ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.11.2010
DE kmy
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Jilava [IF]
ÎNSCRIS: 08.09.08
STATUS: PARTENER
LUNA
NOV-2010
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 2 MIN

Restaurantul Perla Giurgiu - Specific pescaresc

TIPĂREȘTE

Restaurantul Perla Giurgiu

Daca e Duminica trebuie musai sa mancam peste! Si unde am putea manca cele mai bune preparate daca nu undeva la Dunare.

Ne-am urcat in masina si am hotarat sa plecam la Giurgiu la Restaurantul Perla, care este locul perfect pentru a servi o masa pescareasca contempland in acelasi timp privelistea Dunarii.

De pe terasa lui poti vedea cum vin si pleaca navele de croaziera fluviala sau ii poti urmari pe vecinii nostri bulgarii.

Este tot timpul aglomerat, iar cand e sezon de nunti nici sa nu te gandesti ca poti manca pe acolo. Cite drumuri nu am facut de la Bucuresti la Giurgiu visand la ciorba lor de peste, iar cand ajungeam vedeam ca totul era rezervat pentru nunti.

Restaurantul este mai de moda veche, amenajat in stil marinaresc, mesele mari cu scaune comode. Ferestrele sunt foarte mari si lasa sa se vada frumusetea Dunarii si blocurile foarte inalte de la Ruse. Cand este pregatit de nunti, botezuri si alte reuniuni imbraca haine de sarbatoare si arata superb.

Terasa e in stil rustic, cu mese si scaune din lemn masiv.

Dupa consultarea meniului si la foamea noastra chiar nu stiiam la ce sa ne oprim. Sumedenia de preparate de peste insiruite pe meniu ma imbia sa le comand pe toate. Aveam de facut o gra alegere, iar atunci cand te mana foamea iti vine sa comanzi foarte mult.

Ciorba de peste si un platou cu gustari de peste (icre, obleti prajiti, salata de fructe de mare, somon fume, hering, scrumbie afumata) mi-ar fi fost de ajuns. Am decis sa renunt la platou si sa aleg din celalalte specialitati. Dar si aici alegerea e foarte greu de facut.

La rubrica specialitati de peste figurau: saramura de crap, crap prajit, somon cu brocoli, salau prajit, somn pane, saramura de somn, pastrav, obletei prajiti cu mamaliguta si mujdei. Dupa ce am salivat pentru fiecare rand citit in meniu, m-am decis la saramura de crap cu mamaliguta.

Ciorba de peste a fost o nebunie. Ne-a fost adusa intr-un bol mare care speram sa ramana pe masa. Dupa ce ne-au fost umplute farfuriile, iar in fiecare trona cate o bucata mare de peste (bucati de crap si icre fierte) bolul a plecat de la masa noastra. Eu intotdeauna la ciorba comand si usturoi, care doar la acest restaurant si in delta este sub forma de pasta frecata puternic. Mancarea de la acest restaurant o egaleaza pe cea din inima Deltei Dunarii, iar portiile sunt destul de generoase.

Ambianta din restaurant este placuta, ospatarii destul de atenti si draguti si servirea ireprosabila.


[fb]
---
Trimis de kmy in 30.11.10 16:05:29
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 22818 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (kmy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Terasa restaurantului Perla Giurgiu- asteptam cu nerabdare mancarea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8500 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

dannek
[30.11.10 16:19:48]
»

Sa iti fie de bine!

Si la mai multe iesiri la giurgiu!

kmyAUTOR REVIEW
[30.11.10 16:33:28]
»

Multumesc. De cate ori mi-e dor de Delta, de fapt de mancarea din Delta merg la Perla la Giurgiu.

mirelab
[30.11.10 16:41:40]
»

La sfarsit de saptamana ca la sf de saptamana, dar sa vezi ce nebunie este aici si in cursul saptamanii pe la ora pranzului...

Din ce in ce mai multi prieteni ii aud povestind de naveta care o fac catre Perla )

corinne
[30.11.10 20:09:19]
»

Nu ma innebunesc eu dupa preparatele de peste dar un bors si o portie de icre ar merge!

De retinut acest restaurant, cine stie cand vom ajunge in Giurgiu.

alinutzza140*
[01.12.10 15:29:39]
»

Aseara am facut crap cu mamaliguta si mujdei dar parca preparatele pe care ni le-ai aratat arata mult mai'' gustos''.

ninaa
[01.12.10 17:38:47]
»

Pana acum cand auzeam de Giurgiu aveam o retinere, orasul in general lasa o impresie dezolanta, dar ce ne-ai prezentat tu merita si votul si efortul unui drum pana acolo. Mama, mi-ai facut o pofta de peste si cum sotul ma roaga de o saptamana sa-i prajesc moacele din congelator maine cred ca le vine randul... Si tava aceea cu plachie din Delta arata bestial!

celeste
[05.12.10 21:03:11]
»

Am mers de multe ori la Giurgiu in interes de serviciu dar nu stiam de acest restaurant... o locatie de retinut.

biancuta
[09.12.10 10:37:19]
»

Pare ca e un restaurant foarte cautat! Nu ma atrage foate tare pestele, insa un pastrav prajit cu mujdei de usturoi merge oricand!

sandru
[11.05.11 15:11:03]
»

pt kmy! Acest restaurant are si camere?

Merg la un botez si caut cazare in apropiere.

Multumesc anticipat!

george_bton*
[16.07.11 22:57:14]
»

@sandru probabil ca e prea tarziu, dar iti raspund totusi. restaurantul nu are si hotel. pentru cazare in giurgiu ti-as recomanda motelul prietenia din zona vamii vechi sau hotelul Sud (la Gigi) care insa e putin cam scump, in jur de 200 de lei pe noapte, in timp ce la prietennia cred ca e in jur de 100 lei.

In privinta restaurantului trebuie sa ma declar de acord cu cele scrise de Kmy. Eu as recomanda icrele care sunt home made si sunt foarte gustoase. nu va duceti nici satui nici foarte hamesiti aici pentru ca va puteti satura din antreul de icre. Ciorba este de nota 10 cu toate ca eu nu am servit-o niciodata de la bol

Saramura este foarte buna cu toate ca, dupa gustul meu, pestele este mult prea mare si numai este chiar asa de gustos.

Servirea este buna, deseori fiind acolo si patronul restaurantului, un domn cu par alb si burta specifica carciumarilor mai in varsta: P

Decorul este adaptat, modern. la terasa au ferestre detasabile din polietilena.

Pare un decor pastelat in descrierea ta, Kmy, cu vapoarele care vin si pleaca... in realitate nu prea vin si pleaca vapoare pentru simplul motiv ca autoritatile noastre practica niste preturi mult peste cele din afara pentru acostare. pe de alta parte, mare lucru nici nu prea e de vazut in Giurgiu pentru turisti: cetatea lui Mircea cel Batran, cateva strazi cu o arhitectura mai deosebita, care au ramas nealterate, Turnul cu ceasornic si ruinele de pe strada garii (nu va ganditi la ruine ale vreunui edificu stravechi, e doar o strada in continua reparatie de un kitsch evident).

In rest, numai de bine.

Pofta mare!

george_bton*
[13.05.12 17:11:32]
»

@george_bton: Revin cu aspecte noi legate de oras. Strada Garii nu se mai afla in reparatii ci a devenit o frumoasa artera pietonala de circa 500m. Nu va asteptati sa puteti face shopping, sunt magazine, dar nu cred ca aveti ce cumpara din ele daca sunteti in vizita. Sunt cateva terase doar...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianic
[17.04.13 09:19:08]
»

@kmy: La Restaurantul Perla din portul Giurgiu am fost şi noi de curând. Am oscilat între crap şi somn, dar ospătarul ne-a ajutat: nu aveau somn.

Crapul prăjit cu mămăliguţă şi usturoi au fost de nota 10. A costat 7 lei/100 g, iar o porţie are cam 300-350 g. Mămăliguţa (2 lei/porţia) şi mujdeiul (2,5 lei/un bol, destul de mult, dar cam slăbuţ) se plătesc separat. Automobiliştii serveau bere Ursus fără alcool (5 lei). Pentru cei care doresc desert se recomandă o felie de tort de ciocolată cu fructe alcoolizate (13 lei) sau alte preparate pe bază de îngheţată. O apă (pet de 0,5 l) costă 4 lei.

Recomand să vă alegeţi o masă mai aproape de terasă sau chiar pe terasă. Lângă bucătărie se resimte mirosul de la prepararea peştelui.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[17.04.13 10:08:39]
»

@iulianic: de ce nu scrii tu un articol de sine stătător despre restaurantul acesta? Înțeleg faptul că ai fost mulțumită - împărtășește și celorlalți cititori părerea ta, nu doar prin scurte ecouri. (chiar dacă nu ai și poze)...

iulianic
[17.04.13 10:23:41]
»

@webmaster: Da, am fost la Restaurant Perla sâmbăta trecută şi atât eu cât şi soţul meu am fost foarte mulţumiţi. Nu intenţionam să scriu din două motive: mai sunt şi alte review-uri despre acest restaurant şi în afară de aceasta am rămas fără baterie la aparatul foto. A făcut soţul meu (cu telefonul) câteva poze nu prea sugestive.

Intenţionam o prezentare mai amplă a oraşului Giurgiu şi a ceea ce are el de oferit (turistic vorbind), cu referiri în final la Restaurantul Perla.

Dacă se doreşte un nou articol de sine stătător despre restaurant, cu rezerva pozelor nu prea bune, promit să-l fac în curând.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[17.04.13 10:55:23]
»

@iulianic: eu sunt de părere că e bine să nu amestecăm mere cu pere. Adică să scrii separat despre locurile de văzut / vizitat din oraș, și separat despre locurile unde un călător ostenit își poate ostoi setea și foamea.

iulianic
[17.04.13 11:08:10]
»

@webmaster: Ok! Articolul despre Restaurantul Perla din Giurgiu este în pregătire.

bodoeu*
[23.06.15 10:24:09]
»

despre perla Giurgiu. la fel ca si voi am cercetat locatia pe surse si apoi am plecat spre restaurant cu o rezervare in prealabil. zi frumoasa, cald, iunie. prima impresie a fost una pozitiva. restaurantul arata bine, se poate parca in zona fara probleme. am primit masa pe care o doream asa cum o rezervasem, pe tarasa sub 2 tei. I-am spus din start ospatarului ca venim de departe special pentru o masa in restaurantul lor si ca sper sa ne simtim bine. omul a fost ok. gradul de ocupare era 100%afara si 5-6 mese inauntru adica relativ plin. calitatea mancarii e fost buna. servirea ca si timp si modalitate a fost ok. o masa pentru 5 perosane cu aperitiv, 2 ciorbe, fel principal format din portii de obletei si somn, desert 4 buc, doua sticle de vin, 2 l lomonada, apa minerala a fost 400 lei. nu spun ca a fost mult sau putin, chiar spun ca a fost ok. in cel mai profund stil romanesc, a venit nota de plata si aici ma refer la intocmirea ei. respectiv 2 ciorbe in plus, niste chifle care nu au existat si o 2 portii de mamaliguta de asemenea in plus. total valoare pusa in plus, 25 de lei care insa ne-a sters zambetul dupa fete. nu am ridicat nici o obiectie, am platit si probabil nu voi mai calca pe acolo niciodata. gramajul este asa cum a mai descris cineva adica incert dar tinand sema ca portiile in general se cantaresc crude le acord circumstante atenuante.

dragii mei proprietari de restaurant intelegeti ca revenirea in acelasi loc pentru clienti se realizeaza doar daca acetia nu se simt furati. orice potential conflict cu ospatarii, cu locul de parcare, etc trece pe locul 2 si se uita. furtul pe fata nu se uita. asa cum spunea cineva nu reusim sa depasim imaginea de restaurant communist. orice cu placere dar sa ne iasa si noua ceva de una mica...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[23.06.15 11:11:40]
»

@bodoeu - Observ că astăzi, scriind acest ecou, ai intrat în rândurile membrilor AmFostAcolo. Aşadar, bine ai venit printre noi! Pentru că ai destule de povestit despre Restaurantul Perla din Giurgiu - cu bune şi cu rele - poate că ar fi fost mai potrivit să scrii un articol de sine stătător.

Dacă nota de plată a venit supraîncărcată,

… respectiv 2 ciorbe în plus, nişte chifle care nu au existat şi o 2 porţii de mămăliguţă de asemenea în plus. Total valoare pusă în plus, 25 de lei…

Este adevărat că "furtul pe faţă nu se uită". Nu cred că ai procedat corect nesesizând acest aspect atunci, pe loc.

... nu am ridicat nici o obiecţie, am plătit şi probabil nu voi mai călca pe acolo niciodată.

Nu te aştepta ca proprietarii de restaurant să citească aceste rânduri! Ei vor aştepta alţi clienţi - cuminţi ca şi tine - pe care să-i poată jumuli (mai mult sau mai puţin) pentru că nu vor obiecta. Colegii noştri de pe AmFostAcolo, cei care vor citi rândurile tale, dacă vor merge la Restaurantul Perla din Giurgiu, vor fi cu siguranţă mai atenţi la cele trecute în nota de plată.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
celeste
[23.06.15 21:35:16]
»

De ce nu ai ridicat nici o obiectie?

bodoeu*
[24.06.15 23:15:33]
»

@celeste: pai ideea este urmatoarea: asa cum am spus nu am negat o dupa amiaza frumoasa. Mancarea buna, rezervarea respectata, un ospatar care desi chinuit de caldura si clienti si a achitat serviciul si nu in ultimul rand 2 sticle de vin in doi m au facut sa trec peste acest neajuns. Am 96 kg, sportiv si cu sangele fierbinte. Din fericire am 44 ani. Acum 20 ani ii rupeam capul inainte sa l intreb de ce a pus doua ciorbe in plus. Pedeapsa este, asa cum am spus, ca nu voi mai merge in acel loc. orice restaurant are nevoie de oameni care contra cost sa se simnta bine. Oameni cu bani in principiu... Sunt subiectiv, recunosc, dar foarte cinstit in primul rand cu mine si apoi cu cei din jur. Asa am gandit si cred ca a fost bine...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinutzza140*, biancuta, bodoeu*, celeste, corinne, dannek, george_bton*, iulianic, sandru
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Giurgiu? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.093640089035034 sec
    ecranul dvs: 1 x 1