GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De mâncat, de băut, dar și de încântat urechile sau ochii în Lisabona
 TIPĂREȘTE
                    URMARE de aici
TIPĂREȘTE
                    URMARE de aici
                Când am ajuns prima dată în Lisabona, adică în anul pandemic 2020, ne-am bucurat de mâncarea delicioasă și de renumitul vin portughez, dar am fost privați de fado, atât în localuri unde era interzis să se cânte, cât și de reprezentațiile sau micile concerte de la sălile specializate. Ori fără fado în Lisabona, sau în general, în Portugalia pare ceva de neconceput, deoarece fado, acea muzică tânguitoare și nostalgică este simbolul național lusitan, practic o stare de spirit, o identitate.
Am recuperat în anul următor, în sensul că am avut plăcerea să vedem un spectacol denumit „Fado în Chiado” care se ținea la un teatru vestit în cartierul Chiado. Tot în acel an, am făcut cunoștință cu un local din cartierul Alfama, cel mai vechi cartier din Lisabona cunoscut ca fiind locul de naștere al muzicii fado, pe nume Fama dʼAlfama, pe atunci un mic restaurant în care, în fiecare seară, cântau, alături de gazdă, artiși locali în devenire, cântăreți de ocazie, studenți dornici de afirmare, dar și de un ban în plus. E bine de spus că în Alfama, fado se cântă în aproape fiecare tavernă, este un lucru obișnuit, iar Alfama abundă de astfel de localuri tradiționale în care performează cel puțin un cântăreț acompaniat de chitaristul aferent.
Mâncarea în sine nu era cine știe ce, dar atmosfera făcea toți banii: intimă, familiară, de suflet.
Adresă: Terreiro do Trigo Street, 80 1100-604 Lisbon
Website: famadalfama.pt
Tel. : +351 218 862 609; +351 926 122 260
E-mail: famadealfama@gmail.com
Am călcat pragul acestui local și în 2023, dar și în 2024, când nu mai era posibil să o faci fără rezervare, iar în 2024 m-a lăsat mască în privința stilului câștigat, totul era deja organizat în cele mai mici detalii, de parcă eram la spectacol de teatru, deja aveau și un dansator de flamenco în program, iar mâncarea era chiar gustoasă, semn că bucătarul era altul, mult mai priceput. Bine, și prețurile evoluaseră pe măsură, cum altfel?!
În 2023, pe lângă cântecele de fado interpretate de doi domni și gazdă (dna Saudade, foarte talentată de altfel), am avut parte de o experiență aparte, în sensul că un grup de italieni venise să sărbătorească aniversarea uneia dintre doamnele lor, coincidența făcea ca și noi să fi venit pentru cea a soțului, iar italienii au cerut să cânte împreună „O sole mio” , inclusiv la pian, pretenție aprobată, ba chiar și sprijinită de vocile gazdelor, așa încât toată lumea a cântat la unison celebra melodie napoletană într-o frenezie totală. Desigur, acest lucru nu a scos fado din program, ci doar l-a completat.
Mâncarea din 2023 a fost slăbuță și scumpuță, dar nu pentru asta veniserăm, ci pentru reprezentație și am fost mulțumiți. Spre exemplificare, am comandat atunci două porții de sea bass cu cartofi copți, sărați în coajă, acompaniați de salată (23 € fiecare), o sticlă de vin alb, demisec (18 €), apă 2,50€ și am avut o notă de plată de 66,50€, achitată cu cardul.
Anul trecut, așa cum spuneam, am rămas surprinși de schimbarea de stil a localului, totul devenise mai rafinat, interpreții nu mai păreau de cartier, ci de clasă, programul devenise mai bogat. Interpretarea a fost mai bună, așa încât spectacolul oferit ne-a plăcut tare mult. Au fost patru episoade a câte un sfert de oră de cântare, plus dansul de flamenco.
În privința preparatelor, eu am comandat friptură de ton cu cartofi dulci, prăjiți și sos teriyaki (27€), soțul a vrut paste linguini cu creveți și usturoi, în sos de unt și lămâie (28€), pe masă găsiserăm aperitive pe bază de măsline, pasteis de bacalhau, humus și pâine pe care le-am regăsit pe nota de plată la 22,50€, iar de băut am luat o sticlă de vin alb, sec, la 20€ și o apă la 2 €, total 99,50€, achitat cu cardul Revolut. Mâncărurile au fost mult mai gustoase, dar și ceva mai costisitoare.
Nouă ne-a plăcut la Fama dʼAlfama de fiecare dată când i-am trecut pragul, însă cea mai mare recunoaștere pentru acest local a venit din partea ghidului Ricardo, cel care ne-a însoțit în excursia opțională din 2023, Arrábida and Sesimbra Day Tour &Wine Tasting (despre care am scris aici: https://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=116480&d=optionale-din-lisabona--lisabona-orasul) când unul dintre companionii canadieni i-a cerut o recomandare spre a se delecta cu un fado tradițional, de la „mama lui” , interpretat original într-un restaurant cât mai autentic. Nici nu a terminat bine să zică ce vroia, că Ricardo a rostit hotărât: Fama dʼAlfama și cu asta a fost spus totul.
Recomand localul fără reținere, se pare că s-a specializat în fado din ce în ce mai bun, mai diversificat, din ce am văzut pe website-ul propriu.
Un alt local pe care l-am „repetat” în ultimii doi ani este Meredinha do Arco, o cârciumioră situată în centrul Lisabonei, lângă arcul din Praça Rossio, cu mâncare absolut delicioasă la prețuri modice. Doar că este cam înghesuit și nu admite rezervări, ceea ce înseamnă că uneori se stă la coadă la ușă. Bine, și orarul este cam de cantină, în sensul că este deschis zilnic doar între 12,00-19,30, la 19,00 deja nemaiprimind mușterii, în așa fel încât să se respecte ca ora închiderii să fie 19,30.
Practic este ideal pentru masa de prânz, eventual pentru unul întârziat. Pare o afacere de familie, acest lucru se observă prin faptul că cei care servesc sunt numai bărbați care seamănă fizic între ei, sigur frați. Probabil mâncarea era gătită de soțiile lor!
Prețurile au evoluat foarte ușor, crescând prea puțin de la un la altul, spre bucuria oaspeților săi, dar constant a rămas gustul, precum și calitatea bucatelor.
Adresă: R. dos Sapateiros 230,1100-581 Lisboa, Portugal
Website: https://merendinhadoarco.pt/en/ementa
Tel. : +351 21 342 5135
La Meredinha do Arco am savurat cele mai gustoase preparate din bucătăria portugheză: supe mix de legume cu fasole boabe sau verdețuri (2,75€) ori supă-cremă de fructe mare (3,50€) și o mare varietate de preparate pentru felul principal. Am încercat pește spadă cu legume (~13-15€), doaradă la grătar cu cartofi fierți și legume (~13-15€), bacalhau-specialitatea casei cu cartofi prăjiți (~17-20€), pataniscas de bacalhau, un fel de chiftele de bacalhau cu legume cu garnitură de orez și fasole boabe (~11-13€), creveți în sos de usturoi și ulei de măsline (~13-15€) serviți cu garnitură de orez (~14-15€), pește-spadă de lux, de Madeira, la grătar cu orez și fasole (~14-15€). Meniul cuprindea și alte feluri de mâncare bazate pe carne de porc sau vită sau alte fructe de mare, dar noi pe acestea le-am experimentat, cu succes pe toate. Ba chiar aveau și deserturi minunate, însă mereu am zis pas, deoarece nu mai era loc, porțiile fiind mai mult decât îndestulătoare.
De băut, am optat mereu pentru vinul casei la carafă, alb, sec, de jumătate de litru sau de un litru fiindcă era bun și ieftin: în jur de 3-3,50€/jumătate sau 6-7€ litrul.
Recomand cu mâna pe inimă localul pentru prospețime, gust, generozitatea porțiilor, chiar dacă poți avea ghinionul să aștepți un pic la ușă până să fii plasat în interior!
Adresă: Praça Dom Pedro IV (Praça Rossio) 6,1100-200 Lisboa, Portugalia
Website: https://tendinhadorossio.eatbu.com/?lang=en
Tel. : +351 21 346 8156
Dacă te afli în Praça Rossio, nu ai cum să nu remarci lângă arcul de pe latura de vis-á-vis de teatru, câteva mese micuțe, verzi, așezate în fața unui local îngrămădit căruia îi aparțin. Ne-a atras ca un magnet localul cu aspectul său vetust și cu poveste sa care începe din 1840, cu o tradiție de mai mult de 180 ani, absolut uimitor câte o fi văzut la viața lui! Nici priveliștea nu era de lepădat, că doar aveai toată piața sub ochi!
Recunosc că din 2021, i-am fost clienți măcar o dată în fiecare an, în ciuda modestiei sale, dar întotdeauna când treceam pe acolo vedeam atât lume bună, cât și lume mai puțin bună care se oprea să testeze una-două pastéis de bacalhau (2€/buc.) la un pahar de vin (3-3,50€), așa că era de la sine înțeles că erau gustoase și convingătoare!
Pastéis de bacalhau reprezintă un fel de mâncare tradițional portughez, făcut de obicei dintr-un amestec de cartofi, cod, ouă, pătrunjel, ceapă și uneori o notă de nucșoară, prăjite în crustă de pesmet. Ideal, ar trebui să fie ușor crocante la exterior și moi și cremoase la interior.
Aveau în meniu și supe și orez cu legume, alte sandvișuri, bifana, omlete, salate, sucuri, bere, desert, dar și noi am rămas fideli cupei de vin alături de pastéis de bacalhau!
Aici e bine ca fiecare să aleagă dacă vrea să încerce sau nu, pentru unii localul ar putea trece drept unul sărăcăcios, prea simplu, deci mai puțin ispititor, însă nouă ne-a plăcut în special pentru priveliște și minunatele pastéis de bacalhau.
În plus, se poate plăti cu cardul fără probleme, iar notele de plată au fost subțirele.
Acest articol conține experiențele noastre culinare în Lisabona pe parcursul a trei ani. Din păcate, la vremea respectivă nu am reușit să scriu despre acestea, dar, cum niciodată nu e prea târziu, sunt bucuroasă că măcar acum am izbutit să-mi aștern impresiile, chiar cu prețurile cuprinse între nivelul cel mai mic și cel mai mare, așa cum le-am găsit pe parcursul anilor. Posibil să fie de ajutor celor ce vor dori să ajungă în capitala Portugaliei!

AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de irinad in 31.10.25 07:18:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@webmaster: Mulțumesc foarte mult, mă onorează!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: 
		    in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o 
		    ÎNTREBARE NOUĂ
		    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2025 Gastronomie în Lisabona — scris în 27.01.25 de PușaM din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- May.2024 [Restaurantul Italian Republic / Bacalhoeiros] Un italian în Lisabona - Italian Republic – Bacalhoeiros — scris în 08.07.24 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Unde şi cu ce ne-am delectat papilele gustative în Lisabona — scris în 15.06.21 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Aug.2019 [Coimbra Taberna] Seară de fado la Coimbra Taberna — scris în 17.11.19 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Antiqa Confeitaria de Belem sau când legendele vând — scris în 23.05.18 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Restaurant Indian Taste of Punjab — scris în 04.04.17 de Infinitul10 din DEVA - RECOMANDĂ
- Dec.2016 Pasteis de Belem - locul unde pasteis de Belem au prins viata=curcubeu în cerul gurii — scris în 28.03.17 de GabrielaG din BRASOV - RECOMANDĂ
 
 
                                          
 Rog așteptați...
 Rog așteptați...
                             
           
           
           
           
           
       
           
           
           
           
 
           
      



































