GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurantul „Vatra Regala” - o alegere inspirata
Dupa ce danamandache a avut amabilitatea sa-mi aminteasca numele restaurantului, iata ca vin cu cateva impresii. Am tinut neaparat sa scriu un review pentru ca la ,,Vatra Regala" mi-a placut cel mai mult, punand la socoteala cele sase restaurante testate in Predeal saptamana trecuta.
Meniul a inclus o ciorba de vita cu smantana si ardei iute, frigarui de pui cu cartofi ciobanesti, o salata ,,cu de toate" (parca asa se numea in meniu) si o portie de papanasi, pe care insa am luat-o la pachet.
Imi pare rau ca n-am facut fotografii, pentru ca totul a aratat foarte bine, iar gustul a fost pe masura. Trebuie sa mentionez faptul ca servirea a fost ireprosabila; am asteptat maxim 20 de minute pana la ciorba, desi era destul de aglomerat. Ciorba semana la gust cu cea pe care o fac acasa, iar la cartofi ni s-a adus si un sos dupa care copilul s-a lins pe degete, la propriu. Mi-a placut si faptul ca mancarea a fost numai buna de calda.
La un restaurant, tot in Predeal, m-am fript cu ciorba, iar la altul garnitura era rece. Cartofii, asezonati cu usturoi, au cuprins atata leguma mirositoare cat sa le dea aroma, nu cat sa nu-i poti manca de iuti. Salata, desi parea banala, a fost foarte gustoasa, probabil si datorita celor cateva frunze de rucola, ceea ce n-am vazut in alte parti.
Din pacate, savoarea papanasilor a mai disparut pana am ajuns la pensiune. Vorbim despre un desert care se serveste cald si ar fi fost mult mai bun doar daca, eventual, renuntam la ciorba.
Pentru familiile cu copii, poate e important de stiut ca, langa terasa, exista si un loc de joaca cu tobogan si leagane. Este un spatiu inclusiv pentru copii maricei, nu doar cateva plastice joase, in care incap numai copiii de pana la 3 ani.
Al meu si-a facut doi prieteni, iar asteptarea pranzului, si asa destul de scurta, n-a ridicat probleme. Asadar, nu e un restaurant de ocolit, chiar daca in imediata apropiere se afla locatii cu mai multa traditie, sau cu mai multa reclama.
Trimis de cristina.eu in 11.08.13 19:31:44
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristina.eu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Imi poti spune te rog care sant cele sase restaurante testate?
@danamandache: 1. Casa Ardeleana, 2. ceva cu ,,domnitorilor” (tot in zona de centru - BRD), 3. Dragului, 4. Vila 102 (parca) - sus, la Cioplea, 5.inca unul, tot in centru, langa o farmacie si un supermarket (unde am mancat pizza in prima zi) - vis-a-vis de un hotel in constructie si 6. un restaurant cum cobori dinspre Cioplea catre podul peste calea-ferata: uite ca nici asta nu mai stiu cum se numeste, dar locatia este frumoasa, cu mai multe foisoare afara. Pacat de mancare, ca aici nu mi-a placut deloc si preturile sunt foarte mari.
Imi pare rau ca n-am retinut numele restaurantelor. Mi-am propus sa avem o vacanta lejera, cu nimic planificat in mod deosebit. Cand ne-a fost foame, am intrat undeva, in zona in care ne aflam si gata.
De fapt, am gresit si la numaratoare. Cu tot cu Vatra Regala sunt 7 restaurante incercate. Ca tot veni vorba, am uitat sa spun ca la Vatra Regala mi-a placut mult si painea, din faina integrala, care ne-a fost adusa calda. Probabil ca e facuta de ei si cu siguranta nu era incalzita la microunde, ca se cunoaste.
Multumesc pt raspuns, e bine de stiut pe viitor. Ai incercat restaurantul Rozmarin, restaurantul Trei Brazi? Dupa parerea mea sant cele mai bune din Predeal.
@danamandache: Nu am incercat niciunul dintre cele doua restaurante. Rozmarin pe unde este situat?
@cristina. eu: este situat chiar pe drumul national, treci de posta, biserica, panoul ce iti arata drumul spre 3brazi si imediat pe partea stanga este Rozmarin, nu ai cum sa il ratezi deoarece hotelul in care se afla este impunator. (se afla spre iesirea din Predeal). mai multe detalii poti afla din impresiile mele ce le voi posta zilele acestea.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 [Restaurant Hanul Cotul Donului [Timișu de Sus]] Restaurant de groază — scris în 04.12.23 de Marius2023 din DIMBOVITA
- Mar.2023 [Restaurant Cabana Vânătorilor] Cabana Vânătorilor restaurant — scris în 06.03.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2023 [Restaurant Vatra Regală] Vatra Regală — scris în 05.03.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2023 [Hanul Domnitorilor] O experiență culinară delicioasă la restaurantul Hanul Domnitorilor — scris în 01.03.23 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2022 [Restaurant Vatra Regală] Experienta culinara placuta — scris în 05.12.22 de magdalenanae din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 [Hanul Domnitorilor] La Hanul Domnitorilor - Predeal — scris în 09.11.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 [Restaurant Hotel Dragului] De dragul Dragului, din nou la Dragului — scris în 23.08.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ