Unde am mâncat de-a lungul lacului Maggiore

TIPĂREȘTE

În primul rând, trebuie reținut că nici în zona asta a Italiei nu mănânci dacă ți se face cumva foame la ore nepotrivite. Se mănâncă în jurul prânzului (12-14) și apoi începând cu ora 19. Foarte rar găsești ceva la ora 16, de ex. Și chiar dacă găsești, meniul este mai limitat decât în intervalele menționate. În ziua în care am vizitat Rocca Borromeo și Santa Caterina am făcut greșeala să încercăm să mâncăm pe la ora 17, când terminasem cu cele 2 obiective, în zona aceea, adică pe partea sud-estică a lacului. Ne-am oprit și ne-am chinuit cu parcările în câteva zone comerciale, am pierdut și o grămadă de timp și mâncare tot n-am găsit, așa că am avut noroc că a fost la începutul vacanței și ne-am învățat lecția.

În stațiunile mai mari, în special Stresa, mai rezolvi problema, dar nici aici cu ușurință. De ex mănânci în Stresa la terasele de pe faleză, dar pe străduțele din centrul vechi prea puține cârciumioare sunt deschise. La fel prin celelalte stațiuni. Chestii stradale, fast-food-uri mai găsești, dar nu despre asta vreau să vă spun eu.

Primele informații despre unde să mâncăm le luăm de la gazdele noastre, în general. Nu suntem întotdeauna convinși că ne dau cele mai bune sfaturi. Suspectăm de multe ori gazdele că fac servicii prietenilor sau cunoștințelor care au restaurante, dar pentru o primă zi, până ne dezmeticim noi în zona respectivă, informațiile venite de la gazde sunt binevenite.

Cu gazdele noastre din Lesa am avut o chimie de când ne-am văzut și s-au dovedit a fi până la urmă niște oameni de toată isprava. Când ne-au făcut recomandări pentru mâncare, chiar dacă nu eram în totalitate convinși, am reținut sfaturile și urma să vedem noi pe care le urmăm și pe care nu.

Întâmplarea a făcut ca prietenii de călătorie să-și aleagă o cazare mai departe de lac, astfel că am avut vreo 30 de km între noi. Noi am stat în Lesa, o micuță stațiune de pe lac, la 6 km de stațiunea principală, Stresa, iar ei au stat la o pensiune agroturistică foarte frumoasă, într-o pădure, la vreo 10 km de orice localitate. Acuma, s-or fi cunoscând oamenii dintr-o comunitate și s-or ajuta între ei, dar chiar așa să coincidă recomandările, nu ne-am așteptat.

Gazdele noastre din Lesa ne-au făcut niște recomandări pentru mâncare iar două dintre restaurantele cele mai bune, din punctul lor de vedere, erau la noi în Lesa. În capătul străzii noastre era Rapanello, cu mese chiar pe faleza lacului, specializat în fruncte de mare, iar celălat era la intrarea în localitate, Borgo San Giovani. Tot ei ne-au dat o carte de vizită și ne-au recomandat să mergem la o fabrică de bere din Castelletto Ticino, pentru că aveau și restaurant și vom avea parte de o super experiență, incluzând și o prezentare a fabricii și de 10% reducere, dacă arătam cartea lor de vizită. Surpriza a fost ca și gazdele prietenilor noștri care stăteau la 30 de km de noi, în Borgo Ticino, să le facă niște recomandări de mâncare și printre ele să se regăsească și aceste 3 restaurante. Așa că am considerat că recomandările primite din două surse diferite, sunt chiar pe bune și am ținut să le bifăm pe fiecare, ca să ne convingem.

În prima zi a vacanței noastre am mers la Stresa, cea mai importantă stațiune de pe lac, ca să ne organizăm, iar după ce am terminat cu treaba am dat o raită pe faleză și pe străduțele din centrul vechi, ticsite de terase și restaurante ca să ne orientăm puțin cu mâncarea. Am ales până la urmă, ca de prima zi așa, Lido Blu, o terasă chiar pe malul lacului. Terasa se află în centrul Stresei, în stânga portului, vis-a-vis de Regina Hotel, unul foarte, foarte aspectuos și fițos. Aproape toate terasele și restaurantele au meniul afișat afară, așa că îl poți consulta și poți alege în funcție de buget și preferințe. Nouă ni s-a părut că prețurile la terasa de pe malul lacului sunt asemănătoare cu ce văzusem pe străduțele stațiunii pe care apucasem să ne plimbăm, oricum cam scumpe, ca peste tot pe unde am mâncat, pe marginea lacului.

La Lido Blu am mâncat vită pe pat de rucola, cu cartofi gratinați iar soțul un ciolan de porc cu cartofi pe care l-a văzut într-o farfurie la o altă masă. Când i-a spus ospătarului că aia vrea să mănânce și el, acesta a râs și ne-a spus că acest fel nu se regăsește în meniu, dar fac în fiecare zi cam 10 porții, pentru clienții care știu, din care se mai găsea una și pentru el. Fiecare porție a costat 18 EUR dar cu un aperol și o bere mare ne-am dus la 50 de EUR.

La Rapanello am mâncat după 3 încercări. Habar n-am avut că la restaurantul din capătul străduței noastre trebuie să faci rezervare chiar și cu două zile înainte. Noi am văzut terasa plină în fiecare seară dar nu credeam că trebuie să faci rezervare în avans. Urma să ne convingem că și la celelalte recomandări de pe listă trebuia să facem rezervare pentru că altfel nu era posibil să găsim locuri.

La Borgo San Giovani, resturantul de la intrarea în stațiunea Lesa, am mâncat după ce ne-am întors din excursia la Locarno, din Elveția. Cum acolo am mâncat doar prostii stradale, înghețată și am băut câte o bere, am ajuns la restaurant lihniți. Restaurantul este cam prețios și ne-am cam speriat gândindu-ne că lăsăm acolo cine știe cât, dar mâncarea a fost foarte bună și prețurile rezonabile, față de ce ne așteptam. Și un serviciu excelent. Aici am mâncat papardele cu creveți, vițel toscan cu baby spanac și un mix de roșii cherry și am băut ½ vin și o apă pentru șofer, adică întotdeauna eu, la întoarcere. Masa a făcut 50 de EUR, iar pentru coperta de 2 EUR de persoană am primit din partea casei 2 tartine cu somon și grisine. Apropo… ei au și o pâine grozavă pe care am terminat-o până ne-au adus mâncarea. Foarte bun totul la restaurantul ăsta.

Pe Insula Pescarilor am mâncat la Trattoria Îmbarcadero, un restaurant situat chiar în port, care se afla pe locul 1 la clasa lui, pe un sait de specialitate. Aici am crezut că nu mai reușim să ne ridicăm de la masă. Am luat un meniu cu antipasti (somon pe pat de rucola + salată), apoi o terină cu pește bun-bun, felul principal a fost mix de pește de lac pe grătar, cu legume și la sfârșit un tiramisu cum n-am mai mâncat. La meniuri coperta era inclusă, altfel era 2 EUR de persoană. Meniul nostru nr. 2 a fost 28 de EUR din care ne-am săturat cu vârf și îndesat 2 persoane. Pe lângă meniu soțul a băut o halbă de 1 litru de bere și am mai plătit 2 beri mici, dar am băut doar una pentru că pe una am pus-o pe mine. La final am primit limoncello din partea casei și totul a făcut 50 de EUR cu tips.

La Berăria Medioevo’s din cadrul unei fabrici de bere din Castelletto Ticino, am ajuns în urma recomandării din partea gazdei noastre, care ne-a dat o carte de vizită cu ceva scris pe spate și ne-a asigurat că vom primi un discount de 10%. Venind de la Orta, am mers până la Arona, la coada lacului Maggiore și apoi direcția Castelletto pentru berăria noastră. Medioevo’s (La Fabrica della Birra, 2 Via del Lago, Villaggi, Piemonte), se află în Castelletto, în spatele magazinului Teranova, care sare în ochi din drumul principal. Nu se vede bine de la șosea pentru că nu are o intrare obișnuită de cârciumă, dar dacă ajungeți în zonă nu puteți s-o ratați.

Prețurile au fost foarte bune, găsești numai cărnării și pizza și doar 2 feluri gătite. La berărie am mâncat un platou de cărnării de 26 EUR pentru 2 persoane, dar mâncai lejer 4 persoane din el. Noi nu am mâncat nici jumătate din acel platou. Cu bere, sweps, 2 EUR coperta și cei 10% discount am ajuns tot la 50 de EUR masa, așa cum au fost mesele cam peste tot pe unde am mâncat.

Atmosfera a fost foarte plăcută și am plecat de acolo și cu bere artizanală pentru acasă, cu 1,50 EUR (de la 3 EUR) sticla de 0,33. Ce ar mai fi demn de menționat este că lângă bar se afla un butoi plin cu alune în coajă, pus la dispoziția clienților. Puteai să mănânci cât doreai, nu era nici o restricție. Singura condiție era că cei care mâncau trebuiau să arunce cojile pe jos. Am întrebat-o și noi pe ospătărița care ne-a servit de ce aruncă oamenii cojile pe jos și ne-a spus că așa trebuie să facem și noi, asta era regula casei. Ne-a spus asta în timp ce cu dosul palmei ne-a tras toate cojile de pe masa pe care noi le strânsesem grămăjoare și ni le-a aruncat pe jos. Explicația ar fi că la ei în berărie oamenii trebuie să fie relaxați și să nu-și facă nici o problem de etichetă cu cojile alea. Nu vreți să știți ce era pe jos la final, când am părăsit cârciuma. Ciudată regulă.

La Rapanello, restaurantul cu fructe de mare din capătul străzii noastre din Lesa, chiar în centrul stațiunii, am mâncat în următoarea seară, după ce ne-am învățat lecția și am făcut rezervare cu o zi înainte. Scump domne, scump, la Rapanello. 3 EUR coperta, 8 EUR o bere, de la 20 de EUR în sus o porție de ceva, dar mesele sunt puse chiar pe malul apei, priveliștea este superbă și mâncarea foarte bună. Am mâncat ton crud cu ceapă caramelizată și stafide, mix de pește crud cu risotto și a fost cea mai scumpă masă din această vacanță. Nu mai știu exact cât am dat aici dar undeva la 80-90 de EUR, fără să ne punem și-n cap. Merită însă un răsfăț pe marginea lacului, peisajul de la Rapanello este încântător, mai ales la lăsarea serii.

Și pe Insula Pescarilor și la Rapanello, în afară de porțiile fiecăruia ne luam o troacă cu midii din care mâncam la grămadă, unii dintre noi fiind mari amatori. Referitor la băuturi, cam toate mâncărurile cereau vin, dar după două încercări am renunțat și nu s-o fi potrivit dar am revenit la berea și la aperolul nostru. Vinul încercat a fost prea sec pentru gustul nostru.

Ca și costuri, așa cum ne așteptam pe marginea lacului. Nici foarte scump dar nici prea ieftin. Cam toate mesele ne-au dus în jur de 50 de EUR dar fără să facem excese și fără să fim prea mâncăcioși, ci mai degrabă pofticioși. Excepție a făcut masa de la Rapanello, care Rapanello nu prea era pentru buzunarul nostru, drept să zic.

Am mai avut pe listă restaurantul Milano din Pallanza care stă pe piloni, în apă și are 3 laturi din sticlă. Citisem că tot personalul este în vârstă, dar serviciul și mâncarea clasică italienească sunt excepționale. Din păcate, dacă vacanța s-a scurtat, n-am mai ajuns nici la Pallanza. De asemenea, când am ajuns în Verbania ca să vedem Villa Taranto, chiar lângă ea (și port) este o terasă superbă. Ne-ar fi plăcut să revenim dar n-a fost să fie. Restaurante drăguțe am văzut și în Cannero, unul chiar pe faleză, în port, cu stele Michelin.

Am mai mâncat stradale și fast-food prin zonele comerciale dar, cum spuneam, nu vreau să vă recomand din categoria asta. Ne-am oprit des la cafea/bere/dulce și ne place să facem asta la cafeteriile palatelor și fortărețelor pe care le vizităm, așa încât nu cred că a fost obiectiv la care să nu bem ceva sau să mâncăm un dulce. De asemenea, am mâncat înghețată în fiecare zi pe unde ajungeam, dar cea mai bună înghețată (cu iaurt) a fost cea de la Cannero, după care înghețata artigianală de la Gina din Lesa (vis-à-vis de Rapanello).

Nu uita să cauți în Stresa și specialitatea Margheritina, un desert inventat pentru o ducesă care a devenit prima regină a Italiei.

Departe de a epuiza posibilitățile de mâncare din această parte a Italiei, rețineți totuși restaurantele menționate dacă ajungeți pe malul lacului Maggiore și dacă vă este foame călcați-le pragul. Vă asigur că nu veți regreta.

---

VIZUALIZĂRI: 834 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI