EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ti amo
Pe drumul spre Mănăstirea Pasărea se află pizzeria Trattoria ti amo, la marginea drumului. Am făcut o plimbare prin pădure și știam că e restaurantul ăsta pe undeva, speram să fie ceva mai pitoresc, mai verde, cu mai multă vegetație, mai rustic, așa, dar nu este. E doar la marginea drumului, în localitate, într-o zonă cu mult trafic și cam pustie astfel încât, dacă vezi oameni prin zonă, parcă este cam ciudat.
Duminică și luni este închis iar în celelalte zile deschid la 12:00 și închid la 22:00.
Restaurantul e așa cum trebuie, are ornamente pe clădirea care e într-o curte cu pavaj pe jos, cu mese afară dar neprietenoase nici măcar în luna septembrie că bătea vântul. Nici în clădire nu era bine că era cald dar mai era o terasă cu acoperiș, sub streașină și cu gard din lemn ce susținea ghivece multe cu mușcate. Era frumos, amenajat atât cât s-a putut. Aici că am 3 mese, una era ocupată. Era vremea prânzului și părea că suntem la ședință.
Servirea a fost rapidă și ne-a întâmpinat imediat o doamnă. Fiind cam pustiu la locație, ea nu prea avea grija cui să aibă. Ne-a spus că are pizza. Am cerut și salată. A venit repede și a fost bun, așa cum trebuia să fie.
Am mâncat, am achitat, am plecat. Am intrat apoi, un pic, pe la biserică prin curte. Era cald dar mai cădea câte o frunză. Biserica era închisă dar nu excela nici la arhitectură nici la activitate. Părea paragină.
Lângă biserică e școala, îngrijită, care are în curte bustul lui Ion Popescu Pasărea care a trăit între anii 1871 – 1943. S-a născut la Pasărea. A fost compozitor de muzică psaltică și profesor de seminar.
Astfel, am făcut o diferență față de București dar, ca și ambient, nu a fost ceva impresionant deși mâncarea a fost bună și servirea fără reproș. Dacă mă mai nimeresc prin zonă, merită să intru, altfel nu merită deranjul.
Trimis de Mioritik in 17.11.23 22:48:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 [Restaurant A la Turca [Balotești]] Restaurant A la Turca Balotești - sau cum să reușești să mănânci o shaorma uscată în jumătate de zi — scris în 23.04.24 de Adina - addcont din BUCURESTI - nu recomandă
- Mar.2024 [Indy’s Restaurant, Vidra (IF)] La Indienii de la Vidra – bun de tot! — scris în 08.04.24 de k-lator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 [Ekko lounge & restaurant] De evitat — scris în 12.07.22 de ux125904 din VOLUNTARI [IF]
- May.2022 [Trattoria Roz Cafe [Dudu, Chiajna]] Trattoria Roz Cafe – atmosferă și savoare — scris în 15.06.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Bistro Sara [Otopeni]] Sara perche ti amo -- SARA Bistro Otopeni — scris în 14.05.22 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Apr.2022 [Restaurant La Iancu [Otopeni]] O seară în familie -- La Iancu Otopeni — scris în 01.05.22 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Aug.2021 [Cherhana La Parfene [Tâncăbești]] Cherhana La Parfene – Un bun popas pe malul lacului la Tâncăbești — scris în 09.08.21 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ