EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În cele trei zile, cât am stat în Syros, petrecându-ne majoritatea timpului în Ermoupoli, capitala insulei, s-a întâmplat să luam masa numai în oraş şi nu pe la plajele la care am fost.
Ermoupoli, ca orice capitală de insulă, are cele mai multe localuri, cele mai multe taverne, fie că e vorba de cele cu ştaif sau mai modeste, fie că e vorba de terase la mare căutare ori genul „împinge tava” . Pe toate le găseşti în Ermoupoli, depinde de fiecare unde vrea să mănânce, cât este dispus să plătească şi mai ales ce vrea să mănânce.
Cât despre noi, preferăm mâncarea grecească tradiţională, simplă pe care o găsim în taverne obişnuite, de multe ori, frecventate de localnici, unde, dacă mai auzim şi un pic de muzică în surdină, ne simţim ca-n rai. De fapt, acela este gustul inconfundabil al vacanţelor greceşti pe care le aşteptăm an de an, punându-ne răbdarea la încercare.
În Ermoupoli, din multitudinea de taverne şi terase s-a întâmplat să mergem doar la trei dintre acestea, la una, care se afla în vecinătatea hotelului nostru, chiar de mai multe ori, devenind preferata noastră, cumva taverna „de casă” . Eu le recomand pe toate, mai ales că în Ermoupoli aveam să constat că nu este deloc scump să iei masa la tavernă, dacă ar fi să mă gândesc mai bine, aş spune că aici am mâncat bine şi foarte bine, dar şi cel mau puţin costisitor din toată vacanţa aceasta cicladică. Aşadar, să vă prezint cele trei taverne în care am savurat mâncare grecească!
Adresă: Odos Thermopilon & Folegandrou 4, Syros, Greece
Website: https://www.facebook.com/mikrakisyros/? locale=ro_RO
E-mail: tomikrakisyros@gmail.com
Tel. : +30 2281 085840
Pentru prima zi din Ermoupoli, mă orientasem la această tavernă, dând un simplu search pe internet în căutarea preparatelor tradiţionale din bucătăria grecească de care ne era dor. Bine, peste tot le găseşti, la toate tavernele, dar îmi picase mie cu tronc localul, aşa că, după ce ne-am instalat la hotel, ne-am îndreptat spre local.
Am parcurs bulevardul paralel cu faleza cu ochii pe port şi clădirile elegante de vis-á-vis admirându-le, am găsit taverna uşor, ne-au poftit la masă, văzându-ne hotărâţi să mâncăm, ne-am aşezat sub o boltă fermecătoare de bougainvillea. Am primit meniurile şi ne-am hotărât la salată grecească pe care s-o shareuim, apoi o porţie de calamari prăjiţi şi alta de sardine la grătar. Toate, absolut delicioase! De băut am ales Retsina Malamatina, vinul sec ce se asortează perfect cu fructele de mare şi peşte. Nota de plată a fost destul de subţire, de 34,50€, pe care am rotunjit-o în plus cu câţiva euro, achitaţi cash, că grecilor le place foşnetul bancnotelor în mod special!
Am primit din partea casei pepene roşu tăiat cubuleţe, precum şi îngheţată la cornet, fiind întrebaţi în prealabil ce dorim ca desert.
Taverna aceasta, o mică afacere de familie, s-a dovedit exact ce ne-am dorit pentru prima masă în Syros, din păcate n-am mai ajuns acolo, însă o recomand cu drag celor ce ajung în Ermoupoli.
Adresă: Ακτή Γεωργίου Α, Ermoupoli 841 00, Grecia
Tel: +30 2281 081497
Această tavernă ne-a atras atenţia ori de câte ori treceam pe faleză sau spre Plateia Miaouli, prin aspectul său tradiţional, rustic, prin cele câteva mese din faţa sa, dar mai cu seamă prin vitrina cu preparate în care se puteau observa unele foarte apetisante.
În plus, din panourile din faţa sa, am remarcat vârsta venerabilă a tavernei, aceasta datând din 1974, lucru notabil aş zice, experienţa de jumătate de veac spunând mult. Nu poţi rezista atâta amar de vreme dacă nu oferi mâncare bună! La aceasta, s-au adaugat ospitalitatea celor două amfitrioane care, cum ne vedeau că ne oprim să citim povestea tavernei de pe panou, ne pofteau să le fim muşterii nu numai din priviri, ci şi cu vorbe dulci, meşteşugite.
Până la urmă, într-una dintre seri, ne-am învoit, zicându-ne că merită să încercăm şi nu ne-a părut rău, dimpotrivă!
Ne-am aşezat la o masă, căci trei-patru erau toate, iar soţul, poftit de una dintre doamne să i se prezinte vitrina cu preparate, a însoţit-o să aleagă ce i-o face cu ochiul pe loc. S-a orientat la două salate: tyrokafteri (de brânză iute, puternic condimentată), şi melitzanosalata (de vinete), comandând apoi o porţie de kalamari prăjiţi şi una de gavroşi. De băut, am vrut bere Fix şi vin de casă, la carafă, de fapt o un fel de cană metalică de jumătate de litru.
Am primit şi pâine cu susan, la fel într-un vas metalic, care nu a apărut pe nota de plată. Cert este că toate preparatele au fost foarte delicioase, salatele bine gătite, iar kalamarii şi gavroşii proaspeţi, gustoşi.
Nota de plată a fost ceva mai rotunjoară, întrunind circa 45€, dar şi masa a fost mai bogată. Precizez că aceasta a costat cel mai mult în Syros, dar ne-am asumat-o, am achitat cu card, lăsând câţiva euro drept mulţumire pentru servicii.
Adresă: Plateia Kanari, Ermoupoli 841 00, Grecia
Tel. : +30 2281 082994
Această tavernă situată chiar lângă hotelul Hermes, cazarea noastră, era una, aşa cum spune numele său (Ψησταριά), specializată în fripturi, şi, de cum am zărit-o şi am observat că mesele sale din faţa tavernei, dar şi cele aşezate peste stradă, în vecinătatea luciului apei, erau mereu pline, ne-am zis că aici e de noi. Mai spun că preţurile erau foarte prietenoase, mâncarea bine gătită, existând şi un fel de preparat al zilei, popular, făcut în cantitate mai mare, serviciul bun, ospitalier, politicos, deci toate atuurile pentru a-i călca pragul.
Ne făcuserăm obiceiul de a intra să vedem proaspetele bucate greceşti ce erau deja gata un pic înainte de prânz, pentru a ne decide ce să alegem. Desigur, se putea comanda şi á-la-carte, taverna punând la dispoziţie meniuri tipărite.
Aici ne-am delectat cu biftec delicios, mousaka de ne venea să ne lingem pe degete, pe care le „aşezam” mereu peste o salată grecească clasică. Am experimentat şi kalamari prăjiţi însoţiţi de cartofi, reuşiţi şi aceştia, iar de băut am ales mereu vinul casei, alb, sec, la carafă „transpirată” , foarte bun şi deloc scump. Notele de plată au fost modeste, parcă neaşteptat, spre bucuria şi satisacţia generală: între 26-30€.
Experienţele culinare din Ermoupoli, Syros ne-au mers la suflet, dovedindu-se foarte reuşite, iar clasicele bucate greceşti îmbietoare şi gustoase, nu exagerat de costisitoare aşa cum aveam să găsim în Mykonos, de pildă, ceea ce ne-a făcut să considerăm că aici am mâncat cel mai bine din această vacanţă. Sincer, Syros merită luată în considerare mult mai mult faţă de cum se prezintă în acest moment.
Recomand fără rezerve Syros, mai cu seamă capitala sa Ermoupoli, din toate punctele de vedere, inclusiv cel gastronomic!
Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:
https://www.youtube.com/watch?v=5J7Y6lKwRwg
Trimis de irinad in 06.12.24 18:51:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 De la modest la pantagruelic: două prânzuri în Syros — scris în 16.05.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ