Puțină istorie și mult modernism - Restaurantul Intim din Reghin

TIPĂREȘTE

Astăzi o să vă povestesc despre un restaurant care cred că merită a nu fi ocolit dacă se întâmplă să vă aflați prin Reghin și să vă dea foamea ghes, așa cum am pățit și noi. Ținta noastră pentru acea zi era Toplița, dar am considerat că am fi ajuns inacceptabil de târziu la masă, așa că am hotărât să facem o pauză în micuțul Oraș al Viorilor.

Pe când ne apropiam, am început să caut pe Google Maps și primul care mi-a atras atenția, cu review-uri bunicele, a fost Restaurantul Intim; l-am marcat pe hartă și-am zis c-om mai vedea, depinde cum arată și cum ne inspiră la prima vedere... Tati a sugerat s-o sunăm pe Maria și să-i cerem un sfat; Maria e una din prietenele fiicei noastre și a locuit vreun an în Reghin. N-am sunat-o totuși, am zis să mergem pe instinct...

Am parcat pe o străduță în apropierea Bisericii Evanghelice și a Monumentului Viorilor și, deși eram dornici de un pic de mișcare și curioși nevoie mare în privința acestui orășel despre care auziserăm lucruri frumoase, am hotărât să ne punem totuși mai întâi burțile la cale, căci treaba asta nu mai suporta amânare! Așa că ne-am îndreptat în direcția Restaurantului Intim, pe care l-am găsit fix acolo unde zicea harta, pe Str. Republicii, la nr. 2.

Despre impresia artistică n-am prea multe a comenta, oricum nu prea mai conta la ora respectivă, la cât eram de flămânzi! Restaurantul e adăpostit într-o casă interbelică, nimic deosebit, n-am intrat nici măcar din curiozitate, am rămas desigur pe terasă, care se desfășoară undeva în stânga-spate - cea mai mare parte acoperită, dar sunt câteva mese și sub cerul liber, iar pe latura dinspre casă, și vreo două leagăne-baldachine.

Soarele era destul de arzător, așa că am ocupat una din mesele la umbră. Mi-a plăcut din prima clipă atmosfera. Pereții sunt văruiți într-un gri-bleu, acoperiți pe alocuri cu un desen abstract în nuanțe vii, galben-portocaliu-roșu; tot mobilierul este de calitate, cu un design modern și simplu, în nuanțe neutre, gri închis, alb, maro. Nu există scaune, ci niște băncuțe tapisate cu un material textil asortat cu mobilierul. Tavanul mi s-a părut foarte interesant, format din fâșii căptușite cu cărămizi aparente, despărțite între ele prin grinzi de lemn. Corpurile de iluminat parcă erau niște ghemotoace de hârtie, parcă s-ar fi jucat un copil cu o panglică lungă, albă, pe care ar fi mototolit-o în pumn.

Imediat ce ne-am așezat, s-a și prezentat un chelner tinerel și serios cu... două tablete electronice! Le-a deschis și ni le-a prezentat ca fiind meniurile. Nu cred că am reușit prea bine să ne ascundem surprinderea, eu una mai întâlnisem într-un singur loc (un restaurant din Praga) acest sistem, cu meniul pe tabletă și în niciun caz nu m-aș fi așteptat să-l regăsesc aici, la Reghin! În fine, ne-a lăsat să ne jucăm cu ele cât dorim și, ca să ne năucească total, ne-a montat pe masă o sonerie micuță cu 3 butoane, indicându-ne pe care să apăsăm când ne vom fi hotărât! Wow! Mamă! Unde nimerirăm, bre, Tati?!

Am baleiat cât am putut de repede cele câteva capitole: aperitive/ salate/ supe și ciorbe/ feluri principale/ paste și risotto/ burger, quesadilla, sanwich/ garnituri/ desert. Ba, dacă mă gândesc bine, nu cred c-am deschis chiar toate paginile, că n-am avut... stomac pentru asta; ne-am dat seama curând că, uitându-ne la felul în care arătau toate acele minunate mâncăruri, nu făceam decât să ne prelungim agonia! Deci ne-am decis rapid și ne-am bulucit care să apese pe buton: pentru început, eu aveam să mă delectez cu o supă-cremă de usturoi copt, iar Tati cu una de ciuperci. La felul a doilea am ales paste cu brânză și nuci - eu și mușchiuleț de porc cu piure de cartofi - Tati. De băut - o bere (cine-și permite) și apă (pentru săracu' șofer). Comanda a fost notată tot pe tabletă, desigur; altă tabletă, una special destinată acestui scop.

Masa ne-a fost acoperită cu două suporturi pentru farfurii, ni s-a adus oliviera cu toate componentele ei (sare, piper, ulei, oțet), precum și suportul cu șervețele. Imediat după aceea au urmat băuturile, mult dorite și binevenite pe căldura aceea! Nici supele n-au întârziat mult și apariția lor a fost însoțită de exclamații de uimire din partea noastră; doar pe vremea când mă uitam la Master Chef mai văzusem așa ceva! Supa mea arăta ca o cremă perfect omogenă, în mijloc avea o insulă de parmezan crustificat, în jurul căreia pluteau câteva picături de ulei verde-închis, colorat cu busuioc, după cum aveam să-mi dau seama după ce am gustat. Aspectul ca aspectul, dar gustul!... Doamne! Di-vin! Salivez abundent și acum și de câte ori îmi aduc aminte de supa aia!... A lui Tati era maronie, de la ciuperci, normal. O culoare nu foarte îmbietoare, dar, dacă treci peste acest aspect și guști, nu vei regreta nicio clipă! Pe deasupra era decorată cu „fulgi” de roșii uscate și un lujer de ceva iarbă, nu mai știu ce exact.

Cu farfuriile linse și cu stomăcelele pe jumătate pline, altfel se vede viața, garantat! :) N-a trecut mult și ne-au fost aduse și felurile principale, la fel de frumos prezentate. Tati avea de dovedit 4 „buturugi” mititele de mușchiuleț fraged, stropite cu un sos maroniu, foarte gustos și acompaniate de vreo două guguloaie de piure cu trufe. Eu am combătut cu un amestec de pachețele de paste umplute cu ricotta, tăvălite printr-un sos alb foarte delicat, dimpreună cu ceva așchii de parmezan și câteva jumătăți de roșioare. Super-super bun! De excepție chiar!

N-a mai fost loc de desert și ne-am asumat de la început acest lucru; dealtfel, amândoi suntem genul care, dacă trebuie să aleagă între supă și desert, alege supa - fără doar și poate! Ba, Tati a mai păstrat un locșor pentru o cafeluță revigorantă. Și atât.

Am sunat pe alt buton să cerem nota de plată, care nici măcar ea nu ne-a lăsat să așteptăm prea mult! :) 90 ron toată povestea - cât pe ce să mă închin și să-mi fac cruci! Am studiat de două ori nota, nu cumva să fi uitat să pună ceva pe ea, mă așteptam să fie cu cel puțin 50% mai mult! Dar nu, era corect întocmită, pur și simplu prețurile sunt de mare bun simț. Și ca să nu ziceți că fabulez, o să vă arăt și dovada! Evident că n-a fost nicio problemă să plătim cu cardul.

În concluzie, pe noi ne-a impresionat extrem de plăcut acest restaurant (ca și orașul Reghin, atât cât am putut vedea din el în ora ce a urmat, că mai mult nu ne puteam permite să adăstăm). Așa că m-am gândit că merită să-l promovez... Chiar mă gândesc cum să facem să ne mai abatem pe acolo în peregrinările noastre viitoare... Și știți care-i culmea?! Peste vreo două săptămâni aveam să ne întâlnim cu Maria și evident că n-am ratat ocazia de a o întreba unde ne-ar fi recomandat să mâncăm în Reghin. N-a stat nicio clipă pe gânduri: „La Intim! ”

Postfață. Săpând pe net, am descoperit că locul are și site: intim-reghin.ro. Iaca scrie câteva vorbe și despre povestea lui și spicuiesc pentru voi: „Clădirea Restaurantului Intim a fost construită în 1856, fiind cea mai înaltă clădire din oraș la vremea aceea, funcționând ca Hotel și Casă de bal. Cei care doreau să fie cazați în hotel erau aduși de la gară cu trăsura până în curtea localului unde astăzi, în locul grajdurilor, funcționează terasa. Intrarea în Casa de bal era comună cu accesul în Hotel, ce purta numele de Hotel Gurghiu. Numele de Restaurant Intim a fost stabilit în jurul anului 1967. ” Și surprizele nu se opresc aici; managerii au imaginat și au lansat o aplicație pentru utilizatorii Android și iOS, ce se poate descărca gratuit de pe App Store, respectiv Google Play, în ideea de a putea răsfoi la discreție meniul și a te familiariza cu prețurile practicate. Cool, nu?!

---

VIZUALIZĂRI: 1877 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI