Ne-a plăcut și am recidivat deja!

TIPĂREȘTE

V-am povestit deunăzi despre scurta, dar plăcuta noastră experiență turistică la pensiunea San Gennaro din Miercurea Ciuc. Am ținut să dedic un articol separat restaurantului-pizzerie San Gennaro pentru cei care, trecători fiind prin frumoasa urbe, vor simți nevoia de o pauză de refreșuire sau, poate, de o mâncare gustoasă, gătită și servită cu drag.

În primul rând, se cuvine să vă reamintesc unde-l găsiți. Pe scurt, în centrul vechi al orașului. Dacă sunteți pietoni, cel mai simplu este să-l abordați de pe aleea pietonală Petőfi Sándor; între un magazin de electronice și o „optică medicală” se află clădirea portocalie, cu ferestrele de la etaj împodobite cu mușcate roșii, cu o mică terasă supraînălțată amplasată direct pe trotuar. E posibil ca în sezonul rece să lipsească și mușcatele, și terasa, așa că va trebui să vă orientați direct după firmă (ușor lizibilă, scrisă cu litere mari în partea de sus a fațadei) – San Gennaro.

Dacă sunteți cu mașina, e mai bine să vă setați pe GPS str. Plopilor nr. 19; în curtea generoasă veți găsi o parcare amenajată cu multe locuri, special concepută pentru clienții restaurantului (și micii pensiuni, cu doar 3 camere). Tot aici, în apropierea clădirii, se află cea de-a doua terasă, cu 2 secțiuni (pe care noi am preferat-o de fiecare dată). Nimic special – mese și scaune din șipculițe de lemn, gen „mobilier de grădină” , câteva umbrele uriașe care sunt deschise sau strânse, în funcție de necesități. Am găsit mesele dotate cu olivieră, șervețele și scrumieră, scaunele cu pernuțe și există pături ce se pot distribui clienților, la nevoie.

Dacă vremea-i neprielnică, iar timpurile nepandemice, poate fi folosit, bineînțeles, spațiul din interior. Acesta poate fi accesat din ambele direcții. Dacă intrați prin față, veți da nas în nas cu un băruleț amplasat într-o antecameră, dotată cu câteva mese; e foarte probabil ca fata de la bar să vă întrebe de sănătate și să vă conducă la una din mesele libere sau la cea rezervată. Sala principală se desfășoară în continuare și are mai multe locuri de servit masa. Veți fi uimiți, ca și noi, de multitudinea de fotografii alb-negru, reprezentând actori și actrițe italiene, ce tapetează aproape în întregime pereții vopsiți în verde-fistic. După ora prânzului, din capătul sălii, vă va zâmbi cu uriașa lui gură arzătoare, cuptorul de pizza.

În mod normal, restaurantul este deschis zilnic, de la 10 până la miezul nopții. Mai multe informații veți găsi la adresa lui virtuală: www.sangennarociuc.ro. Tot acolo veți afla că datează din 2004, când 4 italieni s-au gândit să înființeze un restaurant în inima secuimii, într-o clădire istorică (se spune că însuși poetul Petőfi Sándor ar fi fost găzduit aici câteva zile, în anul 1846). Precum bănuiți, specificul este mediteranean; cu influențe autohtone, aș adăuga eu.

Imediat ce ne-am cazat, am fost întrebați dacă vrem să facem rezervare pentru cină; „e mai bine să știm dinainte, că nu avem prea multe locuri și restaurantul nostru e destul de apreciat” (disponibile fiind doar cele 2 terase exterioare). Am stat un pic să mă gândesc; mâncaserăm destul de târziu de prânz și mâncaserăm zdravăn, puțin probabil să ne mai fie foame până a doua zi dimineață la 9, când stabilisem să luăm micul dejun. Totuși... Și dacă?!... Pe principiul pe care l-am învățat în copilărie că „2 bătăi strică, 2 mâncăruri nu strică” și că „ți se face foame fix atunci când n-ai mâncare la îndemână” , am zis „da, dar ceva mai târziu, să zicem pe la 8 seara” , cu gândul că om comanda câte ceva din secțiunea „aperitive” .

Am luat un pic pulsul urbei, apoi ne-am prezentat pe terasa din spate, la ora stabilită. Am fost preluați de una din ospătărițele responsabile de acest spațiu și conduși la măsuța păstrată pentru noi. Într-adevăr, aproape toate celelate erau deja ocupate, alte 2-3 încă își așteptau oaspeții. Am primit meniuri și am fost lăsați să le studiem în voie. Stabiliserăm deja că de la o pizzerie cu renume nu poți cere altceva decât pizza și, nefiind foarte flămânzi, iar ora destul de înaintată, vom împărți o pizza. Am constat însă cu plăcută surprindere că, pe lângă pizza normală, mare (450 g), restaurantul oferă și mini-pizza (250 g) ! Super-idee!

Meniul este destul de bogat, prezentat frumos, în 3 limbi (română, maghiară și engleză); ba, 4, dacă mă gândesc că majoritatea preparatelor sunt numite după denumirea lor italiană. Avem la dispoziție următoarele categorii: pizza/mini-pizza, aperitive, salate, supe, paste, preparate cu diverse tipuri de carne, pește sau fructe de mare, deserturi; desigur, tot felul de băuturi cu alcool sau fără.

După un studiu aprofundat, am revenit la ideea dintâi: câte o mini-pizza, capricciosa pentru mine (mozzarella, șuncă presată, ardei gras, ciuperci, măsline; 20 lei) și Gabor pentru Tati (mozzarella, salam picant italian, șuncă presată, hribi, parmezan, rucola, măsline; 26 lei). Am optat și pentru sos de roșii (6 lei) și câte o halbă de bere Ciuc (7 lei). Timpul de așteptare a fost rezonabil, berea rece și bună, pizzele fierbinți și delicioase! Am trecut nota pe cameră, am mulțumit separat cu o bancnotă domnișoarei amabile ce ne-a servit.

Am rezervat masă și pentru a doua seară, de-acum știam lecția. De data asta am procedat invers: am luat doar o gustare la prânz și ne-am păstrat pentru cină, pe care am programat-o ceva mai devreme. Eu am ales Mix grill con patate arrosto e aglio (cotlet și coaste de porc, 2 tipuri de cârnați, cartofi; 39 lei), iar Tati Coscie di pollo con la salsa del cacciatore (în linii mari, pulpă de pui în sos de vin roșu; 30 lei). Pentru stropit, am optat pentru câte o bere locală, draga de Csíki Sör; de fapt, preferata noastră este Csíki Sör nefiltrată draught, aici nu aveau decât varianta blondă la sticlă, dar n-am mai făcut mofturi.

La fel, totul a fost gătit excelent, ne-a plăcut mult! Mix grill-ul a venit însoțit de 3 boluri cu câte un sos, cartofii fuseseră gătiți la cuptor cu usturoi și rozmarin. Eu nu mă înnebunesc după sosul de vin roșu, dar Tati s-a declarat încântat; tot ce contează. Din nou am pus nota pe cameră, urmând a le plăti pe toate la final, în dimineața plecării.

Ne-am simțit tare bine la San Gennaro, am locuit într-un spațiu plăcut și relaxant, am mâncat bine, dar cel mai mult ne-au impresionat fetele care ne-au servit, atât la cină, dar mai ales la micul dejun. Când ne-am luat rămas bun, am promis că vom reveni într-o zi, dar n-aveam idee că ziua aceea nu era deloc departe! :) Peste nici o săptămână, fiind în trecere prin Miercurea Ciuc împreună cu copiii (fiul nostru și prietena lui) și flămânzi peste măsură, am poposit din nou pe terasa din spate, de la San Gennaro. De data asta am găsit masă fără probleme, ora prânzului cam trecuse.

Nu mai știu cine ce a ales, știu doar ce am mâncat eu: ravioli umpluți cu carne și nuci, în sos de unt cu salvie (32 lei) – bellissimo! S-au mai comandat: o ciorbă țărănească (18 lei), piept de pui valdostana cu cartofi (39 lei), din nou pulpele de pui în sos de vin roșu, o pizza mare prosciutto e fungi (24 lei), o salată de varză cu roșii (15 lei), mâncărică de hribi (32 lei). S-au băut: bere Csíki Sör la sticlă (1 leu, la ofertă; da, da, ați înțeles bine, doar că nu mai știu exact cum suna oferta, probabil trebuia să mănânci de o anumită sumă minimă), limonadă (10 lei/500 ml), cafea espresso (5,5 lei). Toată lumea ghiftuită și mulțumită! Total general, 207 lei pentru 4 persoane; eu zic că-i super-ok.

Ați înțeles ideea: nu ocoliți San Gennaro, ba chiar făceți-vă drum într-acolo, dacă puteți. E valabil și despre Miercurea Ciuc, un oraș care ne-a impresionat în mod extrem de plăcut.

Personal extrem de amabil!

Mâncare delicioasă, proaspătă, gătită în incofundabilul stil italian. Pizza și în varianta mini.

Situat în centrul vechi la orașului Miercurea Ciuc, pe pietonală.

---

VIZUALIZĂRI: 3233 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI