Într-un cartier vechi al Bucureştiul restaurantul Casa Zaraza

TIPĂREȘTE

Era o zi de noiembrie destul de friguroasă şi deşi am fi putut aştepta una mai însorită am plecat să vedem cum mai arată cartierul în care am locuit 30 ani şi pe care l-am părăsit de alţi 40. Stiam că a trecut buldozerul peste străzi şi case, că s-au croit bulevarde dar auzisem că strada noastră scăpase urmând să fie rasă de pe pământ în 1990. Nu a mai apucat. După ce am încercat să identificăm ce a rămas din vechiul cartier am vrut să vedem noua biserică Sfânta Vinere care ar trebui s-o înlocuiască pe cea demolată în 1986. După ce am ajuns în bulevardul cu blocuri Mircea Vodă care a înlocuit străduţa patriarhală cu acelaş nume am fost îndreptaţi spre strada Olteni. Acolo fusese o biserică la care mergeam la denii. A fost dărâmată căci mai simplu şi ieftin a fost să dărâmi decât să translatezi. În capul străzii cu deschidere spre piaţa Unirii prin bd. Corneliu Coposu, biserica nouă Sf Vinere nu mi-a plăcut. Mică, înghesuită între clădiri nu avea nicio perspectivă.

Casa Zaraza

Alături era o clădire simplă cu etaj pe care scria Casa Zaraza, str. Iuliu Barash. nr.9. Ca să fiu sinceră am avut două motive să intrăm. Primul, că ne era foarte frig. Al doilea era că ştiam povestea Zarazei pentru că în copilăria mea se asculta la patefonul His Masterś voice romanţa cântată de Cristian Vasile. Am intrat printr-o curticică în micuţul restaurant cu două săli la parter despărţite de un antreu, potrivit pentru luat pe repede- înainte o pizză şi o cafea. Deşi total nepotrivit cu numele ales, interiorul era aranjat cu gust. Mesele erau pregătite cu feţe de mese albe şi traverse roşcate, tacâmurile şi vesela erau de calitate, scaunele îmbrăcate în piele ecologică de culoare închisă aveau spătar înalt, câteva fotografii şi aplice erau aşezate fără ostentaţie pe pereţii zugrăviţi într-un galben cald, draperiile grele de la ferestre erau asortate cu pardoseala de gresie roşcată. Nu am vizitat şi nu ştiu dacă la etaj erau saloane. Ce făcea într-adevăr frumos erau arcurile practicate în ziduri şi care uneau săliţa de intrare care era şi bar cu cele două salonaşe. Totul era mic, plăcut, cred că potrivit pentru o masă cu prietenii. Cum eram îngheţaţi şi ceai servim numai când suntem bolnavi, am comandat două cafele cappuccino lungi (9 lei/ ceaşcă). După cafea ne-am încălzit dar după o plimbare atât de lungă ni s-a făcut puţină foame. Nu intra în programul acelei zile să luăm masa la restaurant pentru că aveam mâncare acasă dar cu ceva- ceva trebuia să ne amăgim. Lista de preţuri era destul de descurajatoare şi natural, am pozat câteva pagini din meniu. Am comandat pentru soţ o ciorbă de perişoare (13 lei) şi o pizză pe vatră cu de toate (24 lei) foarte mare şi suficientă pentru amândoi. Pentru că ne încălzisem şi uitasem de frigul de vară am comandat băutura noastră preferată: soţul bere Ciuc, eu tot Ciuc dar fără alcool (câte 9 lei/ sticla). Ne-a costat mai mult decât acceptabil 73 lei, cu tips 80. Serviciul a fost foarte prompt. Cum să nu fie, că la ora aceea de prânz, eram singurii în local? După ce ne-am pus la cale am aflat că între orele 12-15 se serveşte un meniu compus din supă/ cremă, fel principal şi desert la preţul de 18 lei sau 19 lei livrat acasă pe o rază de 1 km. Unitatea oferă diverse preparate sistem cattering. Se organizează Revelionul 2018, natural cu rezervare şi aconto 50% la începutul lunii decembrie. Preţul unui tacâm este de 350 lei dar meniul este destul de select.

Legenda Zarazei

Deşi în review am scris despre un restaurant, pentru cei mai tineri, aş vrea să spun câteva cuvinte despre legenda frumoasei Zaraza despre care a scris şi Mircea Cărtărescu în ˝De ce iubim femeile? ˝ Zaraza se pare că a fost o prostituată de lux care a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu şansonetistul Cristian Vasile prin anii ´40. S-au văzut pentru prima dată în localul Vulpea roşie de pe Lipscani şi s-au îndrăgostit ˝coup de foudre˝. Din acel moment Zaraza a renunţat la lux, bijuterii şi amanţi bogaţi. Povestea lor de dragoste a durat numai doi ani. Diseuzul era duşmănit de Zavaidoc un ţigan cântăreţ-lăutar care avea un succes incomparabilmai mic. Ca să-l lovească pe Cristian Vasile, Zavaidoc a tocmit pe un asasin Borilă care a înjunghiat-o mortal pe Zaraza. Femeia a fost încinerată şi iubitul ei i-a înghiţit cenuşa. Nu se ştie cât este ficţiune şi cât adevăr dar romanţa care se mai cântă şi azi pe la spartul chefurilor a făcut epocă în Bucureşti. Viaţa adevărată a lui Cristian Vasile a oscilat între mari iubiri, decepţii, bani, strâmtorare, succes, cădere. După instaurarea regimului comunist a căzut în uitare, murind prin anii 70.

Recomand restaurantul pentru ambianţa plăcută.

Web, am o imprimare a Zarazei cântată superb de Tudor Gheorghe şi a doua, veche, autentică a lui Cristia Vasile, amantul supravieţuitor. S-ar putea să dai una din ele?

youtube Tudor Gheorghe

youtube

===

---

VIZUALIZĂRI: 1561 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI