EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mâncare excelentă într-un decor rustic nepretențios
Terminaserăm de vizitat Lacul Zetea și Cascada Vărșag, ba, bonus ni s-a arătat și turnul de belvedere din apropierea cascadei, iar la Parcul de Animale Sălbatice eram așteptați abia la ora 16, ceea ce însemna că mai dețineam încă aproape 2 ceasuri cu care nu prea știam ce să facem. Păi... ce-i mai bună și mai bună decât o repriză de leneveală?! O repriză de leneveală combinată cu una de ronțăit, desigur.
Pe drumul dinspre cascadă, mi-am amintit că parcă înregistrasem vizual dimineață, din mersul mașinii, o mâncătorie – nu departe. Am căutat-o pe GoogleMaps și am găsit-o la doar câțiva km: Hanul Árpád Háza. În plus, era perfect poziționată, chiar în drumul nostru, adică nu necesita nicio abatere de la traseu (doar o mică întoarcere pe sensul celălalt de mers). Și, în plus, era garnisită cu recenzii laudative și cu o notă foarte bună: 4,5 din 5 pe Google.
Árpád Háza Csarda/Hanul Secuiesc (după cum aveam să citim la intrare) se află pe DN138, ce leagă Odorheiu Secuiesc de Gheorgheni, la ieșirea din localitatea Sub Cetate, la doar 1,5-2 km de Barajul Zetea. Am lăsat mașina în micuța parcare amenajată chiar în fața proprietății, în afara carosabilului, am remarcat poarta larg deschisă și am pătruns în curte. O alee în trepte, betonată, cobora, împărțind în două restul spațiului, acoperit cu pietricele. Într-o parte un leagăn rustic de lemn, în cealaltă o fântână, în față terasa, umbrită de un uriaș acoperiș susținut de bârne de lemn. În dreapta – o cabană de lemn, restaurantul propriu-zis. O mare abundență de ghivece cu plante verzi și cu flori multicolore pretutindeni; nimic sofisticat, adăungând însă un plus revigorent atmosferei rustice.
Doar o masă sau două erau ocupate când am ajuns, așa că n-a fost nicio problemă să ne găsim și noi una mai micuță, aproape de tufele de trandafiri ce împodobesc gardul din spate al proprietății. Masa (precum toate celelalte) era deja echipată cu șervețele plus un suport conținând clasicele ulei, oțet, sare, piper, scobitori ambalate individual. Și o scrumieră, pe care am împins-o mai încolo, nefăcându-ne trebuință.
Imediat ce ne-am așezat, am fost reperați de o doamnă îmbrăcată în straie tradiționale secuiești. Ne-a aprovizionat cu 2 meniuri, pe care ne-am apucat a le răsfoi. Am remarcat o multitudine de preparate, grupate pe categorii: câteva supe, foarte multe feluri principale având la bază diverse tipuri de carne (inclusiv vânat) sau pește, garnituri, salate, deserturi. Desigur, chestii lichide, cu grade sau fără.
Mâncaserăm destul de bine dimineață, înainte de a pleca la drum și ne aștepta o plimbare de 2 ore în aer liber, așa că am zis să luăm ceva „ușor” , neapărat specific zonei. Eu m-am orientat către o porție de supă gulaș (16 lei), iar Tati către piept de pui Arpadh (25 lei), cu garnitură de cartofi steak (7 lei) și o salată de varză (6 lei). De băut, o bere locală (6 lei) pentru mine și un pahar cu sirop de afine cu sifon, pentru șofer (5 lei).
Doamna ospătăriță a colectat meniurile care nu ne mai erau de folos și ne-a adus imediat câte un suport de hârtie, pentru farfurii, personalizat. După alte câteva minute, am primit băuturile, coșul cu pâinică acoperit cu un șervet cu motive tradiționale și tacâmurile într-o covățică de lemn.
Am considerat că-i timpul să vizităm toaletele, care se află în interior, imediat după intrare, în stânga. În condiții pandemice, accesibile doar cu masca pe figură – desigur. Le-am găsit curate și dotate cu tot ce trebuie, inclusiv cu soluție dezinfectantă pentru mâini. Cu ocazia asta, am vizualizat și interiorul restaurantului, mobilat și decorat după același specific tradițional local.
Am mai stat un pic la povești, sorbind din delicioasele licori, am făcut câteva fotografii peisajului înconjurător și, pesemne pentru că am fost cuminți, am început să primim și de mâncare! ???? Supa era fierbinte, minunat condimentată, porția mare și sățioasă, m-am felicitat că n-am mai comandat și altceva. Abia spre final am descoperit ardeiul iute ascuns într-o margine a farfuriei pe care se sprijinea bolul de supă, dar nu mi-a părut rău, nu sunt mare fan.
Mâncarea lui Tati... s-ar putea încadra cu succes la categoria „surprize-surprize” ????. Pieptul de pui, anterior învelit în pesmet și apoi prăjit, era tăiat pe lung și fiecare „bărcuță” fusese stropită din abundență cu... dulceață de afine. Ba, cred că avea și ceva brânză prin’ăuntru... În tot cazul, interesant contrastul de arome și texturi, am gustat și nu pot să zic că nu mi-a plăcut. Cei mai tari însă s-au dovedit cartofii! Aurii, crocanți la suprafață și pufoși în interior, asezonați exact cât trebuie!... Hmm... Un deliciu!
Ne-au căzut bine bucatele, băuturile nu mai zic!... Timpul nostru „liber” era aproape să expire, așa că am rugat-o pe doamna care ne-a servit să ne aducă „amenda” . Care a totalizat ea nici mai mult, nici mai puțin decât suma de 66,40 lei, plătibili cum ar fi vrut... portofelul nostru! Portofelul a vrut și, și. Cu cardul partea oficială, plus o bancnotă „ca cadou” pentru doamna cea amabilă. Săru’ mâna pentru masă!
În concluzie, dacă vă aflați prin zonă și vă pălește foame și/sau setea, sau doar aveți de ars ceva minute, vă invit cu drag să treceți pragul Hanului Secuiesc de la șosea! Garantez satisfacție maximă!
Trimis de crismis in 27.10.20 18:54:40
- A fost prima sa vizită/vacanță în ZETEA [HR]
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Unde mâncăm în zona Zetea - SubCetate, ZETEA [HR]" (nou-creată pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@crismis: Să vă fie de bine!
Eu când merg prin secuime și ungurime nu ratez gulașul pe care ei îl fac foarte gustos.
Weekendul acesta am fost și noi prin Hargita și am mâncat două zile la prânz gulaș.
Am descoperit că este gulaș supă, pe post de felul întâi și gulaș ca o tocană consistentă cu rol de felul doi.
Și într-adevăr gulașul este servit în cantitate mare (sau foarte mare).
Bună recomandarea, voi ține cont de ea.????
Călătorii plăcute!
@Dana2008: Și eu iubesc gulașul, e o mâncare delicioasă și sănătoasă; în plus, nici aportul de calorii nu-i de speriat... Din păcate, în zona în care locuiesc nu se gătește așa ceva, iar eu acasă aș ști să fac, dar... hmm, în ultima vreme ne-am axat pe preparatele ce exclud carnea (vacanțele sunt pt excepții, desigur!).
Mulțumesc pentru vizită și ecou!
Eu stau acum aici, e plin de lume și doar două chelnerițe sunt la serviciu. Foarte puține pentru câte persoane sunt nerăbdătoare să mănânce.
Am avut astfel ocazia să îți citesc articolul.
Aștept gulasul și coastele fripte...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2022 [Restaurant Han Arpad Haza [Sub Cetate]] Mâncare bună, servire ce lasă de dorit — scris în 22.01.22 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ