Liondi, un local cu faimă bună printre români, pe drept câștigată

TIPĂREȘTE

Adresă: str. Makrigianni, nr. 19-21,117 42, Acropolis, Atena

Telefon: +30 21 0921 9994

În Atena există la tot pasul locuri unde turistul își poate potoli foamea, așa încât cel ce simte nevoia să „bage ceva în ghiozdan”, se poate opri oriunde vrea să o facă. Pe principiul acesta, pentru a nu pierde timpul, am procedat și noi în minivacanța ateniană, cu o singură excepție: Liondi, restaurantul tradiţional grecesc despre care citisem pe AFA, fiind menționat în articolele mai multor colegi ca având renumele că aici românii sunt bine primiți și bine omeniți. Așa că am băgat la cap faptul că e situat undeva pe lângă stația de metrou Akropoli și de cum am ajuns în Atena, un gând aveam: să ajungem la Liondi, căci foame oricum ne era de câteva ore bune, deși o mai stricaserăm noi cu prostioare de genul biscuiței și sticksuri.

Cum am ieșit la suprafață, exact lângă Noul Muzeu Acropolis, pe strada Makrigianni, am întrebat și noi pe cineva ce nu părea a fi turist, de Liondi. Nu știa, dar, arătându-i localizarea de pe mica hartă deschisă pe ecranul telefonului, ne-a arătat cu mâna de-a lungul străzii, s-o ținem tot așa, în jos, până dăm de acesta. Pe-o parte a străzii Makrigianni, localurile se înșiruie lipite, unul lângă altul, având mese scoase în fața lor, câte un panou pe care stă scris tot ce au mai bun în ofertă în acea zi și câte un angajat cu vino’ncoa care are datoria să-i determine pe trecători să le devină clienți.

Am scăpat cu greu de „agățători”, chiar dacă le spuneam că noi îl căutăm pe Liondi, nu înainte de a le promite că data viitoare vom poposi la ei.

Odată ajunși în fața restaurantului, omul din stradă, văzând că ne-am oprit în fața panoului cu meniul zilei, ne abordează plăcut, deloc agresiv, întrebând-ne de unde suntem. La auzul țării noastre de origine, fața i s-a luminat brusc și, deschizându-i-se un zâmbet larg, ne-a invitat insistent să ne prezinte pe cineva din România. Ne-am învoit și-așa am cunoscut-o pe Maria, o tânără destul de timidă, una dintre bucătăresele de la Liondi. Ea ne-a spus că localul e cunoscut și printre români de pe saituri de profil turistic și FB, că la ei se gătește bine cu toate ingredientele foarte proaspete și, mai presus de toate, punctul lor forte este vinul foarte apreciat, de Nemea, zona de origine a proprietarilor. De altfel, se pare că Liondi este numele localității de unde se trag patronii, iar afacerea este una de familie, așa cum mă așteptam. Mi-am amintit că în urmă cu doi ani, în vacanța din Peloponez, vizitaserăm Nemea, văzuserăm podgorii imense și făcuserăm chiar o degustare la o vinărie din zonă, iar licoarea obținută era excelentă.

Apoi, ne-a poftit să ne așezăm la o masă de două persoane, afară, fiindcă vremea nu era rece, oricum sus, deasupra meselor, erau montate radiatoare ce aveau menirea să încălzească atmosfera până să înceapă vinul s-o facă. Lângă masa noastră, la o altă masă de două persoane, stătea o pereche mai în vârstă decât noi. Atmosfera deconectantă, feţele destinse ale clienţilor şi muzica grecească în surdină alcătuiau un tablou de care ne era dor şi din care vroiam să facem şi noi parte.

Ne-a propus un meniu popular, la 25 €/ două persoane, pe care-l recomandă cu căldură mereu românilor ce le trec pragul, și cu care ne-am învoit de îndată: mai întâi, platou cu aperitive constând în salată grecească (choriatiki), tzatziki și delicioasa pita, subțire ca o lipie, caldă și stropită cu ulei de măsline și ierburi aromate. Concomitent am primit, pentru început, două pahare de vin, eu am vrut alb, demidulce, soțul meu, la sfatul Mariei, roșu, sec. Platoul a fost suficient pentru două persoane, că aproape ne săturaserăm din gustări, iar gustul sublim, parcă acolo aceste preparate pe care le mai încercăm și în țară, sunt altfel, au altă savoare, lucru confirmat și de Maria: „Acasă nu-s ca aici, nu ies așa de bune! ” spunea ea cu accentul său ușor moldovenesc care încă o mai însoțește.

Văzând că avem parte de ceva mai multă atenție din partea gazdelor (tratament special, nu glumă!), vecinii noștri, care s-au prezentat a fi belgieni, s-au băgat în vorbă cu noi, pe motiv că erau curioși ce limbă vorbim. Introducerea fiind făcută, pe urmă, am socializat îndelung cu aceștia, ca să nu spun că abia cu greu ne-am despărțit, după vreo două ore și vreo două carafe de vin de fiecare masă primite jumătate gratis, din partea casei, jumătate regăsită în nota de plată finală. A noastră a fost de 30 euro.

E drept că vinul binedispune, dezleagă limbile, făcându-i mai guralivi pe oameni și conform zicalei, „in vino veritas”, fiecare se „lăuda” cu ce putea. La un moment dat, ni s-a alăturat în discuții, plăcându-i subiectul „fotbal” ce se deschisese, și omul lor din stradă, unul de nădejde din neamul peloponesiac, responsabil cu aducerea de clienți, despre care am aflat că fusese o persoană importantă în lumea fotbalului grec, fiind unul dintre jucătorii echipei Panathinaikos Atena, varianta secundă, fin cunoscător al românilor din branșă, cu experiență în Grecia: Răzvan Lucescu, Lucian Sânmărtean.

Felul al doilea propus de Maria a fost un platou cu gemista, adică ardei și roșii umplute şi mousaka. Delicioase ca și precedentele preparate, au fost devorate în scurtă vreme după ce ne-au fost aduse.

În tot timpul cât am stat la masă, bucătarul-șef, pe scurt chef-ul, iese din când în când, salută pe rând toți clienții, dă mâna cu aceștia și îi întreabă cum li se pare mâncarea. Noi ne-am bucurat de tratament aparte, chef-ul zăbovind ceva mai mult la masa noastră știindu-ne români de-ai Mariei.

Tot din partea casei am primit şi desert: prăjiturele însiropate (ravani) , minunate, ce mergeau excelent cu vin.

La final, pe când ne pregăteam să plecăm, Maria a venit să ne salute de rămas-bun şi să ne anunţe că a doua zi, restaurantul va fi închis (mai fusese şi cu câteva zile în urmă) din cauza unor lucrări de modernizare la instalaţia electrică, dar ne aşteaptă ziua cealaltă. I-am mulţumit pentru modul cum am fost primiţi şi trataţi şi am promis că vom reveni odată cu redeschiderea localului, ne-a răspuns şi ea cu mulţumirile de rigoare.

A treia zi, după ce am coborât de pe colina Filopappou din apropiere, înfometaţi, abia aşteptam să ne întoarcem la Liondi. Din nou, am fost întâmpinaţi ca şi cum ne cunoşteam dintotdeauna şi ne-au poftit la o masă aflată aproape de intrarea în local. Maria a venit din nou la noi în scurt timp şi ne-a sugerat, pentru început, înaintea felului principal, să ne aducă o gustare cu deliciosul lor tzatziki însoțit de bucăți fierbinți de pita. Apoi urma să comandăm. De data aceasta, deşi aveam meniul deschis în faţă, eu am ales kalamari prăjiţi, căci văzusem cum arată o porţie la un client de la masa vecină, soţul meu, gyros de porc la farfurie cu cartofi natur, fiindcă îi făcuse cu ochiul data trecută pe când comandaseră la unison nişte americani. Generoase porţii, iar preparatele culinare s-au dovedit un adevărat răsfăţ al papilelor gustative.

Parcă într-o reluare a cutumei locale de desfătare completă a simţurilor, vinul (o carafă) şi desertul ravani ne-au fost oferite tot din partea casei. O altă carafă a fost trecută în nota de plată care a fost, per total, de 31,40 euro de data aceasta.

După un asemenea dezmăţ culinar, ştiu sigur că Liondi şi-a căpătat un bun renume prin prisma a ceea ce oferă şi a comportamentului ireproşabil faţă de clienţi.

Dacă-l recomand, ar fi prea puțin, dacă aș putea, l-aș introduce într-un fel de program obligatoriu pentru românii ce vizitează zona centrală a Atenei, adică Acropole și Noul Muzeu Acropolis, căci, după o vizită solicitantă printre vestigii antice, ce poate fi mai relaxant și mai reconfortant decât să te odihnești și să te înfrupți cu bunătăți proaspete la o masă tipic grecească, să te delectezi cu un vin bun sporovăind cu niște gazde atât de primitoare?!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=Ri4A16DfUTo

---

VIZUALIZĂRI: 3511 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI