Cu fetele la terasa Casei Soare (Hanul Berarilor)

TIPĂREȘTE

Să stabilim contextul

Exact cu două luni în urmă, pe 7 mai m-am operat la şold punându-mi o proteză totală. Din luna ianuarie a acestui an practic n-am mai ieşit din casă din cauza durerii la fiecare pas pe care-l făceam. În plus din cauza dispariţiei cartilajului, piciorul se scurtase cu aproape 2 cm şi şchiopătam foarte tare. Cu toată opoziţia copiilor mei care fiind în meserie, vedeau numai riscuri (vârstă, emfizem pulmonar de la fumatul mai bine de cinci decenii, cord în funcţiune de aproape 85 de ani, pierdere de 6-700ml de sânge în cursul operaţiei), mi-am luat inima în dinţi şi, fie ce-o fi, m-am programat singură pentru intervenţie la data de mai sus.

Promisiunea

Așteptam operaţia cu curaj ca pe o eliberare, mă rugam lui Dzeu să mă ajute căci El ne hotărăşte lungimea firului pe mosorel şi promisesem fetelor că dacă iese bine le duc la o băută. Cine să fie ˝fetele˝? Păi fostele colege de serviciu cu care m-am aflat în ˝câmpul muncii˝aproape 40 de ani, cunoscându-le de când erau nurori tinere care-şi criticau soacrele şi mai târziu soacre în vârstă nemulţumite de nurori. La prima oră, la o ceaşcă de nechezol ne povesteam ce era mai nou acasă iar din vara lui 1989 începusem să vorbim fără frică şi despre politică şi ce se mai spusese la Europa Liberă. Pe lângă fete mai aveam şi un băiat- şeful- cel mai matur dintre noi, nu-i spun vârsta. Nu râdeţi, ce, voi la 40-50-60 de ani nu spuneţi colegilor fete şi băieţi? Aşa şi noi la peste 80. Am reuşit să ne adunăm 8 persoane, restul, până spre 40 cât avea secţia noastră de proiectare, fie s-au dus, fie au plecat la copii afară, fie efectiv nu mai puteau participa.

Alegerea restaurantului

Restaurantul Hanul Berarilor funcţionează în două localuri de tradiţie: Casa Soare, în trecut restaurantul Bucur vizitat de câteva ori de Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu şi Casa Elena Lupescu de pe bul. Pache Protopopescu fostă proprietate a amantei şi mai târziu soţie a regelui Carol al II-lea. Acestea şi alte câteva restaurante din Bucureşti printre care Hanu cu Bere şi Citty Grill oferă de luni până sâmbătă devreme, adică de la 12 la 15 meniuri ieftine pentru pensionari. Fiind în plină caniculă m-am orientat spre un restaurant cu terasă, aproape de mijloace de transport în comun şi situat pe o stradă fără interdicţie pentru maşini mici. Am ales Casa Soare de pe strada Poenaru Bordea amplasată între străzile Apolodor şi Sfinţii Apostoli, mai precis aproape de fosta Operetă de pe Splaiul Dâmboviţei. Mai fusesem acolo cu vreo patru ani în urmă în clădire la etaj şi i-am admirat arhitectura şi decoraţiunile interioare. Despre interiorul imobilului, din fericire păstrat fără modificări, am scris într-un review postat în 2015 (vezi impresii). Am fost atât de mulţumiţi încât am promis că vom mai reveni. Cine ştia în 2015 câte se vor întâmpla de atunci şi până acum? Am venit singură cu foştii colegi de serviciu şi am sărbătorit reuşita operaţiei mele de acum două luni. În afară de clădirea principală neoromânească, în curte mai este şi o orangerie, o construcţie nouă înconjurată de ferestre de termopan dar m-am gândit că şi acolo pătrunzând soarele, poţi avea senzaţia de etuvă. Am ales să servim masa la terasa din curte umbrită de vegetaţie. Din păcate aspectul acestei terase- o înşiruire de mese de lemn nefasonat aşezate sub un acoperiş parasolar nu este la nivelul clădirii ci seamănă mai degrabă a cantină muncitorească de vară. Dever mare, multe locuri, puţin bun gust.

De unde vine numele de Casa Soare?

Imobilul a aparţinut lui Dumitru Oprea Soare, un negustor de cherestea putred de bogat de la începutul secolului trecut. Acesta provenea dintr-o familie aristocratică şi fiind un om cult şi cu dare de mână, l-a angajat pe celebrul arhitect Petru Antonescu (autorul planurilor Arcului de Triumf, Băncii de Investiţii din Bucureşti, cazinourile din Sinaia şi Constanţa) să-i proiecteze casa. Aceasta a fost construită între 1910-1914 în stil neoromânesc. Casa a servit drept locuință familiei Oprea Soare, până în 1945, când a fost rechiziționată de către Partidul Socialist şi mai târziu naţionalizată. Ca urmare a valorii arhitectonice excepţionale a fost declarată în 1955 monument istoric. În 2008 a fost retrocedată urmaşilor familiei Soare.

La ora actuală cele două localuri Hanu Berarilor sunt deţinute de Dragoş Petrescu proprietarul unui lanţ de 16 restaurante din care mai fac parte trei City Grill, cinci Trattoria Buonogiorno, Caru cu Bere, Pescăruş, Hanu lui Manuc, un adevărat imperiu cu 1300 angajaţi (informaţie din 2016)

Meniul

Pensionarii sunt serviţi între orele 12-15 dar bineînţeles că dacă mai consumi ceva în afară de meniul standard nu te dă nimeni afară. Ni se rezervase o masă lungă de 12 persoane dar am fost numai 8, adică 7 fete şi un băiat. Din întâmplare sau din programare genetică, fetele erau singure, adică rămase singure. Cu toate că la ora 12 deja se ajunsese la 28 grade cu un feeling de 30 în creştere, s-au comandat 3 porţii de Cinzano Rosso (30 lei) împărţit frăţeşte la 6 că două fete erau puritane şi abstinente, gata oricând să ţină o predică împotriva alcoolului. Mie mi-era tare sete şi mi-am comandat o halbă de 500 ml Ursus fără alcool (12 lei) pentru că ştiam că la meniul standard ni se serveau 300 ml berea Casei cu alcool. Puteai alege din 3 meniuri, fiecare costând 13 lei: meniul Cina conţinea 3 mici- mari, carofi prăjiţi 200 gr, 300 ml bere sau suc; meniul Melody avea în afară de același tip de băutură 200 gr piept de pui la grătar, cartofi prăjiţi şi salată de varză iar meniul Bohema servea piept de pui la tigaie 200 gr, piure de cartofi, idem salată. Am mai servit patru porţii de papanaşi enormi, dubli, (22 lei/ porţia) cu smântână şi sos abundent de smeură, o bombă calorică pentru care merita să te sacrifici. S-a mai consumat la început ceai (8.5 lei), apă plata sau minerală câte 14 lei sticla de 750 ml, cafea Espresso 10 lei (nu s-a prea băut de frica insomniei). Porţiile au fost enorme şi până şi eu am lăsat un mic nemâncat iar câteva fete au cerut să li se pună la caserolă ce n-au mai putut mânca. Total nota de plată 310 lei, cu bacşis 340 revenind la o medie de 40 lei/ persoană. Una din colege a adus şi prăjituri de casă foarte bune, făcute de ea. Mi-a părut rău că nu am negociat să aduc de acasă o sticlă de şampanie dar pe căldura aceea exact asta nu ne mai trebuia! La plecare chelneriţa ne-a comandat un taxi în care m-am urcat cu încă două fete, eu atârnând mai greu din cauza florilor şi bomboanelor pe care le-am primit.

Ca şi concluzie

Vizitaţi cu încredere Casa Soare a restaurantului Hanul Berarilor. Dacă mergeţi într-un grup în care măcar un participant e trecut de prima tinereţe, alegeţi un meniu de pensionari. Veţi fi serviţi bine, îndestulător şi la un preţ mic. Altfel, predomină mâncăruri cu specific românesc la preţuri destul de mari. V-aş sfătui să-l vizitaţi într-un sezon mai răcoros ca să vă reţineţi o masă în interiorul localului bucurându-vă în afară de aromele şi gustul bucatelor şi de frumuseţea arhitecturii şi decoraţiunilor interioare.

---

VIZUALIZĂRI: 1717 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI