Adrianos Restaurant - O jumatate de ora in Atena sau despre mandria de a fi roman

TIPĂREȘTE

Atena, toamna... Toamna? Cu 30 de grade? In ziua cu program liber. Probabil ca am facut si ceva bun in viata de avem atata bafta, cand in tara sunt 13 grade.

Plecam la pas, incercand sa refacem circuitul din ziua precedenta, pe jos. Trecem de piata Omonia, ne incurcam citind harta, si, aproape din gresala, ajungem pe strada Ayolou. Depasim Banca Nationala, si mergem pana la capatul pasajului pietonal, incet, ne oprim din cand in cand cu ochii dupa o fereastra deschisa, reclama (o colivie cu chei) unei cafenele, o taraba cu mici obiecte de vanzare. Forfota, muzica unei flasnete in surdina, lume pestrita, elevi de scoala, grupuri de japonezi, multe aparate de fotografiat, opriri scurte ca sa nu stricam poza altuia... si ajungem la Agora Romana. Urcam cativa pasi, pe colt Muzeul instrumentelor muzicale, il depasim si pe acesta, o luam incet catre pasajul Dionissios Aeropagitou, in speranta ca vom reusi sa vizitam Muzeul Acropolei Ateniene. Soare fierbinte, urmat de cativa nori, cautam din ochi o umbrela de vanzare... intr-un final, era mai cald decat ne asteptasem asa ca in locul umbrelei am cumparat un evantai. Sa facem oare o pauza? Mai bine o intrebam pe domnisoara din fata restaurantului cum sa ajungem mai repede la muzeu.

Zis si facut, intrebam, ni se raspunde, si suntem intrebati, ca de fiecare data, de unde suntem. Din Romania. AAAAAAAAAAAA. Tara lui Gheorghe Zamfir, ce frumos.

Ne-am intors sa mancam ceva la restaurantul unde angajatii stiau de Ciocarlia noastra. Zece sau douasprezece mese, pe trepte, in spatele carora se vedeau majestuoase cladirile de pe Acropole. O masa cu americani din Oklahoma, la o alta masa doua doamne vorbind frantuzeste, si noi. Deja nu mai era atat de cald, soarele trecea usor si bland printre frunzele platanului...comandam, incepem sa mancam, cand, atentia ne este atrasa de un grup de spanioli, care a decis sa ia masa in acelasi local.

Masa, excelenta, lamb kleftiko, o salata, si, recomandarea bucatarului, un pahar de vin rece, atmosfera placuta, linistita, pana cand, a aparut si surpriza. Unul dintre angajati a scos o chitara si ne-a facut cunostinta, muzical vorbind. A cantat romaneste, si le-a povestit spaniolilor de Gheorghe Zamfir... pe care spaniolii il stiau. A cantat imnul american, a cantat in limba spaniola, deja toti stiam cate ceva despre noi in momentul acela.

S-a cantat despre noi toti, in franceza, engleza, spaniola, greaca... dar, doar Romania este tara lui Gheorghe Zamfir.

---

VIZUALIZĂRI: 1992 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI