Alpha Bakery

TIPĂREȘTE

Vă spuneam în ultimul articol despre sărbătorile grecești că păstrez un mic articol pentru acest început de an, așa din superstiție, să am o continuitate în drumurile mele în această țară și în 2017. Este un loc prin care sunt sigură că veți trece mulți dintre voi în vacanțele viitoare pentru un mic dejun sau pentru a vă lua pâine și produse de patiserie.

Ultimele două nopți petrecute în Grecia în concediul din 2016, au fost, așa cum am scris, în Kavala. În prima seară, după hoinăreală, în drum spre hotelul Esperia unde eram cazați, am întâlnit un magazin tip "fournos", adică brutărie în grecește, în vitrinele căruia am văzut încă din stradă și pâine dar și produse de patiserie și prăjituri cu cremă. Deși aveam cazare cu mic dejun inclus - așa era oferta - soțul a preferat să-și ia pentru dimineață ceva lactate grecești la care avea nevoie de produse de patiserie.

Intrăm în magazinul măricel și, până să-i servească pe cei ce erau la rând înaintea noastră, ne-am învârtit printre vitrinele cu prăjituri, comentând destul de încet dar suficient pentru a fi auziți la 2 m distanță. Nu aveam grijă că ne-ar înțelege cineva, noi vorbeam în română restul persoanelor în greacă. Rămânem doar noi cu cel din spatele tejghelei și până să apucăm să zicem, din politețe, unul din puținele saluturi în greacă pe care le știm, urechile - și inima - ne sunt încântate de un "bine ați venit în magazinul meu", plăcut spus, cu un ușor accent grecesc. Crezând că este doar o formă de politețe, doar grecii sunt foarte buni comercianți, mulțumim în română și dăm spre o altă adresare, mai universală. Păi n-am apucat să zicem un cuvânt că tânărul ne lămurește, este vorbitor de limba română pentru că a stat șase ani în România, la Facultatea de Medicină Veterinară din București. Și de ce brutărie acum? întrebăm noi într-un glas. Este mai rentabilă și necesită mai puține investiții, vine răspunsul rapid. Cum după noi nu a venit nimeni o bună bucată de timp, am discutat despre România, despre Grecia, despre familia lui.

Aristidis, patronul și vânzătorul de seară, cunoștea și, aveam să constatăm, iubește România. În primul rând a vrut să știe în ce cartier locuim în București, i-am răspuns că am plecat undeva într-un sat din afara orașului. A insistat și când i-am spus zona am înțeles că el chiar cunoștea județul Ilfov. Ne-a povestit că i-a plăcut mâncarea noastră - sarmalele - apoi că cea mai bună prăjitură mâncată la români a fost cremșnitul și că îi e poftă de aceasta. Bineînțeles că replica mea a fost "de ce nu-l prepari aici", răspunsul, parcă cu ceva regret, grecii nu consumă astfel de prăjituri și nu s-ar vinde.

Am ales din vitrine ce ne-a atras și ne-a iritat papilele, am luat și o pâinică cu semințe, am plătit cash - nu știu dacă se poate și cu card. Aristidis ne tot punea în pungă încă trei prăjituri de alte feluri. La una ne-a spus că este asemeni cozonacului din Moldova - alt preparat pe care-l adoră - dar că este mai slab la gust decât rețeta noastră. A avut dreptate dar tot bun a fost. Am lăsat o parte din rest pe tejghea, el a mai pus ceva și noroc că a venit alt client și lanțul s-a întrerupt. Între timp ne-a povestit că a preluat acum doi ani afacerea familiei de care se ocupă singur, că are muncitori români de care este foarte mulțumit. Am vorbit despre oraș și locuri de vizitat, ne-a dat informații bune, cu plăcerea care i se citea în ochi. Eu am făcut exact unul din acele lucruri despre care se spune că este bine să le treci sub tăcere: am întrebat de tabăra de refugiați din marginea orașului, pe lângă care tocmai venisem la prânz și despre care nu știam nimic înainte de a o vedea. Privirea lui s-a schimbat atunci, într-o secundă am priceput că este bine să trec peste un eventual răspuns și am înțeles ceva din adevăratul spirit grecesc mai vechi, care nu se va schimba prea mult în esența lui dar care mie îmi place, așa că am trecut rapid la altă întrebare, ce genera un răspuns mai frumos, istoria afacerii.

Afacerea a început în 1903 când străbunicii Agelliki și Pavlos Patenidis, care locuiau în Istanbulul de azi, în cartierul Kadikoy - un fost cartier cosmopolit al turcilor, armenilor, grecilor - au deschis prima lor brutărie; soarta nu a fost prea darnică, în 1922 au trebuit să-și părăsească casa și locul de muncă în schimbul forțat de populații și ajunși în Grecia, deschid a doua brutărie, "fournos", în 1923, pe numele Anastasia Patenidou. Aceasta a fost menținută din generație în generație, până azi, un obicei al grecilor care a ținut mereu familia unită și care i-a salvat în momentele istorice grele. De fapt pereții magazinului sunt plini de tablouri cu bunicii în brutărie, la muncă.

I-am spus lui Aristidis că vom trece și a doua seară să ne luăm rămas bun și așa am făcut. Am cumpărat pentru acasă, în România, câteva pâini diferite la compoziție, ceva produse de patiserie, atunci am mai discutat despre România și Grecia, am făcut iarăși un schimb de felurite amabilități, ne-a dat numele lui zâmbind șăgalnic la interpretarea românească, eu vi-l spun "Aristidis, fiul lui Kalfo", poreclit de colegii români din vremea studenției cu obișnuitul "grecul".

Alpha Bakery / artisan bread, este un loc pe care vi-l recomand cu plăcere pentru a cumpăra un mic dejun mai aparte și cald (pâinici în care se prăjesc cârnați și ou sau legume, un iaurt grecesc, pâine cu semințe sau alte produse de patiserie), acestea se dădeau la pachet la vizita noastră. Când scriam despre obiceiuri grecești la sărbătorile de iarnă, mi-am dat seama, prea târziu, că puteam să-i comand lui Aristidis o "vasilopita" și câteva kourabiedes, poate nimeream banul norocos pentru 2017 și să-i trimit un cozonac românesc autentic. Poate la Crăciunul viitor!

Dacă în vacanțe vreți să-i călcați pragul - sper să fie tot așa de bună brutăria - "fournos" și magazinul sunt la intersecția străzilor Eleftheriou Venizelou (strada cu intrarea în parcarea subterană a hotelului Esperia) colț cu strada Dagki, vizibil din orice loc al intersecției datorită firmei rotunde cu un A mare în mijloc. Programul este foarte lung, de dimineața devreme până după miezul nopții, singura pauză de prânz este doar duminica. Prețurile nu sunt mari - sau nu au fost în 2016 - deși este în centrul orașului. Poze nu am făcut prea multe din păcate, ne-am luat cu vorba și am uitat. După o vizită pe la cetate și muzeele interesante despre care v-am povestit anul trecut, poposiți aici dar nu cereți și usturoiul care este atârnat de unele vitrine sau cuptorul de cărămidă, el este doar "pentru ochiul rău, adica așa cum ziceți voi românii, pentru nu deochi"!

Webmaster, te rog dacă se poate, "City of Kavala", mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 3655 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI