Un loc cu multe atuuri: locație, mâncare, servicii

TIPĂREȘTE

Probabil că mulți ne vom aminti peste ani despre ziua de 1 iunie 2020 nu neapărat drept „ziua copilului” , ci mai degrabă „ziua când s-a permis redeschiderea teraselor în pandemia covid19” . Ei bine, am avut ocazia să ne numărăm printre primii mușterii și asta nu pentru că am fi murit noi de nerăbdare, ci de necesitate. Profitând de faptul că ziua de 1 iunie cădea într-o luni și era liberă de contract, deci beneficiam de un weekend prelungit, am „tras o fugă” până la Cluj, să ne vedem copila și să rezolvăm ceva probleme administrative.

La dus am mâncat de prânz într-o manieră ce ne-a amintit de vremurile tinereții – pe capota mașinii, în parcarea de la Cuțitul de Argint, în Sinaia. Pentru drumul de întoarcere nu ne-am mai bătut capul cu sendvișuri și pachețele, om găsi noi pe unde să ne ospătăm omenește. Am plecat târziu din Cluj, „trebile” nu se mai terminau, foamea ne-a pălit cu puțin înainte de Reghin. Am ochit pe GoogleMaps un restaurant chiar la intrarea în oraș, terasa era frumos aranjată, inclusiv cu ghivece cu mușcate, dar... perfect închisă. Mi-am amintit de Restaurantul Intim, o adevărată revelație acum 2 ani, însă ar fi trebuit să pătrundem în inima orașului, drumul nostru cotea în dreapta conform GPS-ului și Tati a zis: „Hai, mai rezistați puțin, până la Sovata!” Rezistăm, ce să facem?!

La Sovata am lăsat mașina într-o parcare privată din apropierea Lacului Ursu (cea publică de vis a vis era închisă) și ne-am rugat fierbinte să găsim ceva deschis, eram morți de foame! Chiar la intrarea în parc este Restaurantul Ciuperca Mică (Kicsigomba), îl știam bine, aveam amintiri plăcute în ceea ce-l privește și am remarcat imediat cele câteva mese ocupate, deci ar putea fi cu noroc.

Restaurantul este adăpostit într-o clădire P+2 de formă octogonală, seamănă cu un turn. Are două terase suprapuse, corespunzătoare celor două etaje, pe partea dinspre lac și mai are o terasă micuță ceva mai jos, ca un fel de apendice, la umbra unui copac. Cele 3 mese de aici erau libere toate și, întrebând dacă putem ocupa una din ele, ni s-a răspuns afirmativ. Ne-am instalat, am primit imediat niște pernuțe pe care să ședem și, auzindu-l pe Tati plângându-se că-i e cam răcoare, domnișoara cu pricina i-a adus o păturică să și-o pună pe spate.

Am primit meniuri, le-am studiat și ne-am decis repejor. Din păcate, foamea mi-a întunecat rațiunea și am uitat să fac poze cărțuliei, dar îmi amintesc că oferta e destul de vastă și acoperă toate capitolele obișnuite: aperitive, supe, feluri principale, garnituri, deserturi, iar prețurile mi s-au părut absolut normale (am pierdut și factura, deh!). Am ales câte un fel principal – somon la grătar cu piure de cartofi și sos, mușchiuleț de purcel cu sos de ciuperci și salată de varză, șnițele de pui cu piure și file de porc cu cartofi umpluți la cuptor. Am uitat să precizez că eram 4 persoane (noi doi, fiul Paul și prietena lui, Diana). S-au comandat și ceva băuturi: suc de portocale, apă, cafea; eu am fost singura vicioasă și am cerut un pahar de roze.

Numai bine ce-am lansat comanda, că dintr-o dată s-au adunat niște nori amenințători deasupra noastră. Cum terasa asta mică e cam sub cerul liber (dacă nu punem la socoteală frunzișul copacului), am fost sfătuiți să ne mutăm pe una din cele două secțiuni acoperite, unde tocmai se eliberase o masă. Zis și făcut; ne-am luat pernuțele și păturica și ne-am adăpostit fix când începeau să cadă primii stropi. Ne-am putut bucura în continuare de priveliștea lacului, puțin estompată de folia protectoare.

Pasul următor a fost, desigur, vizitarea toaletelor. Țineam minte de data trecută că acestea sunt undeva în subsol, se coboară pe o scară spiralată montată fix în axul clădirii. Am remarcat că tot personalul respecta noile reglementări privind purtatul măștii și mânușilor și, de asemenea, ne-am pus și noi măștile când ne-am dus la toaletă. În rest, nimic notabil în legătură cu acest subiect, ordine și curățenie.

Am primit rapid băuturile și ne-am bucurat, căci nu eram doar flămânzi, ci și însetați. În ceea ce mă privește, am gustat din vin (rece și aromat), dar am insistat mai mult pe apă, să nu mă ia de cap... În fine, nici pentru mâncare n-am așteptat mult, ne-au fost servite toate porțiile odată. Farfuriile erau frumos prezentate, arătau și miroseau apetisant, le-am tras câte o poză și ne-am apucat de treabă. Nici despre gust nu s-a plâns nimeni, ba din contră! Și data trecută când am mâncat aici fuseserăm foarte mulțumiți și m-am bucurat că și-au menținut standardul.

Am achitat nota de plată (în jur de 150 lei, să zic) și, oricât de grăbiți eram, nu ne-a răbdat inima să nu facem câțiva pași pe lângă lac, mai ales că între timp ploaia plecase fix așa cum venise, iar soarele râdea din nou pe cer. Ne-am bucurat de aerul curat și tare, de verdele proaspăt al pădurii, de norii alburii ce se oglindeau în luciul lacului... Nu ne-am îngăduit prea mult răgaz, căci ne aștepta încă drum lung până acasă.

Am ținut neapărat să vă povestesc puțin despre Ciuperca Mică pentru că mi-a plăcut mult și în mod constant. Are multe atuuri: locație romantică, mâncare bună, personal extrem de amabil și eficient. Cu siguranță o să-i mai călcăm pragul atunci când vom mai ajunge prin zonă!

---

VIZUALIZĂRI: 2997 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI