GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un prânz în peisaj montan la Cabana "Trei brazi"
Prin prisma nostalgiilor tinereții, nu las să treacă nici un sejur prin Predeal fără o vizită la Cabana „Trei Brazi” , dar, deoarece sănătatea nu îmi mai permite drumeția pe jos, am ales de această dată “Predeal Express” -ul, tractorul-trenuleț care pornește din fața gării și parcurge cei 7-8 kilometri până la destinatia propusă, contra sumei de 12 lei / persoană. Deși se anunța o mică aventură, am fost dezamăgită de înghesuiala de la urcare, aceleași “tare” de care se pare că nu reușim să ne despărțim: nerespectarea ordinii de la sosire, metodele “datul din coate” și ocuparea unui loc în defavoarea celor care formaseră un rând cu minute bune înaintea orei de plecare a trenulețului, aceleași conversații “live” cu voce ridicată pe rețelele de socializare, precum și comunicarea “experienței “de la un vagon la altul, cu finul, cu nașul aflat, întâmplător, la al doilea vagon mai în față. Cu dificultate am reușit să mă bucur de peisaj, să observ multitudinea de pensiuni și case de vacanță apărute în ultimii ani în detrimentul pădurii; șoseaua este într-o stare destul de proastă, cu gropi și denivelări, precum și aglomerată, cu atât mai greu fiind pentru mașinile care se strângeau în coadă după tractoraș să depășească. Drumul a durat cam un sfert de oră, 20 de minute. În cele din urmă suntem debarcați în zona parcării și retrăiesc același sentiment neplăcut deoarece scena de la plecare se repetă cu cei care așteaptă să se urce pentru a parcurge drumul înapoi, către stațiune, ceea ce confirmă faptul că nu este un “fenomen” izolat.
Ne aflăm la 1128 m, la poalele Masivului Postăvarul, pe culmea “Morarului” . Suntem în mijlocul naturii, cu cabana în fața noastră, pe latura din dreapta sunt alte corpuri de clădire. Zona parcării este neîncăpătoare pentru câte mașini sunt, are porțiuni cu astfaltul desprins, gropi astupate cu pietriș, arată deplorabil. O "carte de vizită" deprimantă. Nerăbdătoare, privesc către cabană, să admir îmbunătățirile la care m-aș fi așteptat. Adevărat că zona terasei este transformată, mai îngrijită, mobilierul este din lemn masiv, banchete și mese rustice, lăcuite, care arată bine în peisajul montan. Dalele din pavaj sunt destul de "obosite", inegale, denivelate. Fântâna are un farmec aparte și zidurile clădite din piatră. Florile din jardinierele de pe ziduri, care ar trebui să ne bucure privirea, nu sunt toate extrem de vesele, unele par a suferi de sete. Din păcate, clădirea în sine are nevoie de renovare, inclusiv acoperișul are urme de uzură, totul pare „prăfuit” , învechit. Dar, pentru că am venit doar pentru a-mi reînnoi amintirile unor vacanțe petrecute cu mulți, mulți ani în urmă, cu grupurile de prieteni și colegi, fără gândul cazării, nu am de ce să îmi fac griji și păsesc pe sub poarta de lemn sculptat cu motive tradiționale. Caut un loc cu priveliște mirifică spre culmile montane. Dorința îmi este îndeplinită, o umbrelă generoasă asigură umbra dorită, fiind o fierbinte zi de august, personalul de servire se prezintă prompt cu lista de bucate, oferta este generoasă, preparatele sunt predominant din bucătăria românească. Primesc rapid o limonadă rece, mă hotăresc și la felurile principale și am timp să admir o cireadă de văcuțe care pasc tihnit pe pajiște, trei copiii care se hârjonesc printre copacii din apropiere, părinții care trag uneori cu ochiul după ei, dar au răgazul să își urmeze conversațiile pe terasă, fără griji. Apare și comanda, cu aromă îmbietoare, ciorbele fierbinți, în boluri de ceramică, cartofii gustoși, tot aburinzi și papanașii grozavi, cu dulceață din belșug. Porțiile sunt mari îndulcind puțin reprosul unor prețuri puțin cam piperate. Pentru aprecierea dumneavoastră, voi enumera ceea ce s-a consumat la masa noastră, cu prețurile corespunzătoare: ciorbă de burtă 30 lei; ciorbă țărănească de văcuță 30 de lei; chiflă 3 lei; cartofi prăjiți cu brânză 20 lei; apă minerală 10 lei; papanași cu brânză și smântână 35 lei.
Am apreciat bucatele, m-am bucurat de peisaj, aerul proaspăt și natura generoasă. În interior am fost doar pentru toaletă, pe care am găsit-o curată, civilizată. Salonul interior este rustic, renovat; decorațiunile îi atribuie farmecul potrivit unei cabane montane. Despre oferta de cazare, am citit recenzii negative, dar nu îmi permit să mă pronunț despre experiențe pe care nu le-am trăit pe propria piele.
Pentru amatorii de distracție în imediata apropiere “Fun Park Trei Brazi” poate fi o alternativă de distracție, atât iarna cât și vara, cu două trasee de dificultate medie pentru copii și adulți, piste de tubing artificiale în lungime de 100 de metri (dotate cu o bandă de urcare), o tiroliană (pentru copii și adulți). De asemenea, traseul foarte ușor către Cabana Poiana Secuilor este o altă variantă de petrecere a unor momente de neuitat în mijlocul naturii.
La întoarcere am ales să apelez o mașină de pe aplicație care a ajuns în 12 minute și am plătit 8 lei, evitând o altă “aventură” cu “Express” -ul.
Pe ansamblu, experiența culinară și mica incursiune în locuri dragi, pe lângă un noian de amintiri, a fost una ofertantă, o recomand.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de laurand in 08.01.26 20:05:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PREDEAL.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (laurand); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@webmaster13: Perfect! Este melodia cu care asociez locația, din păcate sunt foarte nepricepută, cu atât mai mult... mulțumiri!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2025 [Restaurant Vârful cu Dor] Prânzul care nu a mai fost — scris în 25.11.25 de laurand din BUCUREșTI
- Feb.2025 [Restaurant Ceaunul de munte] Chiar merita vizitat — scris în 02.03.25 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2025 [Hanul Domnitorilor] Altceva! — scris în 27.02.25 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2025 [Restaurant Vatra Regală] Poate cu alta ocazie — scris în 23.02.25 de iulian68 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Dec.2023 [Restaurant Hanul Cotul Donului [Timișu de Sus]] Restaurant de groază — scris în 04.12.23 de Marius2023 din DIMBOVITA
- Mar.2023 [Restaurant Cabana Vânătorilor] Cabana Vânătorilor restaurant — scris în 06.03.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2023 [Restaurant Vatra Regală] Vatra Regală — scris în 05.03.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ


Rog așteptați...

















