Adjud

@Mioritik????????:

, asta-i buna de tot, si desi te aflai in tara vinului, orice putea fi posibil.

Si ca in Shakespeare "totul e bine cand se termina cu bine" sa va fie de bine, am inghitit si eu in sec.

Felicitari, votat cu mare drag.

Deci, nu poci a mă opri din comentat, Adjudul fiind orașul de-am copilărit io acoloșa, până la vârsta la care-am plecat la București, să fac școală militară.

Iar Gara CFR Adjud, mai exact Postul de poliție TF a fost, vreo 6 ani, în subordinea-mi de mare șef la Poliția TF.

Culmea este că-n 1977 gara era una dintre cele mai frumoase de pe magistrala CF 500 și 501, apoi, să spunem c-a luat patina vremurilor. Despre dugheana de povestești, habar n-am cine-o mai administrează, dar, cert, Adjudul n-a avut, niciodată, în gară, vreo crâșmă mai acătării. Dar, la etaj, acolo unde este acum postul de poliție, era cea mai bună cofetărie din Adjud. Prin 1983-1987 se făceau ale mai bune prăjituri, profiterol și alte minunății care te ademeneau la pofte nesățioase și te făcea să-ncalci porunca biblică, dac-o fi, aia cu” să nu lăcomești!” . Eu o încălcam cu regularitate.

Acum, ai dreptate, zona în cauză e urâtă de dai să fugi, dar, 500 de m mai sus, ajungeai la Parcul orașșului și, de-acolo e o altă perspectivă: bine, nu spui c-ai rătat vreo Vatra Dornei sau mai știu io ce St. Moritz, dar, mă rog, municipiul are o față mai civilizată.

Dacă e să privești partea bună, bine că n-ai ajuns în Mărășești! Aici, dacă te-ar fi chemat cineva să mănânci o făcea dor ca să-ți pierzi vigilența și” să te facă” la bagaje. Dacă ești în orașul istoric și vezi că vreun conlocuitor vine spre tine, trebuie să refuzi orice ți-ar propune, mai ales dacă oferta pare de nerefuzat!

Ș, mai ales, nu spune că-l cunoști pe viceprimar, înainte am fost gaborul șef al orașului și am o mulțime de amintiri în memoria unora! De-aia spui să nu pomenești de mine, răzbunarea poate lua diferite forme în mintea unora!

Votat cu melancolie!

@Yersinia pestis: Sa inteleg ca tu il stii pe viceprimar?

Cand e avansarea?

@Yersinia pestis: O să bat câmpii aici că articolul ăsta e 10 la sută turism și 90 compoziție.

O să râzi dar la întoarcere, fix la Mărășești am făcut tranzit că nu am mai vrut la Adjud. Cred că era 17:00 și ceva ora dar deja se întuneca, ianuarie fiind. Ți-am văzut concetățenii, precum spui. Erau peste drum de gară. I-am ochit din prima că știu să-i miros. Astfel, am renunțat să fac o mică explorare, prin zonă. Mă uitam cu jind la magazinele de peste drum dar știam că-s închise că era duminică, spre seară iar orașul, după clădiri, se afișa ceaușist deci cuminte și supus și nu cu năravuri capitaliste de viață de noapte. Ce-am găsit la Bacău, la 3:00 dimi = cârciumă cu canapele confortabile și separeuri și-un ciolan uitat de pui ce părea că fix pe noi ne așteaptă, plus cafelele de rigoare, era vis să găsesc aici și-mi era evident. Priveam cei câțiva norocoși ce urcau în confortul mașinilor aparținătorilor ca să se deplaseze spre niște cămine calde, pufoase și primitoare și astfel, frigul părea că mă strânge mai mult în spate. N-o să crezi dar chiar mă întrebam: oare ce-o face Yersi că-i pe-aici, pe undeva, oare unde? Și de ce zice el una, alta, despre urbea asta. Dar, cu adevărat, nu doream să aflu răspunsuri.

Am mers pe peron. Avea o bancă. Am vrut să șed dar era frig și-apoi mă simțeam expusă unor elemente. Nu mă simțeam în siguranță sau, cum ar spune unchiul meu, securistul, aveam un sentiment de securitate.

M-am întors în sala gării. Nu era cald dar nici frig. Am lipit singurul calorifer încălzit din încăpere și am scos din traistă niște ciosvârte șutite de la masa de prânz de la restaurant. O oră a trecut repede. Am plecat apoi.

Prânzul a fost, de fapt, un dejun că, fiind ultima zi, încheierea, nu am avut MD astfel, prânzul (pe care, cu o zi înainte l-am servit la ora 16:00 că am avut zi de salină: Mina Trotuș, biserica subterană Sfânta Paraschiva, sala subterană de spectacole Florin Piersic și multe altele), ei bine, prânzul l-am avut la ora 11:00 dar chiar și așa, eu a trebuit să plec la ora 11:30 ca să prind trenul astfel că felul 2 a ajuns fix în traistă și l-am servit în gară la Mărășești, la ora ceaiului.

Ghici ce: organizatorul fusese fix Peta, cel care a murit anul trecut de ziua chitaristului și, totodată, ziua Sfinților. N-ai zice.

Deși o vacanță se termină cu MD și plecare, ei bine, la noi a fost prânz și plecare. Și la venire, tot la fel, intrare cu prânz nu cu cină, cum se obișnuiește. Și asta pentru 350 de oameni, chiar mai mult. Totuși, încă mi-e greu să-l iert pe Peta pentru ce-a făcut apoi.

Următorii ani m-am învățat minte: plecam cu trenul de ora 15:00, nu cu cel de prânz și chiar și așa, ajungeam la o oră rezonabilă în București.

@mishu: Nici nu știi cât m-am bucurat azi – noapte (că un copil) când am găsit textul ăsta pe care l-am scris acum 3 ani pentru un concurs. Mă rugase o fată să scriu. Era despre o întâmplare deosebită din călătoriile noastre. Am câștigat 50 de euro pentru avion pe care nu i-am folosit niciodată din cauza unor încurcături. Am vrut să merg la Arad cu banii ăștia că tocmai aveam eveniment la Moneasa dar nu s-a putut. Când am descâlcit ițele, deja mă săturadem de încurcături și nici nu mai aveam călătorii lungi în plan plus că includeau și transport cu grupul deci pa avion moca. Ca să vezi coincidență, peste un am jumate m-am pomenit cu un vaucer de 100 de euro când am cumpărat un telefon. Astfel, am fost la Iași cu un bilet de avion pe care am plătit fix 0,98 lei. Mi-au dat și factură. A fost cool. Bașca (bonus) 3 scaune mai încolo stătea Nicu Covaci, ca orice om călător. Pe bune, cool.

@adso: Hai, recunoaște, formula de adresare ai șutit-o de la mishu. Că altfel, tu ești mai aciduț de fel și te enervezi repede chiar dacă bogata cultură generală te împinge la socializare ????

Later edit: îmi pare rău că te-am intimidat ????

@Yersinia pestis: Și oamenii ăia din gară... niște nefericiți pricăjiți, haine ponosite, slabi, încovoiați și cu priviri viclene. Nu știu ce obiceiuri au de au ajuns așa dar nu povestesc (din atitudine) decât găinării. Nu-i ceva să-mi amintească de Pablo Escobar de și-a construit închisoare de lux lângă casă dar nici acolo nu a avut stare să stea ci a ieșit să puște și și-a furat-o. Deci, nici pe departe așa ceva. Ba chiar, de i-ai lua și i-ai spăla și le-ai da și-o masă caldă (ceea ce e minima decență pentru orice om) probabil că ar și mulțumi deși curând s-ar întoarce la ce știu ei mai bine. Sunt doar nefericiți, fix mai mult blam nu le trebuie.

Trebuie să recunosc, următorul an, gara Adjud avea ferestre, automatele de cafea funcționau, ca și anul anterior și oricât aș fi încercat să mă simt ca în vestul (sau estul... ????) sălbatic, nu prea mi-a mai ieșit. Chestia e că deja călătoream noaptea, cafeneaua Express era închisă și, de data asta, tare rău îmi mai părea. Dar cele 2 ore treceau ușor. Și la întoarcere sunt doar 8 minute între trenuri, la Adjud, deci nu e timp de socializare și tare-mi pare rău. Ultima dată am fost în aprilie 2021 și, chiar în cele 8 minute, am ras un șut de nu-ș ce fel de liqeur, cât o fi fost de contrafăcut (sau poate nu) că deja iubesc bodega aia. Era mai cald și avea ceva mese afară, pe terasă, la aer, unele ocupate. Cătălina, însă, fata cu cârnăciorii și bulgărașii de brânză, nu era în tură deși mai lucrează acolo. I-am transmis salutări. N-o uit ever.

@mishu: Uite, chestia cu tabelul lui Mendeleev tot acolo are drepturi de autor și am folosit-o fix pentru că și mie mi-a produs aceleași efecte de uitat ca curca-n lemne, pe diagonală (eu, nu alții) deci am zis că e prea faină ca s-o las uitată-n praf și chiar și expresia asta are o istorie întreagă. Noi aveam la masă vin, alb și rose, ceva, în niște carafe. Nu se atingea nimeni de vinul ăla. La cină, pe lângă aceste carafe de vin mai aveam deja pe masă, la venire, un aperitiv grena, erau chiar 100 gr nu 50 (mi-e și frică să înmulțesc cu 350 să văd ce cifră iese). Aceste aperitive erau consumate dar vinul din carafă nu iar oamenii, fiind prevăzători, veneau cu lichidele d-acasă (sau din cameră) iar despre astea garantez mie la sută că erau veritabile doar că nu sunt de găsit că veneau „pe sub mână” , cum se zice. Nu era pe ascunse ci la vedere că era eveniment privat și se permitea (aproape) orice. Astfel, primeam oferte mereu la masă că toate mesele erau de 12 persoane astfel că erau măcar 3,4 opțiuni. Astfel că la prima ofertă:

- Vrei vin?

Am răspuns cu inocență:

- Păi avem vin pe masă.

- E, lasă, ăla e tabelul lui Mendeleev.

Chestia e că alea 9 poloboace de la Adjud (deși era bun la gust, alunecos – și nu aspru – iar asupra mea a avut așa un efect halucinogen) le-am regăsit curând într-o anchetă în presă unde ziceau că s-au făcut probe de laborator, s-au descoperit substanțe toxice periculoase în compoziție și a fost interzis pe piață. Nu știam ce să mai cred.

Mi-e ciudă numai că am pierdut multe poze de acolo aveam poze cu cârnații, cu bulgărașii de brânză, cu paharul de vin, cu barul care avea multe ornamente și flori light Orange, cu clădirea văzută de afară... multe, cu câinii din gară. Le-am pus pe stick apoi nu le-am mai putut deschide. Și acum văd poza mică dar la deschidere se strică, apare fond omogen. Oricum, întâmplarea aia rămâne memorabilă și pe fata aia o iubesc. Să-i dea Dumnezeu sănătate și toate cele de bine. Nu musai pentru cârnați cât pentru gest. Nu uit.

@Mioritik????????: Ștersesem înainte de a-mi răspunde, m-am autointimidat. Am recitit după un timp ce scrisesem și mi-am dat seama că era cu dublu înțeles. Nu am intenționat, chiar îmi place articolul, dar cred că la mine asta a devenit o a doua natură, iese acidutzu la iveală și când eu vreau să-l țin ascuns .

Da, Mishu dixit, eu - ca gen. Ciucă sau ca Victor Viorel, cu citarea fără ghilimele.

????

Nu știu cine sunt aceste personaje. Nu cunosc politică. (Sau ce-or fi, presupun că-s din politică.)

@Mioritik????????: Ceea ce fac personajele astea nu se poate numi politică. Deci le puteți privi cu toată deschiderea.

@adso: ????‍♀️... am treabă...

@adso: Nu îl cunosc, doar am o bănuială!

@Mioritik????????: Mărășești e un oraș cuminte, la orice oră din zi sau noapte poți merge pe străzi, liniștit! Că, de furat, tot te fură! Dar, măcar, încearcă s-o facă cu talent, partea bună e că-ți păstrezi zâmbetul, nu rămâi fără dinți!

Bine, avem și resursă umană, din ăia 11.200 de locuitori cu care suntem creditați, vreo 4500 sunt deosebiți, chiar dacă la recensământ nu și-au declarat apartenența, din timiditate, off course!

Altfel, da, ca orice om au și ei problemele lor pe care încearcă să și le rezolve, cumva egoist, pe cârca oricui se nimerește în arealul lor, că, nah, viața e pentru cei puternici!

@Mioritik????????: Pentru mine, Adjudul nu mai reprezintă nimic, a rămas orașul unde este mormântul alor mei, de care am grijă mereu, e singura proprietate pe care, în viitor, o voi stăpâni pe veci, până m-or descoperi arheologii viitorului.

Ăia-mi vor măsura craniul și vor ști c-am fost polițist,pentru că, chiar dacă am craniul mic creierul stă lejer în el , știu ei cum să stabilească asta!

Am locuit în Adjud din 1968, veneam din Odobești , eu fiind născut în Mărășești, până în 1987, apoi am revenit în 1990, pentru puțin timp. De-atunci am plecat în orașul istoric, e drept , fără prea mult entuziasm,

Tu o cunoști, din Adjud, pe Cătălina. Eu, nu mai cunosc pe nimeni!