Terasa Irish House - Sinaia, o alegere nefericită

TIPĂREȘTE

În prima săptămână din august am petrecut câteva zile de vacanţă pe Valea Prahovei. Cum drumurile ne-au purtat şi prin Sinaia, am ajuns în după-amiaza unei zile de miercuri, flămânzi, însetaţi şi obosiţi, să poposim la terasa Irish House.

Alegere nefericită, aşa cum ziceam chiar din titlu. Nu a fost prima noastră experienţă acolo, dar cred că va fi ultima. Tocmai pentru că mai mâncasem acolo de mai multe ori de-a lungul anilor şi găsisem atât mâncarea cât şi serviciile decente, am zis să mergem iar. Eram în centru şi nu mai aveam răbdare să căutăm altceva. Proastă decizie.

Am fost 5 adulţi şi 2 copii. Am comandat 2 ciorbe de burtă, o pizza, o porţie sarmale, o ceafă la grătar cu cartofi prăjiţi, o porţie de pui cu orez şi sos de curry, o salata casei, două plăcinte irlandeze cu carne de vită, bere şi sucuri.

Deşi terasa era pe jumătate goală la acea oră din mijlocul săptămânii, am fost destul de târziu băgaţi în seamă de un ospătar. Între timp ne-am făcut de lucru cu singurul meniu găsit pe masă. Când în sfârşit ospătarul a sosit cu restul meniurilor, şi-a cerut scuze pentru întârzierea datorată aglomeraţiei. Care aglomeraţie???

Apoi, după ce am dat comanda, scrumiera cerută a venit greu, băuturile însă repejor şi neaşteptat de reci, numai bune pentru ziua caniculară. Aveam speranţe...

Dar apoi aşteptarea a întrecut orice măsură, aşa că am avut suficient timp să încercăm să ghicim dacă motivul întârzierii este prinderea vacii pentru ciorbă sau a puiului pentru sosul de curry. Am dedus într-un final că au întârziat ca să răcească ciorba de burtă. Spun asta pentru că ciorba a ajuns prea rece şi cam lungă, însoţită de un bol cu mujdei în care se scălda o molie. Pe asta chiar nu o comandasem. Explicaţia chelnerului: probabil a căzut în mujdei pe traseul pe afară de la bucătărie până la terasă. L-am rugat frumos să aducă altul, fără fluturele aferent, dar nu am avut inspiraţia să păstrez bolul iniţial la masă. A plecat cu bolul şi a venit cu unul puţin mai gol. Poate sunt eu cârcotaşă, dar cred că era acelaşi, fără molie însă. După încă ceva aşteptare a sosit şi restul comenzii: sarmalele decente, pizza bunicică, grătarul ok.

Dar atât. Salata casei (bucătarului, chefului, nu mai ştiu exact cum se numea) un amestec fad de salată verde, şuncă şi caşcaval, cu o lingură de sos de iaurt aruncat deasupra, puiul cu orez şi curry cu un aspect verde greţos, iar plăcinta irlandeză a fost cea mai oribilă mâncare care mi-a fost servită vreodată într-un restaurant, deşi aspectul iniţial era de-a dreptul apetisant, un bol rotund de lut, fierbinte, acoperit cu un foetaj frumos rumenit. Dar pe afară vopsit gardul, înăuntru leopardul. Sub acel foetaj, un fel de cremă-pastă gri-verzui destul de fluidă, cu uşoare urme şi aromă de morcov, cu un gust vag acru şi prin care pluteau bucăţele de carne din conservă. De fapt astea erau singurele arome: acrîşor, morcov, carne conservă. Da, din conservă. Şi aspectul pastei fluide... îmi vine în minte o singură comparaţie şi îmi cer scuze pentru ea.

Până şi nota de plată a venit greu: vreo 240 lei, foarte decente preţuri am putea spune. Da, ar fi un preţ decent pentru o mâncare decentă. Nu a fost cazul.

I-am comunicat chelnerului politicos opiniile cu privire la mâncare şi servire. Părea depăşit de situaţie şi încerca să se scuze. Mulţumesc, ce să fac eu cu scuzele lui. Ştiu sigur însă că nu mai calc pe acolo.

---

VIZUALIZĂRI: 1635 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI