Plimbare la Herăstrău terminată cu mici şi bere pe Kiseleff la restaurantul ˝la Nostalgia˝

TIPĂREȘTE

În ultimul timp ni s-au cam înnecat corăbiile. Prima lovitură am primit-o cu vreo săptămână înainte de mega întâlnirea fenomen de la Slănic, când oculista i-a sugerat soţului să nu mai conducă şi să facă lunar câte o injecţie în globul ochiului. Iniţial am luat-o în uşor, Dan& Ema s-a oferit imediat să ne ducă la Slănic, totul părea simplu. Apoi ne-am confruntat cu realitatea dată de lipsa maşinii pentru piaţa de la Obor, pentru drumurile la Sinaia sau de prin ţară, nu e simplu să renunţi după 50 de ani de mers cu autoturismul personal, chiar dacă în Bucureşti nu prea o foloseam. Apoi au venit rezultatele interpretabile ale unor analize. Du-te la cardiolog, du-te la pneumolog, trimiteri, cozi, programări. Până acum e bine. Confruntarea decisivă pe bază de rezonanţă magnetică va fi în jurul Paştelui. Cu această ocazie a căzut şi planul unei excursii în nordul Spaniei programată pentru luna aprilie. Stiţi cum se zice: legea seriilor.

Ziua de astăzi se arăta de dimineaţă superb, cu un cer albastru fără pată, pomi înfloriţi, nu se putea să rămânem în casă, trebuia să ieşim undeva la aer, să ne schimbăm dispoziţia. Unde merge mai repede bucureşteanul fără maşină? La Herăstrău. Am luat autobuzul şi am intrat în parc pe la Arcul de Triumf. O mare de oameni invadaseă aleile, într-un loc îngrădit şi special amenajat lumea se tolănea pe iarbă sub pomii înfloriţi, biciclete luate de la centru mergeau pe benzile marcate, nu era un loc liber pe bănci. Bucuria renaşterii naturii plutea în aer şi se vedea pe feţele oamenilor. Din pomii înfloriţi ningeau petale peste capetele noastre şi imediat mi-am adus aminte de un aprilie în care în parcul Ueno din Tokio cireşii erau în floare. Încet-încet ne-a cuprins şi pe noi o bucurie imensă la unison cu natura trezită la viaţă.

Bucurie, bucurie, dar să fim mai prozaici: cu foamea ce te faci după aproape două ore de mers? Ştiam o terasă pe malul lacului aproape de debarcader.

Locaţia era un fel de autoservire cam ciudată în sensul că puteai lua loc la o masă la parter dar cineva trebuia să stea la coadă la grătar iar băutura ţi se aducea de la etaj de un chelner dacă şi când cobora. Dacă te aşezai la o masă sus, aveai ce bea dar mâncarea ţi-o cărai singur pe scări.

Era o coadă la grătar de cel puţin 30 de persoane, exclus să scapi în mai puţin de o oră.

La Berăria H nu aveau mici, serveau afară nişte platouri cu cărnuri dar oricum nu mai găseai loc. La Hard Rock nu era ce căutam noi iar restaurantul dinspre ieşirea din parc fusese demolat ca să facă loc extinderii parcării.

Vis-à-vis, la 5 Elements serveau mâncare chinezească, ori aceea nu intra în niciun fel în preferinţele noastre.

Am ieşit din parc resemnaţi şi începuse să mă frământe gândul cam ce o să improvizez la prânz, că în ideea micilor mă lăsasem descoperită la mâncare iar de mers la un restaurant scump nu mă aranja.

Mergeam cam obosiţi pe şoseaua Kiseleff şi bucuria naturii începea să pălească în timp ce în stomac se înteţeau fluturii dar nu aceia ştiuţi din tinereţe, ci alţii care cereau mâncare.

Chiar înainte de a ajunge în staţia de autobuz de la Muzul Satului, nările au început să adulmece un vag miros de grătar iar urechile să perceapă o uşoară melodie.

Ascunsă de vegetaţia înconjurătoare chiar pe colţul dintre şosea şi o bretea care dă în bul. Mărăşti era un restaurant- pizzerie micuţ cu o grădină destul de mare şi cam goală la orele prânzului. Se numeşte La Nostalgia.

Cum erau doar câteva mese ocupate ni s-a adus repede meniul şi două sticle de bere Ursus, reci ca ghiaţa. Am fost serviţi în maximum un sfert de oră cu nişte mititei delicioşi şi o porţie de cartofi prăjiţi.

Preţurile au fost mai mult decât rezonabile, întreaga consumaţie costând 43 lei, cu bacşiş meritat 50 lei.

Şi celelalte feluri de mâncare aveau preţuri acceptabile: supe- crème 8-9 lei, pescărie 20-30 lei, mâncare gătită 18-20 lei, grătare cca 20-25 lei.

Am fost foarte mulţumiţi, ne-a revenit dispoziţia şi ca să fie tacâmul complet, la plecare am găsit şi un taxi la negociere, fără aparat, 7 lei.

A fost o zi frumoasă căreia pot să-i aplic proverbul latin ˝primum vivere, deinde philosophari˝.

Revenind la persoana mea, după ce am mâncat mici şi băut bere rece pot filozofa că din fiecare zi trăită trebuie să scoţi o bucurie ca să fii cu bateriile încăcate pentru mai târziu.

Merită ca după o plimbare la şosea, în parcul Herăstrău sau la Muzeul Satului să faceţi o incursiune la restaurantul La Nostalgia.

---

VIZUALIZĂRI: 2689 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI