Răsfăț culinar la „Soro Lume”

TIPĂREȘTE

Am primit - cu ocazia aniversării lui Mihai – de departe, de la o fată dragă nouă, un „card – cadou - [... ]” , în valoare de 200 lei. [... ]

Rezervarea am făcut-o noi, alegând restaurantul, data și ora dorită, dintr-o listă de restaurante bucureștene înscrise pe sait. Se mai pot face rezervări și în alte câteva restaurante din țară, din Sibiu, Timișoara sau Cluj.

În capul listei celor din București este scris restaurantul Soro Lume, un nume care m-a atras prin insolitul lui. Nici n-am mai stat să văd ce oferă toate celelalte (peste 30 la număr), răspândite prin tot Bucureștiul. Am intrat pe pagina web a restaurantului să vedem programul și... surpriză! :-?? Orarul este – și el – atipic, pentru că: luni, marți, miercuri NU este deschis, joi și vineri este deschis între 18:00–23:00, sâmbătă de la 12:00–16:00 și de la 18:00–23:00, iar duminică de la 12:00 – 17:00. „-Ce fel de restaurant poate fi ăsta, cu un program așa de ciudat?!” Noi aveam nevoie de o zi de la începutul săptămânii, așa că – imediat - am „săpat” mai adânc pe sait și... nu mi-a displăcut deloc ce-am aflat. ????Drept urmare, imediat am făcut rezervarea pentru ziua de sâmbătă, la prânz.

Adresa lui este în zona Iancului, pe strada Fluierului, nr. 33, sector 2. Este foarte aproape de intersecția Mihai Bravu și Bd. Ferdinand, intrând de pe Ferdinand pe str. Mătăsari și, apoi, prima la stânga. Nu cred că are locuri rezervate pentru parcare, dar mașini parcate am văzut pe stradă.

Vila, la parterul căreia funcționează restaurantul, se vede că a fost construită în perioada interbelică (sau mai înainte :-??). Este o casă frumoasă, cu etaj și, deasupra se vede o terasă/foișor. În curtea îngustă și lungă sunt și acum, pe timp de iarnă, câteva mese așezate pe partea stângă. Vara cred că este tare plăcut să bei o bere rece în curtea liniștită a acestei vile, care se vrea a fi o mică terasă. În spatele curții se vede o construcție joasă, mai nouă, unde am aflat că este bucătăria, și unde totul se gătește la foc deschis, pe plită și în cuptoare cu lemne.

Intrarea în restaurant se face prin curte, urci câteva trepte și intri într-un antreu „mobilat” cu un cuier de tip „pom” , ocupat la ora prânzului, când am ajuns noi. Un tânăr ospătar a venit imediat și, după ce i-am spus de rezervarea făcută prin „cardul-cadou” , ne-a invitat să luăm loc în cea de-a doua sală. Cele trei săli ale restaurantului sunt, de fapt, camere ale apartamentului închiriat la parter, cu mobilier simplu, nepretențios. Mesele confecționate din schelet metalic au deasupra blat de lemn, iar scaunele sunt la fel, din lemn. Mi-ar fi plăcut ca pe șezutul lor să fie puse niște pernuțe, să nu fie atât de rigide. Hainele nu mai aveau loc în cuierul din antreu, le-am luat cu noi și le-am pus pe spătarul scaunelor. Asta ar fi un minus, drept pentru care mi-am permis să sugerez că n-ar fi rău să monteze, pe pereții sălilor, niște suporturi din lemn, cu agățători pentru haine, pentru că loc – Slavă Domnului! - ar avea.

Decorurile sunt puține în fiecare sală, spațiul nu este deloc încărcat, aș spune că este mobilat chiar minimalist. În sala unde am mâncat noi mi-a plăcut – în mod deosebit - decorul – tablou agățat pe peretele de deasupra mesei noastre: o ușă deschisă de sobă și, în mijloc, fotografia de nuntă a unor tineri țărani, îmbrăcați în costume populare. Am aflat, de la fata care ne-a servit, că sunt bunicii proprietarului. Mi-a mai plăcut trompeta-decor funcțional, pentru că lumina spațiul de deasupra unei mese și cele două tocătoare din lemn, agățate pe perete, în stânga și dreapta ferestrei. Camerele sunt înalte, așa cum se construia odată, parchetul este din lemn natur, (montat în forma de brad, cum aveam și noi acasă, în copilărie) iar ferestrele originale cred că sunt înlocuite cu unele noi, mai mari, pentru mai multă lumină. Locul este intim, plăcut, iar servirea a fost ireproșabilă.

Meniul nu este stufos, este același în fiecare zi, cu unele mici modificări, în funcție de sezon, sunt doar câteva preparate pentru fiecare fel. Am intenționat să-l citim de pe cele trei foi puse pe masă, dar scrisul era prea mărunt. Fata care ne-a văzut că ne căutăm ochelarii ne-a ajutat spunându-ne ea ce oferte aveau. Știa bine lecția și ne-a ajutat cu alegerile făcute, detaliind fiecare fel de mâncare în ce mod a fost preparat și ce ingrediente s-au folosit. Ne-a mai spus că proprietarul este un câștigător al concursului „Master Chef” din România (Mihai Toader) și că, după ceva timp, a fost ales printre finaliștii est-europeni ai competiției internaționale San Pellegrino Young Chef... (n-am reținut din ce an). Ne-a impresionat ce-am auzit și am zis să alegem din meniu ceva ce n-am mai mâncat.

În „deschidere” Mihai ar fi vrut un whisky sau o vodcă Finlandia, iar eu aș fi vrut un campari Orange, sau ceva similar. Fata ne-a spus că nu au decât băuturi românești, atât la aperitive, cât și la vinuri, iar ca „bere” , nu aveau decât un sortiment făcut la Oradea, care se numește „Vulturul” . Ne-a sugerat să luăm o palincă din struguri roșii „Sanct Georgius” (25 lei) și un lichior de mure „Pater murata” (20 lei) făcut în casă. La felul principal Mihai a ales berea (20 lei) iar eu am luat un pahar de vin „Theia Chardonnay” (30 lei).

Pentru primul fel eu am ales „sarma de somn” , învelit în foaie de mangold (sfeclă elvețiană), cu smântână, ulei de cărbune și rubine de sfeclă (25 lei). Mihai a ales „zamă albă” cu afumătură, cartofi copți, tarhon murat și ulei de tarhon cu mărar (35lei).

La felul principal eu am ales „captura zilei” , un șalău pe pat de ierburi arse, tocătură de midii și deasupra salată de măcriș verde și flori de fenicul (65 lei). Mihai a ales „ulița armenească” , un mușchiuleț de oaie glazurat la grătar, cu vinete coapte pe jar și umplute, asezonate cu piure de roșii coapte, piure de vinete, micro roșii și măcriș roșu (75 lei). La tot acest meniu am avut doar o „turtă” la cuptor cu lemne, din care am mâncat amândoi și ne-a și rămas cam ¾ din ea.

Pentru desert erau doar două oferte. Eu am optat pentru „dulcele imprevizibil” , făcut cu creier de vițel și cremă de vanilie, fructe de pădure de sezon, crumble copt la foc cu lemne, busuioc roșu și verde (35 lei), iar Mihai a luat „MBS” . Nu, nu este prescurtarea de la „mămăligă cu brânză și smântână” , cum am văzut în alte restaurante, ci măr ars, brânză de burduf, smântână și sos caramel cu palincă.

Nu-i așa că v-ați mirat pentru așa combinații culinare?! :-?? Și noi ne-am mirat. Porțiile, chiar dacă în farfurie par - și chiar sunt mici - pentru noi au fost suficiente și sățioase, iar despre gust nu pot să spun decât că a fost extraordinar, de la aperitive până la desert.

Bineînțeles că ne-a împins curiozitatea pentru tot ce ne-a fost adus, așa că, pentru primul fel am gustat câte puțin unul de la altul, iar pentru celelalte am făcut fifty/fifty, să ne bucurăm amândoi de fiecare preparat. Doar o mică nemulțumire pe care am avut-o a fost la „ulița armenească” , pentru că mușchiulețul de oaie a fost puțin cam tare, dar l-am putut „dovedi” , lucru pe care l-am adus la cunoștință fetei care ne-a servit, rugând-o să transmită bucătarului acest lucru. În rest, totul „se topea în gură” . Sarmaua de somn și șalăul au fost „de vis” , iar desertul cu creier de vițel o surpriză neașteptat de plăcută, ca și „MBS” -ul lui Mihai. Pentru el, care nu prea are voie să mănânce nici un fel de desert, a fost prea dulce caramelul.

Trebuie să adaug că în tot acest timp - de așteptare a comenzilor, care n-a fost mai mare de 20 de minute pentru primul fel, și de mâncat efectiv – fondul sonor era în surdină și am ascultat, la difuzorul din sală, numai muzică autentic lăutărească - de la începuturi - și românească, din perioada interbelică și după: Cristian Vasile, Gabi Luncă, Romica Puceanu, Fărâmiță Lambru și alții. Speram să ascult așa ceva de când am făcut rezervarea, când am ales numele restaurantului. Mi-a mai plăcut și sigla inspirat aleasă, după părerea mea, un desen cu oameni desenați - parcă de un copil – prinși într-o horă, iar în mijloc numele „Soro Lume” .

După ce am terminat de mâncat am întrebat dacă pot merge să fac poze și locului unde s-au pregătit aceste bucate. S-au bucurat de interesul meu și m-au însoțit în spatele curții, în bucătăria care se vedea că este o construcție nouă. În poze se va vedea că sunt cuptoare, unde se mai vedea, încă, focul arzând. N-am mai fotografiat locul unde erau depozitate lemnele, dar erau așezate jos, sub și lângă cuptoare.

Am uitat să spun că, din start, am întrebat ce se întâmplă dacă nu reușim să terminăm de mâncat pe durata a două ore, atât cât era timpul alocat rezervării noastre, de la 14.00 la 16.00. Asta pentru că ne-am adus aminte de articolul colegei noastre @mishu care, a scris în articolul ei despre restaurantul MOM, de pe strada Franceză, că după două ore li s-a spus să se grăbească, pentru că expiră timpul pe care l-au rezervat. Fata care ne-a servit (Teodora), a răspuns că nu este nicio problemă dacă întârziem chiar cu o jumătate de oră, pentru că până la ora 18.00, când vor deschide iar, au program de curățenie. Am mai întrebat-o dacă au clienți în mod constant, pentru că în intervalul ales de noi - sâmbăta la prânz - nu era aglomerat. Se așteptau ca după 18.00 până la ora 23.00 să fie mai aglomerat, ca de fiecare dată.

Am fost și la toaletă să fac poze și m-a impresionat, atât curățenia, cât și consumabilele găsite aici. Am remarcat crema de mâini - pe care n-am mai văzut-o pe niciunde am mai fost - și suportul cu periuțe de dinți, sigilate, de unică folosință și, pe o policioară de mai jos, produse pentru igiena intimă.

Am achitat cu cardul diferența a ceea ce am consumat în afara „cadoului-ialoc” și cu cash mulțumirea pentru servirea ireproșabilă.

Prețurile nu sunt mici, dar sunt justificate de gustul preparatelor! Restaurantul a fost deschis în august 2021, iar - ca și consultant - a pus umărul și Simion Bogdan Mihai (pe care l-am văzut la TV), bunul prieten al proprietarului, un tânăr interpret la cobză, foarte erudit în materie de muzici, doctor în tradiții românești și lăutărești.

Am rămas impresionați de acest loc, ne-a plăcut tare mult ce am mâncat și băut. Ajunsă acasă am intrat iar pe net și am mai aflat, dintr-un interviu pe care l-a dat șeful restaurantului, că:

Și, undeva mai departe:

Cei doi tineri care ne-au servit - un băiat și o fată - au dat dovadă de profesionalism și amabilitate.

Dacă mușchiulețul de oaie ar fi fost ceva mai fraged, ar fi fost perfect!

Aș fi vrut ca pe șezutul scaunelor din lemn să fie puse niște pernuțe. Mai trebuie montate pe pereții saloanelor niște cuiere cu agățători, pentru haine. Cuierul de la intrare nu este suficient.

---

VIZUALIZĂRI: 2668 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI