Cascais, primul popas, direct la masă „în grădină” — restaurantul Jardim dos Frangos

TIPĂREȘTE

Din Sintra, aveam în plan să luăm autobuzul şi să mergem la Cascais, frumoasa staţiune de pe coasta Atlanticului, unde să ne petrecem cealaltă jumătate de zi şi de acolo să ne întoarcem pe seară cu trenul în Lisabona.

Astfel că după vizita la Palácio Nacional de Sintra (vezi impresii), ne îndreptăm spre gară, de unde ne informaserăm că pentru deplasare trebuie să ne urcăm în autobuzul 417. Doar că acesta nu pleca chiar imediat, ci mai aveam vreun sfert de oră până la ora stabilită (13,40), numai bun de folosit pentru o refrişare cu ceva potrivit pentru o vreme neaşteptat de caldă pentru a treia decadă a lunii octombrie.

Am cumpărat biletele de la şoferul autobuzului, cu cash: 4,30 €/ persoană. Distanţa care desparte Sintra de Cascais, de circa 18 km, autobuzul a străbătut-o în 35 de minute, date fiind şi cele câteva staţii la ieşire şi intrare în localităţi, deşi preponderent drumul este pe autostradă.

Cum era trecut de orele 14,00 şi foamea ne dădea târcoale de ceva timp, ne-am dat seama că nu putem colinda prin Cascais cu burţile goale, aşa că ne-am propus ca primul obiectiv să fie un local în care să ne refacem forţele. Zis şi făcut, de cum a oprit autobuzul la capăt de linie, în autogară, am mai făcut câţiva paşi către centrul istoric şi ne-a ieşit în cale un local cu terasă care părea exact ce căutam: călcat de clienţi, şic, cu stil, pe numele său Jardim dos Frangos. Localul este destul de mare şi specializat, aşa cum îi sugerează numele, în preparate de pui. Jardim dos Frangos, în traducere mot-á-mot, înseamnă “grădina de pui” . Dar, din câte am observat, s-a axat pe bucătărie portugheză, în general, şi are ceva vechime în domeniu, lăudându-se că funcţionează din 1974.

Ne oprim puţin, studiem un panou care ne spunea că putem alege mâncarea zilei care era stufat de iepure la cuptor cu friganele şi cartofi, că şi apare de îndată un chelner ce ne invită la masă cu zâmbetul pe buze, atitudine foarte politicoasă de altfel.

Ne învoim fiindcă miresmele erau demenţiale iar noi rupţi de foame şi nedispuşi să pierdem prea mult timp în căutarea unui nu ştiu ce minunat local. Convinşi că nu puteam greşi prea tare cu decizia, ne aşezăm la terasă la o masă şi cerem totuşi şi meniul, soţul meu vrând să-l consulte în eventualitatea că-i va face cu ochiul ceva anume şi nu s-a înşelat. Mi-a plăcut că meniul era disponibil în patru limbi: portugheză, spaniolă, franceză şi engleză. L-a răsfoit şi a pus ochii pe alt preparat: pataniscas de bacalhau (chiftele de bacalhau) cu garnitură de orez şi fasole şi supa zilei.

Cu supa zilei am fost şi eu de acord imediat, incluzând-o şi în comanda mea, în schimb eu rămas la părerea că trebuie să iau stufatul de iepure măcar din curiozitate, deoarece nu-mi mai aminteam exact gustul acestui tip de carne în ultimii treizeci de ani, deşi parcă îl mai încercasem cândva. În plus, dacă-i vorba de mâncarea zilei, din experienţă am remarcat că de regulă aceasta iese gustoasă, bucătarii ştiind exact cum s-o prepare, iar cantitatea mare este un factor favorabil în astfel de situaţii.

De băut, soţul meu s-a orientat la o sticlă de vin alb la jumătate de litru, iar eu am luat o cafea şi o sticlă de apă plată.

Supa zilei (3 €/porţia) era una cremă de legume, dar foarte bună la gust, de genul celei pe care o întâlniserăm şi în Lisabona şi care ne plăcuse mult.

Stufatul de iepure (8 €) a fost delicios şi chiar m-a dat pe spate, acesta fiind şi principalul motiv pentru care am scris acest articol, din acel moment am început să reconsider carnea de iepure şi s-o caut prin supermarketurile de la noi. Inutil să mai spun că feelingul nu m-a înşelat şi am ales ceva gustos, bine gătit şi deloc scump.

Nici celălalt fel de mâncare, acele pataniscas de bacalhau (chiftele de bacalhau) (9,5 €) nu a dezamăgit, soţul meu declarându-se de la primă vizită în Lisabona, fan al acestui tip de peşte, gătit sub orice formă. Mai neobişnuită mi s-a părut garnitura de orez cu fasole boabe, în compania căreia cele trei bucăţi de peşte mărunţit cu legume mergeau de minune.

Vinul alb sec, Conde Villar, s-a dovedit excelent cu ambele preparate, însă eu doar l-am gustat, şi deloc scump: 5,50 €/sticla de 0,5 l. În schimb, am savurat cafeaua (1,10 €) care mi-a plăcut în mod deosebit în Portugalia, în general găsind-o aici destul de ieftină şi puternic aromată. Asta înseamnă să ai Brazilia, fostă colonie portugheză, ca principal furnizor de cafea!

Per total, nota de plată s-a dovedit foarte prietenoasă (31 €) şi am achitat-o cu numerar, mulţumind pentru serviciul ireproşabil şi chelnerului căruia i-am lăsat conform, uzanţelor nescrise, în plus zece procente.

În concluzie, recomand celor ce ajung în Cascais să se oprească la masă în acest superb orăşel, fie la acest local, fie la altul, fiindcă acestea abundă pe toate străduţele, pentru mâncărurile bune şi deloc scumpe, pentru atmosferă şi servicii alese.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

La intrare în centrul istoric al oraşului

---

VIZUALIZĂRI: 1549 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI