BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant Riviera - parc Lia Manoliu - bun, dar destul de scump
Experienta este una mai veche, din august 2019, cand nu il cunoscusem inca pe dumnealui "Guvidele", insa terasa restaurantului Riviera e deschisa si acum, iar preturile de pe site sunt ceva mai mari chiar decat vara trecuta :(
În ziua aceea mersesem 11.520 de pași adică 7,5 km. Punând la socoteală și timpul petrecut la sală, adică o oră și jumătate aproximativ, am plecat spre restaurant cu un minus caloric considerabil :))
Asa ca am ajuns infometata si nu am refuzat nimic;)
De mâncare la noi la masă s-au comandat: cârnați românești cu cartofi prăjiți (cartofii aveau și ceva cașcaval ras pe deasupra). Împreună cu ceva mămăliguță - destul de multă aș spune eu și evident mujdei de usturoi.
Cârnații au fost deosebiți, altceva decât ce se poate cumpăra din comerț, niște cârnați de casă făcuți de un maestru, după o rețetă proprie și cu siguranța secretă :D
S-au mai comandat două porții de mușchiuleț de porc la grătar cu sos de hribi. Mușchiulețul a fost foarte bun, fără grăsime;sosul de hribi era făcut cu ceva smântână, un deliciu.
S-au mai comandat și creveți în sos de vin;i-am gustat evident și pe aceștia, ca să pot să vă povestesc vouă, nu pentru că sunt eu gurmandă;creveții bunicei, sosul devin divin.
Si un șnițel de vită cu cartofi la cuptor cu rozmarin;vita foarte fragedă, șnițelul un pic uscat cu ceva parmezan în crustă, foarte bun și cartofii au fost buni, mai ales înmuiati prin mujdeiul comandat la cârnați... :D Interesant acest șnițel de vită;o alegere inspirata. Și o porție considerabilă.
S-au mai băut si ceva vin alb, apă plată și bere;prețurile sunt cele de pe sait, nu tocmai ieftine.
Meniul era mult mai limitat dacă ceea ce au ei postat pe sait. Nu aveau in meniu nimic de genul grătar de pui, ci doar fructe de mare, un sortiment de rață, șnițel de vită, cotlet, și 2-3 sortimente cu vită.
Meniul pe care l-am găsit pe masă era reprezentat de fapt de niște foi format A3, albastru cu alb, pe care le-am găsit pe masă. Nu mi s-a părut prea elegant și nici practic. Îmi pare rău acum că nu am pozat și meniul, dar fiindu-mi sete am pus pe el paharul aburind și am stricat estetica.
La desert s-a comandat tiramisu, care a fost foarte bun, mai ales cu sosul de ciocolată care îl garnisea. S-a mai comandat și tartă cu lămâie, dar din păcate pe aceea nu am apucat să o degust pentru că eram ocupată să fac bumerang și “Selfi”pentru rețele. Tare regret acest aspect, in principal prin prisma faptului că iată nu va pot spune cum a fost;) Până m-am dumirit eu, tarta deja se terminase;asta nu poate fi decât un semn ca fost destul de bună.
La acest restaurant era mai fusesem de două ori, odată in urma cu vreo 10-15 ani, la onomastica unui prieten. Altădată acum 5-6 ani la o întâlnire cu foștii colegi de facultate. Trebuie să recunosc că de ambele dăți meniul mi s-a părut destul de limitat și prețurile destul de mari. Dar iarăși trebuie să recunosc că de ambele dăți, după ce am primit bucatele, prețurile mi s-au părut corecte pentru felurile servite la masă;fiecare sortiment de ceea ce am gustat are un touch, o aroma care îl face diferit de ce-a mâncat similar în alte părți;atunci prețurile devin... corecte.
Una peste alta nu este un restaurant la care să merg foarte des, dar este un restaurant la care poți să-ți răsfeți papilele gustative din când în când.
Servirea a fost impecabilă și trebuie să recunosc că pentru această țară și pentru acest oraș chelnerii erau neașteptat de cu bun simț, de săritori și de interesați să ne simțim bine.
Nu am făcut poze la peisaje pentru că eram prea ocupată cu degustările, însă mie îmi place poziționarea restaurantului pe marginea lacului din Parcul 23 August actualmente Lia Manoliu. Am pozat în schimb felurile de mâncare ca să nu uităm de ce am venit.
Noi ne-am simțit bine și probabil vom reveni după alți 5-10 ani, cine știe cu ce ocazie;sănătoși să fim până atunci.
Postez mai jos și saitul locației, însă meniul online e foarte vast, in contradicție cu limitarile din restaurant : http://www.restaurantriviera.ro/ro/
Ca sa fac centralizatorul, pentru patru adulți și doi copii s-au comandat patru feluri principale, s-au băut două beri, trei sticle de apă minerală și două sticle de vin + cele deserturi mentionate anterior, iar nota a fost în jur de 600 RON, adică destul de mult după părerea mea;"dincolo sigur era mai ieftin" :D
La prețul ăsta cu siguranță n-o să vin să mănânc aici nici curand, nici din propria inițiativă sau de bunăvoie :)
despre SERVICII
Servirea a fost impecabilă și trebuie să recunosc că pentru această țară și pentru acest oraș chelnerii erau neașteptat de cu bun simț, de săritori și de interesați să ne simțim bine.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Este un restaurant destul de scump, dar la care poți să-ți răsfeți papilele gustative din când în când.
Trimis de Adina - addcont in 15.06.20 12:48:52
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Adina - addcont); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@addcont: "Obrazul subtire cu cheltuiala se tine! "Am facut si eu astfel de arogante pentru ca asa a fost sa fie, insa am avut noroc de mancare buna, asa ca macar asta a estompat restul, ca altfel as fi fost stii cum se spune: Si... si cu banii luati.
Si asa cum spuneai si tu, faptul ca bucatele dispareau rapid arata calitatea. Sa va fie de bine, votat cu mare drag.
@mishu: am patit si noi din toate... si cu banii luati...
Aici a compensat intr-adevar gustul si faptul ca ne-am simtit bine.
Multumesc de vizita si de vot
@addcont: Măcar pentru tarta cu lămâie și pentru un suc ar fi frumos să mai ajungi! Și să pozezi meniul.
Acum așa e la modă: meniuri pe coli A 3. Așa e și la Berăria H.
Porțiile par relativ mari și dacă spui c-au fost și gustoase, și-au meritat banii și și-au atins ținta!
Peste 5-10 ani cine știe ce va mai rămâne din meniu și ce prețuri vor mai fi! Și din când în când mai meriți și tu un răsfăț!
E o medie de 100 lei / persoană. Vita și fructele de mare sunt mai scumpișoare prin definiție, deci nu e chiar de speriat.
Important e că v-ați simțit bine!
@Zoazore: nu a existat nici un fel de regret Doar constatam... Intr-adevar portiile au fost indestulatoare, si in plus au fost niste "dish"uri mai altfel
Nu ced ca voi merge acolo prea curand din proprie initiativa, cum spuneam, dar nu se stie.
Prefer de obicei sa incerc lucruri noi, lucru care vine cu surpriza noului, chiar daca din pacate surpriza nu e intotdeauna una placuta
Dupa atatia pasi sau kilometri ai doua optiuni: nu mananci ca sa nu pui la loc ce tocmai ai dat jos sau mananci sa acoperi "magazia"eliberata.
De cateva luni fac si eu multi pasi si kilometri pe zi, dar nu ma opresc la terasa dupa traseu pentru reumplere, as da faliment ????. Am glumit.
Bine de stiut locul caci in Bucuresti unele restaurante sunt dezamagitoare asta nu inseamna ca nu exista atatea altele de laudat.
Felicitari pentru articol, as fi vrut si un cadru cu restaurantul de afara sa il localizez in mintea mea.
Numai de bine! ????
@Dan&Ema: Din pacate sau din fericire (e tare greu de hotarat) eu sunt si pofticioasa si gurmanda... asa ca la mine lucrurile cu pasii si caloriile stau destul de des putin invers... Mai in gluma, mai in serios, mi se mai intampla sa trebuiasca sa mai fac niste pasi, ca sa mai fie loc de cateva calorii
In perioada asta cu carantina mi s-a intamplat destul de des sa constat ca seara era nevoie sa fac jumatate de ora de bicicleta statica astfel incat sa pot servi si ceva la cina...
Desi in general mancam sanatos, tentatiile sunt mari, iar metabolismul incetineste cu varsta. Asa ca e o vesnica lupta cu kilogramele si cu mesele "cheat"
In ziua aceea pur si simplu m-am bucurat ca datorita deficitului caloric nu m-am simtit vinovata sa comand si fel principal, si alcool si desert... alte dati renunt la careva din ele
La acel moment m-am bucurat de intalnirea cu prietenii si am omis sa pozez si incinta, insa voi face ceva in acest sens curand. Am aproximativ 3 km de acasa pana acolo, asa ca in urmatoarea zi in care depasesc caloriile promit ca voi merge ori pe jos ori cu bicicleta sa le consum pana in minunatul parc 23 August si asa fac si poze locatiei
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Cococerie] Cococeria – amintiri din copilărie — scris în 20.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ