GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
[Apollo] Un restaurant bun pentru servit masa de prânz
Periodic colegii mei de serviciu organizează câte o întâlnire la care particip cu plăcere.
În urmă cu câteva zile am primit o invitație telefonică de la organizator. Lângă mine era și soția care ne-a auzit și surprinzător a spus. Vin și eu. I-am răspuns că acolo vin numai bărbați, cu care mă cunosc de mulți ani și avem ce discuta. Argumentul ei a fost mai convingător spunând că pe o parte din ei îi cunoaște de la câte o nuntă, botezuri anterioare la care am fost și m-a convins.
Am anunțat organizatorul că vin cu soția și mi-a răspuns că atunci vine și el cu soția. Și uite așa, vorba s-a dus și au venit mai multe soții. N-a fost rău, prezența lor dând culoare întâlnirii, care a fost fixată la ora 13.
Despre restaurant
Acesta se numește Restaurant Apollo și are adresa Ploiești str. Bobâlna nr. 9 (rondul 1 de pe bulevardul Independenței) și are tel. 0244/526.104 la care se pot face rezervări.
Ploieștenii îl cunosc mai bine cu denumirea Restaurant Pelicanul, cunoscut și apreciat pentru preparatele din pește. În urmă cu niște ani s-a distrus în urma unui incendiu. După reconstruire a căpătat numele Restaurant Apollo. Este un restaurant central, la intersecția str. Ana Ipătescu cu str. Bobâlna. Alături acesta are și o terasă acoperită, în ambele accesul fiind din str. Ana Ipătescu.
Are o capacitate pentru 80 persoane iar pe terasă - 40 persoane. Acolo se mai pot organiza nunți ori botezuri. Fiind o construcție relativ nouă, în interior arată bine. Pardoseala este cu parchet. Mesele sunt din lemn masiv, acoperite cu fețe de masă impecabiil de curate. Pe unele mese sunt vaze cu flori. Scaunele sunt tapițate. Iluminatul în interior este asigurat cu candelabre cât și lămpi aplice pe pereți. În capătul salonului este amenajat un separeu pentru întâlniri intime. Terasa acoperită are mobilier bun și este ușor accesibilă din stradă.
Despre meniu.
Am fost cca. 30 de persoane și pentru fluență în servirea participanților, a fost stabilit anticipat un meniu comun, compus din băuturi aperitiv la alegere, ciorbă de burtă, mușchi de porc și piept de pui înăbușite la cuptor, însoțite cu mai multe feluri de salate, la alegere. Au fost și câteva situații când s-a comandat a la carte. Eu voi prezenta câteva fotografii din Cartea cu meniuri.
La ora prânzului orchestra nu avea program însă s-a asigurat o muzică ambientală cu melodii interpretate de Clayderman, Vangelis, etc. redate de un laptoc cu amplificator. Servirea clienților a fost fără reproșuri, asigrată de 2 ospătari amabili și propmți.
Nu dezvolt cum a decurs întâlnirea pentru că nu acesta este scopul reviewului. În linii mari, am aflat reciproc pe unde am mai călătorit și s-au depănat amintiri presărate cu glume decente. Nu postez fotografii cu persoanele prezente acolo pentru că știți dv. cum este cu dreptul la propria imagine iar pe mine și soție ne cunoașteți din alte fotografii. Noi ne-am simțit bine acolo.
Cum se ajunge la acest restaurant.
Ușor pentru că este într-o zonă centrală, la jumătatea bulevardului Independenței dintre Gara de Sud și centrul orașului.
- pentru turiștii care călătoresc cu trenul. La ieșirea din Gara de Sud au în față bulevardul. Pe partea dreaptă este stația de transport in comun și se urcă în troleibuzul 44 sau 202 ori în autobuzul 30. La a 2-a stație care este și jumătatea bulevardului, se coboară. Ca punct de reper, pe partea dreaptă este o construcție modernă și înaltă a firmei CONPET. Din acea rotondă, de pe partea stângă începe str. Ana Ipătescu care după cca. 100 m. se intersectează cu str. Bobâlna. Restaurantul este pe partea dreaptă, pe colț. Mai întâi este o terasă acoperită, apoi ușa de acces în restaurant. Firma este discretă, pe unul din geamurile restaurantului.
- pentru cei care călătoresc cu autoturismul venind dinspre București, după ce coboară podul peste liniile ferate, de înscriu pe bulevard, până la rotondă. Acolo fiind dungă continuă, mai merg cca. 300 m. apoi întorc și mai departe drumul este același.
- pentru cei care vin din centrul orașului, traseul este în sens invers și călătoresc o stație cu aceleasi mijloace de transport public.
Scopul pentru care am scris acest review nu este acela de a vă spune că ieri am fost la o nouă întâlnire cu colegii, ci acela de a vă informa turiiștii care vizitează orașul meu ori sunt în tranzit și doresc să găsească un restaurant bun pentru dejun. Vi-l recomand cu convingere. La nevoie puteți să mă contactați și vă sprijin cu tot ce trebuie.
Călătorii frumoase.
Webmaster. urmează 19 fotografii.
Trimis de Mihai18 in 26.05.17 15:06:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PLOIEȘTI. A mai fost în/la: Oradea
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mihai18); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Mihai18: Eheeiii, amintiri dragi! Ce chifteluțe de pește mâncam acolo... Că nu dădeau bere fără mâncare (să nu ne pilim, deh!)
@Mihai18: Din cate vad starnesti amintiri pe aici asa ca sa va fie de bine si felicitari, votat cu placere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 [Terasa Laurentiu Grill & Pizza [Bucov]] Un Prânz Copios în Parcul Bucov — scris în 10.10.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2024 [Restaurant Da Vinci / Albert] Dragobetele sărută fetele la restaurantul Da Vinci din Ploiesti (II) — scris în 26.02.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 [Restaurant-Pizzerie Jinx] 13 pentru JINX — scris în 20.08.23 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 [Taverna grecească Dionysos] La „grecii” din Ploiești – Taverna grecească Dionysos — scris în 21.07.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 [Restaurant Bulevard Pub OK (ex Boccaccio Ristorante)] La Bulivar — scris în 27.01.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 [Restaurant Da Vinci / Albert] Un prânz pentru pelerini la restaurantul Da Vinci - (Albert) - Blejoi — scris în 18.12.22 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 [Restaurant-Pizzerie Jinx] Restaurant Jinx - totul conform asteptarilor — scris în 15.11.22 de deeutza din PLOIEşTI - RECOMANDĂ