GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De mâncat și de băut în Madeira (reloaded)
Despre gastronomia madeireză am mai avut ocazia să povestim la prima noastră incursiune pe insulă, în urmă cu 2 ani. V-am prezentat atunci mâncătoriile pe care le-am testat, am punctat aspecte de specific local, am salivat împreună (eu amintindu-mi, voi uitându-vă la poze) – toate în ideea că, cine știe, poate ajută pe cineva, cândva... Hmm... Slabe speranțe. Nici măcar eu n-am mai călcat a doua oară pe urmele vechilor mei pași (la mâncătorii mă refer). Și probabil că fiecare călător își va forma propria experiență din acest punct de vedere, mai mult sau mai puțin documentată în avans. Dar – recunosc – îmi place să scriu despre mâncare, îmi place și să citesc, de aceea voi continua să le fac pe amândouă, chiar dacă am oarece îndoieli despre utilitatea practică a acestui tip de articole...
Restaurante Onda do Sol – 4,5/1538 pe Google – la ieșirea din tunelul Lugar de Baixo (pe direcția Ribeira Brava – Ponta do Sol), deasupra plajei cu același nume;
A fost una dintre recomandările Lilianei, gazda noastră și printre cele mai apropiate de locuința noastră temporară. Săriserăm peste masa de prânz, de-acum se cam apropia cina, așa că prima urgență după ce ne-am instalat a fost aceasta, „să mănânce și gurile noastre ceva” . După o scurtă cercetare, am decis: Onda do Sol. În 10 minute aveam să ajungem, promitea mâncare corectă, prețuri decente și, foarte important, vedere la ocean.
N-a fost greu să-l identificăm. Nu are parcare proprie, dar se poate lăsa mașina pe marginea șoselei nu departe. Aproximativ vis a vis se află și un muzeu dedicat cultivării bananelor (aveam să-l vizităm în ultima zi) cu parcare gratuită – la o adică.
Ca aspect, aș zice că nu e un loc foarte sofisticat, ci mai degrabă genul bistro de plajă. Interior comun și o terasă ce înconjoară cârciuma pe 2 laturi, pe partea dinspre ocean. Plaja – pietroasă, cum sunt plajele Madeirei, dar cu un farmec cert, mai ales acum, în extrasezon și cu puțin timp înainte ca soarele să se ducă la culcare.
Am găsit ușor masă care să ne ofere view-ul dorit și un angajat ne-a adus meniuri. Ofertă destul de diversă, bazată mai ales pe ingrediente marine, dar nu numai. S-au ales următoarele: supă de pește (8,95 euro), file de pește-spadă (19,95 euro), cod cu banană (26,95 euro), coaste de porc (15,95 euro) și fragateira de pește (24,95 euro). Ultima a fost alegerea mea, după ce am dat repede o căutare pe Google și am aflat că-i vorba despre un fel tradițional portughez (pește, legume, condimente), iar chestia aia cu banană a Milenei; citise ea că deasemenea e ceva specific insulei să combine pește și diverse fructe (și eu citisem, însă n-am avut încredere în asemenea asociere). De băut: apă mare (1,9 euro), bere draft locală (4,5 euro) și cappuccino (3,8 euro). Am cerut ca aperitiv bolo do caco (4,2 euro) – chifle calde unse cu un amestec de unt, usturoi și pătrunjel – despre care păstram amintiri frumoase de la vizita noastră anterioară.
În așteptarea comenzii, am făcut câțiva pași pe terasă și chiar pe plajă și câteva poze, desigur. Am primit repede aperitivul și băuturile, care s-au dovedit satisfăcătoare; totuși, bolo do caco ar fi trebuit să aibă mai multă unsoare, din câte țineam minte. Am frunzărit, dar nu prea mult, să nu ne stricăm foamea.
Pe urmă Tati și-a primit supa – arăta bine, destul de „deasă” ; a fost și bună, căci nu ne-a lăsat până n-am gustat cu toții. În sfârșit, a venit mâncarea adevărată! Peștele-spadă însoțit de cartofi copți și plutind într-un sos cu ulei de măsline, lămâie, ceapă și măsline – lui Paul i-a plăcut. Fragateira a fost ceva între supă și tocăniță (de fapt, din capitolul „supe” o alesesem) – cu bucăți de pește de mai multe feluri, cartofi, morcovi, ardei, roșii, ceapă și un sos extrem de delicios; am fost foarte mulțumită de alegere. Coastele de porc (Tati) păreau ce trebuie, însă veniseră fără nicio garnitură și... cam multe. Singura dezamăgită a fost Milena – într-adevăr, combinația cod-banană nu-i cea mai inspirată... Noroc că porțiile au fost foarte mari și a putut ciuguli de la fiecare. Și chiar și așa, tot nu le-am putut dovedi și a trebuit să luăm resturile la pachet.
Nota de plată a însumat 127,25 euro și am regăsit pe ea inclusiv ambalajele de luat pentru acasă – 0,95 euro caserola și 1 euro punga de hârtie. Nu-s sume mari, dar ca să știți. (E politică generală pe insulă, avea să se întâmple la fel și pe la alte mâncătorii).
FX Restaurant & Sports Bar – R. das Fontes 1 a 9, Funchal – 4,1/1352 pe Google
După ce ne-am petrecut dimineața vizitând Monte Palace Tropical Garden și centrul vechi din Funchal, a venit vremea să căutăm un loc drăguț unde să mâncăm principala masă a zilei. Fiind Ajunul Crăciunului, nu chiar toate erau deschise, așa că acest demers nu s-a dovedit unul ușor. Mă rog, din a doua încercare, am reușit. Locul se află nu departe de Av. do Mar, aproximativ peste drum de marina. Are o terasă destul de încăpătoare, dotată cu câteva ecrane, de unde înțeleg că e foarte populară printre iubitorii emisiunilor sportive televizate. Cred că și rula ceva meci de fotbal (probabil o înregistrare, căci nimeni nu-i acorda vreo atenție).
Am fotografiat meniul, dar de data asta nu mai am nota finală detaliată, să știu fiecare ce și cât a costat. Pot să reconstitui însă că am început tot cu bolo do caco (care, la fel, nu ne-a impresionat prea tare și n-am reușit s-o terminăm; gata, din acest moment nu vom mai fi comandat!), pe urmă am plusat cu un platou mare cu pește și fructe de mare (de împărțit, eu și Tati), cu lasagna (Paul) și cu ton (Milena).
A fost interesant că tonul a venit aproape crud pe un fel de plită încinsă, trebuia doar să-l întorci din când în când până se va fi gătit atât cât doreai, în timp ce garniturile le-am primit separat (cartofi fierți, morcovi, fasole verde, zuchini), acompaniate de ulei de măsline și felii de lămâie. S-au băut bere și apă, iar finalul apoteotic a constat într-o cupă de mousse cu fructul pasiunii (din care am gustat cu toții, unii mai mult, alții mai puțin).
Totul a fost absolut genial, iar nota s-a ridicat la 126,28 euro (am pozat chitanța 😊). FX avea să se claseze pe locul al doilea în rândul preferințelor vacanței noastre madeireze.
Sun Spot Cafe – Ponta do Sol – este fix pe plaja orășelului; 3,9/1232 pe Google
De fapt, venisem chitită pe Restaurante Sol Poente, cocoțat pe un mic promontoriu în capătul sud-estic al plajei – extrem de fotogenic (îl știam din pozele de pe fb), oferind la rândul lui imagini spectaculoase cu împrejurimile. Am lăsat mașina în „parcarea din tunel” (exact cum auziți: o parcare amenajată într-un tunel dezafectat), am dat un tur de faleză (frumos decoarată de Crăciun), apoi am coborât pe plajă (ocazie cu care am luat la cunoștință despre frumoasa terasă a lui Sun Spot Cafe) și, în final, ne-am cocoțat la Sol Poente. Unde bătea un vânt! – Dumnezeule mare!
Aleea cotește prin fața restaurantuui și se termină într-o mică belvedere de unde se face o punte arcuită peste ocean și apoi se coboară (pe trepte amenajate) pe insulița vecină, Rocha Kamasora. Sigur, am dorit s-o explorăm, dar n-a fost chip. Am înaintat cu greu până la jumătatea podului, unde o rafală de vânt mai să ne ia pe sus, așa că am renunțat. La Sol Poente n-am găsit locuri și oricum mica terasă închisă din toate părțile de folii de plastic nu mai părea așa de interesantă de aproape...
Tati a propus să revenim pe plajă, la Sun Spot Cafe. Ce-i drept, acesta părea mai mult un beach bar, dar aveam să cercetăm meniul și, dacă nu ne convine, să căutăm altceva. Am găsit inițial loc pe terasă, nu în primul rând (unde sunt mese din acelea scunde, doar pentru băut ceva), ci în al doilea, dotat cu mese și bănci de lemn robuste. Am primit meniuri - toată oferta încape pe 4 pagini, 2 cu mâncare, 2 cu băuturi. Am remarcat că au bere artizanală și că ar fi și câteva chestii solide mai interesante, deci am decis să rămânem. Doar că în scurt timp ne-am mutat înăuntru, goniți de vântul care „coborâse” dinspre promontoriu...
De aici văd că n-am păstrat nici nota de plată, nici măcar chitanța 😊, însă o să atașez pozele cu meniul ca să vă faceți o idee. S-au luat: caracatiță la grill pe pat de legume (asta eu – delicios!), sendviș cu piept de pui și bacon plus ceva sălățică, tartă cu ciuperci cu salată de legume și doradă „en papiotte” cu cartofi cu unt și pătrunjel. Toată lumea s-a declarat mulțumită de gust și calitate, singura cârcoteală a fost legată de micimea porțiilor. Deh, bar de plajă, ce pretenții să ai?! Berulele – geniale (dar mici).
Nu știu exact cât o fi costat – tot pe-acolo, în jur de 100 de euroi.
Restaurant Bragado’s II – se află în Santana, satul cu căsuțe tipice madeireze roș-alb-albastre; 4,1/1265 pe Google
L-am ales cam la întâmplare, oricum nu păreau a fi prea multe opțiuni. L-am găsit plin cu localnici, a trebuit să așteptăm câteva minute până s-a eliberat și debarasat o masă, chiar în capăt. (Cred că avea și ceva terasă în față, oricum mică și era destul de frig pentru ea. Are și parcare proprie.)
Meniul cuprinde de toate, inclusiv pizza. Noi am luat așa: picado (un fel de tocăniță locală – bucăți de carne într-un sos aromatizat) cu salată și cartofi pai (11 euro), sendviș special (pui, sosuri, legume) cu cartofi (6 euro), cod copt (gratinat cu un strat consistent de smântână și brânză) cu salată (17 euro) și – cea mai neispirată alegere a Milenei – ton marinat (15 euro). Zic cea mai neinspirată, că într-adevăr era ceva groaznic – ton din acela conservat (în saramură cu oțet) amestecat cu ceapă și felii de ardei (acri și ei). Dar, la fel ca dăunăzi, porțiile fiind destul de mari, i-am făcut parte și copilei, că doar nu era s-o lăsăm flămândă. Per total (exceptând tonul marinat), n-a fost rea cârciuma asta; dar nici nu ne-a dat pe spate.
Restaurante Convento Das Vinhas – Via Estrela, Calheta; 4,3/945 pe Google
Ultima dimineață ne-am petrecut-o pe plaja din Calheta și, la plecare, am căutat unde să mâncăm în zonă. Conștientă că aceasta va fi ultima masă adevărată a vacanței, trebuia să fie ceva wow sau măcar... cu specific portughez 😊. Am găsit, nu departe, această mâncătorie cu recenzii bune. Am ajuns cu mașina, se urcă binișor față de nivelul oceanului și are parcare proprie.
Totul se desfășoară într-o casă cu mai multe încăperi interconectate, plus o terasă vitrată pe o latură (cu vedere minunată la împrejurimi). Înăuntru se desfășura ceva eveniment privat (botez, cred), terasa fiind păstrată pentru turiștii ca noi. S-a nimerit să găsim liberă masa cu view-ul cel mai fain 😊.
Meniul cuprinde o ofertă destul de largă, de la aperitive până la desert. S-au comandat următoarele: caracatița casei (23,5 euro), frigărui cu fructe de mare (21 euro), piept de pui cu bacon (18 euro) (x 2, că Milena n-a mai vrut să riște și a luat un clasic). Toate au venit însoțite de cartofi (fierți sau prăjiți) și de legume (salată sau gătite). S-a băut apă, vinho verde și bere. A, și la final, în loc de desert (mai puțin Tati-șoferul) – deliciosul poncha, cu care le făcusem capul mare copiilor: băutura locală, un amestec de suc de citrice, rom din trestie de zahăr și miere. Minunat, dar ne-a cam luat de cap...
107,4 euro a totalizat acest prânz despre care s-a convenit, în unanimitate, că a fost cel mai bun din toată vacanța! Deci da, foarte tare Convento ăsta, aș reveni dacă s-ar mai ivi ocazia.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de crismis in 20.06.26 13:49:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
===
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@crismis:
Să vă fie de bine şi felicitări pentru prezentarea gastronomică!
” Și probabil că fiecare călător își va forma propria experiență din acest punct de vedere, mai mult sau mai puțin documentată în avans. Dar – recunosc – îmi place să scriu despre mâncare, îmi place și să citesc, de aceea voi continua să le fac pe amândouă,
Povesteşti atât de convingător, dar eu te bănuiesc şi de o anumită doză de sadism ![]()
Mi-ai făcut poftă de mâncarea madeireză, recunosc, dar am rezistat binişor la fotografiile cu peşte şi alte lighioane. Am trecut mai greu peste coastele lui Tati...
”iar finalul apoteotic a constat într-o cupă de mousse cu fructul pasiunii (din care am gustat cu toții, unii mai mult, alții mai puțin).
Dacă nu ai încercat şi îngheţata de vanilie cu fructul pasiunii, nu ştii ce ai pierdut sau cheesecake cu topping de fructul pasiunii sau... mai bine planifici o nouă incursiune madeireză ![]()
Nu m-am putut consola decât cu un păhărel de poncha, desigur varianta cu fructul pasiunii, din rezervele strategice reînnoite în mai anul trecut...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 De mâncat și de băut în Madeira — scris în 07.08.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Restaurant Quinta do Furão] Quinta do Furão, un restaurant bun cu o vedere extraordinară la Ocean — scris în 23.02.24 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Restaurant Cachalote [Porto Moniz]] Cachalote - un restaurant bun cu super vedere la Ocean și la piscinele naturale din Porto Moniz — scris în 19.09.22 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Restaurantul O Lagar [Camara de Lobos]] O Lagar, un restaurant tradiţional în apropiere de Funchal — scris în 27.07.22 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 [Restaurant Sea View [Porto Muniz]] Un local de clasă — scris în 27.08.18 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ


Rog așteptați...






















