Besh Qozon Plov Center

TIPĂREȘTE

În zece zile de Uzbekistan am mâncat plov de patru ori, câte o dată în fiecare dintre orașele prin care am trecut. Au fost patru rețete diferite, aproape că se poate spune că nu am comandat de două ori același lucru. În Hiva a fost un fel de pilaf turcesc, în timp ce în Tașkent orezul înota în grăsime de oaie, ceva tare greu de digerat. Cel mai bun a fost cel din Buhara (restaurantul se numea The Plov, foarte foarte fain!), urmat de cel din Samarkand. Cu toate astea, am să povestesc despre Besh Qozon Plov Center din Tașkent, care este o adevărată instituție la nivel național. Încă din Hiva ni s-a spus că trebuie obligatoriu să ajungem acolo, iar în Buhara și în Samarkand ni s-a făcut fixarea: neapărat Besh Qozon! Ne-am conformat.

În primul rând, prezint scuze pentru lipsa bibliografiei: pregătisem acest articol acum un an, dar nu l-am mai urcat aici, că am și eu piticii mei 😊. Prin urmare, nu mai știu exact ce surse am folosit; oricum, multe informații sunt aflate de la ghizii (foarte buni) pe care i-am avut în Uzbekistan și au fost notate de Nicu sau de mine în „jurnalul” excursiei.

Plovul este, în esență, un pilaf cu legume și carne. În Uzbekistan e, însă, mâncare națională: nu există nuntă, botez, înmormântare, banchet sau eveniment public fără plov. Localnicii folosesc chiar zicala: „Dacă știi că mai ai de trăit o singură zi pe Pământ, petrece-o mâncând plov” . A fost recent înscris de către UNESCO pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial.

Se gătește în cantități uriașe și se consumă la mese lungi, împreună cu familia extinsă sau cu întreaga comunitate, cel puțin o dată pe săptămână. Ziua cea mai potrivită este joia: se crede că are proprietăți afrodiziace, iar joia este ziua cea mai bună, în această țară, pentru a concepe copii frumoși, deștepți și cu noroc în viață 😊.

Există o grămadă de cutume care trebuie respectate: se prepară de către bărbați, se folosește doar un anumit tip de orez (nu același, însă, de la o regiune la alta), se fierbe într-un tip de vas standard (iarăși, nu peste tot la fel, în Tașkent au cazane din fontă, în Buhara sau Samarkand oale din ceramică) și multe altele. Evident, există tot felul de legende privind originea sa.

Una spune că Avicena, vestitul poet, savant și medic tadjic (deci iranian) a fost chemat de către conducătorul Buharei pentru a-l vindeca pe fiul său, grav bolnav. Avicena ar fi descoperit că suferea din dragoste, fiind topit după fata unui meșteșugar. Pe prinț l-a pus pe picioare cu plov, iar pe tată l-a convins să o accepte drept noră pe fata de origine modestă. Desigur, la nuntă, toată cetatea a fost hrănită cu plov.

O altă poveste dă originea plovului în Samarkand, cu 1300 de ani mai înainte. Ajuns prin aceste locuri, Alexandru Macedon ar fi gustat dintr-o mâncare locală ale cărei principale ingrediente erau orezul, morcovul și ardeiul roșu; se spune că i-a plăcut, dar a considerat că era prea picantă. Bucătarii lui ar fi adăugat fructe uscate (caise, smochine, stafide), „înmuind” iuțeala și câștigând aprecierea lui Alexandru cel Mare.

În ziua de azi, rețetele diferă în funcție de regiune și de sezon, dar toate conțin ingredientele ale căror inițiale au dat preparatului numele complet, osh palov: o = ob (apă în persană), sh = sholi (orez), p = piyoz (ceapă), a = ayoz (morcov), l = lamh (carne), o = olio (grăsime sau ulei) și v = vet (sare).

Rețete de plov se găsesc pe internet, inclusiv în limba română. În esență, se prăjesc în untură ceapa, morcovul și carnea de oaie (și, eventual, ardei gras și ardei iute), după care se adaugă apă și se lasă la fiert. Nu se folosesc condimente în exces – doar sare, piper, dafin, puțin turmeric sau, poate, gustul pe care l-am simțit era de chimion. După ce fierbe carnea, se adaugă orezul și aia e – pilaful nostru, până la urmă. Însă, credeți-mă, gustul e cu totul altul. Dacă m-ați fi întrebat după Buhara, alegeam plovul pilafului strămoșesc (mă rog, să-l numim așa). După Tașkent, am revenit la pilaf.

Ce am observat: folosesc morcovi galbeni (P5; în piață se vând inclusiv gata tăiați, doar să îi pui la fiert, P6), care sunt mai dulci și mai gustoși decât cei portocalii, cunoscuți nouă. Inițial, am crezut că sunt ardei grași galbeni, dar nu, erau morcovi. Nu toate rețetele sunt la fel de grele: în Hiva prăjesc legumele și cartea în ulei, nu în untură; în Buhara folosesc untură, dar în cantități rezonabile; în Tașkent nu am reușit să mănânc aproape deloc, a fost de-a dreptul grețos. În Buhara, am găsit în farfurie ouă de prepeliță fierte întregi, amestecate cu orezul, mi s-a părut o idee faină. De asemenea, tot acolo am avut posibilitatea de a comanda extra-porție de carne: oaie mărunțită prăjită (stil kebab), dar și felii de salam de cal (imaginea P27 este de acolo). A fost și asta o experiență; poate, dacă nu știam ce mănânc, îmi plăcea mai mult.

Să revin la Tașkent. Pe la amiază am vizitat marea piață centrală, numită Chorsu Bazaar. A fost, de departe, cea mai interesantă piață pe care am văzut-o vreodată. Lăsând la o parte construcția în sine (P1, P4), nu cred că am mai găsit nicăieri o asemenea diversitate de produse, de o calitate atât de bună și la prețuri așa de mici. Și, atenție, nouă ni se ofereau prețuri duble sau triple, că miroseam de la o poștă a turiști. Doamna din P8 vindea carne de cal tocată, pe care oamenii o gustau așa, crudă. Interesant și cum depozitau carcasele de oaie, P2.

După care am luat metroul (care seamănă cu cel din Moscova, în sensul că stațiile sale sunt obiective turistice în sine) și am plecat către Besh Qozon Plov Center, cel mai mare restaurant din Asia Centrală, cu 7-8000 de clienți în fiecare zi beshqozon.uz/en/pages/about. După vreo două poze făcute în față, am intrat direct în... bucătărie.

Este ceva imens, cu câteva cazane uriașe în centru (în fiecare putându-se prepara câte trei tone de plov), sub care arde foc deschis, făcut cu lemne (care se crapă într-un colț, de către flăcăi voinici care numai asta fac toată ziua). Am trecut printre mesele pe care se taie carnea (atât oaie, cât și vită, așa este rețeta de aici), cele unde se spală și se feliază legumele, cele pe care se întinde aluatul, pe lângă cuptoarele unde se coc lipiile. Există câteva poze și două filmulețe atașate la articol.

Apoi am intrat în restaurantul propriu-zis. Care este enorm, și el, cu parter și etaj. Ali, ghidul nostru, rezervase pentru întregul grup o masă, pe care am găsit un ceainic cu ceai din partea casei. Am comandat limonadă (care a venit în patru carafe mari) și plov (două feluri diferite, unu doar cu fructe uscate, vegetarian – deși tare mi-e teamă că legumele tot în untură fuseseră prăjite, altul cu carne). Unii au mai dorit supă de roșii, sau salată de roșii cu mărar, îmi scapă acum denumirea ei, am întâlnit-o și prin Maroc. Eu nu am mâncat prea mult, am explicat mai sus motivul, dar experiența a fost, oricum, memorabilă.

Nu a fost foarte ieftin, nici prea scump, cam 10 euro de persoană. Oricum, eram aici ca turiști, în primul rând, și abia în al doilea ca oameni înfometați, așadar ne asumaserăm din start toate „riscurile” .

N.B. În Uzbekistan am mâncat, aproape peste tot, bine și la prețuri OK, deși nu atât de mici pe cât ne așteptam. Eu, crescut în Moldova, am recunoscut cam toate mâncărurile, inclusiv după denumiri, nu doar după gust: borș, piroști, sarma etc. Iar prețurile – fără băuturi alcoolice, o masă ne-a ajuns pe la 10-15 euro de om. Cu băuturile oricum e greu, că e țară musulmană: mai găseam bere, pe la 5 euro sticla.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 132 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI