ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.05.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
MAR-2018
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Pub 13... sau cum am mâncat noi „cavalerește”!

TIPĂREȘTE

Ați uitat de ecourile multe de pe vremea când ne pregăteam pentru Alba-Iulia? Ei bine, vă aduc eu aminte! Pentru că de atunci se tot vorbea despre locurile ideale pentru a mânca de prânz după plimbarea prin cetate, că de, după atâta umblat, ți se face foame, nu? Și au curs ecourile și sugestiile, iar @ioana74, a făcut pe gazda și a venit cu oferte, noi, mai vroiam, mai tăiam, așa că până la urmă s-a încropit o listă cu cei care am ales acest local, Pub 13, comanda s-a dat, urmând ca noi cuminței să numărăm zilele până la întâlnire. :)

Mi-a plăcut de la început că acest local e situat chiar în cetate, lucru ce s-a dovedit foarte util atunci, în ziua aceea friguroasă și ploioasă:(

Dar să vă spun câte ceva despre local, lucruri pe care le-am aflat de la ghida celuilalt grup, nu cel cu care am fost noi, pentru că ea a venit alături de @ioana74, să servim împreună masa, dar și din suporturile pentru farfurii aflate pe masă, foarte interesante, din hârtie, cu multe informații utile despre clădirea în care ne aflam. Această clădire, impresionantă și unică în arhitectura militară, dar și civilă din tot sud-estul Europei, a fost timp de cinci secole locul unor evenimente istorice, naționale, foarte importante. Pe parcursul acestor ani, clădirea despre care vorbim a avut mai multe întrebuințări.

Prima întrebuințare a fost cea de Barbacană a Porții Sf. Gheorghe, sau Turnul Porții. Se știe că a fost construită din piatră de râu, a avut rol militar, de apărare, defensivă, pentru că pe atunci Poarta Sf. Gheorghe era principala poartă de intrare în cetate.

La 1 noiembrie 1599, Barbacana se ridica pentru a permite intrarea în cetate a lui Mihai Viteazul, după victoria de la Șelimbăr. Cetatea medievală Bălgrad, care s-a ridicat aici, pe ruinele castrului roman, devine capitala Transilvaniei, iar Mihai Viteazul devine guvernator de Transilvania, unind cele trei țări românești, Transilvania, Moldova și Țara Românească.

În 1715, devine Depozit de Armament, sau Pulberăria Rotundă, cum mai este cunoscută. A fost depozitul principal de arme din toată Transilvania. În timp ce se construia noua cetate, se renova și clădirea aceasta adăugându-i-se pereți de cărămidă, un pilon, bolți cu răsuflători, iar peste șanțul de apărare se construiește un pod. A fost construită în timpul domniei lui Carol al VI-lea și proiectată de arhitectul italian Giovanni Morandi Visconti în 1714, urmând apoi să fie finalizată de alți arhitecți celebri.

În 1848, în depozitul de arme se amenajează o moară, Moara Cetății.

Între 1968 și 1976, aici a fost Crama, inaugurată în 1968 de chiar Nicolae Ceaușescu, fiind locul multor petreceri cu lăutari.

În 1989, clădirea aparține deja Armatei Române, iar după Revoluție, devine locul de ascunzătoare pentru mulți securiști, care se fereau de furia populației.

Din 2003, devine Pub13, fiind prima investiție privată din cetate, după cca 7 luni de restaurări.

Localul se laudă cu vizita multor personalități, actori, cântăreți, oficialități, a multor persoane de vază, ambasadori sau premieri. Deasemenea tot aici au loc multe evenimente culturale, de teatru, concerte.

Adresa este Aleea Capistrano, nr 1, tel 0728 444 415.

Pe podul care traversează șanțul, sunt amenajate câteva mese, cu o priveliște frumoasă probabil vara, dar noi atunci l-am parcurs rapid din cauză de ploaie... Am coborât câteva scări, pătrunzând parcă într-o lume misterioasă, ca pe o poartă a timpului, într-o lumină difuză, doar vocea caldă a băiatului de la intrare coborându-ne cu picioarele pe pământ... Se știa despre venirea grupului nostru, masa lungă o și dovedea, lumânările s-au aprins... noi eram primii, după cum v-am povestit din articolul precedent. Ne-am așezat la masă, dar ochii ne fugeau în dreapta și stânga pentru a acoperi toată suprafața încăperii, una foarte mare, obturată doar de pilonul masiv din centru, care parcă susținea tot tavanul frumos arcuit, din cărămidă, ca de altfel toți pereții. De jur-împrejur, sala este decorată cu armuri, arme, săbii, steaguri, steme și blazoane, dându-ne senzația că suntem într-un muzeu. Dar într-un muzeu în care mirosea așa de bine :)

Impresionate erau candelabrele uriașe, rotunde, din fier forjat, care cadrau perfect în aerul medieval.

Mesele și scaunele erau din lemn masiv, exact ca mobilierul dintr-un castel.

Am făcut poze, încercând să surprind tot, doar că nu toate au ieșit grozav tocmai din pricina luminii, sau mai bine zis, a lipsei ei. În dreapta mesei noastre lungi, era un cămin imens, în care un ospătar îndesa din când în când bușteni zdraveni. Sigur că soțul meu s-a dus repede să facă poze, cu flăcările mari! Toaletele erau curate, dotate corespunzător, la ele puteai ajunge pe niște scări, printre armurile ascunse în niște cavități din pereți.

Ospătarul ne-a întrebat de sănătate, adică de doream să fim serviți mai repede sau așteptam restul grupului. Așteptăm, așteptăm, dar cu ceva... cu o cafea, un suc, o bere. Ce-i drept am stat ceva, până a ajuns tot grupul, masa s-a umplut, iar în curând au venit și platourile. Și ce platouri, de parcă nu mai mâncasem de o săptămână, de, poate așa mâncau pe vremuri cavalerii... Un platou era pentru două persoane, foarte haios, un platou de lemn masiv, pe care erau înfipte două săbii aș spune, iar pe săbii, erau înfipte, bucățile de carne, de porc și pui, dar și cârnați. Arătau într-un mare fel :) Printre săbii, erau „împrăștiate”, legume, ardei verzi și roșii, ceapă verde, dar și „căpițe” de cartofi pai. Trebuie să recunosc că era spectaculos aranjamentul, de altfel am văzut că toată lumea făcea poze. După care a început „ex-tragerea” din țeapă. :) A fost gustos, dar foarte mult... probabil că trebuia să mai luăm și la pachet... în tolbă. Glumesc, desigur! :)

Un vin, o apă, ceva dulce, fiecare a comandat ce a mai dorit, apoi nota a venit separat pentru fiecare, s-a putut plăti și cash, dar și cu cardul.

Atmosfera din local, era relaxantă, plăcută, deși era destulă lume, nu era enervant, muzica în surdină... noi am fost mulțumiți!


[fb]
---
Trimis de maryka in 10.05.18 23:21:23
Validat / Publicat: 10.05.18 23:52:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBA IULIA.

VIZUALIZĂRI: 2212 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Desigur că făceam poze, ce credeați?
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40700 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

iulian68
[11.05.18 01:19:33]
»

Foarte frumos! Acolo din pacate nu am mai ajuns... Dar cate sa faci in trei zile??

irinad
[11.05.18 08:09:34]
»

@maryka: Un local cu stil "medieval" foarte bine descris de tine. Mi-a plăcut istoria sa şi modul cum ai pus-o pe hârtie. Acum îmi pare rău că nu am ales să venim şi noi acolo măcar vineri, am fi câştigat mai multă atmosferă medievală, dar şi mâncare bună, platoul acela arată absolut apetisant. Bine că acum am luat deja micul dejun şi, momentan, nu mi-e foame.

Noi am ales un local oarecare, nici nu-mi mai amintesc cum se numea, dar prânzul de vineri a fost excelent, semn că în Ardeal se mănâncă bine oricum.

O zi frumoasă îţi doresc!

nelu73
[11.05.18 08:45:34]
»

Ma bucur ca am fost împreună la Pub 13 la crama la cetate și la sală la aceeasi masa. Data viitoare sper sa ne mai intâlnim si sa ne cunoastem mai bine. Va doresc numai bine. Rewievul deosebit.

Zoazore
[11.05.18 11:58:01]
»

@maryka: Bravo! Ai luat modelul @Dan&Ema! El, ieri, cu Jidveiul, tu, azi, cu PUB 13! Tare bine si frumos faceti ca ne reamintiti de Alba Iulia din martie!

Pe bune, mie-mi place!

Eu am mancat la restaurantul hotelului. A fost foarte bine

Si voua sa va fie de bine, cavaleri si domnite!

marykaAUTOR REVIEW
[11.05.18 15:33:18]
»

@iulian68:

Mulţumesc frumos! Chiar aşa, câte să poţi face în 3 zile? Dar în două? noi am ajuns abia vineri, din start mai puţin... Păi o rezovare ar fi, încă o vizită pentru a recupera, nu?

marykaAUTOR REVIEW
[11.05.18 15:39:17]
»

@irinad:

Da, să ştii, chiar mi-a plăcut, atmosfera relaxantă, caldă, prietenoasă, colegii AFA, cu care am povestit despre călătoriile noastre, trecute şi viitoare, sigur au contribuit în egală măsură la reuşita prânzului. Locul este într-adevăr spectaculos, eu recomand servirea cel puţin a unei cafele sau măcar o pizza, pentru că ochiul cu siguranţă va fi plăcut răsfăţat, iar dacă şi meniul e pe măsura gustului fiecăruia, succesul e asigurat!

iulian68
[11.05.18 15:40:38]
»

@maryka: Am rezervat pt sf lui iunie la h transilvania ????

marykaAUTOR REVIEW
[11.05.18 15:42:43]
»

@nelu73:

Mulţumesc frumos! Timpul a fost într-adevăr scurt pentru tot ce am fi dorit fiecare să facem. Nu-i nimic, tura următoare, reluăm de unde am rămas, bucurându-ne atunci de revedere!

Şi eu mă bucur că am cunoscut oameni noi, cu care avem în comun pasiunea de a călători şi mai apoi de a povesti despre asta!

Toate cele bune şi concedii frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[11.05.18 15:51:02]
»

@Zoazore:

Eu zic că ce-i frumos trebuie mereu pomenit! Aşa măcar nu uităm unii de alţii, şi apoi mai trece şi timpul până la viitoarea revedere! Uite aşa, lună cu lună, acuş vine vara, cu concediile, apoi nostalgiile odată cu terminarea lor şi venirea toamnei, că deja facem planuri pentru revelion, apoi după aceea ne gândim direct la întâlnirea AFA. Unde va fi, cine va veni?

Vă pup cu drag, o vară frumoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nelu73
[11.05.18 21:36:52]
»

@iulian68: Foarte frumos hotel Transilvania am scris rewiev și am pus și fotografii de la acest hotel... vezi impresii

Să aveți o vacanță plăcută!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nelu73
[11.05.18 21:42:20]
»

@maryka: Si eu vă doresc concedii plăcute sunt convins că ne vom revedea la următoarea întâlnire AFA. Să auzim numai de bine. !

crismis
[13.05.18 09:56:07]
»

@maryka: Excelent! Aflai nu doar despre o mâncătorie bună, ci și o interesantă lecție de istorie!

Pentru mine e foarte util acest articol, căci noi am participat la cealaltă excursie, așa că nu știu cum s-a făcut, dar Cetatea Albei nici n-am mirosit-o! Deci trebuie să ne revanșăm în acest sens și ne-am propus să-i dedicăm o zi din apropiata noastră excursie prin țărișoară. Evident, o să ni se facă foame la un moment dat...

Felicitări încă o dată și... mulțumiri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[14.05.18 15:52:04]
»

@crismis:

Dacă nu ați fost să vedeți cetatea, apoi musai să vă duceți, e foarte frumoasă, poate prindeți și o vreme mai prietenoasă, decît am nimerit noi. De va fi și cu schimbarea gărzii, ar fi super! De vă plac cavalerii, atunci puteți ciuguli câte ceva la Pub13, sau ospăta mai serios, de voi depinde! Nouă atunci ne-a plăcut! Ce-i drept și noi am rămas cu restanțe, muzee, una, alta, mi-ar fi plăcut să văd și garda, dar asta e, poate pe altădată!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[20.05.18 15:03:31]
»

@maryka: Sa va fie de bine, am auzit ca a fost frumos, asadar felicitari, votat cu mare drag.

marykaAUTOR REVIEW
[20.05.18 21:07:43]
»

@mishu:

Mulțumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, irinad, iulian68, maryka, mishu, nelu73, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Alba Iulia?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072246074676514 sec
    ecranul dvs: 1 x 1