BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O schimbare foarte plăcută
Știți vorba ceea? "Fiecare pasăre pe limba ei piere! ". Așa și eu, în timp ce va povesteam de restaurantul chinezesc de la Pallas, vezi impresii, m-a apucat pofta de chinezesc, dar vroiam să încerc și ceva nou.
Mi-am amintit de restaurantul La Cao, de care tot auzisem în ultimii ani, doar că nu am fost pe acolo, nici nu am comandat de la ei.
Cu decizia luată, mai rămânea să îl conving pe tati să mergem. După lungi deliberări am avut câștig de cauză susținută de micul prinț. Echipa a fost completă — 2 adulți și 2 copii (1 an si 4 ani).
Drumul din Miroslava până în centrul Iașului l-am făcut în 25 de minute. Restaurantul este deschis de prin anii 2000 din ce am reușit să găsesc pe net. Am înțeles că au avut vreo 3 locații, in prezent au ramas doar cu cea de pe Smârdan.
Pueti găsi mai multe informații pe Facebook, pe FB.
Adresa exactă: Strada Smârdan nr. 28, Iași 700259.
Din nefericire, adresa lor web nu mai funcționează. Am văzut ca fac si livrări la domiciliu folosind diferite platforme.
Pe vremuri aveau mese și la parter, cred că le folosesc mai mult vara. Acum era deschis doar partea de la etaj. Este un srtaurant micuț, cred ca erau maxim 10 mese. Mi-a plăcut decorul foarte mult, dar mai ales dragonul de jad.
Piciul a fost încântat de fântâna cu pești. Erau koi, sper că așa se scrie, de diferite culori. Nu cei mai mari pe care i-am văzut (mai mari sunt cei de la delfinariu din Constanța sau cei de la căsuța cu fluturi din Praid). Cel mai interesant era domnul bulbucel, botezat așa de fiul meu, un peste negru cu ochii extrem de bulbucați.
Ne-am așezat la masa de lângă fântână, și așa cum bănuiți ambii mei copii erau mai interesați de pești decat de mâncare. ????
Meniurile sunt extrem de generoase, mi-a plăcut coperta neagră, cu flori pictate. Din nefericire nu avea și poze, deci a trebuit să ne folosim imaginația, de aici plus numărul extrem de mare de preparate a rezultat și timpul mare până ne-am hotărât. Am comandat o supă acra iute de fructe de mare, o supă cuib de rândunică, spaghete de orez cu pui (pentru pici), plită încinsă curry (pui, vită, porc), plită încinsă vită cu 10 legume, o porție de cartofi prăjiți. Normal că vroiam și desert înghețată prăjită pentru mine, din care doar am gustat, vezi mai jos motivul, mixt de fructe caramel pentru tati.
De băut am luat un suc de cocos, un ceai de iasomie, o cafea latte, și la desert am mai cerut o sticlă de apă plată.
Odată comanda plasată, am avut timp sa observam decorul. Recunosc că nu prea mi-a plăcut fața de masă cu aspect de cantină, dar nu era chiar deranjant. Am admirat norii de pe geam, tabloul în relief, candelabrul încadrat de un model făcut în gips. Am mers până la baie, unde era foarte curat și persista un miros încântător. Baia de aici este inferioară față de cea de la By Li.
Cred ca și locația este mai prejos decât cea de la By Li. Distanța între cele 2 restaurate este de 10 kinute mers lejer pe jos, cu mașina s-ar putea să dureze mai mult în funcție de trafic.
Prețurile sunt similare.
Porțiile sunt mai mari și mai gustoase decât la celălalt restaurant chinezesc, excepție făcând mixul de fructe.
Mi-a plăcut foarte mult cana de ceai sub formă de pisicuță.
La final am plătit, 193 de lei plus bacșiș. Un preț corect raportat la calitatea și cantitatea produselor.
Sper că nu v-am făcut poftă prea tare.
despre SERVICII
Ospătarii în costume roșii specific chinezești erau o încântare pentru ochi.
Am primit miniul imediat ce ne-am așezat. A durat cam mult să ne hotărâm ce să luam.
Ospătărița noastră a venit să ne ia comanda fără să scrie nimic, ceea ce l-a cam bulversat pe al meu soț. Dar comanda a venit fără să ne fie încurcată.
Mâncare a venit imediat și a fost în mare parte delicioasă.
Ce mi-a plăcut in mod deosebit? Nu era aglomerat, deci perfect pentru noi.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Porțiile au fost mari, supele divine, domnul mai dorea încă o porție, l-am oprit pentru că mai aveam si felul 2 si desert. ????
Pastele de orez, ce pot spune? Curcubeu pe cerul gurii. Am primit și farfurii mici lângă porția imensă de paste, poate doream să le împărțim.
Plitele încinse, delicioase. A lui tati nu era suficiwnt de picantă după gustul lui, dar perfect de iute după al meu, carnița era fragedă, legumelele perfect făcute. A mea, era un pic cam aromată, deși tati a zis că are gust la fel ca ce a mâncat în China.
Porția de cartofi, imensă, părea făcută din cartofi proaspeți și nu congelați.
La desert unul a fost divin, înghețată prăjită - din nefericire băieții mi l-au mâncat aproape pe tot, am reușit doar să gust. Fructele caramel de la tati, nu au fost așa de bune. Defapt astea aș spune că sunt inferioare față de la By Li.
Voi lăsa pozele să vorbească în locul meu.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Am scăzut un pic punctajul pentru parcare, care deși există este petruita, in plus trebuie să escaladezi și o bordură înaltă pentru acces, și dacă ai o mașină cu garda la sol mai joasă nu e chiar plăcut. Al 2 lea motiv este reprezentat de apa murdară de la peștii din fântână interioară.
Și acum lucrurile plăcute :
Locația este foarte drăguță.
Am pus și poze, și trebuie să recunosc că voi recidiva, deja îmi plouă în gură când mă gândesc.
Trimis de MarinaCo in 10.02.22 15:35:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în IAȘI.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (MarinaCo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@MarinaCo: vezi, cine cunoaște știe! Eu când ajung într-un restaurant chinezesc, nici nu știu ce să comand! Cred că trebuie să m-apuc de studiu; adevărul e că tot ce s-a nimerit să mănânc până acum, în diferite contexte, mi s-a părut foarte bun.
@crismis: mulțumesc pentru ecou și vot. A fost o vreme când nu aș fi pus gura pe mâncare chinezească, mi se parea absurd ca ceva să fie și dulce și sărat. Cred ca gusturile se educă în timp.
@MarinaCo: Să va fie de bine!
Mi-a plăcut cum ai descris peștișorii și dragonul, mai ales pe Bulucel.
Ce frumos e când ai copiii mici Totul e mai...roz, mai distractiv și mai interesant!
Tare-mi plac locurile vesele, cele care atrag și copiii. De altfel, pe acestea le caut mereu, in toate "escapadele" mele, mă bucur mai mult de "peisaj", exact ca și băieții tăi
@krisstinna: defapt băieții care mi-au mâncat înghețata prăjită au fost soțul și fiul nostru cel mare. Fetița a fost interesată mai mult de pești și cartofiori.
Mulțumesc pentru vizită și ecou.
Aveți dreptate totul e frumos când sunt mici. Până și nopțile nedormite din cauza erupțiilor dentare.
@elenaadina: mă bucur că vă place.
Sper să ne auzim cu bine când ajungeți la Iași
”Din nefericire nu avea și poze, deci a trebuit să ne folosim imaginația,
la mine poate sa fie si cu poze ca de multe ori tot nu-mi dau seama decat dupa ce m-am obisnuit cu produsele.
”Am comandat o supă acra iute de fructe de mare, o supă cuib de rândunică, spaghete de orez cu pui (pentru pici), plită încinsă curry (pui, vită, porc), plită încinsă vită cu 10 legume, o porție de cartofi prăjiți. Normal că vroiam și desert înghețată prăjită pentru mine,
plita incinsa pot spune ca este preferata mea, mai ales cea cu vita, iar inghetata prajita, yummy, yummy.
Si mie imi place ceaiul de iasomie, i-am prins gustul in China, si de atunci il beau de cate ori am ocazia.
Cat despre cartofii prajiti, acolo unde merg eu sunt subtiri precum betele de chibrit, si usor picanti, o nebunie
Daca treci/ treceti prin Bucuresti trebuie sa ne vedem si sa mergem la locul meu preferat.
Felicitari, votat cu mare drag.
@crismis:
”vezi, cine cunoaște știe!
Eu când ajung într-un restaurant chinezesc, nici nu știu ce să comand!ai mare dreptate, eu cand am revenit din prima deplasare in China, as fi mers numaidecat in primul restaurant chinezesc (dupa ce mai intai m-am saturat de mamaliguta si branza care imi lipsisera in China), insa pentru ca toate mesele fusesera in compania chinezilor, nici n-as fi stiut ce sa comand, singurul lucru pe care as fi putut sa il spun era pui cu caju .
Insa ai mare dreptate, daca au bucatar bun, totul este bun, asa ca si tie iti spun, daca treci prin Bucuresti si vrei o experienta culinara China, poate iesim impreuna .
@mishu: mi-ar face placere, desi nu stiu cand voi mai ajunge prin Bucuresti.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 [Czech In restro Brewery] Czech In Resto Brewery – o seară frumoasă — scris în 21.11.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Buena Vista] Buena Vista — scris în 17.11.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Motiv] Restaurant Motiv – tradițional pe artera pietonală — scris în 11.10.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Restaurant Trai] Trai pe vatrai — scris în 29.11.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Restaurant Panoramic (hotel Unirea)] Cina la inaltime, adica la etajul 13 — scris în 28.11.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 [Restaurant-pizzerie Mamma Mia] La pomul lăudat, mâncare reîncălzită — scris în 08.07.23 de SorinLeo din BUCUREșTI
- May.2023 [Restaurant Bolta Rece] Povestea prânzului nostru la Bolta Rece — scris în 06.06.23 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ