GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un colț de liniște în mijlocul naturii, la Păstrăvăria Nămăiești
Duminică, o zi frumoasă se anunța, așa că am plecat la plimbare. Dar unde? Spre Câmpulung Muscel.
Bine, hai să mergem!
Ne-am schițat un traseu și am plecat la drum. Punct final Cabana Voina cu oprire în Nămăiești și vom vedea unde mâncăm de prânz.
Am plecat din București spre Târgoviște și de aici spre Câmpulung. Drumul bun până la granița cu județul Argeș, după Malul cu Flori până la intersecția cu DN-ul de Brașov drumul este răzuit, dar probabil urmează reparațiile. Dar compensează cu frumusețea zonei, pajiști verzi cât vezi cu ochii și pe alocuri am văzut și salcâmi înfloriți.
Ajunși în sensul giratoriu cu DN 73 Brașov-Pitești, am remarcat și indicatorul spre Mănăstirea Nămăiești, 1 km. Practic, am făcut stânga spre Câmpulung și imediat dreapta spre Nămăiești.
Am intrat direct în sat și ne-am oprit pentru a vizita Mănăstirea cu același nume.
Din strada principală se vede Mănăstirea pe partea stângă, undeva sus în coasta dealului.
Mașina am lăsat-o în parcarea amenajată fără taxă, iar lângă parcare este o toaletă publică, curată și igenizată cu taxă de 1 leu.
Am urcat treptele spre Mănăstire admirând pe partea stângă, grădina cultivată cu de toate, iar pe dreapta sunt casele măicuțelor, bine întreținute și pline de flori.
Impresionează Mănăstirea prin construcția ei într-o stâncă, practic turla bisericuței trece prin stâncă, dar și prin amplasare, sus, deasupra satului, de unde priveliștea este superbă.
Un loc de pioșenie, de liniște și reculegere.
Singurul lucru ce nu mi-a plăcut este că erau câțiva cerșetori insistenți, dar am plecat mai departe spre păstrăvărie. Vedem cum este și poate mâncăm acolo.
Ne-am continuat drumul prin sat și am intrat în colonia Gura Pravăț.
Mergem cu grijă, atenți la drumul plin de puradei și convinși că nu poate fii pe acolo păstrăvăria.
Dar, am continuat drumul pe malul Argeșelului, semnal nu mai aveam, indicator de nici o culoare, dar veneau mașini din sens invers... și am zis, hai să vedem...
Și a meritat să ajungem până aici, a apărut un indicator, am traversat pârâul și am intrat direct în curtea Păstrăvăriei, în dreapta fiind parcarea.
La intrare sunt indicatoare către obiective.
În stânga sunt bazinele cu păstrăv, de unde se poate cumpăra pentru acasă, dar se poate și pescui.
Și tot în stânga este grădina cu păsări și animale. În cuști amenajate sau libere prin curte sunt diferite păsări. O familie de gâște și una de păuni se plimbau, parcă special pentru a fi pozate.
În dreapta este grădina cu alei spre foișoare unde se poate servi masa și se ajunge la clădirea pensiunii și restaurantului. Practic clădirea nu se vede de copaci și arbuști, ornamentali sau fructiferi.
Am ajuns pe terasa restaurantului, închisă în geamuri termopan, unde ne-a întâmpinat o tânără de bun venit și ne-a dat detalii despre meniu.
Fiind ora prânzului, ne-am hotărât să rămânem aici să mâncăm și bine am făcut.
Ne-am așezat la o masă aici pe terasă, am primit meniurile și imediat ne-a fost luată și comanda.
Meniul nu este foarte bogat, păstrăvul fiind ingredientul principal. Aperitive, borș, prăjit, saramură sau plachie.
Am văzut cum arătau porțiile de păstrăv prăjit cu mălai, când au trecut pe lângă noi ospătarii cu platourile, pentru oaspeții de la alte mese. Dealtfel și în meniu scrie că are 400 grame o porție, practic 2 păstrăvi cu mămăliguță și mujdei de usturoi.
Așa că ne-am hotărât ce să mâncăm, un borș pescăresc, o ciorbă de perișoare din pește și o porție de păstrăv prăjit cu mămăliguță și mujdei. De băut, doar o bere pentru mine!!!
Totul a costat 68 lei, achitați numerar în baza bonului fiscal primit la final.
Mâncarea ne-a fost adusă imediat, tinerii ospătari s-au descurcat bine, dar păreau cam aerieni.
A trebuit să cerem noi ce ne mai trebuia pe masă, o furculiță, sare, șervețele...
Ciorbele nu au fost grozave dar păstrăvul prăjit a fost foarte bun. Combinația mujdeiului de usturoi cu roșii a fost pe gustul soțului!!!
De cum am intrat pe terasă, telefoanele au început să ciricăie!!! Nu este semnal deloc în zonă, dar aici funcționează bine wi-fi, fără parolă.
Restaurantul are două saloane interioare și această terasă unde am stat și noi cu doar trei mese de câte 6 locuri fiecare. Iar în foișoare, din câte am observat pot servi masa maxim 8 persoane.
Domnișoara care ne-a servit ne-a dat și câteva informații privind pensiunea, 70 lei camera pe noapte fără masă.
Am folosit și toaleta, amplasată undeva în interiorul restaurantului, care spre surprinderea mea, cea pentru femei era de fapt o baie. Decorată cu faianță în alb și roșu, curată dar lipsea săpunul. Fapt ce mi-a confirmat și soțul la toaleta bărbaților.
Când am plecat, am observat că parcarea era plină de mașini și câteva familii cu copii se plimbau prin curtea de păsări.
Într-adevăr locația arată tare bine și dacă faceți abstracție de drumul prin colonie, vă recomand o plimbare până aici pe care să o încheiați cu o masă de păstrăv.
Ne-am continuat plimbarea spre Cabana Voina, având informația că acum drumul este asfaltat până la cabană. Sunt 20 de km din DN-ul spre Câmpulung, la primul semafor, dreapta prin Lerești.
Șoseaua șerpuiește pe malul râului Târgului, până la Barajul Râușor. Zona este superbă, munții îmbrăcați în toate nuanțele de verde dar și piscuri pline de zăpadă.
Ajunși la cabană am observat că era mare aglomerație, în parcare, pe malul râului dar mai ales în restaurant și pe terasă.
Ne-am felicitat că am mâncat la păstrăvărie, aici nu aveam nici o șansă. Ospătarii nu făceau față, abia am reușit să bem o cafea și să mâncăm câte o clătită.
Aveau și papanași dar ni s-a spus că durează cel puțin 45 de minute...
Ne-am plimbat prin zonă, am admirat peisajul și am făcut cale întoarsă spre București.
Bineînțeles că ne-am oprit la Voinești, ca de fiecare dată când trecem pe aici, să cumpărăm mere.
După părerea mea, aceasta este ceea mai frumoasă perioadă a anului pentru plimbări în natură, când totul înverzește, când copacii fructiferi sau nu înfloresc și parcă totul se trezește la viață.
Ne-a făcut bine plimbarea, ne-am încărcat bateriile și deja ne facem planuri pentru următoarea plimbare.
Toate cele bune.
Trimis de ANILU in 13.05.19 12:56:30
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CÂMPULUNG-MUSCEL.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte frumoasă și plăcută ieșirea în natură... un loc liniștit, numai bun pentru reîncărcarea bateriilor!
P 30 - superbă!
O săptămână frumoasă!
Buna ANILU,
Cunosc foarte bine zona. Este foarte frumoasa Valea Raului Targului si, mai departe, Vaile Cuca si Batrana. Mai sus exista Refugiul Cuca, un bun loc de plecare spre crestele Fagarasului. A mai existat o frumoasa cabana - Batrana - dar a ars... Cabana Voina este locul ideal de unde se poate pleca spre Iezer-Papusa. Zona are din totdeauna un potential turistic fabulos dar, din pacate, este lasata in paragina de prea multi ani din cauza aceleiasi lipse de implicare a celor carora le spunem pompos " autoritati" .
Foarte bine ai ales traseul pentru a uita un pic de praful orasului si ma bucur ca ai reusit sa vezi partea plina a paharului.
Sper ca data viitoare cand iesiti la " aerisit" in zona Argesului sa dati de stire, poate bem si-o bere (doua...).
Cele bune!
Am tot fost la Manastirea Nămăiesti in toate sezoanele, poate exceptand iarna, dar la Păstravaria Nămăiesti nu am ajuns. Asa ca ma bucur sa aflu de ea pentru ca sigur mai ajung in zona. Ma bucur ca păstravul a fost bun, dar data viitoare dati si voi un telefon, daca vreti sa mai schimbati traseul. Sunt multe pastravării in zona Campulungului si restaurante unde poti sa mananci si o ciorba buna. Acum este cu adevarat o placere sa stai in aer liber. Si acolo nu au inflorit inca salcămii. Să vezi atunci. Dar daca ti-a placut inseamna ca o sa mai vii. Cat mai multe astfel de momente care sa iti incarce bateriile!
@ANILU:
Să vă fie de bine, atât prânzul cât și plimbăreala!
Am fost și eu la Nămăești, la mânăstire. Apoi, peste drum de mânăstire am vizitat casa lui Topârceanu. Cred că este vorba despre aceea unde: „... când e vorba de-ale burții, aia-i tocma' n fundu' curții... ” și, într-adevăr, este undeva în fundu' curții!
La păstrăvărie n-am ajuns, nici nu știam că este o păstrăvărie lângă Nămăești. Am fost la o altă păstrăvărie, tot prin zonă, pe undeva pe lângă Cheile Dâmbovicioarei.
La multe călătorii inspirate și
@Bujie: Mulțumesc de vizită.
Așa ne-am propus să facem plimbări mai dese, dar să vedem dacă ne iese.
Am văzut că voi vă plimbați la înălțimi mai mari și în alte condiții!
Tu să dai un semn când ești în țară... sau ai terminat cu țările calde?!
Să auzim de bine.
@doinafil: Am ratat muzeul Topârceanu și știam de el, un motiv în plus să mai ajungem în zonă.
Mulțumesc pentru vizită și ecou.
Toate cele bune.
@ANILU: Abia acum am prins putin timp sa te felicit pentru articol!
Cine nu risca, nu castiga! Ati riscat prin colonie si-ati castigat peisaje si pastrav! Nu arata rau, si suna bine!
Sa va fie de bine si... astept plimbarea urmatoare!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 [Restaurant Select] Din nou in lumea gastronomica deosebita! — scris în 15.06.24 de maryana52 din LERESTI - RECOMANDĂ
- May.2024 [Hanul Traditional Muscelean [Mihăiești]] Hanul traditional muscelean Mihăieşti, socoteala de-acasă nu se potriveste cu cea din târg — scris în 09.07.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Restaurant Select] O alta lume culinara!!!!!! — scris în 18.11.23 de maryana52 din LERESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 [Restaurant Pensiune Păstrăvăria Nămăiești] Experienta la pastravarie — scris în 02.06.23 de Milka1000 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Nov.2022 [Restaurant Satu Muscelean [Cândeşti]] Satu Muscelean - Mâncare românească gustoasă într-un decor foarte... tradițional — scris în 21.11.22 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 [Restaurant Select] Admirabil — scris în 17.10.22 de BENDEAC din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 [Restaurant Select] Un restaurant cu ștaif — scris în 11.08.22 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ