BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ziba – un restaurant cu ștaif, la țară nu la oraș
Flămândului i se pare că blana leopardului este făcută din turte dulci - proverb persan
Într-o duminică însorită și caldă din luna martie, pentru că eram pe drumuri încă din zori, pentru că sărisem micul dejun și pentru că era un pic trecut de prânz, ne-am hotărât să avem o experiență culinară la un restaurant la care trebuia să facem revelionul 2022. În pragul petrecerii am fost anunțați că mai mulți membri ai personalului restaurantului făcuseră COVID, așa că revelionul nu s-a mai ținut, iar noi am rămas cu gândul la bucatele ce ne-ar fi făcut trecerea dintre ani mai plăcută. Așadar, ce-ar fi să vedem ce-am pierdut?!
Se ajunge ușor la Ziba Restaurant & Garden, situat în Păulești/Prahova, Aleea Lacurilor nr. 4. Cum veneam pe DN1, am apucat pe singurul drum care duce direct în Păulești (DJ155) și după aproximativ 4-5 minute ne parcam în fața localului.
Natura nici nu se dezmorțise bine, dar ziua călduță și soarele strălucitor îi scosese pe mulți din case și parcarea era plină de mașini. La fel și strada. Cele mai multe erau din Philadelphia (PH) evident, că locanta este situată aici, iar până la Ploiești nu sunt decât 8 km.
Când am traversat parcarea pietruită și aleea care duce către intrare, credeam că vom aștepta la rând pentru o masa și ne făceam tot felul de scenarii, încercând să alungăm forfota care începuse în stomac. Am avut însă surpriza că doar vreo trei-patru mese erau ocupate în interior și vreo trei-patru pe terasa închisă cu folie transparrentă, așa că am fost invitați imediat să luăm loc și să ne uităm pe meniuri.
Încăperea era aerisită, culorile plăcute, mobilierul din lemn cu scaune cu șezutul tapisat, pe tavan și pereți bârnele lăsate la vedere, voaluri fluide atârnau lejer, iar decorurile înveseleau pereții.
În ultima vreme am constatat că din ce în ce mai multe restaurante au renunțat la meniurile pe hârtie. Deci dacă vrei să mânânci, scanezi un cod QR afișat undeva la vedere pe masă și gata! Se deschide meniul online pe care poți să-l consulți și să comanzi papa.
Așa voiam și noi să facem, adică să mâncăm din cele ce găseam prin meniu, dar se pare că net-ul acolo lângă pădurice, unde se află Ziba, ținea morțiș să facă figuri chiar atunci. Până s-a rezolvat problema accesului la net, ne-am uitat puțin prin jur și am imortalizat câteva cadre, apoi am citit pe naproanele de hârtie povestea locului.
Șeherezada printată pe naproane are chipul stăpânului Chef Mehrzad și ne povestește că Ziba înseamnă în limba persană: frumos, fin, inedit, ceva… la superlativ. Istoria asta ne-a binedispus și ne-a determinat să acordăm credit acestui maestru bucătar, până la proba contrarie.
Internetul s-a rezolvat curând și am aflat că aveau cam de toate de la aperitive reci și calde, supe, feluri principale din cărnuri, pești și fructe de mare, până la deserturi și băuturi răcoritoare sau ceaiuri calde. Desigur, nu găsești băuturi alcoolice, căci șeful este persan, dar nici noi nu eram doritori, așa că n-am suferit din pricina asta.
Ospătarul care ne întâmpinase și încercase în fel și chip să ne ajute, fiind dispus să ne lase să consultăm meniul de pe telefonul lui, ne-a luat comanda și s-a făcut din nou util, revenind în scurt timp cu băuturile. Acestea arătau de-a dreptul spectaculos: o limonada Persian (tradițională iraniană cu șofran, lime și lămâie, apă de trandafir, semințe de busuioc și semințe Descurainia Sophia) și una Ziba (cu lămâie, piure de căpșuni și sirop bubble gum).
Deși eram la vizitat locul de gândire, când au fost aduse licorile, ospătarul a fost ca lumea și l-a refuzat politicos pe soțul meu, zicând că pentru mătrăgună trebuia să plătească în plus ????). Criteriul estetic a primat, așadar eu am ales limonada Persian (cea galbenă), dar până la urmă am ajuns să le degustăm pe rând, că în mariaj totul este în devălmășie…
Întrucât același ospătar amabil și glumeț ne avertizase că mâncărica va dura vreo 30-40 de minute, am luat un starter care ne-a fost adus suficient de rapid să ne potolească un pic din viermuiala ce începuse să devină sonoră.
Kashke Bandemjoon – a venit pe un platou dreptunghiular, în trei bolușoare sub formă de frunze, care conțineau fiecare: mousse de somon, humus cu caju condimentat și kashke bandemjoon (un soi de cremă din zer de iaurt, ceapă prăjită și sos de mentă); starterul a fost însoțit la cererea noastră de pâinică de casă proaspătă, cu gust și miros divin. Chiar și nemâncătorii de pâine ar fi leșinat de poftă să rupă colțul crocant și bun. Noi am salivat instant.
Eeei, da! După ce papi un pic, viața începe să-ți pară mai bună, în culori mai calde, începi să devii mai îngăduitor cu cei din jur, așa că nu ni s-a părut o veșnicie așteptarea felurilor principale.
Precum ne-a promis, ospătarul ne-a adus exact ce comandasem: o pulpă de rață confiată cu piure de cartofi și pesto, asezonată cu o salată din mixt de frunze verzi, brânză maturată și boabe de rodie și un ciolan de miel cu orez basmati cu ierburi aromate și alături, un bol micuț cu cremă de iaurt.
Plating-ul era de excepție, însă din cauza farfuriilor colorate în exces, aranjamentele își pierdeau din efect. Asta nu ne-a împiedicat să savurăm până la ultima îmbucătură, pentu că totul a fost delicious: cărnurile gătite minunat, se topeau în gură, iar aromele potrivite cum nu se poate mai bine.
Știam că iranienii sunt iubitori de dulciuri, așa că am consultat și această secțiune din meniu, sperând să găsim ceva specialități orientale care să îmbine aromele binecunoscute de cardamon, apă de trandafir, scorțișoară și fistic. Cele câteva deserturi din meniu erau netradiționale, ceea ce ne-a făcut să alegem până la urmă specialitatea casei – tot pe principiul devălmășiei, am share-uit o porție de tort Ziba cu sos de fructe de pădure și scorțișoară. Tortul a fost minunat, amestecul de cremă de ciocolată, merișoare, nuci pecan și fructe de pădure creau o explozie de arome și gusturi. Mâncarea s-a dus în stomac, dar desertul ne-a mers la casa sufletului!
După cum sperasem, papa era gătită în mare parte pe loc, cu excepția gustărilor reci și a felurilor care necesită doar combinarea lor și aranjarea pe farfurii. Noi am fost mulțumiți și de alegerea noastră și de ceea ce am primit. Prețurile mi s-au părut corecte, așa că nu le-am făcut păpușă cu ace ????
Dacă mai merg acolo? De câte ori voi avea ocazia și vă recomand și vouă, dacă ajungeți în zonă.
despre SERVICII
Oamenii sunt foarte serviabili și cu mare aplecare către clienți. Cu meniul online pot fi ceva probleme.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Mâncarea gătită foarte bine, gusturi și arome delicioase. Prezentarea deosebită.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Locul este frumos amenajat, curat și aerisit, există și terasă pentru cei fumegători, care pot liniștiți să abuzeze de ea și pe vreme mai răcoroasă, întrucât este înfoliată. Amplasarea restaurantului la marginea unei pădurici face ca acesta să aibă o notă atractivă.
Trimis de k-lator in 11.05.22 01:01:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PLOIEȘTI.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (k-lator); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@k-lator: Wow, totul arată într-un mare fel! Dar ai dreptate, ar fi arătat și mai bine pe niște farfurii albe... Și ambientul restaurantului pare deosebit... Fain! De ținut minte!
@crismis: Pentru noi, cârciuma asta a fost o surpriză foarte plăcută. Locul este destul de mare, potrivit pentru a savura bucatele în liniște, dar și pentru petreceri cu prieteni sau pentru alte evenimente.
Iar prețurile? Dacă ar fi să fac o comparație cu prețurile de la unele locante din București (unde o ciorbă s-a scumpit de la 15 lei pînă la 22-23 de lei), costul unei supe (17 și 19 lei /400 g) mi se pare chiar rezonabil.
Deci da, merită să-l ții minte! Toate bune!
In 26 martie am fost acolo si noi pentru prima dată (m-am uitat pe poze ca sa-mi amintesc data). Ma bucur ca v-a plăcut si mâncarea si ambientul! Noi am stat pe terasa cu folie, nu aveam unde in alta parte, doar aici se servea. Se fuma si trebuia deschisa o parte din folia aia pentru aerisire, am stat cu geaca pe mine, un domn la o masa vecina incepuse sa vocifereze ca e lipsa de bun simt sa fumezi acolo. Nu trageti in pianist ☺️si eu am acest viciu., fumez electronica, oricum inteleg nevoia, de aia nu am zis nici pîs, numai ca desi senin afara, era cam frigut. Erau mulți rezidenți, din Paulesti, se vedea ca sunt obisnuiti ai casei, (altii veneau doar sa ridice comanda); mancau "in oras" pe langa casă, asa ca de sâmbătă la pranz, destui copilasi si harmalaie, in sensul ca unul tipa, unii mici de tot plangeau, cei mai maricei se alergau, spatiul micut... normal, pusesera burtica la cale si li se facuse fie somn, fie chef de joaca... noroc ca au iesit intr un final afara in spatiul acela mic special amenajat. Cred ca trebuie sa repetam, om fi nimerit noi o zi mai anapoda! ☺️Si noi ne am distrat cu meniul... Platoul acela aperitiv l-am avut si noi, apoi coaste el si eu cotlete de berbecut cu cartofi prajiti si niste sosuri (tot din poze detectez). Padurea de la Paulesti... ne - am plimbat putin dupa masă si ne-am amintit cum era acolo in copilaria noastră. Ce sa spun, sa va fie de bine, sa mai mergeti sa ne mai povestiti, dar daca mai treceti prin zona, incercati si Schnizel House (la intrarea in Paulesti dinspre Ploiesti) sau Nooka (la Bucov). S-ar putea sa va placa!
Călătorii placute!
@MaraMura: Daaa, ne-a plăcut foarte mult și ne-am simțit foarte bine. Sunt sigură că vom repeta experiența, cu proxima ocazie. De fapt, noi am recidivat ???? - mă refer la vizita în Păulești, pentru că am mai fost prin zonă.
De vreo două-trei ori am fost la restaurantul cate se află pe aceeași stradă și acum se numește Pădurea Verde. Am făcut acolo un Revelion... ce-o fi cu noi de ne trage ața spre Păulești la noaptea dintre ani, nu știu! ????????
Nici nu-mi aduc aminte dacă restaurantul se numea tot așa. Știu doar că proprietarul a decedat, apoi soția acestuia a lâsat baltă afacerea și a plecat din țară. Probabil că proprietarii sunt alții acum.
Oricum, mulțumesc mult pentru recomandări, mi le pun la cutiuță. Despre parcul din Bucov, am citit și chiar am trecut de câteva ori pe lângă, dar nu ne-am oprit. Poate îi va veni vremea și atunci facem o combinație și cu Nooka.
Mulțumesc pentru ecou și vorbe. Toate cele bune și alegeri cât mai inspirate!
@k-lator: Esti de un sadism feroce si am sa te tin minte .
”starterul a fost însoțit la cererea noastră de pâinică de casă proaspătă, cu gust și miros divin. Chiar și nemâncătorii de pâine ar fi leșinat de poftă să rupă colțul crocant și bun. Noi am salivat instant.
daca tu ai salivat instant vazandu-le, eu am salivat instant citind, la poze inca nici nu ajunsesem.
Iti dai seama ca mai apoi m-am si uitat pe harta sa vad cam unde ar trebui sa ajung si cred ca am sa imi fac de drum acolo odata, ca Philadelphia (PH) nu e departe de Bucuresti. Cat despre PH, mai am si eu exemple auzite mai din vechime: VN - Viena: TR - Turcia , asa ca...
Ce pot spune? Sa va fie de bine, am sa ma mai uit o data pe meniu, am sa mai inghit in sec privind la poze si am sa imi planific o drumetie pe acolo.
Felicitari, votat cu mare drag.
@MaraMura: Si tu esti sadica, mai comentezi bucatele si mai si pomenesti alte locuri bune de luat masa. Iti dai seama ca si pe tine te-am trecut pe lista si am sa incerc cele recomandate.
E clar, Ziba trebuie incercat, mi-a placut cum arata totul de la inceput pana la final, si vreau si eu. Mai poti sa ne faci recomandari din astea bune .
@mishu: Da, du-te, du-te, n-ai să regreți... cel puțin nu va fi nevoie să mai salivezi în gol, believe me! ????
Nu as vrea să ofensez pe nimeni, dar Philadelphiștii sunt o specie aparte, m-am întalnit cu mulți de-a lungul existenței mele, începând de la colegele de cameră din studenție, dar cei mai dragi, trebuie să recunosc, îmi sunt cei pe care îi întâlnesc în trafic.
Anyway, mulțumesc pentru ecou, aprecieri și mențiunile privitoare la rememorarea altor regiuni străine din România ????. Toate cele bune!
@k-lator: Buna ziua. Am fost si eu la Ziba acum 2 sau 3 ani, nu mai retin exact, era proaspat deschis (anul acela). Atunci aveau meniurile tiparite. Am petrecut cateva ceasuri frumoase in compania unor buni prieteni, am mancat bine dar ceea ce m-a facut sa nu mai revin a fost insistenta agasanta a ospatarilor care stateau aproape lipiti de noi (cred ca stiu tot ce am discutat la acea masa)) )) si cum se golea paharul pe jumatate sareau ca ulii. La concurenta cu ospatarii, fiind in luna August dupa o ploaie buna, au fost tantarii (am stat pe terasa) asa ca recomand Autan. Dat fiind ca erau la inceputuri si motivat de experienta placuta a dv. o sa le trec pragul iarasi.
@babu 2021: Când am fost noi, am relaționat cu un singur domn-ospătar și am mai văzut o tânără, care avea în grijă alte mese. După cum am povestit, tipul a fost foarte amabil, dornic să ajute, dar discret și exact așa cum trebuie. A venit să strângă farfuriile și să se intereseze dacă am fost mulțumiți după ceva timp după ce terminasem (probabil când a observat că nu mai mâncam), semn că nu stătea cu ochiul pe noi ca Big Brother .
Să mai faceți o încercare ca să vă convingeți este tot ce pot să vă sfătuiesc, în afară de ceea ce am povestit deja!
Mulțumesc de vizită și sper să aveți o experiență plăcută!
@babu 2021: Autanul e potrivit și pentru ospătarii "zeloși" (a se citi indiscreți) în exces... De preferat, după ce se aduc bucatele la masă, nu cumva înainte, altfel e risc de "contaminare" a acestora în culise...
@k-lator: să vă fie de bine. Arată foarte bine totul, mai puțin farfuriile care sunt hidoase după mine. Pâinica aia mi-a făcut și mie ochi dulci, și cum sunt o kare amatoare de pâine caldă... UFF. Să nu mai zic de limonadă... noroc ca piciul nu era lângă mine, altfel nu știu de unde îi scoteam eu suc fix din ala.
Păcat că e așa de departe de noi zona, altfel cred că ne înscriam și noi pe lista celor care urmează să facă o vizită.
@babu 2021: noroc că la dumneavoastră funcționează. La noi când folosim Autan parcă am avea un semn luminos pentru țânțari cu mesajul "cel mai dulce sânge".
Pentru puștiulică am găsit un spray repelent din plante care era foarte bun, dar necesita cam 2 aplicări pe zi.
@MarinaCo: Multumesc mult! Întradevăr, nu sunt prea inspirați la capitolul veselă... dar poate așa sunt modelele persane. Zic merci că nu erau și pufoase ???? ????
Am fost și noi luați prin surprindere cu limonadele... sunt de mare efect!
@zapacitu: Adaugat la kit-ul de supravietuire (autanul) ????????????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 [Terasa Laurentiu Grill & Pizza [Bucov]] Un Prânz Copios în Parcul Bucov — scris în 10.10.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2024 [Restaurant Da Vinci / Albert] Dragobetele sărută fetele la restaurantul Da Vinci din Ploiesti (II) — scris în 26.02.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 [Restaurant-Pizzerie Jinx] 13 pentru JINX — scris în 20.08.23 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 [Taverna grecească Dionysos] La „grecii” din Ploiești – Taverna grecească Dionysos — scris în 21.07.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 [Restaurant Bulevard Pub OK (ex Boccaccio Ristorante)] La Bulivar — scris în 27.01.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 [Restaurant Da Vinci / Albert] Un prânz pentru pelerini la restaurantul Da Vinci - (Albert) - Blejoi — scris în 18.12.22 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 [Restaurant-Pizzerie Jinx] Restaurant Jinx - totul conform asteptarilor — scris în 15.11.22 de deeutza din PLOIEşTI - RECOMANDĂ