EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurantul „Sibiceanu Grill Dedulești” din Pitești

Am mai vorbit despre cele două prietene, D și M, cu care mă întâlnesc destul de des, mergem uneori la o terasă, niciodată la restaurant, D este o adevărată fumătoare și nu-i plac restaurantele, terasele da!
Vorbind noi unde să mergem, mi-am amintit că, în primăvară, la sfârșit de aprilie, a fost mare tam-tam la deschiderea unui nou restaurant așa că ne-am hotărât să mergem la el. S-au oferit atunci gratuit 1.000 de mici, lume a fost puhoi, cantitatea s-a dublat apoi, grătarele au sfârâit!!
Este vorba despre Restaurantul „Sibiceanu Grill Dedulești” situat în Strada Trivale nr. 9, în zona centrală a orașului, la vreo 500 de metri de Primărie și la circa 1 kilometru de strada Egalității, unde stau eu. Sunt oferite preparate tradiționale românești la grătar, dar și meniuri internaționale, sau chiar extravagante, „micii de aur” , mici înveliți în foiță comestibilă de aur. Cred că în curând Cassa Loco va cânta „În Pitești sunt cei mai scumpi mici” renunțând la „Pe Dealul Negru sunt cei mai buni mici” .
Sibiceanu Grill Dedulești este o extensie modernă și spațioasă a faimosului punct gastronomic de pe DN7, Pitești – Rm. Vâlcea, cum amintește și numele lui, Sibiceanu fiind numele fondatorului. Este o clădire cu două etaje, cu o fațadă modernă, cu geamuri mari și tâmplărie neagră, cu mai multe Terase exterioare, acoperite sau în aer liber, mobilate cu mese și scaune metalice, umbrele în tonuri calde și lemn care amintește de Dedulești. Interiorul combină elemente rustice (bârne de lemn, cărămidă aparentă) cu mobilier minimalist, mese mari de lemn, banchete din piele ecologică și decor discret cu motive tradiționale.
Ca principale facilități se pot aminti accesul ușor la „Gura Trivălii” cum este cunoscută zona de la intrarea pe strada Trivale ce duce în pădure, parcarea proprie, foarte utilă, găsirea unui loc de parcare liber fiind o problemă în centrul orașului și Wi-Fi neparolat.
Este deschis zilnic la ora 11, vinerea și sâmbăta se închide la orele 24, în celelalte zile la orele 23.
Am ajuns la Restaurant pe la 11:30 fiind întâmpinate mai întâi de sfârâitul grătarelor și de mirosul apetisant al micilor ce se rumeneau, apoi de o tânără din personalul restaurantului care ne-a condus la o masă, pe o Terasă, unde o singură masă era ocupată de o singură persoană, apoi ne-a adus Meniuri printate, pe care, am mai spus-o, le prefer.
Sibiceanu Grill are o ofertă bogată și variată de Mâncare, începând cu Aperitive reci și Ciorbe / Supe continuând cu Feluri principale, Preparate de pui, porc, vită sau oaie și diferite Grill-uri. Pregătește Pește și Saramură de pește, Salate aperitiv și Salate de însoțire, Garnituri și Sosuri, Deserturi. Interesante mi s-au părut Platourile pescărești pentru 2 – 4 persoane și Platourile tradiționale Grill pentru 2 – 10 persoane. Deși se deschide destul de târziu, Sibiceanu Grill oferă și Micul dejun.
Este servită toată gama de Băuturi de la Racoritoare și Energizante, Ceai, Cafea și Bere, la Cocteiluri alcoolice și nonalcoolice, multe tipuri de Tării, Aperitive, Vinuri, Șampanie.
Meniul complet îl găsiți pe restaurant-sibiceanu.ro/g ... dulesti-pitesti, site-ul restaurantului.
Am început studiul cu Capitolul Băuturi, căldura de afară ne grăbea, tânăra noastră amfitrioană s-a grăbit și ea și am primit rapid Apă minerală la sticlă de 75 mililitri, Pepsi și Limonadă cu mentă, reci și bune.
Studiul Capitolui Mâncare a fost mai îndelung și aprofundat, capitolul este mare, iar noi nu ne grăbeam, mai mult comentam. După mai multe deliberări au apărut deciziile. Fetele au dorit Tomahawk cotlet de porc cu Cartofi prăjiți și Salată de roșii, castraveți și brânză, respectiv Mici cu Muștar și Sos de usturoi, eu am solicitat Piept de pui cu sos gorgonzola, Cartofi wedges și Salată de varză roșie. Am mers prin local pentru câteva poze, fetele au rămas să dea comanda și să mai „comenteze” câte ceva, eu am pozat și revenit la masă, apoi a venit și gazda noastră cu mâncărurile solicitate.
„Tomahawk” este un cotlet de porc cu os lung, care seamănă cu un „topor tomahawk” , de aici și numele, osul lung oferind cotletului un aspect spectaculos și ajutând la gătirea uniformă a cărnii, păstrându-i suculența și aroma. A fost adus la masă pe un platou metalic încins, carnea sfârâia și răspândea o aromă puternică pe care am simțit-o toate trei, gustul marinatei de vin alb, sos de soia, usturoi și rozmarin, suculența și frăgezimea cotletului doar noi două, prietena noastră nedorind să guste. Cartofii și salata făceau o imagine plăcută cu toporul.
„Micii, (Mititeii), acei Cârnați fără membrană” preparați de Sibiceanu Grill, rumeniți și arămiți pe grătar, a căror aromă o simțisem de la venire, arătau bine, îi mâncai din ochi. Preparați din carne de porc și vită, cu usturoi, cimbru, boia de ardei și piper, fripți pe grătar, cu o crustă rumenă și un interior suculent, cu puțin muștar și usturoi au fost delicioși, a spus prietena mea, nu sunt fană mici, nu i-am gustat.
Vă voi spune în schimb povestea lor. Prin anii 1870, cârnații pregătiți la Hanul „La Iordache” din centrul Bucureștiului erau renumiți în toată capitala. La un moment dat au rămas fără membrane, dar clienții se-nmulțeau, comenzile curgeau și... atunci Iordache Ionescu, patronul hanului, a modelat carnea tocată în formă cilindrică și i-a fript pe grătar. Așa s-au născut micii românești.
Istoria spune altceva. Micii își au originile în bucătăria otomană, în special în kebabul simplu, a cărui rețetă a fost adusă în țară în secolul 19 și adaptată la gusturile românilor. Primii „mici românești” au apărut la începutul secolului 20 în tavernele și bodegile din București: carnea tocată de mână, amestecată cu usturoi zdrobit, bicarbonat de sodiu, sare, piper și un trio de condimente tipic românesc, nucșoară, ienibahar și coriandru, modelată cilindric era friptă pe jar de cărbuni.
O recunoaștere a popularității micilor este ideea de a le dedica o zi în care să fie celebrați în mod special. În 2018, mai multe publicații și platforme culinare au început să promoveze ideea unei zile dedicate micilor, considerându-i un simbol gastronomic național. A fost aleasă data de 2 aprilie pentru a coincide cu începutul sezonului de grătare și cu perioada în care vremea permite picnicuri și mese în aer liber. Încă nu s-a oficializat dar... poate va fi zi națională?!?!
„Piept de pui cu sos gorgonzola” , fileuri din piept de pui dezosat condimentate cu sare, piper, boia și puțin usturoi pudră, rumenite în ulei sau unt sunt acoperite cu un sos cremos și aromat pe bază de brânză Gorgonzola și smântână, a fost opțiunea mea. Respect principiul, „cea mai bună pasăre e porcul” dar am luat acest piept de pui pentru sosul care-l însoțea. Îmi place acest amestec de brânza Gorgonzola ruptă în bucăți înglobată în smântână clocotită care schimbă total gustul pieptului de pui, dar, nu-mi place să-l pregătesc. Este foarte bun cu salată verde, dar Sibiceanu Grill neavând așa ceva am luat o salată de varză roșie ca să nu fie verde. Cartofii wedges, felii groase de cartofi, tăiate în formă de „pană” („wedge” ), asezonate cu condimente și prăjite până la aurii, crocante la exterior, dar pufoase în interior, s-au ridicat la nivelul cerințelor restaurantului.
Mâncarea a fost foarte bună, suficientă, vream să mai stăm de vorbă și ne-am gândit la ceva dulce, ce altceva decât Papanași cu dulceață de afine care au fost delicioși. Am luat întâi o porție împărțită pe jumătate, ne-a plăcut și am mai repetat. Am stat acolo la sporăvăială peste cinci ore!!
Am solicitat Nota de plată pe care tânăra noastră gazdă a adus-o repede, spun acum că a fost amabilă, prietenoasă, profesionistă, că am apreciat modul în care ne-a primit și că mi-ar place ca la o viitoare vizită să ne reîntâlnim. Am achitat cu cardul Nota de plată de 261 lei și cash diferența, apoi ne-am despărțit prietenește, gândind că voi mai reveni, și s-ar putea să revin destul de curând. Mergeți acolo și nu veți regreta!!

AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub
- ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
- ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni
Trimis de mprofeanu in 02.08.25 16:35:41
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PITEȘTI.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@mprofeanu: Locatia arata bine, preturile nu sunt sarite, bine ca acum dupa 1 august vor suferi un update nesuferit, sper doar ca cresterea sa fie rezonabila.
Articolul tau m-a convins si vom face si noi o vizita, cine stie poate toti patru, la toamna când ne mai adunam pe acasa.
Pâna atunci o vara frumoasa plina de calatorii interesante!
@Yolanda: Sigur știi unde este localul, înainte se numea Beluga parcă și era cu specific pescăresc.
Prețurile erau rezonabile pentru iulie, acum nu știu. Sper să ne vedem cu bine în toamnă când veți reveni la Pitești.
Mulțumesc frumos pentru ecou, Eugenia!
@mprofeanu: Ehee... uite unde ajungi pornind de la niște mititei .
Cred că Sibiceanu a început „reorientarea” la timp simțind deja primele semne ale recesiunii în zona de la Dedulești. După deschiderea autostrăzii până la Curtea de Argeș deja o parte din trafic s-a mutat pe noua magistrală, continuând apoi pe DN 73C până aproape de Râmnicu Vâlcea. Această conexiune este deja supraaglomerată în anumite perioade.
Afacerile din zona Dealul Negru-Dedulești probabil că se vor stinge treptat.
Mulțumim pentru prezentarea noului restaurant.
@tata123 🔱: Sper ca Dedulești să mai fie pe harta micilor. Dar așa cum bine ai precizat am observat și eu chiar vineri când am revenit de la Timișoara că nu mai era mulțime de mașini și nici grătarele nu mai erau pline.
Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2025 [Berărie-restaurant Kell’s Craft Beer] Kell’s Craft Beer, probabil, cea mai mare berărie din Pitești — scris în 05.07.25 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2025 [Stefanel Garden & Bistro] Experienta culinara deosebita intr-o locatie cozy — scris în 29.06.25 de alexg99 din PITEşTI - RECOMANDĂ
- May.2025 [Garden Pub] Experiență foarte proastă — scris în 03.06.25 de Stefannic din BUCUREșTI - nu recomandă
- Apr.2025 [Garden Pub] Alaturi de prieteni la restaurantul Garden Pub Pitesti — scris în 13.05.25 de Yolanda din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Darius (ex Politică și delicatețuri)] La Darius, Tavernă Românească din Pitești — scris în 09.10.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant hotel Hanul Stejarului [Albota de Jos]] O experienta culinara deosebita — scris în 11.09.24 de MariA70 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 [Restaurant La Tuciuri] Restaurantul “La Tuciuri” din Pitești — scris în 14.05.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ