EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant „La Promenada” din Râșnov
Unde ar trebui să mâncăm în Râșnov? Este întrebarea la care trebuia să găsim răspuns în timpul incursiunii de weekend din zona montană, astfel că mi-am adus aminte de câteva rânduri citite și imagini văzute cândva pe Internet. După vizita la Dino Parc (vezi impresii) și până să ajungem la cazarea de la BelleView Retreat (vezi impresii) am mers în orașul Râșnov în căutarea restaurantului „La Promenada” .
Restaurantul sus-menționat se află în nord-estul orașului, pe str. Teilor nr. 88, în coasta unui deal împădurit. Peisajul este unul hibernal, un strat nu prea gros de omăt acoperă suprafețele plane din preajma restaurantului. Găsim cu ușurință loc de parcare în fața unității de alimentație publică, coborâm din autoturism și analizăm puțin situația de la fața locului.
Restaurantul e amplasat într-o clădire măricică care are accentele arhitecturale ale unei cabane de munte. Vedem mai întâi un loc de joacă pentru copii, bine dotat și amplasat la umbra arborilor, apoi terasa înaltă, parțial deschisă vara. La intrare în local ne-au fost scanate certificatele verzi, iar angajații purtau măști medicale de protecție. Interiorul are un aspect rustic-modern: mult lemn, dar mobilierul și decorurile au un aspect oarecum spre modern. Pe lângă sala principală există și un etaj pe două laturi.
Am ocupat o masă pe terasa exterioară închisă cu geamuri; pe masă este întins un ștergar alb gen popular, oliviera, pahare și farfuriile-bază. Am primit meniul, o broșură tipărită și legată, care conține preparate de bază, în genere din bucătăria românească, împărțite în rubrici clasice. Mi-a plăcut faptul că pe verso filelor erau mici fragmente din istoria orașului sau reclame de altădată.
Fiind mai multe persoane s-au comandat preparate din diverse categorii, primele sosind băuturile și, pentru cine a dorit, ciorbele. E vorba de ciorba de burtă, singura care a avut un preț cu zecimale: 13,80 lei (la care adăugăm smântâna: 3,5 lei, ardeiul iute: 1 leu, pâine: 2,5 lei, mujdei de usturoi: 5 lei/80 gr).
Timpul de așteptare pentru cei care au mâncat doar felul doi a fost de circa 30 de minute. Preparatele au sosit fierbinți, arătau bine, iar porțiile au fost destul de mari. O parte din veselă e personalizată cu numele restaurantului.
Pentru a vă face idee despre prețuri vă scriu ce s-a comandat la felul principal: carne la oală cu mămăliguță (38 lei), tochitură cu mămăliguță (34 lei), piept de pui la grătar cu cartofi prăjiți (22 + 8 lei), șnițel din piept de pui (22 lei), salata de varză cu morcov (6,5 lei). Desertul a constat în apfelstrudel cu înghețată de vanilie (15 lei), clătite râșnovene (12 lei), clătite cu dulceață (8,5 lei), salam de biscuiți (9 lei). Iată și câteva prețuri la lichide: caffe frappe – 15 lei, espresso – 7,5 lei, socată – 12 lei, bere draft – 9 lei, bere fără alcool – 8,5 lei, suc acidulat – 75, lei.
Mâncarea a fost bună, tochitura a avut un gust obișnuit dar a fost sățioasă, cu multă carne; carnea la oală compusă din cotlet de porc, costiță și cârnați de casă trebuia să fie integral afumată și conservată în untură (așa scria în meniu) – cârnatul nu era afumat; pieptul de pui și șnițelul aveau dimensiuni considerabile. Cel mai mult am apreciat ștrudelul german cu mere și înghețată – a fost delicios și a arătat bine și estetic.
Prețurile din nota de plată coincid cu cele afișate pe meniul online, astfel că dacă doriți să vedeți întreaga ofertă de preparate a restaurantului „La Promenada” vă sugerez să accesați site-ul web oficial: lapromenada.ro. Localul nu duce lipsă de clienți, destul de multe mese fiind ocupate sâmbătă la amiază. Toaletele erau dotate cu tot ce trebuie, curate, un pic subdimensionate în comparație cu capacitatea localului.
Concluzii. La momentul vizitei noastre am fost mulțumiți de condițiile oferite de restaurant, de mâncarea gustată și prețurile afișate, astfel că recomand acest restaurant celor înfometați. Personalul a fost amabil, săritor, chiar zâmbăreț pe ici-colo. Amplasarea restaurantului e bună, puteți face după masă o plimbare prin natură pentru siestă, copiii au unde se relaxa câteva zeci de minute.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 14.02.22 09:37:46
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂȘNOV.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@tata123 ????: Să vă fie de bine! Nu puteam să nu îți scriu un ecou la acest review, un loc drag mie pentru că acum cinci ani am fost aici pentru a celebra botezul celui de-al doilea nepot și mi-a plăcut mult locul, am scris și eu atunci despre el, vezi impresii
O zi frumoasă! ????
Nu am sa comentez prea mult ca inghit in sec, asa ca sa va fie de bine, felicitari, votat cu mare drag.
@mprofeanu: Am fost mulțumiți de serviciile de la restaurantul râșnovean „La Promenada” , iar preparatele au fost bune, la fel și prețurile.
De altfel acest restaurant este clasat pe locul 2 din 14 restaurante listate pe Tripadvisor în Râșnov. Iar pe GoogleMaps are nota 4,4 din peste 3600 de recenzii. ????
Mulțumesc pentru ecou. Sănătate!
@mishu: Mâncarea a fost bună, dar ștrudelul ăla cu nume german, combinația de foietaj, mere și înghețată de vanilie a fost „curcubeu pe cerul gurii” . ????
Mulțumesc pentru vizită!
Mi-au plăcut concluziile trase/scrise de tine după ce ați mâncat acolo și cred că pentru orice restaurant sunt valabile... bine, asta dacă toate și totul a fost ok. Și spun asta pentru că lucrurile se pot schimba în timp...
Exact ca la doctor... la momentul examinării, clinic sănătos...
În poze mâncarea arată bine... cam multă mămăligă... așa am văzut eu...
În rest numai de bine!
Să vă fie de bine!
@ANILU: Mulțumim! Se mănâncă bine „La Promenada” , nu au ei nu știu ce produse „uauuu” , dar gustul e bun, normal.
Apropo de mămăligă, cineva din grup chiar se îngrijora că nu o să fie destulă mămăligă la tochitură și vroia o porție extra, dar a fost asigurată de chelneriță că va fi suficientă. ???? Și a avut dreptate... Eu mănânc sănătos mămăligă la anumite preparate și am avut surpriza în unele locuri să fie porția mică.
Restaurantul „La Promenada” este o opțiune de luat masa în Râșnov.
Numai de bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 [Jenaki's Bistro & Lounge] Mancare foarte buna — scris în 20.08.24 de deeutza din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 [Regatul Păstrăvului] Cel mai bun păstrăv din ultima vreme — scris în 02.07.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Apr.2024 [Restaurant La Promenada] Excelent, ca de fiecare dată — scris în 30.05.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 [Restaurant La Promenada] Din nou La Promenadă - una caldă, alta rece... — scris în 29.10.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 [Restaurant La Promenada] Deliciu culinar la Promenadă — scris în 18.08.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 [Restaurant pensiune Rosenau] Regele ciorbei de burtă de la Rosenau — scris în 17.08.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Restaurant pensiune Poiana Râșnoavei - Doripesco] Nu recomand restaurantul — scris în 25.04.22 de ux124321 din BUCURESTI - nu recomandă