Filosofie într-un os de pește?! Why not?!

TIPĂREȘTE

După dimineața petrecută pe plaja cu nisip portocaliu Xi (de fapt, într-un micuț și intim compartiment triunghiular, delimitat de pereți verticali de rocă albicioasă; de fapt, câteodată pe plajă, dar mult mai mult în apă; imaginați-vă numai: portocaliu-alb-turcoaz!!!), - ce să vezi?! – veni prânzul! Și cu ce veni el?! Previzibil, cu ghiorăieli prin burtici.

Hai și le-om potoli, deci! Un’ să fie, un’ să fie?!... Să vă zic cum facem noi în atari situațiune: deschidem GoogleMaps și „săpăm” un pic, asta dacă nu venim chitiți pe câte-un loc (nu și de data asta). Chiar nu știu cum și de ce a ales Tati Fishbones... Nu știu nici măcar de ce a ales Tati, că de obicei eu aleg! În fine, probabil că Cineva a luat degetul lui Tati și l-a pus pe hartă la vreo 2 cm mai la dreapta, fix pe Fishbones, cu vreun scop deocamdată obscur. Hmm... „Dar, Tati, dar nici măcar nu-i tavernă, e „decât” un baaaar! Adică de-ăla unde bei, nu unde mănânci!” Tati – nu și nu, Batman, Batman – puse GPS-ul în funcțiune și dădu bice cailor (-putere). Ok, abia aștept să zic: „Ți-am spus eu!!”

Pe hartă-s 2 cm, în realitate să fie vreun km, pe plajă, în linie dreaptă, direcția est. Acum, uitându-mă pe GoogleMaps, constat că nu-i chiar aceeași plajă, adică Fishbones nu se află pe Xi, ci pe Megas Lakkos; cu alte cuvinte, am mai vizitat o plajă și nici măcar n-am știut :)... Deși atât de aproape, cu mașina am făcut mai bine de 15 minute, gata să-mi iau gândul c-o să mai nimerim! Asta pentru că a trebuit să ne întoarcem în drumul principal, să călărim niște coclauri, apoi vreo 2 sate și abia după aceea s-o cotim din nou spre mare pe un drum vai-mama-lui...

În fine, am ajuns pe o faleză de pământ brăzdat de șleauri adânci, plaja era la vreo 2-3 metri sub noi, același nisip roșiatic, aceeași mare de un turcoaz incredibil! Am avut un sentiment de deja vu, locul aduce cu Corbu nostru sau chiar cu Tuzla (exceptând culoarea nisipului). Mult mai autentic însă decât Xi, fără muzici sacadate, fără șezlonguri de fițe, mult mai aerisit. Deși abia s-au uscat pe mine chiloții de baie, tare-mi vine să cobor în fugă cele câteva trepte și să mă imersez din nou!... Ok, poate după ce balotăm, să nu uităm de ce suntem aici!...

O cărăruie de pământ duce spre dreapta către intrarea rustică și veselă: 2 pari de lemn între care se etalează silueta mega-colorată a unui pește, pe care-i scris numele locantei. Poarta e deschisă, locu-i delimitat cu un gărduț de stuf, mai puțin latura dinspre plajă. O cărăruie din șipculițe de lemn străbate incinta înierbată, terminându-se fix în imensa terasă acoperită (tot cu stuf) sub care sunt aplasate câteva mese și scaune. (V-am zis?! Parcă-i cherhana de Corbu!)

La prima vedere, toate mesele-s ocupate, iar cele care nu-s, îs rezervate. Eu întreb dacă au și de mâncare (doar așa, să plec lămurită; da, au – ce chestie, m-am înșelat! scuze, Tati!), Tati nu se lasă impresionat de cartonașele de pe mese și întreabă unde putem să ședem și noi. Domnișoara cea drăguță palmează un cartonaș și – minune! iaca masa! Ba, ceva din privirile noastre o înduioșează în așa hal, că ne aduce și meniuri! Clar, e ziua noastră norocoasă! ????

Acuma să nu vă imaginați cine știe ce mâncătorie Fishbones ăsta!... Nu tu zeci de pagini de oferte, nu tu stele Michelin!... Prima pagină din meniu tranșează însă clar lucrurile: noi nu vă oferim doar mâncare, noi vă oferim mâncare bună și proaspătă, preparată din ingrediente locale (doar cărnița de ton o congelăm, și nici aia nu-i decât din captura zilei precedente, în rest totu-i fresh!), pentru că filosofia noastră de viață însumează mai multe chestii: dragoste, papa bun, muzică de calitate, artă și un spirit liber! Wow!

Concret: câteva capitole, câteva paragrafe în fiecare capitol. O carte subțirică, dar plină de esență, după cum se laudă... Aperitive, salate, feluri cu pește și fructe de mare, paste, carne și... un singur desert (baclava cu înghețată, pentru curioși). A, și ceva gen „oferta zilei” . Și licori de toate felurile, desigur.

N-a fost greu să alegem: o porție de meze pentru 2 (8,5 euro), pe urmă caracatiță la grătar pentru mine (12 euro) și sardine pentru Tati (9 euro). Un pic de pâinică de-a lor, grecească (1 euroi) și juma’ de vinuț alb (6 euro). Hai, că până-aici n-a fost greu! ????

Odată comanda fiind lansată, a venit momentul să ne relaxăm... Și unde se relaxează omul cel mai bine?! Da, știu la ce vă gândiți, în general aveți dreptate, dar nu și data asta. Adică nah, nu te duci la budă la tavernă (mă rog, bar) în Grecia, în an pandemic, să te relaxezi! Te duci stresat, transpirând pe sub mască, rezolvi repede ce ai de rezolvat și te întorci la masa ta. (Dealtfel, curat, dotat cu de toate, nimic de reproșat.)

La masa ta – da, te poți relaxa, poți privi nestingherit în jur, că oricum n-ai ce face până primești ce-ai comandat. Cu ocazia asta constați că locul chiar e fain tare, îți place din ce în ce mai mult! Ce decor mișto pe stâlpul central (un set de tacâmuri supradimensionate dispuse în Y), ce corpuri de iluminat haioase! Și măsuțele din rândul dinspre mare, cu scaune-șezlong, și separeul încropit din șipculițe albe, și treptele ce coboară din mijlocul terasei fix pe plajă!

Ne-am extras (un pic cam forțat) din visare în momentul când am primit micuța carafă de vin, urmată îndeaproape de platoul cu aperitive marine: bucățele de calamari și tentacule de caracatiță marinate, peștișori-anșoa, brânză feta, măsline verzi și legume: roșii, castraveți și felii de dovlecei părpălite pe grătar. Totul scăldat în ulei de măsline și pudrat cu fulgi de oregano. Pita – tăiată în sferturi – delicioasă, dar cam mică... Las’, că la siluetă nu-i treb’e pâine!...

Nici nu ne-am apucat de meze, abia de le-am pozat, că imediat sosiră și sardeluțele! Aranjate frumos, coadă-n coadă, stropite cu ulei, decorate cu boabe de piper roșu, vegheate matern de-un sfert de lămâie dolofană! Caracatița a apărut ceva mai târziu, rumenă și aburindă, tolănită pe-o saltea pufoasă de rucola.

Darurile mării și cele ale pământului ne-au mângâiat papilele gustative, ne-au încălzit sângele și spiritul. Ne-am declarat mulțumiți, dar parcă mai mergea ceva... o cafeluță de-aia grecească (2 euro bucata), desigur! Drept digestiv, că de înviorat ne-am înviorat câteva minute mai târziu în apele călduțe și primitoare ale mării!...

... Parcă mai era ceva... A, nu v-am zis cât fuse halatul! Un pic peste 40 de euroi, plătibili cum îți dorește inimioara. A lui Tati a dorit cu cardul.

Ați înțeles ideea: nu ocoliți Oasele-de-Pește! Mai ales dacă sunteți mai pe stilul hippie, pe boem, așa... Și nici plaja nu-i de lepădat! Defel!

Deși masa părea să fie rezervată, ne-a fost oferită fără probleme.

Caracatița la grătar un pic uscată. Numai un pic...

Deasupra plajei! Wow!

---

VIZUALIZĂRI: 2571 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI