Crăciun de poveste la braseria Corso de la hotelul InterContinental

TIPĂREȘTE

La început de an vă doresc să fiţi sănătoşi şi să vă împliniţi cele mai frumoase vise alături de familie, de prieteni, de toţi oamenii apropiaţi sufletului dumneavoastră!

Înainte ca magia Sărbătorilor să se risipească, am să vă povestesc despre prima zi de Crăciun pe care am petrecut-o împreună cu părinţii, soţul şi fiul nostru la brunchul de Crăciun de la hotelul InterContinental din Bucureşti.

Vă întrebaţi desigur, dacă am rămas în Bucureşti de Sărbători de ce n-am pus masa acasă... sau dacă tot am vrut la restaurant, de ce n-am plecat din Bucureşti, măcar până la Sinaia? Am spus şi altă dată, familia mea este pedepsită din cauza mea să stea acasă de Sărbători. Nu ştiu până în ultima clipă de câte zile libere voi avea parte aşa că nu-i amăgesc cu promisiuni care nu pot fi transformate în realitate. Încerc să mă revanşez faţă de ai mei oferindu-le surprize care împrumută un strop din strălucirea Sărbătorilor şi poartă în ele recunoştinţa şi iubirea mea.

Aşa că, am pregătit de toate acasă dar în prima zi de Crăciun am fost oaspeţii hotelului InterContinental unde ne-am simţit răsfăţaţi ca în vacanţa pe care ne-o doream cu toţii. Cea mai mare bucurie a mea... Mama a fost liniştită, nu a stat în picioare, n-a spălat nicio farfurie, s-a bucurat de familia ei în zi de mare Sărbătoare. Mama, care a pregătit şi a pus atâtea mese în viaţa ei pentru toţi copiii din familie, pentru părinţi, socrii şi cuscrii, pentru naşi şi fini, pentru toţi meşterii care s-au perindat prin casa noastră... la aniversări, botezuri, cununii şi evenimente nefericite... Mama a fost profesoară nu bucătăreasă dar se amuză adeseori şi spune că probabil aşa i-a fost hărăzit să pună atâtea mese încât dacă le-ar alătura ar înconjura toată ţara. Exagerează desigur, dar nu e departe de adevăr...

Nu a fost primul nostru brunch la braseria Corso. Am mai sărbătorit aici câteva evenimente de familie, am fost şi de Paşte acum vreo trei ani. Ne-a plăcut de fiecare dată, dovada cea mai bună fiind faptul că am revenit cu plăcere. Am ales din nou brunchul de la braseria Corso pentru bufetul suedez garnisit cu multe feluri de mâncare gustoase, pentru vinul spumos care pare a nu se termina niciodată, pentru muzica plăcută dar mai ales pentru amabilitatea personalului! Cu toţii, începând de la şeful de sală, până la bucătar şi tinerii chelneri se străduiesc să te simţi bine, să nu-ţi lipsească nimic. Nu este o atitudine forţată, sunt foarte politicoşi, simţi că eşţi cu adevărat un oaspete asteptat al braseriei Corso.

Am descoperit cu ceva vreme în urmă că brunchul este varianta ideală de masă festivă pentru familia noastră. Orice brunch care se respectă începe pe la 11-12, prea târziu ca să mai fie “breackfast” şi cam devreme ca să fie „lunch”... Inventat se pare de englezi pe la începutul secolului trecut, brunchul a devenit celebru în America anilor 30 în care fiecare clipă se trăia cu maximă intensitate. La InterContinental brunchul de duminică, lansat sub denumirea Brunchissimo, începe la ora 12 şi se termină după ora 16. Perfect pentru familia mea! Bunicii nu mai sunt amatori de cine festive, mănâncă seara foarte puţin, au ora lor de somn, orice schimbare de program îi zăpăceşte pentru câteva zile. În plus, bunicul şi nepotul sunt fani ai bufetului suedez fără a fi mari mâncăcioşi, mai degrabă pofticioşi... Aş adăuga atmosfera relaxată, muzica live şi faptul că nu este nevoie să te găteşti ca pentru o ieşire de seară. La o masă de acest gen lumea este îngrijită, îmbrăcată cu gust dar simplu, fără pretenţii, ca la o petrecere în familie.

Am făcut rezervare pentru brunchul de Crăciun încă de la sfârşitul lunii noiembrie având în vedere că în ultimii doi ani ne-am trezit prea târziu şi n-am mai găsit locuri libere.

Pentru bucureşteni dar şi pentru turiştii care ne vizitează capitala, hotelul InterContinental este unul dintre simbolurile Bucureştiului. Pentru generaţia mea şi pentru cei mai mici decât noi, InterContinentalul a fost întodeauna acolo, în Piaţa Universităţii, lângă Teatrul Naţional.

Hotelul InterContinental, construit după planurile unei echipe de arhitecţi şi ingineri români, a fost inaugurat pe 23 mai 1970, cu o săptămână înainte de prima mea aniversare. Deci, suntem de aceeaşi vârstă! În aceeaşi perioadă, după proiectul aceloraşi arhitecţi, a fost înălţat alături de InterContinental, Teatrul Naţional Bucureşti.

Al doilea hotel construit de lanţul InterContinental într-o ţară comunistă (după Esplanada din Zagreb), InterContinentalul bucureştean a marcat mai multe premiere în România anilor 70: a fost primul hotel de 5 stele din ţara noastră, primul hotel cu mic dejun bufet suedez şi room-service. De-a lungul anilor, InterContinentalul a avut oaspeţi celebri din lumea întreagă, membrii ai familiilor regale, şefi de stat şi guvern, sportivi şi artişti: Regina Sophia a Spaniei, Simeon al Bulgariei, Silvio Berlusconi, Suleyman Demirel, Luciano Pavaroti, Jose Carreras, Jehudi Menuhin, Jaques Yves Cousteau, Marina Krilovici, Nelly Miricioiu, Nadia Comăneci, Anatoli Karpov, Duke Ellington, Surorile Kessler, Patricia Kass, Joe Cocker, BoneyM, Albano& Romina Power, Chris Norman…

Revenind la povestea mea, în prima zi de Crăciun pe la ora 13 am ajuns la hotelul InterContinental. Am fost primiţi la intrare cu ţuică fiartă, vin fiert şi şampanie. Eu am băut vin fiert cu scorţişoară şi portocală, ceilalţi patru membri ai familiei au mers pe tradiţionala ţuică fiartă. Miros îmbietor de Crăciun românesc la InterContinental! Am admirat bradul uriaş din holul principal al hotelului, înalt, elegant şi… ecologic. Nu din plastic… din nuiele… foarte interesantă ideea, veţi vedea în poze. Am remarcat brăduţii “construiţi” din crenguţe care colorau festiv recepţia, fraţi cu brăduţul meu de acasă. Poveste de iarnă cu lumânări aprinse, brazi împodobiţi, reni şi căsuţe din turtă dulce… aromă de scorţişoară… aburi de ţuică fiartă… Sărbătoare… Crăciun!

Braseria Corso se află la parterul hotelului, în partea opusă intrării principale, pe colţ, cu vedere la Bd. Nicolae Bălcescu şi Strada Batiştei. Este un loc plăcut, simplu, fără obiecte de decor care ar încărca inutil spaţiul destul de restrâns... Are o mică terasă, închisă desigur în timpul sezonului rece. Hainele grose le-am lăsat la garderoba aflată pe hol după care am vizitat toaletele pentru a ne spăla pe mâini. Le-am regăsit aşa cum le ştiam, impecabil de curate, cu cosmetice care miros bine de tot, şerveţele de hârtie şi uscătoare pentru mâini… în plus, cu decoraţiuni specifice sărbătorilor de iarnă.

Corpurile de iluminat sub forma unor lampadare înalte răspândesc o lumină caldă şi creeză impresia de sufragerie primitoare. Cei doi brăduţi de Crăciun, artificiali dar frumos împodobiţi, şi-au găsit perfect locul între mese, în mijlocul restaurantului. Mulţumită geamurilor imense, din braseria Corso poţi privi spectacolul străzii. În ziua de Crăciun centrul Bucureştiului era aproape pustiu… câţiva trecători zgribuliţi şi grăbiţi spre o casă caldă, rareori câte un autobuz cu doi-trei călători sau un autoturism ce părea rătăcit într-un oraş părăsit de oamenii săi. Cu toate acestea peisajul citadin nu era deprimant, mi-a părut mai degrabă o întoarcere în Bucureştiul copilăriei mele cu lume mai puţină şi mai civilizată, cu mult mai puţine maşini… cu mai puţină zarvă…

Am fost conduşi discret la masa care ne-a fost rezervată, aranjată simplu şi elegant, singurul element de decor fiind un mic aranjament cu orhidee şi crenguţă de brad. Faţă de masă şi şervete albe din damasc fin, veselă şi tacâmuri de cea mai bună calitate, pahare cu picior înalt… ca la orice restaurant care se respectă. Tinerii ospătari, atenţi şi politicoşi, au grijă ca paharele să fie tot timpul pline. Şampanie şi vin românesc de bună calitate, sucuri naturale, apă minerală plată şi carbogazoasă, o gamă largă de cafele aromate cu sau fără cofeină, ceaiuri… fiecare oaspete este servit la masă cu băuturile preferate ori de câte ori doreşte. Se aud întruna dopuri de şampanie pocnind în semn de sărbătoare dar mesenii din jurul meu beau cu măsură, am văzut doar oameni frumoşi şi veseli nicidecum “cetăţeni turmentaţi”.

Mâncarea ne-am ales-o de la bufetul suedez care a avut de toate pentru toţi, preparate reci şi calde, salate şi dulciuri, bucate tradiţionale româneşti specifice sărbătorilor de iarnă şi mâncăruri pentru cei cu gusturi fine. Nu au lipsit piftia, şoriciul, toba, caltaboşul, salata de boeuf, fosolea bătută, zacusca, salata de vinete dar nici brânzeturile italieneşti proaspete, pate de foie gras sau terine decorate festiv cu merişoare, pe lângă multe alte aperitive. Ciorbă de perişoare, supă cremă, sarmale cu mămăliguţă şi smântână, două feluri de cârnaţi, friptură de vită, pui, berbecuţ, peşte, diverse garnituri, toate foarte bine pregătite, păstrate calde în vase din inox cu capac.

Un tânăr bucătar, voinic şi vesel ce pare a-şi face meseria cu mare bucurie pregăteşte la faţa locului paste cu fructe de mare şi feliază curcanul întreg şi pulpa de porc, foarte apreciate de oaspeţi. La mare căutare sunt homarii cu care este responsabil acelaşi bucătar voios.

Recunosc, m-am săturat cu aperitive, după care am gustat o sarma şi o felie de piept de curcan cu garnitură de măr copt cu scorţişoară. Dar am lăsat loc pentru dulciuri care sunt singurul şi marele meu viciu. Renunţ oricând la friptură pentru o prăjitură! Dulciurile… vă spune un cunoscător, foooarte bune:torturi, plăcintă cu mere, cozonac, tarte cu zmeură, amandine, creme fine la pahar, fondante, trufe de ciocolată, bezele şi alte minunăţii dulci aducătoare de efemere clipe de fericire dar şi de permenente kilograme în plus... Copiii roiau pofticioşi în jurul fântânei de ciocolată! Cei mai simandicoşi au ales brânzeturi franţuzeşti cu struguri. Tata este singurul din familie care nu ratează această combinaţie… eu şi băieţii mei preferăm torturile iar mamei nu-i plac dulciurile. De ce n-am seamănat şi eu cu ea?!

Pe hol, aproape de intrarea în braserie, alături de aparatele de preparat cafea ne aşteptau alte tentaţii dulci,produse de patiserie, clătite calde cu dulceaţă sau ciocolată şi mai ales, vreo şase sortimente de îngheţată italienească delicioasă.

Am mâncat fiecare după propriile fantezii gastronomice, am băut mai mult sucuri, apă, cafea şi cappuccino cu şi fără cofeină, am vorbit, am râs, am făcut planuri… ca orice familie în jurul mesei de Crăciun. Tinerii artişti ne-au încântat cu cele mai frumoase colinde româneşti şi cântece de iarnă din repertoriul internaţional, cei mici au cântat bucuroşi alături de ei şi au primit aplauze la scenă deschisă. Nu a lipsit tombola, fericitul câştigător primind din partea gazdelor noastre o cină pentru două persoane.

Ca de fiecare dată când am fost la braseria Corso (nu prea des din motive de buget familial care trebuie să suporte multe…), am urcat cu liftul la etajul 21 ca să admirăm de la înălţime centrul Bucureştiului. Am remarcat că din numerotarea etajelor lipseşte numărul 13. Superstiţie? Priveliştea este fabuloasă, probabil este cel mai bun loc din care poţi privi şi fotografia Piaţa Universităţii, Teatrul Naţional care şi-a recăpătat în urma renovării acoperişul sub formă de pălărie, Palatul Ministerului Agriculturii, Biserica şi Spitalul Colţea, Universitatea, Palatul Şuţu (Muzeul Municipiului Bucureşti). Am amintit doar cele mai cunoscute clădiri care apar în prim plan, cu toate foarte importante pentru viaţa capitalei noastre. În zilele senine se poate vedea clar până departe, spre Mausoleul din Parcul Carol, spre Palatul Parlamentului, spre Calea Moşilor… Fiecare anotimp, fiecare ceas al unei zile schimbă culorile oraşului care, privit de la înălţimea celor 21 de etaje, are un farmec aparte. Oamenii par mici, mici ca nişte furnicuţe iar maşinile se mişcă în ritm alert aidoma jucăriilor colorate de pe covorul unui băieţel.

Mai sus, la etajul 22, se află centrul Spa al hotelului InterContinental cu sală de fitness, piscină, saună, jacuzzi. Am profitat de ocazie şi am inspectat şi acest etaj. Ne-a plăcut ce am văzut! Centrul spa este cu siguranţă depăşit ca dotări de multe locuri de acest gen din capitală, mult mai tinere ca vârstă, dar priveliştea face toţi banii… Aici se află sigura piscină din Bucureşti amplasată la o înălţime de aproape 90 m. Cu totul inedit să priveşti centrul Bucureştiului prin geamurile uriaşe în timp ce înoţi, nu-i aşa? O experienţă pe care eu n-am trăit-o până acum dar nu este niciodată prea târziu…

Deşi nu mai avem copii mici în familie ne-a bucurat şi pe noi prezenţa spiriduşilor care au primit de la Moş Crăciun importanta misiune de a-i distra pe cei mai mici oaspeţi ai brunchului de la braseria Corso. Copiii au avut la dispoziţie o sală separată cu spaţiu de joacă, mâncare şi sucuri potrivite pentru ei… un tărâm al veseliei în care spiriduşii le-au făcut toate poftele, i-au pictat pe faţă, au cântat, au dansat şi bineînţeles au primit daruri de la Moş Crăciun. Desigur, copiii reveneau în mijlocul adulţilor ori de câte ori doreau însoţiţi de “spiriduşul de serviciu”, aducând cu ei râsete cristaline şi multă, multă bucurie care se se risipea asemeni baloanelor de săpun deasupra noastră.

Ne-am simţit foarte bine la braseria Corso de care ne-am despărţit după ora 16, cu puţin timp înainte ca luminile din centrul Bucureştiului să transforme oraşul cenuşiu într-o poveste de iarnă. Deşi suntem ortodocşi, în fiecare an în preajma Crăciunului trecem pe la Biserica Italiană pentru atmosfera cu totul specială în care poţi regăsi cu adevărat spiritul Sărbătorii, pentru bradul uriaş de Crăciun sub care se află ieslea cu pruncul Isus, pentru colindele care picură linişte şi speranţă în suflet. Cum eram foarte aproape de Biserica Italiană am hotărât cu toţii că este cel mai potrivit moment pentru vizita de Crăciun… Am trecut apoi prin Piaţa Universităţii pe care Radio ZU a transformat-o pentru câteva seri în Oraşul Faptelor Bune. Da, Moş Crăciun există, se mai îndoieşte cineva? Există şi sădeşte generozitate în sufletele oamenilor buni… în câteva zile s-a strâns o sumă impresionantă de bani pentru copiii bolnavi. Sunt clipe în care sunt cu adevărat mândră de bucureştenii mei… agitaţi, zgomotoşi, zurlii… un pic orgolioşi şi dezorganizaţi dar cu suflet mare…

După ce am ajuns acasă, căutând la televizor un program care să-mi fie pe plac, am găsit filmul Nea Mărin Miliardar. Era chiar o scenă cu Stela Popescu şi Amza Pellea, filmată în anul 1979 în Apartamentul Imperial de la etajul 19 al hotelului InterContinental. Mobilierul elegant din lemn de nuc aurit, corpurile de iluminat din sticlă de Murano şi pianul pe care le-am văzut doar în film se află şi astăzi în celebrul apartament.

Trec Sărbătorile, dispar sub mantia albă de zăpadă care a acoperit toată ţara, se risipesc încet în noianul grijilor noastre cotidiene… Eu v-am spus o poveste simplă de Crăciun pe care am trăit-o cu bucurie şi am aşezat-o deja cu grijă în sipetul cu amintiri de familie.

La mulţi ani, dragii mei prieteni! Cu poveşti frumoase pe care să le scrieţi cu multă, multă bucurie în suflet!

---

VIZUALIZĂRI: 2702 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI