele sau domenii senioriale. Nu aveam timp de asa ceva.

Am ajuns in oras relativ simplu, GPS-ul fiind bine actualizat. Din nefericire, in dorinta de a ajunge in camerele de hotel mai repede nu am facut plinul la periferie. Mare greseala, de neiertat daca vrei sa stai linistit la plecare. Mi-a fost imposibil sa gasesc o benzinarie in oras, mai aproape de 30 de minute de mers cu masina (sunt destule pompe – nu benzinarii in adevaratul sens al cuvantului, dar care la ore matinale sau noaptea sunt inchise).

Primul drum l-am facut la agentia de unde comandasem on-line ParisPass ( parispass.com ), pe care le si platisem cu vreo 170 euro/persoana pentru 6 zile. Pentru ca aceste carduri sau dovedit foarte utile, merita sa zobovesc putin. Plata mi s-a oprit in momentul finalizarii comenzii on-line la un curs rezonabil. Asta nu inseamna ca nu-l puteti cumpara chiar de la sediul firmei pe care-l gasiti pe site.

Ce ne-a oferit: transport pe toate mijloacele in zonele 1-3 ale Parisului si suburbiile acestor zone, acces in La Defense, Le Bourget, Biserica Saint Denis (doar la trenul spre Versailles si Chantilly am platit); intrarea la 52 obiective turistice de interes (muzee, lacasuri de cult, obiective arhitectonice, palate etc). Noi am reusit sa vizitam vreo 20 de obiective si am platit doar in doua situatii, la Opera Garnier, Cripta si domul de la Sacre Coeur, opera este singura care lipseste din card. Cu acelasi card (de fapt sunt 4 carduri) am facut doua plimbari de cate doua ore, una cu autocarul descoperit si una cu vaporul pe Sena (de la Turnul Eiffel pana la Notre Dame, inconjurand Ile de la Cite). Vizitele pe care le-am facut pe baza cardului ne-ar fi costat aprox. 131 euro/persoana la care daca adaugati transportul in cele 6 zile si scutirea de stat la coada, veti constata rentabilitatea unui asemenea card. Odata cu cardurile (de transport, pentru muzee, voucherele de calatorii) am primit un ghid al Parisului si o harta a transportului in comun.

Pentru a valorifica la maxim timpul la dispozitie (5 zile si jumatate intru-cat intentionam sa parasim Parisul, cu masina dis de dimineata) mi-am grupat obiectivele pe zone, functie de orarul fiecarui obiectiv si repausul de rigoare. Daca transportul si vizitele ne-au costat 370 euro cu totul, celelalte costuri (cazare, mese, cadouri, cafele) au fost de aproximativ 870 euro in 6 zile. De la bun inceput vreau sa precizez ca nu ne-am propus sa urcam in Turnul Eiffel sau sa mergem la EuroDisneyLand, suntem mai traditionalisti.

In ziua sosirii, dupa cazare si identificarea magazinelor alimentare din zona, am mers pe jos la Opera, prea tarziu pentru vizita – inchide la 17.45, am servit o cafea pe renumita terasa Café de la Paix, la parterul le fel de renumitului Grand Hotel (1 espresso 6 euro si o bere de 25cl, 8 euro). Pentru a nu pierde ziua de vizite, am luat autocarul rosu si am facut un tur de 2 ore prin tot centrul Parisului (statia de plecare era chiar la Opera). Asta ne-a ajutat sa avem o perceptie corecta asupra pozitiei celor mai importante obiective. Seara ne-am facut cumparaturile, am scris vederi celor de acasa si planuri pentru urmatoarele zile.

Ziua a 2-a am pornit pe jos spre Luvru (de la Grands Boulevards, strada Louvre, Marile Hale) si am intrat pe la piramida la subsol. N-am stat la coada pentru ca aveam card (lucru de care am beneficiat tot timpul) si am ales sa vizitam sectoarele Egiptul antic, sculptura greaca si etrusca, precum si pictura italiana. Am facut aceasta alegere si pentru faptul ca vizitasem cu 2 ani inainte Prado din Madrid iar pentru pictura impresionista vizam muzeul d’Orsey. Aglomeratia de la Gioconda eclipsa tabloul propriu-zis, in rest nimic care sa ne surprinda. Splendide salile de la etaje ca doar a fost sediul regilor Frantei.

Am iesit din Louvru dupa 1,5 ore si ne-am plimbat prin gradinile Tuilieries. Cam neingrijite in comparatie cu eforturile austriecilor sau spaniolilor pentru obiective similare, asta si pentru ca erau in refacere o parte dintre alei. Bineinteles ca nu am ocolit muzeul Oranjerie de la capatul dinspre Piata Concordia, muzeu care gazduieste cele mai mari picturi ale lui C. Monet.

Ne-am continuat promenada traversand Sena peste podul Concordia si ne-am indreptat spre fosta gara d’Orsey, in prezent una dintre cele mai renumite pinacoteci. Pe malul Senei, pe max. 400 de metri am observat conationali de-ai nostri, tigani si nu numai, la lucru. Metoda de operare se baza, cum altfel, pe credulitatea oamenilor. O femeie se apleaca in fata unei perechi plimbarete ca si cum ar fi gasit pe jos un inel sau o verigheta. Le spune ca nu este a ei, le demonstreaza asta incercand-o pe fiecare deget si le-o ofera. Daca accepti te-au prins. Nu mai scapi pana nu le dai bani sau mai rau. Daca vrei sa fii dur, mare atentie la cei din aceeasi categorie care supravegheaza totul. Am mai intalnit unul pe unul dintre bulevardele celebre ale Parisului si atat.

Am vizitat muzeul d’Orsey cu multa pictura impresionista si moderna, dar in care am vazut si o macheta splendida a Operei Garnier. Am servit o cafea si o bere la cafeneaua muzeului cu o perspectiva splendida spre Sena si Louvre si pana la dealul Montmartre si Sacre Coeur. Dupa un dejun frugal pe treptele muzeului am mers la Notre Dame in care, in afara catedralei pe care o stie toata lumea, am vizitat muzeul arheologic al catedralei in care am vazut urmele primelor asezari in Ile de la Cite, cand nu exista Parisul ca atare. Cand am vizitat aceasta catedrala nu stiam despre Biserica Sainte Chapelle (se afla in interiorul ansamblului Conciergerie, tot pe Ile de la Ciet aflata in imediata apropiere) care nu trebuie ratata sub nici o forma.

Ne-am intors la hotel iar seara ne-am prezentat la miniportul de langa Turnul Eiffel pentru croaziera. Daca esti la timp pe ponton prinz un loc mai in fata si lateral de unde privelistea este mai frumoasa. Am fost rapid pozati la urcare, poza de 10 euro intre coperti frumoase, pe care am si achizitionat-o la finalul calatoriei. Este destul de interesant sa vezi malurile Senei de la bordul navei cu toata animatia de rigoare. Repede acasa la odihna si planificarea celei de-a 3-a zi.

Ziua a 3-a am inceput-o cu drumul spre Versailles, cu trenul pentru 3,5 euro/persoana dus-intors. Am plecat dimineata pentru a intra la muzeu la 9.30 si bine am facut. Ne-am dat seama abia cand am iesit din muzeu, desi pentru cei care vor sa viziteze si palatele Trianon trebuie sa astepte pana la ora 12.00. Am uitat de program si, dupa vizitarea palatului si a gradinilor, am asteptat pe o pajiste deschiderea palatului unde s-a semnat nu numai soarta Ungariei (asa cum scrie in panoul explicativ) ci si a Romaniei, Bulgariei sau Austriei. Ciudat mi s-a parut ca terasa cu cafenea de la intrarea in micul Trianon se deschide, ati ghicit, tot la 12.00. Adica de ce sa poti astepta deschiderea muzeului la o cafea si o bere (tipic romanesc, pardon, frantuzesc). Revenind la marele Versailles, impresionant prin somptuozitate, opulenta, incarcatura baroca. Gradinile sufera de aceeasi boala, le-au facut niste englezi, cred, dar le ingrijesc francezii. Nu vreau sa par rautacios dar, dupa ce am vazut Schonbrun si El Escorial, stacheta este foarte sus. La intoarcere am luat un trenulet interior (o puteam face si la dus – era nevoie pentru ca este o distanta maricica intre Versailles si Trianon). Trenul regional si inapoi in Paris. Am facut un tur de forta, cu metroul, spre Esplanada Invalizilor (Hotelul cum ii zic francezii) unde am admirat priceperea lui Haussmann (creatorul Parisului modern, deh, un neamt) in aranjarea arhitecturala. Inchipuitiva Muzeul Invalizilor cu muzeul Armatei, cladire magnifica, avand in fata, spre Sena esplanada cu acelasi nume si care continua spre fluviu avand in dreapta cladirea Adunarii Nationale, apoi podul Alexandru al III-lea (unul dintre cele mai frumoase) iar dincolo de pod palatele, cel mic si cel mare.

Am vizitat mormintele unor mari barbati de stat francezi, dar mai ales domul construit in memoria ostasilor mari ai Frantei. De altfel, peste tot, in Franta, trebuie remarcata grija pentru pastrarea memoriei celor care s-au jertfit pentru tara. Impresionant mormantul lui Napoleon, nu-l credeam atat de mare. Muzeul armatei, care nu se opreste cu exponatele istorice la al II-lea razboi, dupa capitularea Frantei. Mi-au placut, in mod deosebit, exemplificarea participarii tuturor tarilor la cele doua mari razboaie, inclusiv de pe teatrele in care nu au luptat francezi sau ostasi din coloniile lor. Apoi sectorul referitor la rezistenta franceza in razboi, cea din partea ocupata a tarii. Am putut, in sfarsit, sa vad un exemplar din renumita masina germana de criptare a mesajelor renumita “Enigma” pentru care atatia militari si civili s-au sacrificat pentru a o aduce in Anglia. Romania este prezenta in acest mare muzeu prin uniforma generalului Gheorghe Mihail, cel numit de regele Mihail la conducerea Armatei Romane dupa 23 august 1944.

Desi foarte obositi, am alergat la centrul Georges Pompidou pentru a mai gasi deschise atelierele lui Brincusi (nu stiu de ce, dar la 18.00 se inchid). Ne-am simtit mandri, recunosc, fie si numai pentru faptul ca numai Brincusi are o constructie separata cu o firma mare, vizibila si de la 100 de metri. Francezii mi s-au parut a fi rigurosi in a respecta spiritul marelui artist roman. Doar ca, surpriza, peste tot unde sunt scrise exlicatii, Brincusi este “artistul care a venit la Paris in anul…” Nimic despre faptul ca a venit din Romania, daca nu ca este roman si a murit roman. Exista o brosura care amintea acest lucru. Imi aduc aminte despre cat de pretioasa este sectiunea franceza a Institutului Cultural Roman, dar care, se vede treaba, nu face nimic in acest sens. Explica totul prin universalitatea creatiei artistului roman.

Cu multa oboseala acumulata, ne-am retras la un restaurant in zona Operei si am luat o cina si indestulatoare si odihnitoare stropita cu destul de mult vin si cu o nota pe masura, 36,80 euro adica 40 cu ciubuc (pentru a va face o idee despre preturi va dau mai jos ce-am consumat: 0,5l vin rosu - 6,8; pene bolognese – 10,20; spaghete milaneze cu escalop snitel – 13,0; inghetata Melba – 6,80).

O zi mai mult decat plina si frumoasa.

Ziua a 4-a a debutat cu plecarea spre Montmartre. Am vizitat Sacre Coeur (urcatul scarilor pana la catedrala nu este chiar asa de speriat – exista si curse de titcar dar si un lift). Dupa ce am scapat de multimea de vanzatori ambulanti, majoritatea negri, am vizitat catedrala care domina si prin pozitie si prin marimea naosului. Privelistea asupra Parisului este deosebita, atat de pe esplanada din fata catedralei, dar mai ales din varful domului pe care l-am urcat nu fara efort.

Dupa reculegerea la numeroasele altare ale catedralei ne-am permis o plimbare pe bulevardul Clichy, piata Pigalle, trecand prin fata renumitei Moulin Rouge, pana la cimitirul Montmartre. Am ajuns aici doar pentru a vedea mormintele lui Zola (doar monumentul pentru ca ramasitele au fost mutate la Pantheon), dar mai ales al lui Francois Truffaut, cel mai mare regizor francez. Personal nu am fost impresionat de partea mai veche a cartierului atat de iubit de catre pictorii impresionisti. Putin din parfumul deceniilor trecute s-a pastrat asta si datorita multitudinii de magazine mici cu suveniruri, in mare parte chiciuri fara calitate si valoare.

Am continut ziua in aceeasi nota si am mers cu metroul spre est pentru biserica Saint Denis in criptele careia sunt inmormantati cei mai multi din regii Frantei si familiile lor (pe o perioada de aprox. 1000 de ani). Am remarcat cu cata grija si piosenie ingrijesc urmasii de azi, republicani, cei mai multi dintre ei patimasi, ramasitele capetelor incoronate ale Frantei si pe multi din cei cu sange albastru. In piata din fata catedralei am fost sfatuit cu insistenta de un politist autohton sa nu tin aparatul foto la vedere datorita hotilor.

Dar destul cu atatea constructii vechi. Fara a respecta programul stabilit am plecat spre catedralele moderne ale Parisului, La Defense. Sticla, beton, metal argintiu, design potrivit, intr-un cuvant, modern. Impresionant mai ales ca totul este functional. Nelipsitele terase, de interior si multe, foarte multe mall-uri. Am incercat doar renumitul magazin de materiale sportive Decathlon. Am cumparat ghete de munte cu 15 euro (la Chamonix erau la 75).

De observat ca pentru parisieni nu a contat ca renumitul arhitect Haussmann, cel care a trasat marile artere ale Parisului, a trait de mult. Ei il respecta si acum. Iti dai seama de asta cand vezi cum se incadreaza intreg ansamblul La Defense in spatiul mai general al bulevardelor de Gaulle, Grande Armee, Arcul de Triumf, Champs Elysees, Piata Concordia, Tuileries, Louvre. Mi-am dat seama de acest fapt cand am urcat pe Arcul de Triumf, mai ales ca era in drumul nostru. Din nou remarc grija pentru spiritul celor mari si morti ai Frantei. Nu poti sa nu te apleci sa citesti inscriptiile de pe pardoseala de sub arc sau numele atator locuri in care armata Frantei lupta pentru tara (chiar daca sunt si locuri din Indochina sau Algeria).

Seara pe Arcul de Triumf iti ofera prilejul de a vedea Turnul Eiffel in toate splendoarea lui, cand luminile incep sa se aprinda (aprox. 21.00). Am incheiat ziua cu o plimbare pe Champs Elysees, rezistand oricarei tentatii. Apropo de tentatii, la renumitul restaurant al scriitorilor, Fourquette o sticla cu vin de vreo 20 de ani costa 1200 euro.

Ziua a 5-a am destinat-o altei iesiri din Paris, spre Chantilly. Am ales vizitarea domeniului contelui de Orleans in urea unui documentar vazut la televizor cu vreo 5 zile inainte. Fara a iesi la suprafata am ajuns la Gara de Nord de unde contra 16 euro/persoana am luat bilete dus-intors pana la Chantilly Gouvieu statia terminus pentru castel. Biletele erau valabile, va vine sa credeti, 2 luni de la achizitionare. Puteam sa mergem si cu un autobuz dar nu am vrut sa ne complicam. La dus am luat un tren regional – am mers doar doua statii - iar la intoarcere, pentru a nu mai astepta mult timp am luat RER-ul (altfel de tren, de periferie) am oprit la mult mai multe statii.

Dupa o plimbare de 20 minute, de la gara, urmand indicatiile afisate, am ajuns la marele manej unde se organiza un concurs hipic pentru copii, am ocolit marele hipodrom foarte bine intretinut si functional (contele a avut o mare pasiune pentru cai) si dupa un palc de copaci ni s-a deschis privelistea spre un adevarat castel francez, inconjurat din trei parti de apa cu amenajari exterioare pentru care proprietarul nu a pecupetit nici bani nici eforturi. Am intrat cu Parispass, altfel ne-ar fi costat 18 euro de persoana pentru o zi de vizita.

Castelul mai are inca mobilierul si toate dotarile din perioada cat a fost locuit de proprietar. M-au impresionat imensitatea bibliotecii pentru care orice stat ar fi invidios (titluri de o mare diversitate din sec. XIII-XIX, litografii, machete, picturi etc.), si marturiile actiunilor politice, militare si mai ales diplomatice ale printului Conde, duce de Orleans. Gradinile, nu foarte bogate in flori, dar cu peluze superbe si cu lacuri pline de pesti (in special ciprinide foarte mari) incanta ochii si te fac sa stai acolo fara nici o tinta. De altfel dupa ora 11.00 (vizitele incep la 10.00) totul in jur s-a aglomerat. Fiind o zi de duminica au venit foarte multi francezi cu masinile (domeniul dispune de o parcare imensa langa marele hipodrom).

Multumiti pentru alegearea facuta ne-am intors la Parisul care ne devenise deja familiar. Ne-am intors in zona hotelului nostru in incercarea de a vizita totusi Opera-palat Garnier. Am platit si am vizitat muzeul, biblioteca, foaierurile, restaurantul si, surpriza, sala era ocupata pentru repetitii. Cu insitenta din parte-mi, desi nu era nevoie, un ghid mi-a stampilat biletele ca sa pot reveni a doua zi, fara plata, pentru a vizita sala mare de spectacole. O singura urma romaneasca la Opera din Paris. Nu Darclee, nu Spies, nu Vaduva, nu Gheorghiu doar o scenografa/costumiera cu un model din stagiunea 2002-2003.

Am profitat ca ne aflam in zona si am dat o fuga (a se citi 2 strazi) la muzeul parfumului. A fost mai putin decat ma asteptam - recunosc ca eram mai interesat de procesul tehnologic decat de cumpararea de parfumuri. Oricum am putut testa zeci de nuante ale diferitelor esente. Am si cumparat o sticluta de esenta de santal la 21 euro, foarte fin mirositoare.

Ne continuam aventura spre zona Montparnasse unde ne interesau turnul (al doilea ca inaltime din oras) si cimitirul. Am urcat cu un lift rapid pana la ultimile doua niveluri. La penultimul te asteapta o priveliste panoramica si un restaurant cochet si nu foarte scump. In dreptul celor mai importante directii de observat se aflau ecrane mari cu tauchscreen pentru completarea imagii reale cu explicatii si detalii pe ecran. Frumos si practic. La restaurant o cafea expresso 2 euro si o Heineken de 0,5l, 5,5 euro. Am urcat si pe platforma situata la 209m si am completat privelistea superba a Parisului. De aici, desenul marilor bulevarde este cu adevarat magnific. Inca o data m-am convins ca impunerea unei vointe politice juste reprezinta un act maret pentru contemporani dar mai ales pentru urmasi.

Am coborat multumiti spre cimitirul cu acelasi nume situat la 300 m distanta de baza turnului. De retinut ca cimitirul are doua sectiuni separate de o strada circulata. In sectiunea mai mare am gasit mormintele celebrilor Brincusi, Cioran, Ionesco si multi altii, artisti celebri. Dezamagit intr-un fel de simplitatea mormintelor, mi s-au parut chiar meschine prin lipsa oricaror trimiteri la opera si viata fiecaruia, am cautat celebrul “sarut” al lui Brincusi. Prea tarziu, se facuse deja 17.45 si ne-au rugat sa parasim zona. Statuia se afla in cealalta sectiune a cimitirului unde nu am putut intra decat a doua zi. Ciudat cum rezista aceasta capodopera fara o paza deosebita, de atata timp. Am gasit-o intacta ca si cum ar fi fost montata cu cateva zile inainte. Nu am deslusit prea bine cui a fost dedicata (inscriptiile s-au deteriorat, dar probabil ca le veti gasi pe net) dar fotografia arata o femeie frumoasa de origine rusa.

O zi plina care ne-a cerut si o odihna pe masura.

Ziua a 6-a am dedicat-o retusurilor, vizitelor ratate sau amanate si eventual cumparaturilor. Am inceput cu restanta de la Opera Garnier unde in 30 de minute am vizitat sala mare fara sa mai platim nimic. Impresionant tavanul pictat. Nu mi-am imaginat ca o sa-mi placa vreodata atat de mult Chagall. Aceasta a doua vizita gratuita a dovedit ca nu trebuie sa renunti fara a te lamuri asupra drepturilor pe care le ai.

Am pornit apoi spre Ile de la Cite pentru a vizita biserica Sainte-Chapelle. Am intrat fara a astepta la coada pe baza cardului si am vazut o minunatie de vitralii, cele mai renumite si mai mari din toate bisericile din Paris, alaturi de tavanul boltit al navei cu o decorare de exceptie reprezentand un cer instelat. De remarcat si ansamblul in care se afla biserica, constructii si amenajari deosebite ale Palatului de Justitie si Conciergerie. Ne-am limitat la a vizita doar biserica dupa care am pornit spre Pantheon. Drumul l-am facut in mare parte pe jos trecand si oprindu-ne la Sorbona si apoi la gradinile Luxembourg. Emotie si mandrie sa vezi aceasta citadela a scolii franceze “pazita” la intrare de un mare sociolog si pedagog Auguste Comte. Nu puteam parasi locul fara un ragaz de meditatie la cafeneau de la intrare (Tabac de la Sorbonne). Ne simteam solidari cu liceeni si studentii (desi nu incepusera cursuriele studentesti) din zona. Am servit o cafea de numai 2,3 euro si clatite la 4 euro.

Nu am putut intra in incinta universitatii si ne-am continut drumul spre Pantheon. Impunator, dominant, te obliga la piosenie, la respect. Aproape ca te simti mandru ca este parte a speciei care a realizat asa ceva. Iti vine sa le ierti totul francezilor, daca ai ceva de iertat. Impresionante atat cladirea dar si ansamblul zonei care o pune fericit in evidenta. Pantheonul adaposteste mormintele multor oameni de stat si de cultura francezi (multi adusi din nu mai putine celebre cimitire din Paris), expozitii temporale (noi am gasit expozitia cu operele lui J. J. Rousseau) si de acum celebru pendul al lui Foucault, care functioneaza si acum demonstrand, ca acum peste 100 de ani, ca pamantul se invarteste. In subsolul unde se afla criptele, gazdele, inspirate de altfel, proiectau filme documentare cu ceremoniile de aducere la Pantheon a diferitelor celebritati ale istorie si culturii franceze. Frumos si miscator. Ne-am continuat periplul la gradinile Luxembourg unde am dejunat la pachet si apoi spre “sarutul” lui Brincusi. Bulevardul care flancheaza cimitirul este plin de vanzatori de antichitati (multe sunt mai degraba vechituri) si de tablouri – tot un fel de talcioc romanesc.

Ne-am intors spre Sena incercand fara sanse de a vizita muzeul vinului (langa statia de metrou Passy). Lunea era inchis, greseala mea ca doar aveam programul. Daca tot am ajuns aici, am urcat spre Trocadero unde am admirat din nou perspectiva spre Turnul Eiffel vazut dinspre fantanile arteziene ale gradinii Trocadero si palatul Chaillot.

Nu am rezistat tentatiei, avand si timp la dispozitie si am vizitat Muzeul Marinei, ati ghicit, tot pe baza cardului. Interesant pentru istoria franceza a acestui domeniu despre care nu stiam mare lucru. M-au impresionat mica corabie comandata de Napoleon, originala, si pe care a folosit-o de cateva ori pe fluviile de nord-vest. Multe machete si picturi. Impresionante machetele care expliciteaza cum a fost ridicat, transportat si montat marele obelisc egiptean din zona Nilului mijlociu pana in piata Concordia. Nu a fost sectionat asa cum am crezut ci a fost adus ca bloc compact. Am retinut ca nu a fost prada de razboi ci donatie a egiptenilor. Exista in acest muzeu un obiect din otel (arata ca un profil de fuselaj), care demonstreaza forta campului magnetic controlat. Realizarea a fost superpremiata la tot felul de expozitii.

Multumiti de realizarea acestui tur de forta, dar constienti ca mai sunt multe, foarte multe de vazut, ne-am refacut proviziile pentru parasirea Parisului a doua zi dis de dimineata, renuntand la micul dejun si asa foarte subtire. In locul lui am luat de intrare un Le Figaro si am pornit in cautarea unei benzinarii si de acolo spre Germania. Am ales calea cea mai scurta de iesire din Franta trecand prin ceea ce francezii numeau “inexpugnabila” linie Maginot (care s-a dovedit pentru francezi si nu numai a fi mai degraba paguboasa, chiar catastrofala). Imi pare rau ca nu am oprit la Verdun pentru un minim omagiu adus sutelor de mii de francezi, germani, englezi si altii morti in primul razboi mondial.

Benzina nu am gasit-o sub 1,7 euro/litru iar taxa la fel de necontrolabila. Un exemplu pe baza de tichet: pentru 53,7 km am platit 4,3 euro. Restul platit a fost de 21,9 euro ceea ce corespunde taxei de 8 euro pe 100km. Nu am decat sa-i cred pe cuvant.

Au revoir France, willkommen Munchen. Promitem sa ne intoarcem la Paris pentru ce nu am apucat sa vizitam.

---

VIZUALIZĂRI: 5591 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI