GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant Dragului
Restaurantul Dragului se afla in centrul orasului Predeal, pe DN1, vis-a-vis de benzinaria Petrom. Restaurantul este parte a hotelului cu acelasi nume si are in total 3 incaperi cu destule locuri disponibile, din fericire cu spatiu separat pentru nefumatori!
In drum spre partie am observat terasa inchisa din stanga hotelului, foarte frumos aranjata si am intrat sa vedem meniul. Am fi vrut sa servim aici un desert in seara cu pricina, fiindca mancasem la o alta locatie din Predeal. Ne-a placut ce am vazut in meniu si am asteptat sa ne bage un chelner in seama. Au trecut mai multi pe langa noi, fara sa ne adreseze un cuvant. In timp ce ma indreptam spre bar vad unul din chelneri indreptandu-se in directia mea. Incerc sa-l opresc si sa-l intreb de eventualitatea eliberarii unei mese, insa el imi spune din mers, fara sa se opreasca o clipa, ca de fapt toata lumea care asteapta la receptie asteapta un loc la masa. Am ramas fara replica si ne-am indreptat dezamagiti spre iesire vazand multimea care astepta la intrare. Nu ar strica un anunt scris, la receptie, legat de necesitatea de a astepta si de a fi condusi la masa de catre un chelner!
A doua zi am sunat devreme pentru a face rezervare. Ni s-a spus ca de fapt nu se pot face rezervari. Insist totusi sa imi spuna cand ar fi ideal sa vin pentru a gasi locuri libere, tinand cont de intamplarea precedenta. Chiar stau si ma intreb cum se descurca cei care sunt cazati la hotel, oare asteapta si ei la receptie, ca restul clientilor? Hotaram sa mergem inainte de ora pranzului pentru a fi siguri ca vom gasi macar o masa libera. Mergem direct la receptie si ni se ofera posibilitatea sa alegem dintre mai multe locuri. Norocul nostru ca erau destule locuri libere si am putut alege un loc la fereastra.
Chelnerul a venit destul de repede dupa ce ne-am asezat la masa, astfel ca a trebuit sa-l rugam sa revina fiindca nu ne hotarasem inca. Dupa ce am dat comanda, am avut suficient timp sa ne bucuram de atmosfera restaurantului. Fotoliile erau tare confortabile, lumina ambientala placuta datorita ferestrelor mari (cred ca este o placere vara, cu terasa deschisa), mesele se ocupau rapid de turisti, iar la receptie se stransese deja o multime de oameni care asteptau sa le fie repartizata o masa libera. Sarcina anevoioasa pentru ei deoarece la noi a durat aproape o ora sa ne aduca mancarea. Abia apoi am realizat de ce dura atat de mult (partea de restaurant unde stateam noi nu era singura incapere din restaurant, asadar chelnerii, desi erau destui, asteptau si ei felurile de mancare pentru mai multe mese). In timp ce asteptam sa ne vina mancarea am observat si un vanzator ambulant care se oprea la fiecare masa si scotea dintr-o plasa mare de rafie diverse prostioare de vanzare (maimutoaie din plus, minions, lanterne si cine stie ce alte minunatii mai avea). Interesant a fost ca tot timpul cat s-a plimbat printre mese a fost ignorat complet de chelneri, la fel cum am fost noi in prima seara...
Mancarea, delicioasa! In timp ce majoritatea celor din jurul nostru serveau ditamai portia de costita, pizza sau supa, noi am ales sa incercam: file de somon cu sos de lamaie si vin alb garnisit cu creveti black tiger si rosii cherry (46 Ron) si legume proaspete la gratar (12 Ron). Ca desert, am vrut sa gust ceva mai special si am comandat crema de lime si menta servita cu sos de coacaze (12 Ron). Nu am mancat nicaieri file de somon atat de bun, fraged si aromat - o adevarata simfonie pentru papilele gustative! Legumele la gratar au fost la fel de bune, suculente si perfect gatite. Iar desertul... un adevarat deliciu, servit intr-un borcanel in care aromele erau perfect imbinate.
Dupa ce am terminat, ne-am facut loc printre multimea de oameni care astepta la receptie si ne-am indreptat undeva spre benzinarie sa facem cateva poze restaurantului si de afara. Dar aici... surpriza! Langa una dintre masinile parcate in fata restaurantului, in partea dinspre sofer, vad niste bani pe jos, prin zapada. In timp ce ridic hartia de 50 de ron observ alte teancuri de bani. Ii adun pe toti si ma gandesc cum sa fac sa ii inapoiez celui care i-a pierdut. Am trecut prin asta de doua ori, cunoscand prea bine sentimentul de a pierde o suma importanta de bani; numar banii (erau 3050 de ron), fac poza masinii si intram inapoi in restaurant intreband la fiecare masa daca cineva recunoaste masina. Abia acum observ dimensiunea intinsa a restaurantului. Unul din chelneri imi sugereaza sa las obiectul la receptie (nu i-am mentionat ca ar fi fost vorba despre bani), in speranta ca vine cineva si intreaba. In zadar intrebam fiindca nu reusim sa dam de persoana care si-a pierdut banii. Pe un colt de biletel imi notez numarul de telefon si il pun pe parbriz, sub stergator. Ne indreptam spre partie si, dupa ceva timp, auzim telefonul sunand. Omul si-a recuperat fericit banii, incantat fiind peste masura, deoarece pierduse orice speranta!
Asadar, dupa toate peripetiile, recomand cu drag acest restaurant. Desi timpul de asteptare este cam mare, mancarea de aici merita cu adevarat!
Trimis de Cucu Bau in 10.02.15 06:55:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PREDEAL.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cucu Bau); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Total de acord cu impresia pozitivă. Noi am fost la prânz, într-o zi de lucru şi stăteau chelnerii la coadă să ne servească.
De fiecare data cand sunt in trecere prin Predeal iau masa aici, confirm calitatea bucatelor cat si faptul ca de cele mai multe ori esti nevoit sa astepti ceva timp pana gasesti o masa libera. E aceiasi chestie, atat vara, cat si in restul anotimpurilor. Am sa incerc sa caut prin arhive, e posibil sa gasesc si ceva fotografii. Toate bune!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 [Restaurant Hanul Cotul Donului [Timișu de Sus]] Restaurant de groază — scris în 04.12.23 de Marius2023 din DIMBOVITA
- Mar.2023 [Restaurant Cabana Vânătorilor] Cabana Vânătorilor restaurant — scris în 06.03.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2023 [Restaurant Vatra Regală] Vatra Regală — scris în 05.03.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2023 [Hanul Domnitorilor] O experiență culinară delicioasă la restaurantul Hanul Domnitorilor — scris în 01.03.23 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2022 [Restaurant Vatra Regală] Experienta culinara placuta — scris în 05.12.22 de magdalenanae din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 [Hanul Domnitorilor] La Hanul Domnitorilor - Predeal — scris în 09.11.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 [Restaurant Hotel Dragului] De dragul Dragului, din nou la Dragului — scris în 23.08.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ