Casa Doina, un restaurant de top cu o grădină superbă.

TIPĂREȘTE

Casa Doina, anterior numită simplu Doina a fost construită în 1892 de arhitectul Ion Mincu. Cu toate că au trecut 130 ani de atunci, graţie faptului că a fost bine îngrijită, şi-a păstrat aspectul iniţial. Prin anii ´60 am fost cu soţul de câteva ori la Bufet (aşa era numită de bucureşteni), la capătul liniei de tramvai 20. Pe atunci nu aveam maşină şi mergeam cu tramvaiul. Apoi anii au trecut, greutăţile au venit şi n-am mai ieşit decât ocazional la diverse terase la ˝doi mici şi o bere˝.

Puţină istorie înaintea gastronomiei

Ion Mincu, arhitect şi pofesor celebru al cărui nume se află înscris în sigla Universităţii de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti, a proiectat o clădire care iniţial ar fi trebuit să fie pavilionul României la Expoziţia din 1890 de la Paris. Din lipsă de fonduri acest proiect nu s-a realizat dar pe baza lui, la iniţiativa lui Petre Carp (ministru al lucrărilor publice) s-a construit la şosea această clădire cu destinaţie de restaurant. Ion Mincu a introdus conceptul de arhitectură neo-românească tradiţională. Cele mai bune exemple sunt Bufetul din Şos Kiseleff construit între 1882 şi 1892 şi casa Robescu din Sinaia (ultima fiind în avansată stare de degradare.). La Bufet, Mincu a conceput conacul unei case boiereşti rurale îmbinat cu elemente din locuinţele ţărăneşti. S-au folosit diverse materiale: cărămidă, ceramică smălţuită multicoloră, ţiglă colorată. S-a realizat un ansamblu de două volume. Primul este format din subsol, parter şi etaj iar al doilea doar parter. Este dotată cu un foişor sprijinit pe coloane de lemn. În planul superior Ion Mincu nu a uitat să pună în evidență podgoriile românești prin inscripții ca Panciu, Cotnari, Odobești, Drăgășani care și astăzi împodobesc clădirea principală. În 2000 localul a trecut printr-o restaurare totală condusă de specialişti. Cu toate că au trecut 130 de ani de la construcţie, aceasta şi-a păstrat toate detaliile originale. Construcţia este declarată monument istoric

În 2003 Bufetul s-a transformat în Casa Doina, un luxos restaurant cu mâncare tradiţională românească dar şi implanturi străineşti. A reuşit să-şi păstreze aerul specific de ˝fin de siecle˝, din vremea în care tinere doamne însoţite de domni cu monoclu şi baston se plimbau la şosea în caleşti sau participau la bătaia cu flori

De ce am ajuns acum, acolo?

Zodia Leului are mulţi reprezentanţi în familia celui mic: băiatul, nora, nepotul cel mărişor şi prâslea care merită să fie şi el sărbătorit pentru premiul luat la concursul de caiac- canoe. M-au invitat să luăm cina sâmbătă 23 iulie la Casa Doina, în cea mai caniculară zi din anul acesta. Cum ei erau ocupaţi şi nu dispuneau de altă zi liberă, m-au rugat pe mine să fac rezervarea. Am făcut-o pentru cinci persoane în grădină. Degeaba am pus placa cu care credeam că merg la sigur ˝Am X ani, nu suport căldura, rog rezervaţi-ne în sală˝. Era totul reţinut (ulterior am văzut că era o nuntă cu mulţi invitaţi) dar am fost asigurată că în grădină sunt patru ventilatoare mari, multă vegetaţie, nişte copertine şi are să fie chiar răcoare.

Cum arată grădina?

Dacă vă spun că are 4000 mp, e suficient? La o primă vedere la masa rezervată am ajuns condusi de un chelner politicos, parcurgând mai multe alei. Uşor să te rătăceşti. Faţă de valul de căldură insuportabilă pe care l-am resimţit când am coborât din maşină şi am făcut câţiva paşi pe trotoar, aici părea un Eden. O fântână arteziană răcorea aerul, se simţea o adiere dată de cele patru ventilatoare dar principala sursă de scădere a temperaturii o dădea vegetaţia: flori multe şi copaci unul lângă altul. Mesele erau plasate fiecare sub o copertină destul de înaltă care-i ferea pe cei care serveau prânzul de soarele arzător. Mai erau şi câteva chioşcuri şi o terasă acoperită fără perete spre grădină, pt. timp nefavorabil. Chelnerul care ne-a condus la masă ne-a luat în custodie, a preluat comanda şi ne-a servit împreună cu o chelnăriţă. La ora 19 când am ajuns, fiind sâmbătă, erau destule mese ocupate. Încă era foarte cald dar înconjuraţi de vegetaţie, suportabil. Dacă am fi rezervat la ora 20 ar fi fost chiar plăcut iar mai târziu, răcoare. Intenţia mea era să pozez şi în interior saloanele, dar fiind nuntă m-am jenat.

Ce am servit?

Ne-au fost aduse în timp record cele două liste de meniu şi destul de repede băuturile reci pe care le-am cerut. În privinţa timpului de aşteptare pentru ce am comandat, a fost destul de lung dar venisem să vorbim, să fim împreună, nu pleca trenul din gară. În privinţa a ceeace am comandat s-a văzut clar diferenţa dintre generaţii. Eu, conservatoare şi tradiţionalistă am oscilat între coaste la grătar şi sarmăluţe cu mămăliguţă, da, vara sarmale, că nu mai mâncasem de la Anul Nou (48 lei). De băut m-am răcorit cu două sticluţe de bere fără alcool de 330 ml Stela Artois a 16 lei/ buc. Dintre ceilalţi, numai unul a comandat tochitură moldovenească cu mămăliguţă (54 lei). Restul au comandat feluri care nu m-au tentat deloc dar ˝de gustibus non disputandum˝. Au servit diverse prăjituri (cam micuţe, 35 lei porţia) iar ca băuturi înafară de 2 l. apă minerală au comandat limonadă cu mentă şi ghimbir (25 lei) şi două Mojito (câte 34 lei). În total 560 lei plus bacşiş ceeace cred eu că e acceptabil pentru cinci persoane ţinând seama de clasa şi renumele restaurantului.

A fost o seară plăcută în famile. Nu pot să ascund că la întoarcere, cei mici s-au dat jos din maşină şi deşi urcam cu liftul, m-au condus până în casă ˝Bunico, vrem să fim siguri că ai intrat în apartament˝

WEB, dacă se poate:

https://www.facebook.com/CasaDoinaLaSosea/videos/277914380433495/

Personalul a fost foarte amabil şi profesionist dar cred că insuficient numeric ţinând seama că în acelaş timp servea la o nuntă. Nu ne-a deranjat că am aşteptat comanda 20-30 minute

Foarte bine preparat şi prezentat dar prăjiturile erau cam mici pentru 35 lei/ buc

Amplasat pe sos. Kiseleff nr. 4, într-una din locaţiile excelente ale Bucureştiului, beneficiază de o grădină superbă de 4000 mp

---

VIZUALIZĂRI: 1264 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI