Poienița

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Deci, da, eu, care-s vrâncean, am fost în Grădina Publică din Bârlad de mai multe ori decât băștinoșii, că pentru că de ce: îmi place, bre și e și la o oră de mers cu mașina de orașul istoric !

Ca să nu fiu acuzat de partizanat moldovinesc, arăt faptul că am scris pe AFA despre vizita mea de-acoloșa, drept e că nu atâta patos ca cel de-o scris ăst review, ce vreți, omu-i citit, știe carte și, mai ales, știe să te facă să vibrezi la ceea ce o zis, halal!

Că fiin’că și io am o inimă-n chept cu tot cu sîmțire,povestea lu’ dom profesor mi-a adus aminte de prima mea intrare-ntr-o crâșmă. Divaghez: am avut o copilărie cu educație proletară, contondent-educațională. Printre altele, de pe la vreo 15 ani (ai mei) în sus, tata, CFR-ist convins, mi-o indus ideea , și nu la modul subliminal, că, dacă mă prinde-n crâșmă mă ologește. Era, totuși, o fire permisivă, așa că nu m-a condiționat de vreo crâșmă anume, mi-a zis, clar, avea dicție :” Orice crâșmă!” .

Adjudul anilor 1981-1982 n-avea cine știe câte crâșme: vreo două de făcut nunți, un bar la motel, de se bea vermouth cu lămâie, apăruse Ricca Donna, fițe, și vreo trei dughene de navetiști: la gara CFR - două, una de se chema” La pufoaica ruptă” , altul era restaurantul gării și mai era o crâșmă, vai mama ei, la piața agro din Adjud, de se chema “La cotețul părăsit” , în argoul local , firește.

Tata bătea la crâșma de la gară și la alea doo restaurante bune.

Io aveam 16 ani, vârstă, nu pedeapsă. Eram proaspăt fotbalist de Div C, doar că la juniori, cel mai tare portar!

Jucasem duminică la… Bârlad, cu FEPA, și-i caftisem, ceva 3-1. Eu apărasem un 11 m, adică mi-a tras ăla o minge-n cap de era să-mi zboare căpățâna s-o facă satelit , și azi mă doare capul. Dar, nah, am aparat eram vedeta!

Era regula noastră, a doua zi, după meci, chiuleam de la orele de la la 9 la 10, aveam socialism științific și, apoi,de la 10 la 11, că era ora de “Organizarea producției” materii care nu contau, noi mergeam la piață, la “Coteț” și se comanda o ciorbă de burtă și câte trei mici, că, nah, eram și noi, scule! Toată consumația era 10 lei, că ciorba era 1,50, pâinea, ardeiul, 1,5 lei, restul erau micii și muștarul și-o bere la halbă, spălătură, deh, ca pe-atunci.

Eu, până în ziua aia nu fusesem, că, nu mint, frica de Costică, tata! Dar, atunci, nah, apărasem 11 m, eram erou! Am mers la crâșmă, vreo 8 colegi, am comandat și așteptam strachina. Țin minte că era ziua unui coleg și ăla ne luase câte-un rom, 50 g, cea mai ieftină tărie de se găsea în asemenea local de lux, local de căruțași. Când am dus păhărelul la gură pe ușă a intrat tata și-a dat cu ochii direct în mine.

Nu vă spun c-am reușit să mă demarc dar n-am mai sărit pe centrare ci am ieșit din crâșmă , mai-mai să fac altă ușă.

Mai târziu am avut ședință tehnică cu Costică, care mi-a explicat, butucănos, câteva noțiuni tactice, dar, în final, mi-a dat cei 10 lei înapoi pentru consumația de n-am avut parte de ea, evident, din cauza lui , că cine l-a pus să-și schimbe tabieturile ?!

Au trecut ani de-atunci, Costică nu mai este din 1999,eu sunt, acum, mai bătrân decât el, atunci, dar crâșma aia, din piața Adjudului, da, mai este. Altfel aranjată, altfel gestionată dar, pentru mine, e prima crâșmă în care am intrat în viața mea și din care am fugit flămând, deși plătisem consumația!

@Yersinia Pestis: Am râs cu lacrimi. Mersi de ecou, e savuros!

Și m-au distrat numele cârciumilor din Adjud, mai ales „Pufoaica ruptă”. Tu sigur știi rețeta de fabricare pentru țuică de pufoaică, dar probabil că suntem în minoritate printre cititorii AFA. Oricum, cine e curios poate da rapid o căutare pe net și va afla. Sfat prietenesc: să fie pe stomacul gol.

Ce nu m-a distrat deloc: că în toate poveștile tale bați FEPA. Hai, frate vrâncene, că noi am fost în B vreo zece ani, iar voi numai la județ ați jucat!

@adso: La juniori FEPA 74 Bârlad n-avea echipă! Rulmentul da, ne luau pe sus, erau băieți mai de la țară, așa, mai sănătoși, dar cu FEPA nu era stres!

Și, da, ați intrat în “B “ , dar nici noi n-am căzut din “C” ! Dar , față de echipele din Bacău, erați varză !!! Că am jucat cu Aripi Bacău , printre altele și, până la pauză am luat 6 goluri, de era să mă demoralizez! De la echipele din Bârlad n-am luat mai mult de două goluri, bine, eram și rezervă ! 🤗😂

Dar, din acei ani, mi-a rămas amintirea unui Bârlad frumos, cu două stadioane deosebite, chiar dacă cel al Rulmentului, ăla din pădure, era de rugby!

Și astăzi Bârladul are o poveste frumoasă de spus, de la faleza Prodana (dacă nu greșesc) și până la ieșirea spre Murgeni, I❤️Bârlad!

@Yersinia Pestis: Care e al doilea stadion pe care l-ai prins tu? Cel din oraș, sau cel din Grădina Publică?

Stadionul Rulmentului, cel de rugby, funcțional și azi (avem echipă de primă divizie și jucător convocat la națională), e la ieșirea către Vaslui, în pădure, așa cum spui.

Stadionul de fotbal al FEPEI a fost în târg, de la spital către centru, în zona numită, până în ziua de azi, Stadion (câtă imaginație, nu? de fapt, e doar memorie colectivă bună!). Undeva la începutul anilor 1980 a mai fost defrișată o bucată din Grădina Publică și au mutat stadionul de fotbal în parc. Tu unde l-ai prins pe ăsta?

@adso: scuză-mă, dar chiar nu mai știu! Jucam în pădure, undeva, pe lângă Uzina Rulmentul, cu cei de la Rulmentul, iar cu FEPA, undeva, parcă mai spre oraș. Dar, chiar nu mai țin minte, au trecut, iată, 44 de ani…

Dar, parcă, tot în parc.

@adso:

Pentru că tot ne-ai insuflat dragostea pentru arta plastică, pentru pictură și pictori în special, eu încerc, timid, să țin pasul cu tine și în clipa de față jur că m-am îndrăgostit de al nost' Grigorescu.

Îl sorb de-a dreptul, mă îmbată formele și culorile din tablourile sale, ce mai, sunt cu o fată culcată în iarbă.

Este bine când mai poți ieși cu părinții la un mic și o bere.

O seară faină!

@Flaviu: Grigorescu nu are niciun defect, îți apreciez gustul artistic!

Din păcate, a venit foarte târziu momentul în care am reușit să stau alături de părinți, doar pentru bucuria de a fi lângă ei. Sper să se prelungească cât mai mult.

Mulțumesc pentru ecou!

@adso: după cele citite, cred că mai potrivit ar fi fost ca titlu 'Unde bem pe loc și unde mâncam odată în Bârlad'. Locu-i minunat, predispune la povești, fie că mânânci, fie că bei sau doar te uiți la poze. Așa se împlântă și cu mandea, ai adus pe tapetul din cortex (camera din față), amintiri din epocă despre stabilimentele de culturalizare presărate în orașul în care ai sătisfăcut... stagiul militar.

Și la noi era o Pufoaică Ruptă, aflată la concurență cu Geamuri Late, 24 de Trepte, Cățeaua Leșinată, Om bogat-Om sărac. Întreaga protipendada (a bună!) a orașului se delecta la mesele generoase, în zilele în care se încasa chenzina. Se mai rătăceau prin localuri, cătane în permisie ori învoiri de o zi, elevi iubitori de prea multă școală, dar și dudui cu aplecare spre partea practică a traiului de azi pe mâine. Mititeii sfârâiau cu jenă, la zile mari, nici chenzina nu reușea să-i motiveze. Râuri de bere curgeau fără zăgazuri, încă se mai producea Alutus, berea locală. O tempora, o mores!

@zapacitu: crâșmele de la gara CFR și autogară sunt, mereu, alea cu denumiri de bancuri, meniuri de te crucești și note de plată la care-ți adună, pe lângă consumație, vârsta chelnerului și, eventual, numărul de telefon, oricare număr, nu contează!

E un fel de mediu de “Groapa” lui Eugen Barbu, loc unde s-adună navetiști, zilieri, curve și cerșetori, hoți și golănași ofiliți, cu gură mare dar care n-au bani de-o țigară!

E o lume-n sine, chelnerii sunt plictisiți -obosiți, nu tresar nici dacă ar trece trenul prin dugheana lor. 16 ani am avut în răspundere locurile astea, le știu și m-am obișnuit cu ele ca etnia cu scânteia! Dar, toate au o poveste de spus, totul e să vrei s-o asculți!

@zapacitu: Ai dreptate, nu e un veritabil articol pentru rubrica „Unde mâncăm” . De altfel, nu cred că am scris vreodată un articol cu adevărat potrivit pentru această rubrică.

Pentru mine, un restaurant este un pretext de a mă vedea cu oameni la care țin sau ocazii de socializare, nu merg neapărat pentru a mânca. Și nici nu pun accent pe partea gastronomică atunci când mă decid să descriu o cârciumă sau alta.

Am fost pe acasă (am început să merg mai des, deși încă nu atât de des pe cât ar trebui) și mi-au revenit amintiri, mai recente sau mai îndepărtate. De aici nevoia de a sta treaz astă noapte, pentru a scrie acest articol.

Mulțumesc pentru ecou!

L.E. Să știi că mulți ani am luat bere Alutus în Iași, în cinstea anilor tinereții.

@Yersinia Pestis: Hei, asta, a mea, e crâșmă de parc, nu de gară! E jmekerie!

@adso: 😜

@Yersinia Pestis: eu le-am pomenit pe cele bune, cu ștaif. La gară și la autogară aveam alte locante de pierzanie, unde mișuna o faună cu parfum de junglă. Bunăoară la Drumețul sedentar, Milițianul grăbit, Cracii doamnei, Limbi străine era destul de riscant să intri, darămite să te așezi și să comanzi un mic ș-o bere. Exista posibilitatea ca odată intrat să te viziteze paranormalu'. Portofelul juca în deplasare, iar dacă îl chemai la locul lui, riscai instant un buzunar de piele, din pielea proprie. Șuți cu har, făceau echipe cu spadasini mizeri, posesori de lame (nu de ras, nici de molfăit). Abandonai odorul și plecai bucuros că ai scăpat doar cu atât. Copiii fiind ocoleam astfel de locuri, dar ne fascinau, așa cum și Groapa cu Bozoncea, Paraschiv și Didina fascinează și acum...

@Yersinia Pestis:

Costică, taică-tău, odihnească-i-se sufletul în pace!... a fost atunci un Domn că ți-a dat cei 10 lei plătiți (și „nemâncați” ) de tine!

Pe voi, băieții, părinții vă interziceau să intrați în cârciumi, sau să fumați! Pe noi, fetele, (noi am fost 7 surori, am rămas doar 5😉) ne condiționau să nu depășim ora de întoarcere acasă după o „întâlnire” ; ora 21:00 era bătută în cuie Am întârziat într-o seară 10 minute doar... și mama, care era „generalul” casei, mi-a dat o palmă pe care am ținut-o minte mult timp... Ce vremuri 🤒Azi fetele merg la „întâlnire” după ora 21:00😊

Să fii sănătos!... și , ca de obicei!

@adso: vorba lu'@Flaviu, bine că îi mai ai, pe părinți.

Fabrica de bere Alutus a murit de mult. Devalizată și expoliată în urma unei privatizări dubioase și dirijată din umbră, a făcut pe câțiva fericiți și foarte mulți neferciți. Azi bem bere cu denumiri străine, în amintirea celor cu denumiri locale.

@zapacitu: Ha, ha, ha, prin anii 2000 era “Batalu” metoda hoților de-a te lua în brațe, ca și cum erai un prieten vechi! Te strângeau în brațe și te buzunăreau! Într-o stație de pe Vrancea, nu poci da nume, era un țigan bun de tot, pe “batal” , avea o poreclă de nu poci s-o spui, că mă dă web afară, nu că nu i-ar plăcea ideea!

Victimele veneau la post, bocindu-se, plecam direct dupâ țigan și, de multe ori, îi găseam portofelul victimei. Îl luai pe sus dar țiganul râdea: “Bre, nea Cătăline, sunt meseriaș, bre!” . Era după 1996, Codul Penal se schimbase, nu-l mai aresta nici dracu!

Culmea este că, de regulă, victimele erau chiar “gâște” puneau botul la orice vrăjeală, pentr-un pahar de vin…

M-am uitat pe Google Earth și am văzut unde este Grădina Publică bârlădeană, cu „Poinița” lui, cu tot! Arată tare bine și ea, și restaurantul!

Ar fi bine ca edilii orașului să nu mai „fure” din suprafața ei pentru a construi blocuri!

Mi-a plăcut și...

Noi, cei mai în vârstă, cu trecerea timpului devenim mai „chibzuiți” cu banii, de voie, de nevoie! 🤕 (cred că mai mult de nevoie! 😜)

E bine, totuși, că nu v-au refuzat!

În grădină am recunoscut bustul lui Vlahuță, dar nu are scris pe el cine este. De ce oare

Felicitări pentru articol! 👋... și

@Yersinia Pestis: iaca faptele aiastea se petrec mai abitir în zona cu baruri, lacto-baruri, cârciumi, auto-serviri gen împinge tava, acolo unde mușteriii lasă garda jos, atenți după de-ale gurii. Bunăoară, primesc telefon de la ăl bătrân, bâtu adicătelea, din gara Brașov. -Vino nepoate, că mă lăsară numa'n costum. N-am alte țoale, banii îi luară cu tot cu valiză. Stam la coadă, la o ciorbă, nici n-am simțit cum mi-au tras valiza dintre picioare. Tot ce aveam de preț, era în valiză. Acu'dorm cazat la poliția TF.

M-am suit în trin și l-am găsit pe bâtu în compania polițailor TF. Jubila. Găsiseră făptașul, un 'portorican' mioritic, făcea inventarul valizii pe o bancă de printre blocuri. Milos, bâtu' îl cadorisi pe făptaș c-un sutar, că bolea a TBC. L-am suit în trinu'de Sf. Gheorghe și l-am însoțit până la băi, la Covasna, unde avea belet de tratament... bâtu' nu portoricanu'. Azi bâtu' e în stele....

@zapacitu: Da, dar câtă acceptare în atitudinea lui bâtu” , de-i lăsa hoțului ceva, acolo… avea TBC, săracul!

Noi n-am învățat acceptarea, nici măcar în relația din familie… suntem” fierți” după dreptate, chiar dacă, deși “ai câștigat” , nu ai liniște!

Din frumusețea stelelor bâtu’ ne privește și-și frânge degetele când vede cât de ușor ne pierdem în niște ambiții deșarte…

@doinafil: Da, așa era! O chemam pe Adi în oraș de la 7 seara (19, cum s-ar zice) și trebuia s-o duc acasă la ora 21. Obligatoriu, veneam s-o iau de-acasă, să mă vadă mă-sa cum arăt, dacă-s în stare civilizată… Odată am dus-o acasă pe la ora 22, în week endul de-a urmat, soacră-mea a dus-o pe Adriana la prășit, că, nah, greșise!

Iar eu am multe povești cu Costică, Dumnzeu să-l odihnească, povești care m-au format, ca viitor bărbat.

Da, era mai dur, pe vremea noastră! Dar, parcă, mai corect!

@doinafil: Multumesc mult! Iar ne-am intins cu vorbele pe aici, de ne injura Admin in gand. Bine ca nu o face cu voce tare .

In ziua de azi nu mai 'fura' nimeni din Gradina. S-a intamplat acum 50 si mai bine ani, erau alte vremuri. Initial, ideea era sa nu se darame centrul pentru blocuri, asa ca s-a defrisat din parc. Pana la urma, dupa cutremur, in anii 80, s-a demolat si centrul istoric (in mare parte). Salbaticii ani 90 au adus, si ei, contructii haotice, asa ca in prezent orasul arata destul de rau, din pacate.

Numele lui Vlahuta apare pe soclu, dar in spate. Sunt trei placi acolo: stanga, dreapta, spate. Pe una sunt trecuti donatorii (parca Societatea femeilor, daca nu ma insel). Cand ajung prima data in parc, am sa ma uit mai atent.

@Yersinia Pestis:

Eu sunt mult mai mare, ca vârstă, decât tine, cred că cu vreo 16 ani! 🤕, dar mă bucur că mă consideri de-un „leat” cu tine! 👍

Parcă era mai corect, așa precum spui, dar... așa gândim noi, cei care

,

după cum bine ai punctat! 👌O fi fost mai bine atunci... o fi mai bine acum :?? ... this is the question!

@adso:

Eu cred că Admin-ul nu ne înjură, ba, dimpotrivă! 😉 Cu cât suntem mai mulți pe sait, cu atât mai bine, chiar dacă scriem (și) ecouri

N-am fost în Bârlad, dar te cred ce spui! Bine că, măcar, Grădina asta publică e frumoasă! 👍

😘 😘😘

Acum de dimineaţă citesc şi eu despre crâşme, bere, vermut şi coniac încă înainte de a mânca sau, mai grav, a mă apuca de muncă!!

Dacă tu eşti în vacanţă - vreo două luni - iar Yersinia într-una "for ever" unii mai şi "munceşte sau musai să se facă", mai ales că nenea ce ocupă fotoliul de prim ministru vrea să ne sancţioneze pe ăştia ce din întâmplare ocupăm un scaun într-o companie de stat... Şi trebuie să lucrăm la indicatori de performanţă! )

Dar nu pot trece cu vederea şi nici tăcea citind cele pomenite de voi, la care adaug Grădina de vară sau bodega Welter din Mediaş în care ocupam un loc la mesele pe care era întinsă aceeaşi faţă de masă în carouri albe şi roşii privind şi ascultând chibiţii după ce ieşeam de la vreun meci din Divizia B, seria a doua (că pe atunci erau 3 serii de B...)

Momentul culminant era cel în care tata îmi permitea să iau "o gură" după ce pusesem sare pe marginea halbei. Ce delicioasă era acea bere la butoi înjumătăţită cu apă!

Aveam şi noi în oraş crâşma "Căţeaua leşinată" pomenită mai sus dar acolo era permanent un fum de ţigară ce dădea pe dinafară alături de mirosul de băutură ieftină, una din amintirile marcante ale copilăriei întrucât treceam zilnic prin faţa ei în drum spre şcoală (nu exista interdicţia de astăzi cu funcţionarea barurilor la zeci sau sute de metri de instituţiile şcolare).

Acolo ştiam că se află profu de rusă dacă nu intra în clasă până la şi un sfert...

M-aş mai lungi şi cu statul la cozile pentru bere la sticlă - un eveniment când apucam să cumpăr! - şi mă mutam cu bicicleta în funcţie de lungimea cozii, având la acea vreme vehicul cu pedale, aşadar beneficiar de mobilitate urbană.

Deja cunoşteam traseul distribuitorului şi cântăream din priviri coada şi volumul plaselor cu sticle goale al celor dinaintea mea pentru a mă orienta. Degeaba strigau cei mai din spate "să se dea doar 6! ", câteva navete se băgau sub tejghea pentru potentaţii vremii sau eternele cunoştinţe.

În vremea copilăriei mele se serveau cu bere şi minorii. Care nici măcar nu gustau licoarea din sticlă... Scriu şi îmi e dor de acele vremuri!

Dragii mei, am avut o copilărie fericită! Chiar dacă statul la coadă la bere - doar duminica dimineaţa "băga" bere la sticlă -, la lapte (dimineaţa de pe la ora 4.30) sau înghesuindu-ne pentru a ne fi bifată cartela când luam pâine este departe de gadgeturile, mofturile sau dezechilibrele de tot felul ale copiilor din zilele noastre.

P. S. - Gazu' a ajuns într-un final să promoveze şi în Liga 1, astfel că noi am avut echipă şi în prima divizie! Că apoi s-a desfiinţat, ăsta e sfârşitul tragic al poveştii...

@Marius 72: Am publicat 3 articole în prima jumătate a lui ianuarie, 2 în aprilie și ceva mai multe din iunie încoace. Adică... în vacanțe. Dacă oi mai avea chef și cititori, poate mai scriu câte ceva până în septembrie, că apoi iar trec pe mod avion. Ăsta e programul, nu am ce face. Nu mă invidia, dacă mi-ar fi așa de bine, nu ar da toți tinerii admitere la medicină / informatică / drept. Știu ei ceva de nu vor să se facă profesori, nu crezi?

Și eu am nostalgia anilor copilăriei. Nu și pe cea a statului la cozi. Avem aceeași vârstă, am trăit aceleași experiențe. Pe la noi a fost chiar mai rău, toate porcăriile s-au experimentat întâi în partea estică, prin Ardeal au ajuns puțin mai târziu și în forme ceva mai acceptabile.

Ai dreptate cu noile generații, sunt cam prea „sensibile” . Dar se poate să le ducem dorul, nu peste multă vreme. Noi și cei născuți acum facem parte din aceeași specie. Ceea ce nu se va mai putea spune, probabil, despre următoarele generații. Am mai vorbit despre asta: citește „Sfârșitul copilăriei” a lui Arthur C. Clarke. Nu suntem departe de momentul respectiv.

L.E. Aici găsești un pdf la liber. Are doar 77 de pagini, lectura e plăcută. Dar te lasă cu dureri de cap.

gawrylyta.wordpress.com/w ... 0copilariei.pdf

@adso: Mă bag și io în seamă, că văd că e la liber!

Cu toții avem nostalgia copilăriei, măcar pentru ideea că parcă timpul se scurgea altfel atunci, cu mai multă răbdare, chiar dacă nu ne apropiam de viteza luminii timpul se dilata.

O grămadă de lucruri pe care atunci le învățai pe pielea-ți proprie: mersul cu bicicleta, să înoți și mai știu eu ce, azi le oferim plozilor sau nepoților noștri doar cu antrenori și personal tehnic. Pe mine m-au aruncat în Trotuș și a trebuit să ies din apă. Am căzut cu bicicleta de am și -acuma semn pe picior dar mi-am luat-o că am zgâriat utilajul , nu le-a păsat că mi-am belit izolația . Azi le-ar zice bulling, noi îi spunem copilărie.

Gata, nu mă mai arunc la vorbe ca bobocul de rață la muci, promit să-mi țiu clanța!

@Yersinia Pestis: Stii ce spunea batranul intelept chinez:

Asta e ciclul istoriei. Asa a fost dintotdeauna si tot asa va fi mereu, zicea un intelept. Unul egiptean, de data asta.

Dar... mie mi-e frica, despre asta vorbeam in ecoul anterior: s-ar putea sa ne afam la rascruce, in fata necunoscutului.

@adso:

Bătrânul înțelept chinez avea maaaare dreptate! 👋

@doinafil: Ha, ha, ha, dacă eram tineri, pe educația primită atunci, nu aveam cum să vorbesc cu tine!

Fetele din liceu, care erau anul al III-lea sau al IV-lea, nu vorbeau cu noi, ăștia, mai mici, “ puțoii”

O poveste ca a lui Macron nu era posibilă, era mai SF decât orice scriere a lui Isaac Asimov. Iar întrebările existențiale, gen “to be or not to be, that is the question” , la mine se refereau dacă promovam, sau nu, orele de matematică. Da, aveam mari întrebări, dar profu’ avea o vorbă :” Cătăline, la viața mea am trecut mulți proști așa că te trec și pe tine!”

Dar asta e o cu totul altă poveste, s-așteptăm să scrie dom’ profesor @ adso un review pe tema iar noi, pac la “Resbelu” îl și năpădim cu ecourile! 🤗

@Yersinia Pestis: O poveste ca a lui Macron nu părea a fi posibilă nici în Franța, să știi. Și iată că s-a întâmplat. Prin urmare, niciodată să nu spui niciodată.

Știi care e culmea? Că chiar aș putea scrie un articol pe tema asta .

Ia deschide tu link-ul următor și vezi care sunt cele mai bune ciocolaterii din Amiens, capitala Picardiei din iubita ta Franță: yelp.com/search?cflt=choc ... find_loc=Amiens.

Va să zică, pe primele trei locuri („măturând podiumul”, parcă așa se spune) și cu cinci în Top 15 se află Jean Trogneux. Cine este el? E bunicul lui Brigitte Trogneux. Cine este ea? Exact!

Deci, ține seama: este vorba despre una dintre cele mai bogate familii din Amiens, stâlpi ai societății, permanent în lumina reflectoarelor. Oameni serioși, care nu au auzit de țuica de pufoaică, nu copii de ceferiști ca noi.

Și s-a întâmplat.

Mandea a fost astă primăvară acolo (în calitate de profesor, deci cu treabă). Am mâncat ciocolată de la ciocolateria nr. 1, am făcut împrumut la bancă pentru asta, mi-am dus glicemia până la cer, dar nu se putea rata momentul.

Deci aș putea scrie. Însă nu cred că voi apuca să mai fac și asta. Mulțumește-te cu acest ecou și năpădiți-mă cu răspunsuri la el.

@adso: Doar așa, pentru că încă stau pe plajă și ca să-mi umplu timpul, tot nu cred că a fost etic din partea dnei profesor de teatru să încurajeze puțoiul, mai ales că, cea mai mică fiică a ei era de-o vârstă cu imberbul.

Așa că da, știu, viața bate filmul dar, orișicât, mai cenzurăm pe ici, pe colo și anume în punctele esențiale.

Cât despre ciocolată, pân’ acum ceva ani, eram disperat, mâncam pe sub masă ca să n-o-mpart cu nimeni, eram în stare să i-o fur copilului. Doar că Doamne-Doamne s-a bășicat pe mine și m-a cadorisit cu un talent de trebuie îngrijit la medici de specializarea @ crismis. Și astfel am învățat înghițitu-n sec! Nu-i vorbă, când eram copil ai mei nu înotau în bani, am fost format, cumva, pe treaba asta, se asigurau , prioritar,condițiile de bază din Piramida lui Maslow. Faza este că acum n-ar trebui să am probleme cu chirchireii dar, ce să vezi, am descoperit conștiința, cea mai a dracului proprietate psihologică.

Am scris toate astea pentru că, nu credeam c-o să spun asta, vreodată, mă plictisesc la mare! 😳

@Yersinia Pestis:

Multă dreptate ai! 👍👍👍...... și,

În tinerețe iubeam marea, însă...... acum, de vreo 10 ani încoa', primele zile îmi plac, daaaar, după vreo 7 zile nu-mi mai place, mai ales că în ultimii ani Planeta parcă a luat foc! 🥺Rezist maxim 10 zile, însă - de dragul lui Mihai suport și două săptămâni! El este un mare iubitor de Mare! 👌La plajă stau numai sub umbrelă, nu mai suport demult soarele

Referitor la D. na Brigitte: m-am întrebat și eu cum a fost posibil ca „puțoiul” de Macron să se dea la ea M-a deslușit ecoul lui @adso, care m-a trimis la bunicul ei, stâlp de nădejde al societății în care a trăit și cu muuuuulți bani la teșcherea! O fi fost ea mai drăguță în tinerețe, dar nu era ca Bardot! Așa că... „banii vorbește” 😉

😘😘😘

@doinafil: Nu cred că au contat banii.

@adso:

Posibil să nu fi contat, cine știe ... dar au fost o „bilă albă” la alegere! (Părerea mea... !)

...