ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.04.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
LUNA
APR-2016
prieteni
11 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
CADRUL NATURAL:
25.00%
Foarte nemulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
55.62%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

La Cena (cea de taină)

TIPĂREȘTE

Nţ, nimic secret, nimic conspirativ în întâlnirea care a dus la scrierea acestui review. Dimpotrivă, ea a fost din timp anunţată membrilor grupului nostru. Cum care grup? Grupul rosettiştilor, al unei promoţii a Liceului C. A. Rosetti; nu insistaţi, că n-o să vă spun anul absolvirii...:) Ocazia (sau pretextul) întâlnirii? Venirea în ţară a dirigintelui nostru, Alec, despre care am povestit aici, pe AFA, în urmă cu câteva luni (vezi impresii).

Revenind la titlul articolului, în caz că vă întrebaţi de ce l-am ales, iată explicaţiile:

• „cena” înseamnă în italiană „cină”

• restaurantul la care ne-am întâlnit se cheamă La Cena

• printre elementele decorative din restaurant se găseşte şi o reproducere după celebra „Cină cea de taină” a lui da Vinci

Bun, acum c-am lămurit scopul şi durata vizitei, e cazul să m-apuc de treabă şi să povestesc cum AFostAcolo.

Unde e?

Str. Maria Rosetti nr. 1, aceasta e adresa restaurantului. E pe colţ cu strada I. L. Caragiale, deşi casa în care a locuit marele dramaturg în 1900, după cum ne informează o plăcuţă memorială, se află de fapt pe Maria Rosetti, gard în gard cu restaurantul. Deşi frumoasă, casa pare din păcate abandonată.

Bustul lui I. L. este amplasat vizavi iar în spatele lui s-a ridicat un bloc de birouri – „Rosetti Tower”, care depăşeşte cu mult înălţimea clădirilor dimprejur. Nu vreau să mă gândesc cum s-a obţinut autorizaţia de construcţie... Oricum, ce coincidenţă, nu-i aşa? Un grup de rosettişti veniţi pe strada Maria Rosetti pe care se lăfăie ditamai turnul Rosetti! Ce dacă zona asta din buricul Bucureştiului e una cu clădiri vechi şi frumoase, multe din ele de patrimoniu? Hai să trântim şi-un bloc, că doară n-o fi foc! (Na, că mi-a ieşit o rimă... :)) Şi ca tacâmul să fie complet şi peisajul urban să nu ne lase să respirăm în voie, în partea opusă casei lui I. L. Caragiale restaurantul se învecinează cu un calcan; desigur nu e vorba de vreun peşte, ci de calcanul unei case.

Aţi înţeles deja că restaurantul e cam înghesuit. Şi bănuiţi, pe drept cuvânt, că nu are parcare. E totuşi posibil ca, printr-un noroc chior, să prindeţi un loc pe stradă unde să vă îndesaţi maşina, deşi eu una nu m-aş baza pe asta. Şi nici colegii mei nu au făcut-o; au preferat să vină cu taxiul ori cu mijloacele de transport în comun. Cel mai aproape se află staţia Maria Rosetti a tramvaielor 5 şi 16, dar multe alte variante sunt la îndemână: autobuzele şi troleibuzele care circulă pe Bulevardul Dacia sau metroul până la Piaţa Romană şi de acolo o plimbare, eventual cu o scurtă oprire prin Grădina Icoanei.

Cu alte cuvinte, în privinţa locaţiei, unicul atu pe care îl are La Cena este poziţia centrală şi, în cazul în speţă, faptul că se află la foarte mică distanţă de apartamentul din Bucureşti al lui Alec, acesta fiind de fapt şi motivul principal pentru care organizatoarea întâlnirii noastre l-a ales. Mai adaug că noi, inclusiv subsemnata, nu am avut niciun cuvânt de spus şi că nu este prima oară când scumpii mei colegi de liceu m-au târât aici, în ideea accesibilităţii. De parcă Bucureştiul ar fi cine ştie ce sat uitat de Dumnezeu, în care, ca să ajungi dintr-un capăt în altul, trebuie să mergi cu căruţa ori să înoţi prin noroaie... :) Dar în fine, ce să mai zic, unii vor musai în centru!

Cum arată?

Cum vă ziceam, sunt destul de familiarizată cu restaurantul, care este de altfel unul cunoscut de bucureşteni, fiind înfiinţat în 2004. Din câte ştiu, proprietarii au fost (sau încă mai sunt?) Serghei Mizil şi (poate) Mădălin Voicu, ceea ce zice câte ceva. Nu ştiu ce au avut cei doi în cap (în afară de a face bani cât mai repede) atunci când au deschis acest local, care – surprinzător poate – nu e unul de fiţe, dar are pretenţii de specific italian. Presupun că au mizat în primul rând pe poziţia centrală şi pe gaşca lor de prieteni petrecăreţi. Şi le-a ieşit iniţial, căci de fiecare dată când am venit aici de prin 2006 până în urmă cu vreo doi sau trei ani, restaurantul era mereu plin. Nu şi acum însă...

Restaurantul este amenajat într-o clădire care a fost supraetajată, evident pentru a găzdui cât mai mulţi clienţi. Punctul forte este însă terasa din curtea care dă în stradă, având de o parte, aşa cum ziceam, fosta casă a lui I. L. Caragiale, iar de cealaltă calcanul clădirii învecinate. În acest spaţiu sunt vreo zece mese, numărul lor putând creşte însă în funcţie de necesităţi. Am prins o seară cu vreme plăcută, aşa încât, unind trei mese, am putut sta şi noi afară pentru a fuma, a admira calcanul acoperit cu iederă şi cele trei reproduceri de artă niţel cam „obosite” agăţate pe peretele dinspre casa lui Caragiale: „Cina cea de taină”, „Ducele de Urbino” al lui Piero della Francesca şi „Mediolanum”, o reprezentare a oraşului Milano, probabil aşa cum arăta el în secolul al XVII-lea.

În fundul curţii este intrarea în clădire. În stânga ei se află încăperea cu geam unde a fost montat cuptorul de pizza. Holul duce în dreapta către bar (pustiu), în stânga spre bucătărie şi în faţă către singura cabină de toaletă, curată, ce-i drept, dar având oarecare nevoie de un „upgrade”. Imediat în dreapta intrării este scara de lemn care urcă spre salonul aflat la etaj. Dincolo de faptul că şi acesta era gol (singurii clienţi erau pe terasă), m-au surprins modificările de decor. Înainte spaţiul era ocupat de mese de lemn care îi dădeau un aspect de berărie germană, mai apoi îmi amintesc că au adus nişte mese de sticlă ca să dea senzaţia de bistrou franţuzesc, acum s-a dorit eleganţă. Feţe de masă albe, scaune tapiţate, alte reproduceri după tablouri italiene, mochetă nouă, totul în nuanţe de alb şi gri, cu prea puţine pete de culoare. Prea sobru şi nu ştiu cât de comercial.

Dacă ar fi să descriu designul restaurantului într-un singur cuvânt, aş zice că e banal. Nu-i un capăt de ţară, însă impresia generală pe care mi-a lăsat-o a fost una de neglijenţă. Mici amănunte precum farfuriile murdare lăsate pe o masă de servire din hol sau uşa deschisă la bucătărie, aşa c-am izbutit să arunc o privire înăuntru şi ceea ce am văzut nu mi-a plăcut – toate acestea m-au făcut să cred că patronul sau patronii nu prea se mai interesează de mersul lucrurilor iar restaurantul funcţionează mai mult în virtutea inerţiei, ceea ce explică probabil şi numărul mic de clienţi comparativ cu anii anteriori.

Ce serveşte?

Denumirea restaurantului trimite cu gândul la bucătăria italiană, într-adevăr predominantă. La antreuri, am spicuit câteva variante de antipasti: bruschette, crostini, carpaccio. La capitolul supe am remarcat zuppa di pomodoro, zuppa di broccoli şi zuppa con funghi. Pastele sunt masiv reprezentate în diverse combinaţii pe care le puteţi vedea în fotografia ataşată. Preparatele din carne includ filetto alla gorgonzola sau filetto con porcini e profumo di tarturo (pe care aş fi vrut să-l încerc pentru „aroma de trufe”, dar preţul de 58 lei m-a descurajat), bistecca sau cordon bleu. Se adaugă pizze de toate felurile, câteva sortimente de peşte şi fructe de mare (creveţi, doradă, ton, somon), salate şi deserturi cu descrieri apetisante dar care n-au mai „încăput”: tiramisu, parfait cu migdale, tort şi brioşe de ciocolată.

Lista este destul de lungă şi aparent interesantă. Problema e gustul! Lasagna pe care am comandat-o eu era fleşcăită (fusese încălzită la microunde) şi, vorba unei colege, arăta ca o băltoacă... Toată lumea a comandat paste şi părerile au mers de la „acceptabil” până la „cauciuc ars. ” Om fi noi prea pretenţioşi? Oricum, mi-a părut rău că n-am comandat pizza, poate că era o alegere mai sigură.

Mai întâi s-a băut bere (de sete! :)). La halbă nu au decât Stella Artois, la sticlă au mai multe sortimente (Becks, Staropramen, Leffe). După care am trecut pe vin – roşu, un Merlot de Recaş servit la carafă de 500 ml care ne-a dezgheţat limbile şi ne-a făcut să povestim şi să tot povestim până după 11 noaptea şi să râdem cu lacrimi. Vinul bun (nu m-a durut capul), aşa că am trecut oarecum cu vederea calitatea discutabilă a mâncării. Ca să citez de pe site-ul restaurantului (unde, apropo, meniul nu e actualizat şi preţurile nu sunt trecute), „La vitta è troppo breve per bere del vino cattivo”, adică „Viaţa e prea scurt ca să bei vin prost”. D’accordo!

Serviciul a fost marele plus. Spre deosebire de alte dăţi, acum am fost serviţi prompt şi cu zâmbetul pe buze. Nu ştiu dacă a fost o întâmplare sau personalul s-a mai stabilizat, dar rezultatul a fost mulţumitor.

Cât costă?

450 lei fără bacşiş – la atât s-a ridicat consumaţia pentru 11 persoane (circa 41 lei de persoană), ceea ce mi s-a părut a fi rezonabil, adică nu scump, dar nici ieftin. Ce-i drept, nu prea ne-am înghesuit cu comenzile; la vârsta noastră trebuie să fim moderaţi... Ca să vă faceţi o idee, iată şi câteva preţuri: pastele 24-30 lei; supele 10-15 lei; muşchiul de vită preparat în diverse feluri 52-58 lei; creveţi 42 lei, calamar 44 lei; pizza de 32 cm între 18 şi 25 lei; halba de 400 ml de Stella Artois 9 lei, carafa de 500 ml de vinul casei 25 lei.

Ce concluzii am tras?

A fost o întâlnire foarte reuşită în primul rând datorită bucuriei şi plăcerii de a fi din nou împreună cu prieteni dragi, sentimente care nu au fost ştirbite de calitatea neentuziasmantă a mâncării, compensată oricum de cea a vinului şi a serviciului. Pe mine cel mai mult mă deranjează însă la acest restaurant amplasamentul: chiar dacă e situat ultracentral şi într-o seară neaglomerată poţi sta pe terasă fără să faultezi pe cineva atunci când împingi scaunul în spate ca să te ridici, spaţiul înghesuit între două case îmi creează o senzaţie de improvizaţie şi mai ales de claustrofobie.

Bucureştiul are o mulţime de terase mult mai aerisite, înconjurate de pomi şi de verdeaţă, unde poţi respira un aer mai curat şi nu mirosul gazelor de eşapament.


[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 18.04.16 10:00:04
Validat / Publicat: 18.04.16 11:56:39
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 2887 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Bustul lui I. L Caragiale de vizavi de restaurant şi din faţa blocului Rosetti Tower.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43400 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

diana2015
[20.04.16 12:24:26]
»

Foarte frumos review-ul si cu detalii, eu am serviciul chiar in blocul de langa Rosetti Tower si cunosc zona foarte bine. Intr-adevar este un calvar sa gasesti un loc de parcare aici si sincer mi-am pus intrebarea de ce as manca afara unde aerul este plin de gaze de esapament si zgomot cat cuprinde? Dar de... gustul fiecaruia... Astept si alte relatari cu interes

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Carmen IonAUTOR REVIEW
[20.04.16 12:47:25]
»

@diana2015 - Mulţumesc pentru aprecieri şi ecou. Şi eu mi-am pus aceeaşi întrebare dar n-am găsit răspunsul

calatorul
[06.08.16 21:16:59]
»

@Carmen Ion - Multumim pentru sfaturi, e bine sa stii inainte de a te aseza la o terasa cam ce te asteapta acolo..

Carmen IonAUTOR REVIEW
[07.08.16 08:43:20]
»

@calatorul - Şi eu mulţumesc pentru vizită şi ecou.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Carmen Ion, diana2015
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084460020065308 sec
    ecranul dvs: 1 x 1