ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.10.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
LUNA
OCT-2011
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Restaurant Dracula [Danes] - Un loc pentru liniste si relaxare

Ilustrație video-muzicală
Hotel California - eagles
TIPĂREȘTE

Am sa incerc sa va povestesc despre un restaurant unde am avut ocazia de a petrece o dupa amiaza excelenta in compania unor prieteni deosebiti, impresiile pe site-ul nostru despre acest loc sunt usor contradictorii, insa din punctul meu de vedere este o problema de perceptie si de gust.

Este vorba de restaurantul Dracula sau Dracul, asa cum mai este cunoscut celor din zona, important bastion al celor impatimiti de o mancare buna intr-un decor deosebit.

Amplasat in vecinatatea localitatii Danes, pe DN 14 Sighisoara – Medias, intr-un cadru exceptional, la confluenta raului Tarnava Mare cu paraul Cris, Domeniul Dracula se intinde pe mai multe hectare cu relief variat, optim pentru petrecerea unor ore sau chiar zile, la una dintre atractiile oferite, aici ma refer la Pensiunea Dracula, Centrul Ecvestru sau Restaurantul Dracula.

Am sa va povestesc la inceput despre experienta mea la acest restaurant, care face obiectul acestui review, insa catre final va voi povesti cate ceva si despre atractiile domeniului, pentru ca eu si fetele mele suntem foarte hotarati sa ne petrecem aici cateva zile, intr-un viitor nu prea indepartat.

Era intr-o zi de sambata dupa-amiaza, prietenii nostri ne-au marturisit faptul ca in weekend, cu greu puteam gasi mese libere fara rezervare, de aceea, fiind prevazatori au rezervat o masa la salonul destinat nefumatorilor. Si n-au gresit deloc, deoarece aproape toate mesele erau ocupate sau rezervate, iar acest lucru s-a vazut inca de la accesul in domeniu, cand parcarea din apropierea terasei restaurantului era plina, noi, reusind sa gasim cateva locuri in parcarea de dinaintea podetului, amenajata mai recent, datorita aglomeratiei de masini.

Restaurantul este format dintr-un salon pentru nefumatori, amplasat chiar la intrarea in restaurant, un salon pentru fumatori amplasat in crama restaurantului, undeva la subsol, o terasa in fata si in spatele restaurantului, in apropierea piscinei si un bar in salonul pentru nefumatori.

Restaurantul are o capacitate de 180 de locuri, 60 de locuri pentru salonul destinat nefumatorilor, 60 de locuri pentru fumatori si 60 pe terasa.

Salonul pentru nefumatori este impartit in doua, cu un mic separeu unde am putut observa trei mese de cate 8 persoane, rezervate, in scurt timp aveau sa fie ocupate.

In capatul salonului pentru nefumatori se afla barul, din lemn masiv, impodobit cu panoplii militare, scuturi, sabii, trofee, pusti de vanatoare, langa bar se pot observa si autorizatiile de functionare expuse proeminent, care ne informeaza ca acest restaurant este cotat la 3 stele. Eu i-as da 4 stele, desi fetele mele l-ar lasa la 3, am sa va povestesc mai incolo de ce.

Pe peretii salonului exista cateva panoplii cu sabii, masti, picturi, elemente populare, armuri, aranjamente florale, exista din loc in loc masute si pervaze cu mici statuete lucrate manual, fructe si legume artificiale, insa impodobite cu motive populare, care incanta privirea, pe jos exista gresie, usor de intretinut si in permanenta curata.

Crama sau Salonul pentru nefumatori fumatori localizat la subsolul restaurantului mi s-a parut fantastic. Rar mi-a fost dat sa vad ceva mai frumos, interesant, amenajat si foarte intim, din pacate gazda noastra a tinut cont de copiii care ne insoteau cand a rezervat « la etaj », insa tare mi-ar fi placut jos, in crama. Voi atasa si cateva poze extrem de sugestive.

De cum se coboara pe treptele din piatra si marmura, suntem intampinati de o camara a « gospodinei » unde descoperim o multime de rafturi pline de borcane cu muraturi, ustensile trebuincioase prin bucatarie, din acelea vechi, din lemn, dar si diferite masini de tocat, la fel de vechi. Pe langa borcanele cu muraturi, descoperim atarnate, cateva legaturi cu ceapa si usturoi, dar si cateva borcane cu gem sau compot, asezate separat, pe un alt raft.

In mijlocul camarei, troneaza o masa de 8 persoane, din lemn masiv, cu scaune din lemn, simple, asa cum existau in birourile comuniste de la vechile CAP-uri. Binenteles pe masa era asezata eticheta Rezervat. De ce oare nu ma mira? Deasupra mesei, o balanta pe care erau asezate in echilibru cateva legume de decor.

Abandonand “camera gospodinei” pasim in crama dezorientati, sincer nu stiam daca sa admir peretii plini cu tot felul de ustensile, sau separeul aflat imediat in stanga. Sa o luam metodic, pentru ca merita:

Separeul este o camera micuta, « imbracata » in caramida zidita, cu o singura masa de 12 persoane, patrata, din lemn, la fel si scaunele, care mi s-au parut foarte interesante. Pe pereti, descoperim ornamente viticole cu butoaie din lemn, cu diferite sortimente de vin, am putut observa si vinul nostru Murfatlar, foarte apreciat peste hotare. De asemenea, masa era rezervata, insa pana la plecarea noastra, n-am vazut sa o ocupe cineva.

Restul salonului era format din acelasi stil de mese si scaune, am observat si cateva canapele din lemn exista mese de cate 4 sau 8 persoane, peretii din caramida ingropata, pe jos mi s-a parut ca exista tot caramida, desi se prea poate sa fi fost o gresie care imita caramida ingropata, insa punctul central de atractie este constituit de decorul salonului, practic oriunde privesti intalnesti obiecte de bucatarie vechi, trompete, un saxofon, patefon, masini de cusut foarte vechi, masini de rasnit cafea, la fel de vechi, masinute de epoca, din fier masiv, blide metalice din diferite perioade, ceasuri vechi cu pendul, aparate de radio de pe vremea strabunicii, lampi cu gaz, vase din ceramica, mobilier de bucatarie foarte vechi, fiare de calcat de diferite dimensiuni, din diferite epoci, ustensile pentru lucrat pamantul, masini de scris si multe altele care nu mai imi vin in minte acum, insa fara a da gres, pot afirma ca acest salon este un adevarat muzeu.

Terasa din cauza ploii aceasta nu era functionala, am vazut mese in fata restaurantului inconjurate de foarte multa vegetatie si design rustic, dar si in spate, langa piscina, cu vedere la centrul ecvestru. Vara, acest loc este preferat pentru servit masa, datorita posibilitatilor de joaca pentru copii.

Mancarea. De fapt este cel mai important lucru pentru unii, insa eu cred cu tarie ca daca mediul ambient nu este pe placul meu, fie mancarea cat de buna, nici digestia nu este pe masura, de aceea caut intotdeuna sa aleg cel mai bun raport intre restaurant si preparatele culinare. Aici a fost mai putin meritul meu, mai mult al prietenilor nostri, care au reusit sa ne incante peste masura.

Am inceput cu o ciorba de vacuta pe care nu o refuz niciodata, mai ales cand sunt in zona de munte, pretul acesteia era de 8,4 lei 360gr, apoi am continuat, impreuna cu sotia mea, cu specialitatea casei, platoul Dracula, format din muschi de vita, muschi de porc, gordon bleu, creier pane, orez sarbesc, cartofi prajiti, ou fiert, cabanos si legume mexicane. Acest festin culinar a costat 41,2 lei, o portie considerabila din care ne-am infruptat doi oameni pe saturate. Ne-am decis (eu si sotia) pentru cate o salata din castraveti murati, 3,3 lei / 200 gr.

Fetele au decis sa sara peste ciorbe (ca de obicei) si sa comande o portie de gordon bleu, portie destul de marisoara incat sa le acopere pofta de mancare, chiar sa se sature. O portie de gordon bleu avea 320 gr. si costa aproximativ 23 de lei, deci pentru fetele mele era arhisuficient.

Ce se mai poate comanda?

Din categoria Specialitatea casei:

-Pranzul ardeleanului – format din coaste de porc, carnati, cartofi taranesti, la un pret de 20 lei;

-Platou faraon din carne de strut – carne de strut din ferma proprie, la un pret de 29 lei;

-Tocanita Dracula cu mamaliguta – 21,2 lei

-Cotlet de porc ardelenesc – portie de 500 gr, - 35 lei;

-Piept de pui cu sos de mere – 22 lei

Din categoria Ciorbe:

-Ciorba de burta – 9,15 lei;

-Ciorba ardeleneasca din carne de porc – 7,5 lei

-Ciorba de fasole cu ciolan afumat – 6,8 lei

Din categoria Peste:

-Rondele de somon – 32 lei;

-Pastrav prajit cu sos de usturoi – 9,89 lei

Din categoria Preparate din carne de porc:

-Cotlet de porc – 15,8 lei;

-Carne, carnat si coaste in untura – 15,95

-Ciolan afumat de porc cu fasole – 31,5 lei

-Escalop de porc cu sos Zingara – 20 lei

Din categoria Preparate din carne de vita:

-Muschi de vita – 32,8 lei;

-Biftec Tartar – 28,4 lei;

-Turnedo cu ciuperci – 35,6 lei

Din categoria Preparate din carne de pasare:

-Snitel pane din piept de pui – 11,9 lei;

-Snitel Palermo – 15,1 lei;

-Piept de pui in crusta de susan – 16,2 lei;

-Aripioare de pui picante – 16,2 lei

Pe langa aceste preparate principale, exista o gama variata de garnituri si salate, eu am optat intotdeuna pentru cartofi taranesti si pentru castravetii in otet. Si desertul trebuie luat in seama, insa noi ne saturasem peste masura pentru a mai comanda ceva.

Sper sa nu vi se para prea lung acest rw pentru un restaurant, insa am amintiri placute care ma leaga de acest loc unde mi-ar place sa revin, am notat digital aceste preparate si preturile lor, in incercarea de a va convinge sa nu ocoliti acest restaurant, daca drumul va poarta prin apropierea localitatii Sighisoara.

Referitor la ceea ce aminteam mai sus despre categoria restaurantului si despre faptul ca pustoaicele mele l-ar lasa doar la 3 stele, trebuie pentru impartialitate amintit faptul ca in momentul luarii comenzii, fetele noastre au « marcat » gordon bleu, dar cand a fost adusa comanda ele au fost sarite, « uitand » de comanda lor. Totusi in 15 minute, primeau si ele comanda, insa era prea tarziu, deja apucasera sa se infrupte din meniul nostru si al prietenilor nostri. Il inteleg pe ospatar, alerga de la o masa la alta non stop, i-am acordat circumstante, desi pentru unii mai carcotasi ar fi fost o problema.

Nota de plata nu o cunosc exact, am fost invitati, doresc cu aceasta ocazie sa multumesc prietenilor nostri pentru absolut tot ceea ce ne-au oferit, mai rar oameni de o asemenea omenie.

Dupa masa, am simtit nevoia sa cunoastem domeniul, primul contact a fost cu piscina, amplasata imediat in spatele restaurantului, plina cu apa (nu doar de la ploaie). De aici drumul ne poarta catre centrul ecvestru, catre grajduri unde am putut admira caii de rasa care participa la diferite competitii, apoi am putut admira « Arena Cailor », locul unde se desfasoara cursuri de echitatie, am putut admira muzeul in aer liber cu trasurile de epoca, apoi ferma domeniului unde am admirat crescatoria de struti, porcii vietnamezi, gainuse, dar si lacurile cu pesti multicolori, nuferi si foarte multe flori, care incanta sufletul si privirea.

Cam aceasta a fost experienta mea la acest restaurant, poate n-as fi scris atat de mult daca nu mi-ar fi placut, poate este util ca atunci cand ajungem intr-un restaurant, sa stim sa traim momentul, fara a cauta nod in papura la orice (vezi impresiile anterioare despre pensiune si restaurant), care poate transforma un moment fericit intr-un esec desavarsit.

Cam asta este…

Vacante frumoase oriunde va veti afla!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 25.10.11 12:47:31
Validat / Publicat: 25.10.11 14:05:41
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4679 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Salonul pentu nefumatori
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[25.10.11 14:13:00]
»

Dragul meu, ne omori cu zile . De fiecare data citesc cu nesatz scrierile tale insa... -mi ploua-n gura! Auzi si tu, coaste-n untura! carnati! Cu ocazia asta, ma bucur ca eu sunt cel ce am produs superbonusul. Sa ne traiesti si multumim!

ileanaxperta*
[25.10.11 14:24:36]
»

) @draga pepsi, taman acum, in a doua mea zi de cura cu supa de varza, tu te apucasi sa scrii despre lucruri atat de "pamantesti"??? ... Nu vreau sa renunt din nou, cu toate ca este deja marti (dupa luni cand am inceput-o) si cam asta este ziua... cand termin curele de slabire! Dar sper sa fiu tare de data asta si sa indur crunta realitate de aici...

Bine ca-ti cunosc intentiile deloc "criminale" de a ne omora cu poze (nu cu zile), ci le ai doar pe cele bune in a ne scrie si mai ales descrie felurile deosebite de la acest restaurant... Si ai reusit pe deplin, ca intotdeauna!

(offf... amintirile ma rascolesc... ))... deja simt ca m-apuca o foame de... Drac (oaica), deci dau fuga la un nou bol de supa... )))

Numai bine tuturor si ce mai stati?? Pofta mare la mancare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Costi
[25.10.11 14:38:32]
»

@pepsi70ro

Mă bucur că ţi-a plăcut la acest restaurant de la domeniul Dracula Daneş, despre care mă mândresc cu faptul că eu am scris primul pe acest site despre el, în urma unui sejur de două zile acolo, în 2007 vezi impresii .

Ce este bun la acest loc, este că el se schimbă în mai bine, pe măsura trecerii timpului, ceea ce, la noi, este un lucru foarte rar, de obicei se întâmplă invers, pentru că la noi, vorba unui prieten, "în timp, orice pisică se porceşte". E drept, el spune asta când vine vorba despre femei

Sper să nu se supere vreo doamnă...

...

Crama sau Salonul pentru nefumatori localizat la subsolul restaurantului mi s-a parut fantastic.

Aici ai pus ceva în plus, Crama este Salonul pentru FUMĂTORI

De altfel, în P09 se vede şi scrumiera pe masă.

Vezi dacă nu fumezi?

- -

Nota WM: corectat . Multumim de sesizare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
alinaro
[25.10.11 14:42:54]
»

Uffff... mai am 20 de luuuungi minute pana la masa, si deja salivez de nu mai pot. Ca de fiecare data cand iti citesc descrierile de restaurante. Pe deasupra mai indraznesc sa ma uit si la poze, stiind ce efect au asupra-mi...

Felicitari!!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[25.10.11 14:54:40]
»

@Costi: Corect! De altfel in celelalte cazuri am specificat ca este destinat fumatorilor, probabil m-am lasat purtat de amintirea acelor momente deosebite si am pus un ne in fata. Multumesc pentru sesizare.

Rog un webmaster sa corecteze pasajul cu pricina, multumesc.

marius gaudi*
[25.10.11 15:26:14]
»

Am zis de la inceput, daca imi lasa gura apa il votez.

Si cum... chiar asa s-a intamplat...

Un review in stil Pepsi, plin de amanunte folositoare.

Michaell
[25.10.11 16:19:48]
»

@ pepsi

cu toate ca am fost de mai multe ori in vizita la acest loc, nu stiam de crama de la subsol. am mai invatat ceva...

am fost chiar si anul acesta acolo in vizita. in timp ce fata noastra beneficia de oferta centrului ecvestru noi am admirat mica gradina zoologica si am studiat cartea de bucate.

ai dreptate cu aproape totul ce scrii... este defapt si parerea mea, mai ales in ceea ce priveste calitatea bucatelor dar si a spatiului verde.

singurul punct minus la noi a fost faptul ca am rezervat pt. fata noastra o ora de calarie cu instructorul la o anumita ora iar cand am ajuns, respectivul avea alti clienti care se bagasera in fata si a trebuit sa asteptam aproape o ora.

in rest am fost intodeauna mai mult decit multumiti si ca atare nu inteleg nici eu comentariile negative. dar ma rog, fiecare are dreptul la pararea lui.

era sa uit... noua, ca desert, ne-a placut foarte mult papanasul cu dulceata. foarte bun si portia extrem de mare.

la urma o mica corectare, daca permiti: locatia se numeste ,,Dracula", asa este corect, dar localnicii (printre care ma numesc si eu) spun: ,,mergem la Dracul" nu acestei locatii, ci restaurantului ,,Vlad Dracul" din cetate. asa era cu ca. 25 de ani in urma. daca s-a schimbat, imi cer scuze...

pepsi70roAUTOR REVIEW
[25.10.11 16:41:27]
»

@Michaell, legat de alte aspectele care nu includ restaurantul, n-am cum sa ma pronunt, chiar si pustoaicele mele doreau sa calareasca, insa ora era destul de inaintata, am inteles, n-am avut nimic de comentat.

Numele restaurantului este Dracula, sau n-am inteles eu ceea ce ai vrut sa spui... ?

Michaell
[25.10.11 19:30:42]
»

@ pepsi

da, numele acestei locatii este Dracula dar mai este un restaurant cu acelasi nume care se afla in cetatea orasului, nu departe de turnul cu ceas, este vorba despre renumita casa unde se spune ca a locuit sau chiar sa nascut Vlad Dracul. nu stiu daca esti in tema, respectiv daca sti la care casa ma refer. ei, aceasta casa are si ea la subsol o crama si la etaj un bar si doua saloane, incl. o terasa frumoasa. acesta locatie noi sighisorenii o numeam si spuneam: ,,mergem la Dracul ,,. pe vremea mea acest restaurant (din cetate) era foarte hipp, iar locatia in Danes inca nici nu exista. ma rog, asta doar asa ca mica nota... -

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Andox
[25.10.11 19:57:47]
»

@Michaell, nu mai este beraria de la parter la Dracu, acum este o cafenea mai futurista.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianic
[25.10.11 20:05:45]
»

Am trecut prin Danes de curand. Am petrecut un weekend in Transilvania si am vizitat Medias, Biertan, Sighisoara, Viscri.

Am retinut Danes ca fiind o localitate mare, dar despre locul minunat pe care il descrii nu am stiut. Am trecut ca acceleratul prin halta, dar e bine de stiut pentru viitor.

Decorul cu sabii, armuri, etc... l-am intalnit si la restaurantul Unglerus din Biertan. De asemenea, obiectele de uz gospodaresc foarte vechi decorau restaurantul Motelului L&G din Medias unde am fost cazati.

Se pare ca transilvanenilor le plac astfel de decoruri, dar... unde gasesc atatea "vechituri" interesante?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
valimi
[26.10.11 12:16:22]
»

Sa nu-mi zici ca n-ai fost atat de echilibrat incat sa lasi loc si de papanasi. Daca ai facut greseala asta, ai trecut aproape degeaba pe la Danes.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[26.10.11 13:52:33]
»

@valimi: papanasii ii incerc data viitoare, cat de curand, crede-ma.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[26.10.11 22:34:53]
»

Doresc, daca se poate, atasarea acestui fond sonor: trilulilu.ro/cosaty/ ... fcbd5c4584

webmaster15
[26.10.11 22:36:41]
»

Done! Auditie placuta.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, Costi, ileanaxperta*, iulianic, johnnyredlabel, marius gaudi*, Michaell, valimi
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Sighișoara și împrejurimi? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.92417478561401 sec
    ecranul dvs: 1 x 1