Din nou la restaurantul Hotelului Dobru - după mâncare bună și după amintiri...

TIPĂREȘTE

Cu siguranță numele Slănic Moldova și Hotel Dobru rezonează încă într-un fel special în inimile multor AFA-iști pentru că ele au fost ospitalierele gazde ale întâlnirii anuale AmFostAcolo, martie 2017... Eh, ce vremuri!... S-or mai întoarce vreodată?! Vom fi iarăși ce-am fost și chiar mai mult de-atât?!... Speranța moare ultima, se știe.

Pentru noi doi, era de neconceput să ajungem la Slănic și să nu-i facem o vizită lui Dobru. Așa că sâmbătă la prânz ne-am urcat în mașină și am străbătut mintenaș cei 4 kilometri până în centrul stațiunii. Am recunoscut încă de departe și cu emoție silueta binecunoscută a hotelului și am virat pe aleea ce-l înconjoară urcând prin dreapta, poposind în fața intrării spre recepție. Spre surprinderea noastră, parcarea de sus dispăruse aproape în totalitate, mai e loc de vreo 4-5 mașini cel mult, probabil locul ăsta e gândit mai mult pentru cele câteva minute cât descarci/încarci bagajele; altfel, s-a făcut ditamai parcarea jos, la baza hotelului, în partea stângă. Dacă am fi fost mai atenți, am fi văzut indicatorul într-acolo, dar noi am urmat „cu ochii închiși” drumul cunoscut.

Din holul recepției am coborât un nivel până la restaurant, de asemenea cale bătătorită cândva. Restaurantul, așa cum îl știm (noi, cei ce am participat la întâlnirea din 2017), arată neschimbat, însă am fost oarecum surprinși să-l găsim aproape pustiu. Asta în primă etapă; pe urmă, înaintând un pic, am remarcat că în prelungirea lui, în stânga, s-a amenajat o terasă spațioasă și acolo părea să se concentreze toată acțiunea. Evident, n-am mai stat pe gânduri și-am ales una din cele câteva mese rămase libere; spre norocul nostru, chiar cu view, lângă ferestrele uriașe ????. Locul arată foarte bine, un pic rustic, un pic modern, este populat cu mobilier din lemn, gen „de grădină” , iar scaunele sunt acoperite cu pernițe colorate. Tati a fost fascinat mai degrabă de copertina retractabilă și de sistemul de încălzire cu gaze.

Ne-a preluat un ospătar între 2 vârste, foarte fâșneț și foarte amabil, ne-a acoperit masa cu pad-uri personalizate de unică folosință și ne-a aprovizionat cu meniuri. Oferta de mâncare și băuturi a rămas diversificată, prețurile medii. Citind, deja salivam amintindu-ne cât de bine se mănâncă la Dobru (noi mai petrecuserăm și un revelion acolo, tot în 2017; mâncare, tată, nu glumă!); în plus, cam săriserăm peste micul dejun și eram destul de flămânzi.

Am ales câte un fel principal, eu pui țărănesc cu mămăligă (30 lei), iar Tati mușchiuleț de porc cu sos de hribi (46 lei) și mămăligă (3 lei). Speram în sinea mea să mai rămână loc de o porție de papanași (pe care eventual s-o șeruim), dar Tati a poftit la un aperitiv care se chema „platou din beciul casei” (42 lei) și care conținea 3 feluri de zacuscă (clasică, de gogoșari, de ciuperci), salată de vinete, măsline și roșii. Hmm... suntem amândoi mari fani zacuscă, așa că am cedat, gândindu-mă că vom lua papanașii la pachet și-i vom mânca mai târziu.

Ospătarul s-a scuzat și ne-a spus că salata de vinete era indisponibilă la acel moment, dar o poate înlocui cu încă un bol de zacuscă. O, și mai multă zacuscă!... Cu atât mai bine! Am cerut și un coș cu pâine prăjită (3 lei) și 2 halbe de bere (10 lei bucata).

Am primit imediat băuturile, iar după câteva minute platoul cu zacuști și pâinica rumenă și caldă. De-li-cioa-se! Fix ce trebuia pentru momentul respectiv! Doar că porția fiind destul de mare, am mâncat cam jumătate din ea, restul am luat la pachet (și ce bine avea să prindă a doua zi dimineață!). Au venit și felurile principale – arătau bine și au fost foarte gustoase și ele. Cel puțin tocănița mea mi-a plăcut foarte mult, ușoară și aromată, cu mult ardei copt, deloc grețoasă. Mda, Dobru nu se dezminte deloc!

Am renunțat definitiv la papanași, ne-am gândit că n-are rost să-i mâncăm reci sau încălziți la microunde, mai bine mergem mai pe seară la Poiana Verde, lângă noi, în scop de papanași. Așa că am cerut nota de plată, care a adunat 144 ron. Am achitat cu cardul și am lăsat tips cash ospătarului, pe modelul consacrat.

La plecare, Tati s-a dus pe drumul pe care am venit, să recupereze mașina, eu am folosit ieșirea terasei, care m-a scos în dreptul locului de joacă pentru copii și în apropierea platoului unde s-a desfășurat focul de tabără în 2017 (ah, ce amintiri!). Am coborât apoi prin noua parcare, am identificat și scările ce duc la terasa-restaurant de aici, de jos (altă cale de acces). Am făcut joncțiunea cu Tati și gata.

Gata cu Dobru, dar încă nu fu gata cu Slănic-Moldova! Am parcat în apropierea intrării în Parcul Izvoarelor Minerale și ne-am plimbat, și iar ne-am plimbat... pe aleile de care ne era dor, însoțiți de pârâul cel sprințar... până când a început să picure. Ploaia ne-a gonit acasă, dar n-a ținut mult și pe urmă a pictat pe cer cel mai frumos curcubeu!...

Fără reproș.

Mâncare foarte gustoasă, prețuri medii.

În centrul stațiunii Slănic-Moldova.

---

VIZUALIZĂRI: 3695 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI