EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bucate tradiționale la „Perla Bucovinei”
După cum povesteam aici (vezi impresii) sejurul petrecut la pensiunea” Perla Bucovinei” a fost cu demipensiune și spuneam că voi povesti despre bunătățile savurate acolo într-un review separat.
Pentru a lua masa, conform ofertei sejurului, restaurantul pensiunii a făcut, celor veniți în sejur pe oferta pentru seniori, meniuri la alegere pentru micul dejun (5 meniuri) și cine (9 meniuri traditionale). Dacă doreai puteai comanda și a la carte.
În prima zi am sosit la pensiune pe la ora 16.00 – 16.30. Până ne-am cazat, urcat în camere, am făcut cunoștință cu camera, despachetat, spălat, pregătit pentru cină, se făcuse de orele 5.30 p. m. trecute bine, aproape de 6.00 p. m. Cina se servea începând cu ora 17.30.
Am coborât din camere și am mers pe terasa pensiunii pentru a ne potoli foamea. Am făcut cunoștință cu personalul (niște tineri extrem de amabili, drăguți, frumoși - și fetele și băieții - săritori la cererile noastre astfel încât să fim mulțumiți) ce urma să ne servească și care nu a venit la masă cu mâna goală ci cu o tavă pe care tronau păhărelele cu afinată oferită din partea casei (la alegere putea fi afinată ori vișinată, cireșată și alte … ată).
Drumul lung, oboseala acumulată, afinata au contribuit dimpreună la a ne provoca un apetit de lupi (că eram 4) și abia așteptam să ne înfruptăm din bunătățile zonei. Am luat cunoștință de faptul că puteam alege, pentru cină, din 9 meniuri fixe întocmite de restaurant. Le-am citit, toate arătau foarte bine, și am comandat.
Așteptarea a fost cam de o jumătate de oră și când ne-au adus preparatele ne-am repezit în ele ca, după cum era și cazul, oameni înfometați tare. Nu am lăsat nimic în farfurii, și rău am făcut, nu pentru că mâncarea nu ar fi fost bună, Doamne ferește! ci din pricina faptului că, terminând masa pe la ora 20.00, odihna de noapte a fost tare chinuită, normal la niște oameni cu burțile pline de mâncăruri multe și cam grele.
Drept care în zilele următoare, mergeam la cină pe la 17.30, făceam comanda și până cel târziu pe la 19.00 terminam de îngurgitat, apoi făceam o plimbare lungă prin zonă și abia după aceea la culcare.
Nu vă voi prezenta chiar toate felurile de mâncare cu care ne-am ospătat, ci în special pe cele specifice zonei.
Micul dejun era compus din preparate obișnuite în restaurante: ouă ochi sau fiert, unt, gem, mezeluri, ceai, cafea. Acest meniu l-am mâncat doar în prima dimineață. Ulterior am descoperit omleta, un preparat deosebit cu cașcaval, șuncă, care a devenit preferatul nostru și pe care l-am comandat în fiecare dimineață. La micul, contra cost, puteam bea și lapte, produsul nefiind în meniul alcătuit. Și, desigur încheiam masa cu o cafea bună.
Mâncăruri specifice zonei le primeam seara, la cină.
Ne-am ospătat cu tochitură bucovineană, produs care avea pulpă de porc, cârnați de casă, costiță afumată, brânză de burduf, mămăligă și peste toate astea trona un ou ochi molicel.
În alte zile am îmbucat frigărui cu cartofi prăjiți sau ceafă de porc la grătar cu aceeași garnitură. Toate bucatele le-am udat cu bere, bună rece, potrivită pentru zilele călduroase de iulie.
Toate mâncărurile erau însoțite de diverse acrituri (murături, vreau să zic, nu oameni) care să-ți taie greața.
Desertul, destul de variat și el. La această parte a cinei piesa de rezistență erau, bineînțeles, PAPANAȘII (2 adică) cu smântână și dulceață de casă. Vă rog să rețineți acesta-i un plural și după ce în prima zi abia am reușit să-i mâncăm, am aflat că există și singularul PAPANAȘ, dulce pe care l-am putut consuma fără să ne chinuim ca să nu lăsăm nimic în farfurie.
Un alt dulce tradițional a fost și clătita” Perla Bucovinei” având în compoziție foaie de clătită, fructe proaspete caramelizate și înghețată. Vară fiind s-a mâncat și înghețată asortată, ornată cu o frunză de mentă, foarte bună.
Într-una din zile, când am primit vizita unor prieteni tare dragi din Suceava, foști colegi de facultate și am luat masa de prânz împreună, am cerut ciorbă rădăuțeană, bună tare, dreasă cu tot ce-i trebuie, produs ce nu putea lipsi din meniul unui restaurant din zonă. Din păcate în bucuria revederii și întinzându-ne la vorbă, mi-am adus aminte să -i fac o poză, după ce am terminat de mâncat.
Trimis de Mitica49 in 23.02.24 18:25:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VORONEȚ.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mitica49); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@Mitica49: No... Tare poftă mi-ai făcut cu tochitura și ciorba rădăuțeană, Dom' Mitică 😄. Io-s oleacă plecat de-acasă (bine... io-s " plecat de-acasă " tot timpul), așa că-n perioada asta mănânc doar bong-cho-gu, ga-ga-cha sau cum păcatele mele s-or mai numi. Da-s bune și-astea și-o să-ți fac și eu poftă cu pozele când m-oi întoarce 😁
@Mitica49:
Să vă fie de bine!
Oferta îmi pare suficient de variată, pentru toate gusturile, iar preţurile sunt rezonabile.
”Ne-am ospătat cu tochitură bucovineană, produs care avea pulpă de porc, cârnați de casă, costiță afumată, brânză de burduf, mămăligă și peste toate astea trona un ou ochi molicel.
Da, recunosc, tochitura arată într-un mare fel. Ispita e mare
Dar pe mine cel mai mult m-au atras deserturile prezentate. Papanaşi foarte buni am mâncat deseori, însă clătita aia tradiţională este o noutate şi pentru mine, dar nu mai continui, pentru că deja mi-a crescut glicemia după vizionarea fotografiilor ataşate
@Pușcașu Marin:
”Io-s oleacă plecat de-acasă (bine... io-s " plecat de-acasă " tot timpul), așa că-n perioada asta mănânc doar bong-cho-gu, ga-ga-cha sau cum păcatele mele s-or mai numi.
Ce să faci, n-ai ce să faci
Acum trebuie să te sacrifici şi să mănânci o lună de zile numai ciudăţenii dintr-astea, de habar nu am ce sunt sau cum sunt, dar compensează cu locurile inedite vizitate
”Da-s bune și-astea și-o să-ți fac și eu poftă cu pozele când m-oi întoarce
Eu îţi aştept cu interes impresiile din această vacanţă şi sunt cât se poate de relaxată cu gândul la pozele pe care le vei posta cu mâncărurile încercate. Ai grijă totuşi să nu te muşte de degete "chestiile" din farfurie
@Pușcașu Marin: Știi e o vorbă, atunci când ți-e poftă de ceva: " ia cu apă! " 🤤
Lăsând gluma la o parte, tot ce ni s-a oferit acolo era bun și, nu era exclus să faci precum cățelul lui Pavlov. Merită un sejur acolo.
Mulțumesc pentru ecou și vot!
Toate cele bune!
Arata foarte bine totul. Imi place atentia la detalii, platingul este genial, mai ales pentru acele muraturi. De apreciat faptul ca și-au facut timp sa le aranjeze asa. Nu este complicat dar multe alte locatii prefera sa le "arunce" in castron ca oricum se mananca...
Sa va fie de bine, din cate vad, nici preturile nu sunt foarte mari, deci totul a fost la fix.
@nicole33: Pe drumul spre destinația sejurului nostru, soția mea zicea așa:” abia aștept să ajungem acolo ca să mănânc papanași!” . Explicația este simplă: îi plac și ei tare mult duciurile.
În perioada asta (până pe 30 aprilie, cred) pensiunea” Perla Bucovinei” are iarăși oferte de felul celei de care am beneficiat noi. Preț bun, condiții excelente și dulciuri pe săturate.
De altfel, în mod sigur, bunătățile astea le poți găsi și în alte locații din zona aia.
@⭐ValentinB_88⭐: Mulțumesc pentru ecou și vot!
Zic că procesul de savurare a unui fel de mâncare începe cu felul în care arată farfuria, apoi aroma produsului. Tot ceea ce am mâncat acolo întrunea toate aceste condiții.
@Mitica49:
”Pe drumul spre destinația sejurului nostru, soția mea zicea așa:” abia aștept să ajungem acolo ca să mănânc papanași!” . Explicația este simplă: îi plac și ei tare mult duciurile.
Cui nu-i plac papanaşii??? Eu încă nu am întâlnit o asemenea persoană
Iar dacă mai sunt şi corect făcuţi, conform reţetei, şi arătoşi ca în pozele tale, atunci satisfacţia este garantată.
”În perioada asta (până pe 30 aprilie, cred) pensiunea” Perla Bucovinei” are iarăși oferte de felul celei de care am beneficiat noi. Preț bun, condiții excelente și dulciuri pe săturate.
Bun pont, de reţinut! Mulţumesc!
@Mitica49:
”Pentru a lua masa, conform ofertei sejurului, restaurantul pensiunii a făcut, celor veniți în sejur pe oferta pentru seniori, meniuri la alegere pentru micul dejun (5 meniuri) și cine (9 meniuri traditionale). Dacă doreai puteai comanda și a la carte. [... ]Cina se servea începând cu ora 17.30.
Nu era cam prea devreme pentru cina? Totusi...
”La micul, contra cost, puteam bea și lapte, produsul nefiind în meniul alcătuit. Și, desigur încheiam masa cu o cafea bună.
Si banuiesc eu ca laptele ala nu era de magazin, ci din vaca direct, adica nestandardizat.
Zona fiind montana, si laptele este mai bun decat cel de la campie. Spune un cunoscator, adica eu!
”
Mâncăruri specifice zonei le primeam seara, la cină.
Ne-am ospătat cu tochitură bucovineană, produs care avea pulpă de porc, cârnați de casă, costiță afumată, brânză de burduf, mămăligă și peste toate astea trona un ou ochi molicel.
În alte zile am îmbucat frigărui cu cartofi prăjiți sau ceafă de porc la grătar cu aceeași garnitură. Toate bucatele le-am udat cu bere, bună rece, potrivită pentru zilele călduroase de iulie.
Aman, coane Miticuta, ca mari si grele pacate ti-ai facut! Si nici macar nu mi-e foame!
In Bucovina se gateste mult si bun, bucate molcome, satioase si pe care nu ai cum sa le lasi neterminate! Gazda se simte jignita daca lasi in farfurie!
Hribi ati primit?
Papanasii aia fac toti banii! Sunt in asentimentul Fragutei! Si mie-mi plac mult!
Apai, sa va hii di ghni! Si sa mai repetati!
@Zoazore: Scuze pentru reacția întârziată.
Pentru cină de la ora 17.30 se luau comenzile. Până pregăteau bucatele, apoi servirea, nu înainte de a ni se aduce afinata, se făcea de 18.00 - 18.00 și ceva, adică de cină.
Cam asta a fost.
Să auzim de bine!
@Zoazore:
”Si banuiesc eu ca laptele ala nu era de magazin, ci din vaca direct, adica nestandardizat.
Zona fiind montana, si laptele este mai bun decat cel de la campie. Spune un cunoscator, adica eu!
Nu, laptele era direct de la producător. Ăla... ştii tu care
Eu ştiu că eşti expertă, da spune drept ce concentraţie crezi tu că avea laptele. La grăsime mă refer nu la altele
”Papanasii aia fac toti banii! Sunt in asentimentul Fragutei! Si mie-mi plac mult!
Şi mie!
Dar mi-a mai plăcut şi clătita aia tradiţională din poza P 09, care arată într-un mare fel.
@nicole33:
”Nu, laptele era direct de la producător. Ăla... ştii tu care!
Eu ştiu că eşti expertă, da spune drept ce concentraţie crezi tu că avea laptele. La grăsime mă refer nu la altele
Cam ca berea, stiu eu! Adica 4.1%
”Şi mie! Dar mi-a mai plăcut şi clătita aia tradiţională din poza P 09, care arată într-un mare fel.
Indicatia producatorului: cu zmeura si inghetata cu zmeura! Ei? Ce zici?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 [Restaurant pensiunea Popasul Domnesc] Poposim la Popas — scris în 24.04.24 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 [Restaurant Salon Mario [Frumosu, Vatra Moldoviței]] Salon Restaurant Mario – locaţie nouă, dar… — scris în 13.06.17 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 [Restaurant pensiunea La Conac în Bucovina] Se poate si mai bine la Pensiunea La Conac in Bucovina — scris în 12.06.17 de eludrila din FăLTICENI [SV] - nu recomandă
- Jun.2017 [Restaurant pensiunea Valeria] Pensiunea Valeria - mancare delicioasa delicioasa delicioasa, pe cuvânt de gurmand — scris în 05.06.17 de andreescu.c din GLINA [IF] - RECOMANDĂ
- Jun.2016 [Restaurant pensiunea Popasul Domnesc] [Pensiunea Popasul Domnesc] Comportament de cartier — scris în 22.06.16 de anncy din IAşI
- Aug.2015 [Restaurant pensiunea Popasul Domnesc] Restaurant Popasul Domnesc — scris în 06.09.15 de alinna din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 [Restaurant pensiunea Popasul Domnesc] Mancare Bucovina la Popasul Domnesc — scris în 11.08.15 de Tolbuchin din CLUJ - nu recomandă