Casa Assan din Piaţa Lahovari - Casa Oamenilor de Ştiinţă

TIPĂREȘTE

Duminica trecută, la ora prânzului, am ajuns în Piaţa Lahovari la capătul unei plimbări relaxante printr-o zonă centrală a Bucureştiului de care mă leagă multe amintiri. Cu vreo două săptămâni în urmă, stând de vorbă cu fiul meu, am aflat cu mirare că, la cei 21 de ani ai săi, nu ştie cum poate ajunge în câteva minute de la Grădina Icoanei la A. S. E., prin Grădina Ioanid. L-am luat, cu răbdare, pas cu pas:La Cărtureşti, lângă cinema Patria, nu mergi tu toată ziua, cu cardul meu în dinţi? Merg! La Cafe Verona, mergi? Merg! La Teatrul Bulandra, lângă Grădina Icoanei, am fost împreună? Am fost! Absolvent al Liceului Virgil Madgearu de pe Bd. Dacia, esti... Sunt! Student la Facultatea de Cibernetică, pe Dorobanţi, eşti... Da! Păi cum, măicuţă, să nu şti tu unde e Grădina Ioanid, la doi paşi de liceul tău şi de facultatea unde mergi zi de zi?! Am absolvit şi eu acelaşi liceu doar că pe vremea mea, acum 30 de ani, se numea Liceul Economic şi de Drept Administrativ Nr. 1, am fost şi eu studentă la A. S. E... m-am plimbat cu colegii pe toate străduţele, am mai chiulit la câte un curs şi am mers la teatru, am povestit câte-n lună şi în stele pe băncile din Ioanid şi din Icoanei.

M-am simţit vinovată şi am hotărât să-mi repar greşeala, invitându-mi băiatul la o plimbare de descoperire a celor mai scurte trasee din zona Icoanei-Ioanid-Dacia-Piaţa Romană. Mi-am făcut loc în agenda teribil de încărcată a tânărului şi în cele din urmă mi-am pus în aplicare planurile.

Am plecat de acasă pe la ora 10, am coborât din metrou la staţia Piaţa Romană, ne-am întors pe Magheru spre Universitate, am luat-o la stânga pe Strada Pictor Verona, pe lângă librăria Cărtureşti şi am ţinut-o drept înainte spre Grădina Icoanei. Am admirat Biserica Anglicană, am trecut pe lângă parc spre biserica Icoanei... am poposit la schitul Dârvari, un loc incredibil în care timpul pare a sta în loc. Am revenit la Grădina Icoanei, am trecut prin Piaţa Gh. Cantacuzino spre Grădina Ioanid şi de aici am ieşit pe Bd. Dacia, în apropierea Institutului Francez. Foarte frumoase casele din acest perimetru, opere ale celor mai cunoscuţi arhitecţi români! Am stat pe bancă, am hrănit porumbeii, ne-am bucurat de o frumoasă duminică de mai... Nu ne-a plouat chiar dacă norii se adunaseră ameninţător.

Dacă tot ne-am prins fiul la o plimbare prin oraş, ne-am gândit că ar fi bine să mâncăm împreună, la un restaurant din apropiere. Ca să păstrăm atmosfera Micului Paris, am propus Casa Oamenilor de Ştiinţă din Piaţa Lahovari unde nu mai intrasem de multă vreme... Desigur, o doamnă nu poate fi refuzată aşa că fiul meu şi tatăl lui au acceptat bucuroşi.

Adresa Casei Oamenilor de Ştiinţă este Piaţa Alexandru Lahovari nr. 9, lângă uriaşul hotel Sheraton, foarte aproape de A. S. E. Un alt reper poate fi Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice, aflat chiar peste drum de Casa Oamenilor de Ştiinţă.

Gardul înalt din fier forjat, îmbrăcat în viţă sălbatică şi iederă, ascunde privirii trecătorilor una dintre cele mai frumoase clădiri bucureştene, cunoscută sub vechiul său nume, Casa Assan. Cele două porţi masive din fier forjat atrag atenţia, fiind adevărate opere de artă. La avizierul fixat pe gard este afişat meniul restaurantului şi orarul de funcţionare-zilnic între orele 12-23. Potenţialii clienţi sunt anunţati printr-un mesaj scris cu cretă pe o tăbliţă că s-a deschis grădina de vară din spatele clădirii. Dacă-mi amintesc bine, cu ani (sau zeci de ani?) în urmă terasa de vară era la intrare, alături de rondul cu trandafiri.

Casa Assan, declarată monument istoric, a fost construită între anii 1906-1914, în stil neoclasic francez, după planurile celebrului arhitect Ion D. Berindei. Asemănările cu Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei (Muzeul George Enescu), operă a aceluiaşi arhitect, sunt evidente. Casa a aparţinut lui Basile (Bazil) G. Assan, fiul industriaşului Gheorghe (George) Assan, proprietarul primei mori cu aburi din ţara noastră. Inginerul Bazil Assan, moştenitor împreună cu fratele său al unei averi consistente, a fost primul român care a ajuns la Polul Nord şi primul care a făcut o călătorie în jurul lumii. Primul automobil înmatriculat în Bucureşti a aparţinut lui Bazil Assan, un personaj de-a dreptul fascinat al sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX.

După naţionalizare, Casa Assan a intrat în patrimoniul Academiei Române. Această bijuterie arhitectonică a capitalei noastre a avut noroc în comparaţie cu alte clădiri care au aparţinut familiilor bogate ale Bucureştiului. Sălile decorate cu vitralii şi picturi ale artistului Octav Băncilă, mobilierul din lemn masiv tapiţat cu piele de Cordoba şi mătase, oglinzile, aplicele şi candelabrele elegante s-au păstrat până astăzi.

În sălile Casei Assan au avut loc de-a lungul timpului recepţii, simpozioane, evenimente culturale dar şi nunţi, botezuri şi alte petreceri de acest fel. Cu toate acestea, şi în cazul acestei clădiri superbe care şi-ar găsi cu uşurinţă locul în oricare din marile oraşe ale lumii, statul se dovedeşte a fi un prost administrator. Grădina cu trandafiri dinspre stradă este bine îngrijită dar fântâna arteziană nu funcţionează, tencuiala clădirii este coşcovită în multe locuri, frumoasele sculpturi decorative sunt deteriorate. Clădirea, trainic construită, se ţine încă bine dar ar necesita o restaurare care să-i readucă strălucirea de odinioară.

Intrarea din spate este la fel de frumoasă, poate mai elegantă decât cea care dă spre stradă. Scările monumentale, curbate, împodobite cu balustradă din fier forjat dau un farmec aparte micului palat.

Grădina de vară este bine întreţinută, foarte curată, cu multe măsuţe aşezate la umbra copacilor falnici. E vremea castanilor înfloriţi iar teii abia aşteaptă să-şi reverse mireasma suavă asupra grădinii! Muşcatele roşii sunt o pată de culoare care sporeşte atmosfera plăcută, de vacanţă de vară.

Ne-am mirat că în zi de duminică, la ora prânzului, suntem singurii clienţi ai restaurantului Casei Oamenilor de Ştiinţă... Ştiam că nu este recomandat să mănânci la un restaurant care pare a fi ocolit de clienţi dar grădina ne-a cucerit cu farmecul ei. Muzica plăcută ne-a ţinut şi ea pe loc... Ne-am spus că lumea, mai ales tinerii, se orienteză spre multele localuri la modă din zonă şi ne-am hotărât să rămânem.

O tânără drăguţă ne-a adus imediat meniurile. Studiasem deja oferta la avizierul din stradă şi hotărâsem să mâncăm ciorbă de văcuţă şi mici. Nimic deosebit sau greu de preparat, mergeam la sigur cu această alegere! Răspunsul ospătăriţei ne-a descumpănit. ”N-avem mici şi Pleşcoi! Nici ciorbă de văcuţă... Mai am două porţii de ciorbă de lobodă şi supă cremă. ” Cu 10 lei fac acasă o oală de ciorbă de lobodă din care satur tot familionul. Deci, fără ciorbă...

Comandăm o bere Ciuc pentru Costel, o cafea pentru mine, o apă plată pentru băiat şi studiem în continuare meniul. Băuturile sosesc repede, berea e rece, cafeaua espresso e tare şi foarte bună, apa e... apă! Îmi place ceşcuţa de cafea din porţelan fin, personalizată cu emblema Academiei Române.

Ne hotărâm în cele din urmă: banala ceafă de porc cu piure de cartofi pentru mine şi soţul meu şi una dintre specialităţile casei, piept de pui cu mac şi sos de coacăze cu garnitură de piure pentru Nicu. Plus chifle şi trei salate, de varză albă, de roşii cu castraveţi şi brânză, de castraveţi acri.

Mâncarea a venit destul de repede dar nu ne-a plăcut... Ceafa la grătar cam crudă la mijloc, piureul rece părea rămas din seara trecută iar specialitatea comandată de Nicu, un eşec total! Farfuriile au “prezenţă scenică” dar bucătatul nu este prea priceput sau l-am prins noi într-o zi proastă. Poate Nicu n-a fost inspirat, a comandat un preparat mai deosebit şi nu i-a fost pe plac dar să ratezi până şi o friptură la grătar... Pentru piureul rece, n-am găsit nicio scuză! Chiflele au fost proaspete, salatele bune. Tot ce n-am mâncat eu şi Nicu, a terminat Costel care mănâncă orice, chiar şi un balaur la tavă. Nu i-a fost rău, deci mâncarea a fost prost preparată dar proaspătă... La desert am renunţat ca să nu mai avem vreo surpriză neplăcută. Această masă "copioasă" ne-a costat 123 lei, n-ar fi fost mult dacă ne-ar fi plăcut mâncarea dar în aceste condiţii mi s-a părut nejustificat de scump.

Cu toate acestea n-am plecat supăraţi de la Casa Oamenilor de Ştiinţă. Fiul nostru a tras concluzia: De multă vreme n-am mâncat atât de prost la un restaurant dar atmosfera este plăcută, a fost reconfortant! Singurii clienţi în afara noastră au fost doi tineri care au venit la puţin timp după noi. Au comandat cafele, limonadă la borcan care arăta foarte bine, fresh de portocale. Nu ştiu ce au mâncat dar nu păreau încântaţi.

Dacă aş reveni la Casa Oamenilor de Ştiinţă? Desigur, m-aş întoarce oricând în grădina minunată, o adevărată oază de linişte, greu de găsit în centrul aglomeratei şi zgomotoasei noastre capitale.Este locul ideal de stat la poveşti cu prietenii, la adăpost de arşiţa verii, la o bere, o cafea, o limonadă, o îngheţată care au preţuri rezonabile, la nivelul unei terase din parc. Dar de mâncat, n-aş mai mânca aici, sunt multe alte restaurante cu mâncare bună în zonă. Aş aminti doar delicioasele plăcinte moldoveneşti care aşteaptă după colţ, La Plăcinte...

---

VIZUALIZĂRI: 6450 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI