GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurantul și plaja Ammos - un pic de Grecie în Mamaia noastră
Ne-am propus să plecăm din Ikantalaka dimineața târziu, după un mic dejun frugal și o ultimă baie în mare, astfel încât prânzul să ne prindă prin apropiere, pe terasa unui restaurant lăudat de un blogger vestit, El Balcon del Mundo. După cum îi sugerează și numele, ne erau promise, pe lângă bucate delicioase, imagini spectaculoase asupra mării, restaurantul fiind situat pe un platou, la o înălțime apreciabilă. L-am dibuit ușor pe Google Maps și am setat GPS-ul de pe telefon să ne ducă acolo. Din satul Topola, am făcut la un moment dat dreapta, pe un drum destul de prost asfaltat, dar scurt, care ne-a condus până în incinta complexului Kaliakria Resort, unde aveam să dibuim și mâncătoria cu pricina - din păcate absolut închisă! „Fost-ai, lele, cât ai fost!”... N-aș cunoaște motivele, poate că doar am nimerit noi prost. Asta e, admirarăm un pic priveliștea (spectaculoasă, într-adevăr), ne consolarăm și pornirăm mai departe.
Al doilea gând a fost să mâncăm pe frumoasa terasă a Restaurantului Balgarka, pe plaja din Kavarna, de care ne leagă amintiri multe și plăcute. O ultimă porție de midii părea exact ce-mi trebuia la momentul acela! Ne-am abătut într-acolo, ne-am minunat de cât de frumos s-a aranjat zona față de prima noastră vizită, cu nici 3 ani în urmă! Multe terase amenajate, inclusiv micuța aia din capătul digului cu cormoran, precum și un superb hotel de 4 stele fix pe plajă, pe care noi îl prinseserăm doar în stadiul de schele... Bravo, frățiori bulgari, jos pălăria!
Totuși, în ultima clipă, pe când roteam privirile după o masă liberă pe terasa de la Balgarka, pe Tati l-a străfulgerat o amintire: „Hei, vă e foame tare? Nu vreți să încercați ceva nou?” „Unde?” „În Mamaia.” Hmm... Am pus în balanță rapid: nu eram chiar rupți de foame, dar eu am un ghimpe împotriva fițelor de Mamaia, însă... ceva nou... De ce nu?! Tati și-a amintit că a fost cândva la un eveniment organizat într-un restaurant cu specific grecesc, chiar pe plaja din Mamaia - și cuvântul „grecesc” a atârnat decisiv în decizia finală! Hai și-om mere!
Ammos Mediterranean Delights & Music (pe numele lui complet) se găsește în Mamaia Nord, pe Aleea Lamia nr. 6, îl găsiți deasemenea pe Google Maps; altfel, nu sunt în stare să vă dau repere, căci nu mai știu stațiunea absolut deloc. Dacă doriți o adresă electronică, asta da, că mă pricep să caut pe net, poftiți: www.ammosmamaia.ro. Program: 8-24, de luni până vineri și 9-1 sâmbăta și duminica.
Are o parcare măricică peste drum - cu plată; nu mai știu prețurile, dar nu dărâmătoare. În interior n-am intrat, ne-am oprit pe terasa uriașă, acoperită, dotată cu mese și scaune din lemn, asemănătoare celor cu care ne-am obișnuit pe țărmurile mult-iubitelor noastre vacanțe. Lipseau doar fețele de masă în carouri, dar, dacă mă gândesc bine, asta nu-i de rău; îmi place ca un loc să sugereze ceva, să spună o poveste, fără să se pretindă a fi povestea însăși... Toaletele se află într-un capăt al terasei, aproape de bar și le-am găsit foarte curate și corect dotate; or mai fi toalete și în interiorul restaurantului, mă gândesc, dar noi pe astea de afară le-am folosit.
Era 2 sau 3 după-amiaza, cam așa, și terasa era mai degrabă goală, ceea ce m-a mirat, mereu m-am gândit că n-ai unde să arunci un ac într-un astfel de loc, în Mamaia, în plin sezon. De data asta se pare că m-am înșelat... Hmm... Am ales așadar o masă chiar lângă plajă și rapid un ospătar drăguț ne-a aprovizionat cu meniuri. Imediat după prima pagină, ne-au întâmpinat câteva imagini frumoase din diverse locuri din bătrâna Elladă, alături de care am putut citi câteva cuvinte cu referire la scopul vizitei noastre actuale. Îmi permit să citez: ”Bucătăria grecească are o tradiție de aproximativ 4000 de ani. Prima carte de bucate, scrisă de grecul Archestratos, datează din anul 320 î. Hr. Pe litoralul Mării Negre, mâncarea grecească nu este o noutate, ci este cunoscută din sec. VII î. Hr., când grecii din Milet au întemeiat orașul antic Tomis. Bucătăria grecească se caracterizează prin simplitate, preparatele fiind un model de alimentație echilibrată, care asigură o bună calitate a vieții, sănătatea spirituală și somatică.” Etc, etc... Același text putea fi citit și în limbile greacă și engleză.
Ne-am smuls din visare, ne-am adunat spiritele dintre valurile înspumate ale Mării Egee și ne-am obligat ochișorii să citească - măcar pe diagonală - paginile următoare. Ba, am și pozat câteva dintre ele, că am intuit eu că va veni și ziua asta! :)... Precum vă puteți imagina, am avut de ales dintre mai multe feluri de antreuri, salate, supe/ciorbe, preparate din carne sau pește etc. Destul de stufoasă oferta și frumos prezentată, fiecare fel fiind descris în română, engleză și greacă, iar unele fiind însoțite de fotografii sugestive. Prețurile medii spre mari, așa, la prima vedere; dar asta era de așteptat într-un asemenea loc. Totuși, eram sigură că vom pleca acasă cu toți rinichii la locurile lor!:)
Am ales până la urmă așa: eu - pulpă de pui cu cartofi în sos de lămâie și o salată de varză și morcovi; Milena - dorada și legume la grătar, iar Tati - souvlaki de porc. De băut - o sticlă mare de apă minerală, un capuccino și un pahar de vin roze (era ultima mea zi de destrăbălare, aveam să intru la regim drastic!... cel puțin până la următoarea vacanță...). Ok... Curioasă cum mă știți, până a venit mâncarea, am pornit a inspecta zona.
Și ce avem noi aicea? Păi avem o bucată de plajă, ce pleacă imediat din fața terasei de la Ammos și se termină - evident - în valurile mării. Știe toată lumea că plaja din Mamaia e destul de lătuță, acoperită cu nisip fin și în strat apreciabil, că intrarea în apă e blândă, pretabilă pentru toate categoriile de turiști, dar mai ales pentru cei mai fragezi. Bucata de plajă din fața restaurantului Ammos am înțeles că-i administrată de ei, iar ceea ce am văzut nu mă poate face decât să-i felicit.
Există o traversă de lemn vopsită în turcoaz, ce merge până aproape de apă, iar de-o parte și de alta sunt mai multe rânduri de umbrele sau copertine de stuf. Sub fiecare umbrelă, câte 2 șezlonguri de bună calitate, acoperite cu saltele; am văzut și ceva baldachine (al cărui rost eu chiar nu-l înțeleg, dar mă rog, să zicem că problema e la mine...). Oricum, zona plăcută privirii, frumos îngrijită, curată.
Undeva pe stânga, cum mergi spre mare, mai e o mică terasă acoperită cu stuf, amplasată chiar pe nisip, ce ține tot de Ammos. Ceva mai rustic, cu scaune cu fețe textile, probabil pentru o pauză de răcorire între două reprize de băi solare. Pe 3 laturi terasa asta e înconjurată cu un gărduleț din șipci de lemn, dublat de câteva tufe de leandri înfloriți. Foarte drăguț loc, mi-a plăcut mult! Și, precum restul restaurantului, nu gemea deloc de lume, ba din contră! Hmm...
Am mers până la apă, care părea caldă și curată. Întorcându-mă pe următoarea traversă de lemn, am zărit imediat lângă restaurant două bloculețe albastre, cu câte două etaje. Când m-am apropiat, am descoperit că le cheamă Blue Beach Studios, că sunt clasificate la 3* și aparțin tot de Ammos. Am descoperit și un panou cu prețurile la care se închiriază șezlongurile și baldachinele - accesibile, ce să zic?!... Hmm...
Între timp, veniseră băuturile, exact cum trebuie: capuccino fierbinte, apa și vinul reci ca gheața. N-a durat mult și am primit și porțiile de mâncare, frumos prezentate și - aveau să se dovedească - gustoase. Le-am savurat pe acorduri de bouzuki, așa cum prevedea ambientul... Foarte bun totul, proaspăt, corect pregătit. Ni s-a făcut un dor de Grecia!... La final am mai dorit încă o sticlă de apă și câte o cafea pentru mine și Tati; eu grecească, Tati espresso. Am primit destul de repede, la cererea noastră, și nota de plată, care a totalizat 202 lei. Am plătit cu cardul (plus 20 lei cash pentru servicii, de care am fost foarte mulțumiți).
Minivacanța noastră de relaxare se cam sfârșea aici:(, acasă avea să ne aștepte vârtejul cotidian, care ne aruncă periodic dintr-o parte în alta a mantinelei, scuipându-ne seara amețiți și epuizați în liniștea căminului nostru... Asta până la următoarea rupere de ritm, până la următoarea noastră excursie!...
Dar știți ce am învățat eu din experiența „Ammos”?! Sau ce am re-învățat, mai bine zis?!... Că „never say never”. Cred că aș putea să rezist câteva zile pe plaja de la Ammos, dormind într-unul din studiourile din apropiere și mâncând mâncare grecească! Cred că aș putea să mă gândesc mai serios la această posibilitate!... Hmm...
Trimis de crismis in 12.01.19 17:27:34
- A fost prima sa vizită/vacanță în MAMAIA
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Rog web a atașa următoarea linie sonoră:
https://www.youtube.com/watch?v=0RJChzlkYPE
Mulțumesc!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 [Restaurant Abocca [Mamaia Sat]] Abocca - mâncare clasică italiană — scris în 26.07.24 de AlexQda din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 [Aleka's Greek Taverna] Aleka' s Greek Taverna – un strop culinar grecesc — scris în 15.09.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 [Uzina de Pizza, pizzerie] Uzina de Pizza – un local bun cu specific — scris în 23.07.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 [Restaurantul Hostelului Nova Route] Restaurantul Hostelului Nova Route - mâncare bună la prețuri rezonabile — scris în 01.09.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2019 [Terasa Aura] Terasa AURA, Mamaia Nord - o experienta placuta! — scris în 29.08.19 de Adrian Buzoianu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 [Terasa Lotca / Lotka] În loc de terasa LOTCA (Navodari - Mamaia Nord), 'Teapa' — scris în 05.08.19 de Gionipopagavrilovici din BACăU - nu recomandă
- Jul.2019 [Restaurant autoservire Tabăra Nord] Mult mai bine decat la un restaurant — scris în 04.10.19 de esteraantal* din ROMAN [NT] - RECOMANDĂ