Buline pentru o cină târzie în Centrul vechi - Trattoria Buongiorno

TIPĂREȘTE

Sâmbătă, sfârșit de iulie, seara caldă de vară. Am plecat către Centrul vechi, dinspre Strada Armenească, unde trecusem pe la Festivalul cu același nume. Era deja spre 11 noaptea, orașul gol, doar taxiurile ce mai aglomerau traficul. Am coborât pe Bd. Regina Elisabeta, venind dinspre Universitate și am făcut dreapta pe Brezoianu, unde am găsit loc de parcare dincolo de Palatul Universul. Dacă orașul părea prea gol, trebuie spus că parcările erau prea pline.

Am urcat încet, în pas de plimbare, pe Constantin Mille, prin fața Teatrului Mic, acum cu ușile închise, stagiunea fiind de mult încheiată. Am privit în drumul nostru, cu tristețe, fațadele clădirilor vechi și uitate de vreme, edili și proprietari. Pe dreapta cum urci este intrarea blocată acum a ceea ce a fost cândva Teatrul de Vară, Grădina Cinema Capitol, boemă, romantică, în mare vogă în anii de început ai secolului 20 și care astăzi, uitată, se prăbușește constant și sigur. Am citit despre estimări, planuri, programe și intenții de reabilitare, dar totul a rămas până acum pe hârtie, mare pierdere pentru oraș, pentru oamenii lui, pentru turiști, ca multe dintre clădirile zonei. Mai sus, la fel de trist și părăsit, fără șanse reale spre un viitor mai bun, se află Palatul Presei, locul unde s-a născut, la sfârșitul secolului 19, Ziarul Adevărul și câțiva ani mai târziu, Ziarul Dimineața. Nu multă lume știe că aici se află într-o mare măsură începuturile presei românești, un loc încărcat de istorie, de cuvinte, de cerneală de tipar, o clădire care nu a avut din păcate norocul celeilalte clădiri de presă de mai jos, de pe Brezoianu, Palatul Universul, care a fost reabilitată și are înfățișare nouă.

Casa Centrală a Armatei se înalță frumoasă și impunătoare pe dreapta mai sus, iar pe stânga Clubul Control.

În sfârșit un loc cu agitație la intrare. Mașini care opresc în față, lume intrând, muzică, zgomot din grădină. Cândva aici erau restaurantul, braseria și grădina Berlin, unul din locurile noastre preferate în București, în vremea primei tinereți. Multe seri frumoase am petrecut în doi sau cu prieteni sus la braseria de la etaj, pe terasa de la parter. Astăzi Controlul este unul din locurile preferate ale fetei noastre… schimb între generații :).

Am continuat la dreapta pe Calea Victoriei, deja foamea ne-a redus din interesul pentru clădirile și fațadele vechi și triste sau refăcute ale Bucureștiului. Am decis că vrem pizza și paste. Și că nu ne oprim la Pizza Hut, aproape pustiu la ora aceea, ci dăm un tur de Centru Vechi. Nu aveam o țintă precisă. Căutam o terasă care să ”ne facă cu ochiul”. Puteam schimba și meniul ales. Am intrat pe Lipscani dinspre magazinul Victoria, am trecut de terasele cu mâncare turcească de pe stânga, aproape pustii, apoi de BNR și am făcut dreapta pe Smârdan. Imediat ce am intrat pe Smârdan pe colțul cu Stavropoleos am dat de Trattoria Buongiorno, cu o terasă mare și foarte plină la ora aceea, spre deosebire de majoritatea teraselor pe lângă care trecusem și de ce vedeam în jos pe Smârdan. Trattoria egal pizza, deci ce căutam. Dar fiind pe Stavropoleos ne-a venit brusc ideea să mergem la Caru’ cu Bere, că e doar la doi pași și să mâncăm ceva bun, bun, vedem noi ce alegem din meniu. Am făcut cei doi pași degeaba, terasa era plină până la refuz, cel mai plin loc din toată zona la ora aceea. Nicio masă liberă pe terasă, așa că hai înapoi la Trattoria Buongiorno, arăta bine și era plin, deci presupuneam că se mănâncă bine.

Ne-am întors și am găsit o masă de două persoane, către exteriorul terasei, tocmai se eliberase. Era exact ce doream, ni se părea că fiind mai spre drum este mai aerisit, se mai face ventilație în căldura nopții.

Nu am așteptat mult până ce o domnișoară ne-a adus două meniuri și a sters cu foarte mare atenție masa care deja era curată. A fost prima bulină albă. Eram optimiști.

Am studiat meniul: pizza de la 21 lei Margherita, la 50 lei cea mai scumpă, cu trufe negre, paste de multe feluri între 30 și 40 lei porția, la salate și risoto prețuri în jur de 30 lei. Preparatele cu fructe de mare și cele cu carne de vițel sau iepure erau cele mai scumpe din meniu, ajungând până spre 70-80 lei porția. Peștele, de vreo trei tipuri, doar la grătar, în jur de 40 lei. Deserturile erau făcute în casă, sau cel puțin așa reieșea din meniu. Bere 10-20 lei, răcoritoarele din gama Pepsi plus limonade și apă de mai multe feluri, băuturi alcoolice și cafele într-o gamă diversă.

Am comandat tânărului care a luat comanda pe o tabletă electronică, o pizza Quatro Stagioni -29 lei și o bere Grolsch – 11 lei pentru soț și Spaghetti alla Carbonara – 31 lei și o limonadă cu miere și mentă – 15 lei pentru mine. Tânărul a părut foarte ”profi” în modul de abordare, politețe, întrebări despre cum să fie pizza, cum să fie limonada și așa mai departe. Ne-a anunțat și în cât timp va fi servită mâncarea, vreo 15 minute. A petrecut în continuare vreo 10 min. la masa de alături luând comanda și dând recomandări. A doua bulină albă.

M-am întrebat o clipă cum va veni comanda noastră în 15 minute, dacă de 10 minute ospătarul era la masa de alături și la bucătărie nu a ajuns. Mi-am răspuns singură, normal, de aceea o înregistrează electronic, să o transmită electronic la bucătărie, m-am prins mai greu ce e drept. Încă o bulină albă. Buline albe însă nu am mai avut de dat, dar nu pentru că nu aș fi vrut, dar parcă nu s-au mai cerut.

Urma să ne aducă băuturile imediat și o scrumieră, la cererea soțului. Băuturile au venit destul de repede. Berea în regulă. Limonada mea cu miere și mentă era acrăăăă, acră. Și caldă. Pic de miere nu avea. Iată și prima bulină neagră.

Am cerut să îmi aducă două plicuri de zahăr sau miere, dar preferam zahăr. Plicurile au venit după ce le-am cerut a treia oară, când deja aproape terminasem de mâncat. Bulina neagră cu numărul 2.

Scrumiera nu a venit nici ea când a fost cerută. Nici mai târziu, când am cerut-o a doua oară. Soțul meu a ieșit de pe terasă și s-a dus să stingă și să arunce prima țigară la un coș de gunoi din stradă. Scrumiera a venit, cu greu, după a treia cerere și a acumulat astfel încă o bulină neagră. Nu știu, poate e politica lor să te facă astfel să fumezi mai puțin, să renunți la fumat. Dacă știam și dacă le reușea le dădeam bulina albă, dar nu a fost cazul.

Mâncarea a fost servită corect, cu o mică depășire de timp, rezonabilă. Pizza a fost bună, nimic ieșit din comun, nimic de reproșat. Pastele nu rele dar ușor fade, le-am mai pus puțină sare să le stârnesc aroma. Ce să spun, am mâncat, ne era foame, ne-am săturat, nu ne-a impresionat. Fără bulină.

Nu am intrat în local, nu am fost la baie așa că nu pot să mă pronunț asupra acestor aspecte. Am observat însă o masă de alături, plină ochi de farfurii și alte vase rămase în urma unor consumatori care plecaseră. Masa a stat multă vreme așa, până când o domnișoară, probabil șefă ceva, i-a spus oarecum șoptit, dar destul de răstit, tânărului care ne servise, să facă bine și să debaraseze masa aceea. Nici el nu își făcuse treaba, dar nici comportamentul ei, de față cu lumea de la mese, nu a fost cel potrivit. Iar bulină, iar neagră.

Iar momentul serii a fost atunci când, strigat fiind brusc de cineva de la o masă, care a cerut nota, ospătarul s-a speriat, a tresărit și a aruncat în sus cu tava pe care o avea în mână, aruncând pe jos o farfurie murdară pe care o ducea pe tavă, spre bucătărie. Farfuria s-a rostogolit în aer și a aterizat pe piatra cubică de pe jos, s-a făcut țăndări și o bună parte dintre cioburile mari au ajuns fix lângă picioarele unei domnișoare de la masa de lângă noi. Nu au rănit-o, doar au speriat-o și au murdărit-o ușor pe picioare cu sosul din farfurie. Zgomotul a speriat pe toată lumea. Nicio problemă, se mai întâmplă să se scape pe jos o farfurie, aceasta să se spargă și să facă zgomot. Mult zgomot pentru nimic. Ce a făcut însă ospătarul. Te așteptai să vină, să ceară scuze pentru incident, să o întrebe dacă este vreo problemă, dacă s-a rănit sau altceva. Și eventual să se ocupe de debarasarea cioburilor de la picioarele și de sub scaunul tinerei, cât mai curând. Ei, asta nu s-a întâmplat. Ospătarul s-a uitat spre tânără și a plecat. După o vreme destul de lungă a apărut o femeie cu o mătură și a început să măture pe sub scaunul și pe lângă picioarele tinerei fără nicio atenționare prealabilă sau scuză.

Prima dată când ospătarul s-a mai apropiat de zona noastră a fost când ne-a adus nouă nota de plată. Iar tânăra și însoțitorul ei chiar nu păreau fioroși. Ne-am mulțumit să glumim, în momentul în care am decis să plecăm, soțul spunând că aproape îi e teamă să ceară nota, poate iar îl spere pe băiat și cine știe cu ce mai aruncă în oameni.

Concluzie: o mare bulină neagră.

Cineva îmi spunea că restaurantele și terasele din Centrul vechi lasă de dorit la calitatea serviciilor, iar prețurile nu sunt în nici un caz mici, lumea oricum vine, pentru că e ”cool” să mergi acolo. Că mult mai bine mănânci și te simți în restaurante mici și cochete prin cartiere. Nuștiu dacă se poate generaliza nici de o parte, nici de alta, dar cu siguranță cei de la Trattoria Buongiorno fac mult mai puțin decât ar putea și mi-au lăsat o impresie nu prea bună, care mă face să nu mai vreau să mă întorc.

Când am plecat de acolo deja terasa era destul de goală, iar pe Stavropoleos era pustiu. Doar la Caru’ cu bere terasa era în continuare plină. Se eliberaseră totuși vreo două-trei mese, am fi putut intra :).

---

VIZUALIZĂRI: 654 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI