ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.05.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
MAR-2022
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Casa Măgura, o opțiune excelentă în Cisnădie!

TIPĂREȘTE URM de aici

În scurta noastră mini-vacanță de la Cisnădie, am stat la un hotel care nu are încă restaurant, Epic Centrum Hotel, dar știți că deja v-am povestit. În consecință, am luat în calcul ofertele prezentate de gazda noastră, iar una dintre ele era Casa Măgura, locație pe care dealtfel am și întâlnit-o zi de zi în plimbările noastre prin oraș. Și nu ne-a părut rău deloc.

Adresa:

Cisnădie, str. Cindrelului nr 1

https://www.casa-magura.ro/

Program restaurant:

L-S 12:00-21:00

Program terasă:

L-D 12:00-21:00

Restaurantul nu este deloc greu de găsit, mai degrabă vă găsește el pe voi, căci nu poți fi turist sau în trecere să nu ajungi prin centrul orașului. Și fix acolo, lângă statuia lui Mihai Viteazul, veți simți arome îmbietoare, care vă fac să întoarceți capul spre... . Casa Măgura!

Restaurantul are în prezent 60 de locuri la interior și o terasă generoasă în față, pe strada principală, cu vedere la cetate și la biserica evanghelică, superb renovată la exterior și către mica piațetă din fața primăriei cu fântână arteziană.

Încă din prima zi de cum am ajuns acolo, foamea ne dădea ghes, așa că am făcut o pauză din plimbări, alegând prima opțiune a gazdei.

Accesul se face pe scări, restaurantul este la etajul unu, la parter fiind un salon de cosmetică, coafură.

Restaurantul se laudă pe saitul său că este unul tradițional, lucru pe care l-am remarcat deja din micul hol și de pe scări. O laviță acoperită cu o traversă colorată, țesută, trona acolo, invitând la o cafea în caz de trebuie să aștepți. Nu a fost și cazul nostru, pentru că ne-am afișat acolo imediat după deschidere, prinzându-ne prânzul în zonă. Am fost singuri la început, apoi au mai venit vreo două familii.

Sunt două încăperi decorate și acestea tradițional, cu mult lemn, inclusiv bârne pe tavan, pe un fond de perete alb, mese masive din lemn vopsit, iar fețele de masă erau tradiționale, țesute la război.

Mi-a plăcut din prima aspectul acesta familiar și cald.

Floricele sunt pe fiecare masă, iar ghivecele sunt puse în vase de sticlă, care au o fâșie de dantelă croșetată. Pentru completare, tablouri cu diferite locații cunoscute din Cisnădie, în alb-negru împodobeau pereții restaurantului, felinare și lumânărele întregeau decorul. În plus priveliștea de la geam era spre centru, biserică și primărie.

Mi-au plăcut foarte tare și candelabrele, o interesantă combinație între lemn și fier forjat. Deasemenea un ceas, demn de o gară europeană :) acoperă spațiul creat ca o fereastră între cele două încăperi.

Noi ne-am așezat în cea de-a două încăpere, am primit meniurile și am început să studiem. În prima dintre săli este și barul, bine aprovizionat din ce am văzut.

Dar să vorbim și despre mâncare, principalul nostru obiectiv aici de față.

Meniul este foarte bogat, îl puteți consulta și pe net. Pe lângă preparatele tradiționale românești- sarmale, mămăliguță, tocăniță de vițel, de porc, pomana porcului, tocană de oaie, mămăliguță cu brânză și smântână ori cu coaste, ficăței, cârnați, mititei, puteți alege pui, la grătar sau șnițel, paste, pizza, ciorbe și supe, preparate din pește și evident desert.

Există așadar o gamă foarte mare de preparate, puteți alege dintr-o mare diversitate. Soțul a ales din prima o ciorbă de burtă, iar fel principal mușchi de porc sibian, constând în muschiul de porc rulat cu șuncă, acoperit cu cașcaval și sos tartar, asezonat cu ciuperci și legume la grătar.

Eu am ales doar felul principal, ni s-a zis din start că porțiile sunt mari, ceea ce a fost adevărat, așa că am optat doar pentru pulpe de pui la grătar cu cartofi natur și salată de ardei copți.

Băutura a fost bere, Stela Artois.

Dar găsiți și vinuri, ori tărie, gen țuică sau rachiu, ori sucuri, apă, etc.

Cam după 15-20 minute am fost serviți, ciorba soțului a fost delicioasă, alături de smântână, un sos cu usturoi și ardei iute-am gustat și eu, recomand. Mușchiul de porc arăta și bine, dar era și foarte gustos.

Nici mâncarea mea nu a fost mai prejos, așa că ne-am declarat mulțumiți și super sătui :p

De desert nu am mai avut loc :) dar ne-am spus că după puțină mișcare vom intra undeva la o cafenea pentru cafea și o prăjitură.

Nota de plată a fost 105 ron, am achitat cu cardul, dar se poate și cash.

Atmosfera din restaurant este plăcută, servirea a fost foarte bună, personal atent și drăguț.

Toaletele curate, verificate :))

Una peste alta, restaurantul este într-o locație perfectă, iar acum că vremea se încălzește, mă gândesc că și la terasă trebuie să fie foarte bine și frumos, așadar recomand cu drag!


[fb]
---
Trimis de maryka in 12.05.22 21:04:33
Validat / Publicat: 12.05.22 22:09:08
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MĂRGINIMEA SIBIULUI.

VIZUALIZĂRI: 1401 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Ciorba de burtă a sosit. Foarte bună!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 60400 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[12.05.22 22:08:35]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în Mărginimea Sibiului?, MĂRGINIMEA SIBIULUI" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER UndeMâncăm]

marykaPHONEAUTOR REVIEW
[12.05.22 22:12:28]
»

@webmasterX:

Bine, mulțumesc.

webmaster
[12.05.22 22:17:36]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

marykaPHONEAUTOR REVIEW
[12.05.22 22:18:06]
»

@webmaster:

Mulțumesc frumos!

nicole33
[12.05.22 22:56:48]
»

@maryka:

Să vă fie de bine!

Îmi place stilul rustic, tradiţional şi totuşi foarte luminos al interioarelor restaurantului.

O alegere bună şi o recomandare de reţinut

Ciorba de burtă arată tare bine şi sunt convinsă că şi gustul a fost pe măsură. M-ar fi tentat şi muşchiul ăla sibian, dar însoţit de o altfel de garnitură.

Felicitări pentru articol şi pentru pont!

marykaAUTOR REVIEW
[13.05.22 08:24:50]
»

@nicole33:

Mulțumesc frumos!

Și nouă ne-a plăcut foarte mult interiorul, familiar și cald! Micile decorațiuni, atrag privirile, muzica era în surdină, într-un cuvânt o atmosferă foarte plăcută.

În plus mâncarea era bună, porțiile mari, așa că flămândului e casă bună

Probabil că acum, trebuie să fie frumos la terasă, am văzut poze pe net, când era plină de flori, copăceii înfloriți, martie anul acesta a fost mult întârziat prin părțile astea și nu am putut beneficia de toate bucuriile primăverii. Dar asta înseamnă că mai putem trece prin zonă!

irinadPHONE
[13.05.22 09:26:17]
»

O opțiune bună de local, mâncare gustoasă și porții generoase nu numai din ceea ce ai povestit, dar și din fotografii: arată foarte bine preparatele.

Ca-ntotdeauna ați făcut o alegere foare potrivită, de reținut!

O zi frumoasă și un weekend pe măsură!

marykaAUTOR REVIEW
[13.05.22 09:37:41]
»

@irinad:

Mulțumesc mult și mai ales că ți-ai făcut timp să-mi scrii acum când ești în drum spre o vacanță frumoasă!

Te pup cu drag, bon voyage!

Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[13.05.22 10:40:54]
»

De multe ori am luat masa la Casa Măgura, dar nu am scris despre ei, am eu ceva cu restaurantele, s-au adunat multe restanțe la acest capitol.

Nu pot decât să confirm cele menționate de tine în review, mâncarea este bună, arată bine, din ce îmi amintesc aveau și meniul zilei, atmosfera e plăcută, personalul este drăguț.

Un review foarte bun și util pentru cei care vor să viziteze orașul Cisnădie și împrejurimile.

Toate cele bune!

elenaadinaPHONE
[13.05.22 11:53:04]
»

Frumos, mi-a plăcut!

Și prețul mi-a plăcut! Foarte bun pentru cât ați mâncat! ????

????????????

marykaAUTOR REVIEW
[13.05.22 15:01:54]
»

@Safta Radu:

Mă bucur că am ajuns la aceeași concluzie și este adevărat, pe merit! Nu degeaba am auzit numai cuvinte de laudă la adresa lor. Dacă mai socotim că și prețurile sunt foarte rezonabile, este un mare plus în luarea deciziei de a mânca acolo.

Meniul zilei este prezent, am văzut oferta, costă 28 ron, foarte avantajos, fel I și II plus pâine, salata se taxează suplimentar, iar dacă e la pachet, pentru că se poate și așa, mai adaugăm încă 2 ron pentru ambalaj. Pe saitul lor, e totul detailat.

Iată că e foarte important să citim și despre restaurante, căci nici nu știm când ne poate fi de folos.

Multă sănătate și vacanțe frumoase!

marykaAUTOR REVIEW
[13.05.22 15:04:38]
»

@elenaadina:

Mă bucur că ți-a plăcut, este un local curat și cu mâncare grozavă. Da, prețurile sunt bune, la carnea de vită sunt ceva mai măricele, dar e normal având în vedere costul materiei prime.

De ajungeți prin zonă, nu ezitați, recomand cu drag!

mprofeanuPHONE
[17.05.22 15:18:42]
»

@maryka: Să vă fie de bine! O opțiune excelentă pentru servit masa în Marginimea Sibiului, cu de toate, mâncare bună, porții mari, prețuri rezonabile, local frumos și primitor! Ce să îți mai dorești! De reținut!

marykaAUTOR REVIEW
[17.05.22 20:23:23]
»

@mprofeanu:

Mulțumesc frumos! Aveți mare dreptate, este un loc în care îți dorești să revii, după ce ai mâncat așa bine, în plus te-ai și simțit la fel!

Toate cele bune, vă pup!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elenaadina, irinad, maryka, mprofeanu, Safta Radu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Mărginimea Sibiului?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080063104629517 sec
    ecranul dvs: 1 x 1