ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.02.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: APOLLO
LUNA
FEB-2022
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O bere si-un mic, doi, trei… la Caru’ cu bere

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Caru’ cu bere, un restaurant cunoscut bine de bucuresteni si nu numai. Puteti sa il considerati un restaurant de fitze, comercial, cum vreti voi, insa este un loc reprezentativ pentru Bucuresti, si unde am ajuns in ultimele luni de cateva ori. Aici pot spune ca am venit prima data cu prietenii AFA dupa ce am vizitat Muzeul BNR despre care am scris aici vezi impresii, vizita organizata de @Dan&Ema caruia ii multumesc inca o data, Mzeul BNR este un loc c emerita vizitat si am inteles ca a fost deschis din nou.

Caru’ cu bere se afla pe strada Stavopoleors, nr 5, pagina oficiala carucubere.ro.

Anul trecut spre sfarsitul anului am ajuns acolo de vreo 2 ori, mereu in gasca mare, si despre cea de-a doua vizita acolo am sa va spun o poveste amuzanta.

A venit Sf. Andrei si imi sun o prietena (romanca) cu care am fost colega in Austria, si aflu cu surpriza ca este in tara. Ne-am propus sa ne vedem si cum deja organizase o intalnire pentru sambata, mi-a propus si mie sa vin, asa ca sambata dupa amiaza cu sotul din dotare alaturi, am ajuns la restaurant sa semnam condica de prezenta. Am intrebat de masa pregatita pentru sarbatorita, am fost si eu intrebata daca este masa de 10? Eu stiam ca noi suntem de 10, de nota 10, dar nu stiam daca si masa este tot de 10, dar am zis da, daca greseam, plecam la alta masa, insa eram primii.

Si cum eram noi in standby, mai apare un cuplu, pastrand distanta si argumentand ceva cu receptionera (hostess sau cum vreti voi) ca ceva nu este bine. Am realizat ca nu ne cunoastem, insa ii faceam semn cu mana sa vina la noi, el nu si nu (si pe el il intrebase de masa de 10, iar el stia de 8 ????) pana intr-un final cand a indraznit (il impingea sotia spunanda-I ca o tipa bine…. adica eu ii face semn si voia sa stie care este legatura ????). L-am intrebat: “Esti pentru Andreea?” atunci fata i s-a luminat de parca ar fi castigat la LOTO, fericit ca nu vreau sa il agresez, si ne-am intins mainile sa ne prezentam. Fiecare cand a auzit numele celuilalt a dat replica: “A..., tu lucrezi la …” pentru ca fiecare stia de fapt cate ceva despre celalalt, si mai eram si conectati pe LinkedIn.

Normal, pana a aparut sarbatorita deja venisera si ceilalti oaspeti, si chiar ne si imprietenisem.

Pentru mine ce este spectaculos la Caru’ cu bere, si care de fapt ma atrage si trec peste altele, este localul in sine care este minunat, o cladire construita la final de secol XIX, stil neogotic, cu picturi, vitralii, mozaicuri si lambriuri sculptate. Si daca alaturi de bucate savurezi si o bere, reteta proprie este si mai bine si ca sa pastrati vie amintirile, sau sa ii faceti invidiosi pe prieteni ca ati fost acolo, puteti sa va cumparati si suveniruri precum halbe de colectie, carti postale, magneti.

Mozaicul pardoselii marcheaza anii 1879,1924 şi monograma fondatorului, si am prins si eu acest aspect in poza.

In restaurant nu poti sa nu remarci doua vitralii semnificative ca marime si care au fost realizate cu ocazia extinderii din 1924.

Daca personalitatile romanesti ne asteptam sa le vedem trecand pe la Caru’ cu bere, despre personalitatile internationale care au trecut pe aici, putem sa-i mentionam pe Kirk Douglas, Demi Moore, Jean Paul Belmondo, The Rolling Stones, Jean Marais, Jon Voight si altii.

De asemenea ce atrage la acest local este si programul artistic care cuplinde momente de folclor, dansuri standard (vals, tango) dar si latino, si am vazut ca toata lumea participa vizual la spectacol, si multi faceau poze sau filmau.

Hai sa trecem la mancare si bautura. Mancarea este buna (o sa va povestesc in poze ce am luat), insa preturile mi se par ceva mai maricele, in fine, asta e, berea draft este ok, dar mi se pare cam slabuta, o fi trecut vreun preot sa o boteze?

Cel mai bun lucru insa la Caru’ cu bere este painea, as fi in stare sa cer doar paine si unt, si normal, ceva bere. O paine cu o coaja crocanta, gustoasa, aici le dau nota 20.

Sambata, asa cum va spuneam, am ajuns din nou pe acolo, de data asta am avut masa la etaj. Jale, a durat ceva pana ne-a bagat in seama un ospatar, parca se miscau in reluare, poate ca era de la scara pe care trebuiau sa o urce? Ma gandesc ca cei ce lucreaza la etaj sunt pedepsitii ????. In fine, ospatarul lua comanda, iar comanda era adusa (de cele mai multe ori) de ajutoare de ospatar, majoritar din tarile de unde mai nou este angajat personal pe bani putini si munca multa, si care saracii nestiind cine ce a comandat, se uitau la fiecare sperand ca nimeresc corect doleantele.

Noi eram la masa vreo 15 persoane, intr-un capat al mesei era oliviera, sarea si piperul, servetele asa incat a trebuit sa ii spun ospatarului sa mai puna una pe masa. Nu s-au ridicat de pe masa paharele/ halbele goale cat am stat noi acolo.

Ce mai vreau sa comentez, in special pentru amatorii de ciorba de burta, deci @nicole33, @zoazore si alti profesionisti, poate pentru amatori sa fie ok, dar pentru profesionisti cred ca nu. Unul dintre meseni si-a luat ciorba de burta si a lasat jumatate in farfurie, a zi ca e asa si asa.

Mai comentez toaleta, curata de altfel, insa foarte inghesuita, dar in fine, asta e spatiul.

Mi se parea ca sunt usor depasiti, era si sambata seara, ziceai ca este “Happy hour” cu 1+1 gratis, a trebuit sa ne facem loc la plecare sa trecem printre cei ce sperau sa gaseasca un loc liber, iar afara mai asteptau persoane.

Nu este locul unde sa vii fara rezervare, altfel risti sa astepti. Am uitat sa spun ca de cate ori am ajuns aici ni s-au verificat certificatele verzi, iar pe mese se afla sticlute cu dezinfectant.

Poate ca sunt cam carcotasa, insa asta este parerea mea, consider insa ca este un loc unde sa te intalnesti cu prietenii si sa te simti bine…. si poate ca e mai bine sa stati la parter, poate servirea va fi mai prompta.

Si ca sa intrati putin in atmosfera de veselie a localului, il rog pe web sa ataseze acest filmulet youtube


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

100% pentru paine, in rest ok.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Normal, e in buricul targului, mai problematic de cei ce vor sa vina cu masina greu de parcat, dar daca vii cu troleul e ok si poti si sa bei.


[fb]
---
Trimis de mishu in 22.02.22 18:53:21
Validat / Publicat: 22.02.22 19:17:14
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 2124 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Caru' cu bere - vitraliile
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42500 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

⭐ValentinB_88⭐
[22.02.22 20:53:15]
»

Interesanta locatie. Personal nu am fost dar pare ca este ce trebuie. Pacat ca ciorbele nu au fost ok dar in general mancarea arata foarte bine vizual. Daca si gustul era precum pozele, si inteleg ca era, atunci este perfect.

Banuiesc ca a costat ceva toata distractia dar deh... doar locatia "face" 20% din nota de plata.

mishuAUTOR REVIEW
[22.02.22 20:58:19]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Da, preturile pot parea ok, portiile sunt mai micute , platoul Caru' cu bere 80 lei (mi s-a parut ok), Puiul fandosit 43 lei, Patosul jupanului 49.5 lei, o bere draft 400 ml 12.5 lei. Portiile sunt ok pentru cineva care nu este foate mancacios, dar berea draft mi se pare cam scumpa.

Multumesc pentru vizita si aprecieri.

teona
[22.02.22 23:39:53]
»

Si noi am fost de curand acolo, fara rezervare, cu niste prieteni. Am avut noroc si am gasit o masa in crama, la subsol. Am mancat f bine, un platou cu de toate, dar eu laud varza calita si pulpa de rata. Vinul casei a fost acceptabil, dar nu am avut probleme cu servirea cu toate ca era full. Atmosfera a fost super intregita de o formatie care ne-a cantat muzica lautareasca sau de chef sa spun asa, fiind piese cunoscute. Am prins si sus dansul latino asa ca mi-a placut foarte mult. Cred ca e chestie de noroc, dar am ramas cu gandul la rata aia pe varza...

diana2015PHONE
[23.02.22 13:54:09]
»

@mishu, Bine te-am regăsit dragă prietenă, nu mai știam nimic de tine.

Din păcate în ultimul timp am avut niște probleme și am cam "lipsit" dar încet-încet încerc să trec și să îmi reiau activitatea.

Să-ți fie de bine, știu că se mănâncă bine acolo și atmosfera este sau era super faină iar orice întâlnire cu prietenii este prilej de sărbătoare.

Vacanțe frumoase

mishuAUTOR REVIEW
[23.02.22 14:04:39]
»

@teona: De regula am vazut ca incearca sa faca loc cat mai multor oaspeti, am vazut o situatie in care era un cuplu, le-a pus o masuta lipita de un stalp, se cam frecau ospatarii de ei, dar cred ca acel cuplu a preferat sa ramana sa manance acolo decat sa plece, si cred ca erau turisti straini (asa pareau), incat probabil ca li s-a parut chiar o experienta deosebita .

Si daca lauzi rata pe varza, am sa o incerc si eu data viitoare (ca probabil ca voi mai ajunge pe acolo).

Multumesc pentru vizita si aprecieri.

mishuAUTOR REVIEW
[23.02.22 14:08:53]
»

@diana2015: Asa este, cam disparusem din peisaj, inca nu pot spune ca am revenit cu adevarat, dar ma straduiesc.

Adevarul este ca intr-un loc atat de pitoresc, atmosfera este totul si de asta au parte din plin.

Uneori poate fi placut sa vezi aglomerat, dar uneori devine stresant. Sambata am ajuns la o ora decenta (spre ora 18), dar cand am plecat acasa (spre ora 21), aglomeratia era cam neplacuta, a trebuit sa ne facem loc printre cei ce asteptau sa se elibereze o masa, sau sa li se verifice certificatele inainte de a fi condusi spre masa rezervata.

In fine, este in continuare un loc reprezentativ pentru Bucuresti. Multumesc pentru vizita si aprecieri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ANILUPHONE
[23.02.22 15:12:58]
»

După ultima vizită la "Car... " (a fost o masă mare, o aniversare) nu ne-am mai dorit să mergem la acolo... foarte, foarte înghesuite mesele și gălăgie multă... țin minte că dansatorii se chinuiau să danseze printre mese!!!

Acum, din ce-am văzut în poze parcă este mai aerisit, probabil restricțiile pandemiei...

Nu comentez despre prețuri și gustul mâncării... în ultimul timp multe s-au schimbat...

Cât privește locația Carului, așa este, este un loc reprezentativ cu nume și renume!!!

Bine ai revenit Mișulică și să vă fie de bine!

krisstinnaPHONE
[23.02.22 18:50:16]
»

@mishu: Să vă fie de bine!

Si eu am fost de câteva ori acolo, nici nu mai știu ce am mâncat, era seara și nu prea mănânc seara

Imi place locul, prețurile sunt absolut normale pentru zona aia, nimic de speriat.

Ce dezinfectanți? Aglomerația e de bază, restul sunt nebăgate in seamă de oameni, nimeni nu mai ține cont de nimic, asta am constatat la o petrecere recentă, a fost ca n vremurile bune

Zoazore
[23.02.22 19:28:29]
»

@mishu: Ce mai vreau sa comentez, in special pentru amatorii de ciorba de burta, deci @nicole33, @zoazore si alti profesionisti, poate pentru amatori sa fie ok, dar pentru profesionisti cred ca nu. Unul dintre meseni si-a luat ciorba de burta si a lasat jumatate in farfurie, a zis ca e asa si asa. = Neah! Pe @zoazore n-ai s-o prinzi p-aici, că n-a câștigat la LOTO!

La cât costă o bere, dacă nici ciorba de burtă nu e WOW...

Acolo e de impresionat șefu, delegațiile străine... La Cuptorul cu Lemne e de mine!

Clădirea face toți banii, și da, costă 20 % din prețuri. Mozaicul și vitrliile sunt superbe, dar eu-s mai fandosită decât puiul ăla, na!

Dar cu prietenii alaturi nici nu contează prea mult mâncarea, timpii de așteptare... Astea-s amanunt!

Să vă fie de bine!

⭐ValentinB_88⭐
[23.02.22 21:01:05]
»

@Zoazore: Bine spus! Apropo, va asteptam cu drag cu noii recenzii din locatiile vizitate recent. Nu ati mai scris de ceva timp. Speram ca sunteti bine!

Multumim

mishuAUTOR REVIEW
[23.02.22 21:07:16]
»

@krisstinna: Salut! Ai mare dreptate in tot... mai putin

era seara și nu prea mănânc seara

, asta e, imi fac mea culpa, si imi propun sa fac asa de... maine, asa spun in fiecare zi .

Cat despre aglomeratie, cred ca totusi putine sunt localurile care se pot lauda cu o asa aglomeratie, dar poate asta este farmecul locului. Cat despre preturi, si aici ai dreptate, sunt conforme locului, o sa povestesc peste putina vreme despre un local in Brasov unde m-a cam uscat, dar imi asumasem deja .

Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri.

mishuAUTOR REVIEW
[23.02.22 21:14:03]
»

@Zoazore: Initial si eu as fi vrut sa iau o ciorba de burta, dar daca luam ciorba nu mai mergea altceva, si ciorba cu bere nu prea merge, asa ca am ales altceva, dar cand vezi ca cineva comanda ciorba de burta e clar ca are o preferinta pentru astfel de bucate, dar daca lasa jumatate in farfurie si apoi mai comanda altceva, e cam clar.

Cat despre

Dar cu prietenii alaturi nici nu contează prea mult mâncarea, timpii de așteptare... Astea-s amanunt!

mi-e asa de dor de intalnirea cu prietenii AFA incat daca m-as intalni cu ei, as vorbi cu ospatarul sa aduca bautura si sa intarzie mancarea ca sa petrec mai mult timp cu ei. Asa a fost si la articolul despre restaurantul Luna despre care am povestit aici vezi impresii, din cele 30 de fete cunosteam 2, dar povestile fiecareia erau atat de frumoase ca nu m-as fi lasat dusa.

Dragi prieteni, cand ne vedem?

Iar tie Zozo, iti multumesc pentru vizita si aprecieri.

MarinaCoPHONE
[24.02.22 09:57:55]
»

@mishu: localul arată într-adevăr superb. Aș merge acolo numai pentru el, deși trebuie să-mi asum prețurile cam piperate. Și un drum până la București.

Vitraliile alea cred că fac atmosfera deosebită, te fac să te simți în alt timp...

E trist când ciorba de burtă nu e ok, personal nu sunt mare fan, dar la banii ăia ma așteaptam să fie wow. Poate tine și de bucătăr, presupun că e o locație care are mai mulți bucătari.

⭐ValentinB_88⭐
[24.02.22 10:14:02]
»

@MarinaCo:

"E trist când ciorba de burtă nu e ok... Poate tine și de bucătăr, presupun că e o locație care are mai mulți bucătari"

Intr-adevar cam asa stau treburile, confirm si eu. Am patit nu doar o data chestia asta cu ciorba de burta. In acelasi loc comandata chiar si la 2 saptamani distanta, avea gust total diferit. Gen azi am comandat si era DIVINA! As putea zice in TOP 3 ciorbe de burte mancate in ultimii 15 ani iar peste 2 saptamani zici ca era ciorba de la ultima bodega din sat. Nu avea aaabsolut nici o legatura cu prima. Sunt convins ca am prins "tura naspa" de bucatari.

E aiurea, iti fixezi niste standarde in cap, mergi din nou in locatie si dai de nasoale.

mishuAUTOR REVIEW
[24.02.22 11:15:08]
»

@MarinaCo: Indiferent de ce am mai comentat, este un loc in care merita sa mergi si o sa iti placa sigur, este un loc special si sigur vei gasi ceva care sa iti placa pentru ca totusi este un loc care se respecta.

Multumesc pentru vizita si aprecieri.

mishuAUTOR REVIEW
[24.02.22 11:18:20]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Ai dreptate aici, si ma amuz de asta pentru ca flacaul meu cel mare a mancat in doua ocazii diferite la acelasi local si nu stiu din ce motiv facuse poze prima data felului ales, iar in cea de-a doua ocazie nu a fost multumit de gust si a facut din nou poza si a constata ca si laspect se schimbase ceva, dar se schimbase si bucatarul .

Iar in ceea ce priveste cele comentate de tine, cel mai tare este ca poate recomanzi cuiva ce ti-a placut (cand ai nimerit bine), iar el nimereste reversul iar cel ce-si ia ponoasele esti tu .

⭐ValentinB_88⭐
[24.02.22 13:00:05]
»

@mishu: Bine spui! Te faci de ras...

"unde m-ai trimis ma nene ma? ... pai ai zis ca e buna ciorba si era varza... " ????

nicole33
[25.02.22 06:34:04]
»

@mishu:

Să vă fie de bine!

Așteptam acest articol deja anunțat

Ce mai vreau sa comentez, in special pentru amatorii de ciorba de burta, deci @nicole33, @zoazore si alti profesionisti, poate pentru amatori sa fie ok, dar pentru profesionisti cred ca nu. Unul dintre meseni si-a luat ciorba de burta si a lasat jumatate in farfurie, a zi ca e asa si asa.

O informaţie extrem de utilă şi Tizei şi mie!

Nu m-aş fi aşteptat să dea rateuri la acest capitol.

Cel mai bun lucru insa la Caru’ cu bere este painea, as fi in stare sa cer doar paine si unt, si normal, ceva bere. O paine cu o coaja crocanta, gustoasa, aici le dau nota 20.

Pâine chiar nu-mi amintesc să fi mâncat vreodată la Car. Multă vreme eu aş fi zis că BEREA este cel mai bun lucru de la Carul cu bere Aici am băut prima mea bere şi tot aici am învăţat să beau bere.

Restaurantul este unul binecunoscut şi apreciat de bucureşteni şi nu numai. Nu a fost niciodată un restaurant ieftin şi, cu toate acestea, nu a dus niciodată lipsă de clienţi, este drept că şi mulţi străini, încântaţi de spectacole şi de ambient, şi pentru care preţurile practicate nu sunt deloc de speriat.

Felicitări pentru articol! Aştept următoarele provocări

nicole33
[25.02.22 06:39:37]
»

@MarinaCo:

localul arată într-adevăr superb. Aș merge acolo numai pentru el, deși trebuie să-mi asum prețurile cam piperate. Și un drum până la București.

Vitraliile alea cred că fac atmosfera deosebită, te fac să te simți în alt timp...

Ambientul este cu adevărat deosebit şi aşa a fost mereu acolo.

Preţurile sunt măricele, dar scump este peste tot în Centrul Vechi.

Acum nu spun că trebuie să baţi drumul până la Bucureşti special pentru Car, însă merită vizitat dacă ajungi prin capitală cu orice altă treabă.

Este o experienţă în sine, nu doar un loc de astâmpărat foamea şi setea.

nicole33
[25.02.22 06:45:22]
»

@Zoazore:

Neah! Pe @zoazore n-ai s-o prinzi p-aici, că n-a câștigat la LOTO!

La cât costă o bere, dacă nici ciorba de burtă nu e WOW...

Acolo e de impresionat șefu, delegațiile străine... La Cuptorul cu Lemne e de mine!

Şi eu am avut reacţii similare visavis de multe alte locaţii din Bucureşti, mult mai puţin reprezentative ca acesta.

Dar cu prietenii alaturi nici nu contează prea mult mâncarea, timpii de așteptare... Astea-s amanunt!

Asta este universal valabilă. Sau aproape... vezi Bulgaria 2017

=

LE

Ignoră spamul cu eleganţă!

mishuAUTOR REVIEW
[25.02.22 08:28:35]
»

@nicole33:

Multă vreme eu aş fi zis că BEREA este cel mai bun lucru de la Carul cu bere Aici am băut prima mea bere şi tot aici am învăţat să beau bere.

Astfel de amintiri cu prima bere nu prea am, ca am fost intarcata de mica cu licori bahice , acum nu dati cu parul in parintii mei, dar sa stii sa bei cu masura si ce bei era important. Si daca mai punem la cocoteala ca de pe la 14 ani am fost in tara Vrancei, e clar .

Insa cu painea nu dau rateu, este facuta cam pe loc, si are o coaja crocanta super.

Felicitări pentru articol! Aştept următoarele provocări

. Pentru urmatoarele provocari iesim din Bucuresti si o sa am unul mai de fitze (dar bun) dar si unul normal.

Si saptamana viitoare am o iesire la un restaurant mexican, de abia astept.

Multumesc pentru vizita si aprecieri.

nicole33
[25.02.22 18:15:36]
»

@mishu:

Astfel de amintiri cu prima bere nu prea am, ca am fost intarcata de mica cu licori bahice, acum nu dati cu parul in parintii mei, dar sa stii sa bei cu masura si ce bei era important.

Experienţa cu "prima bere" se întâmpla prin anul doi de facultate, aşa că nu am vreo scuză să nu-mi aduc aminte, eram majoră şi vaccinată... pardon, asta cu vaccinul este abia de anul trecut .

În fine, la mine berea a fost ultima încercată.

Si daca mai punem la socoteala ca de pe la 14 ani am fost in tara Vrancei, e clar

Cu o bunică maternă din Focşani, am cunoscut şi eu Odobeştiul şi împrejurimile încă din copilărie , ulterior aprofundând zona Panciului la rudele soţului, unde nu puteam bea apă nici dacă aş fi vrut, aceasta fiind doar cu program, un program scurt şi diferit de al meu .

Si saptamana viitoare am o iesire la un restaurant mexican, de abia astept.

Sună tentant. Abia aştept

Yoda
[02.03.22 13:09:10]
»

@Zoazore:

Neah! Pe @zoazore n-ai s-o prinzi p-aici, că n-a câștigat la LOTO!

La cât costă o bere, dacă nici ciorba de burtă nu e WOW...

Acolo e de impresionat șefu, delegațiile străine... La Cuptorul cu Lemne e de mine!

Clădirea face toți banii, și da, costă 20 % din prețuri. Mozaicul și vitrliile sunt superbe, dar eu-s mai fandosită decât puiul ăla, na!

100% de acord. Mancarea arata bine, dar nu este extraordinara la gust. In schimb este foarte scumpa. In ultima vreme nu merg aici decat daca plateste altcineva. Sunt multe locuri unde se mananca mult mai bine, la preturi mult mai mici. Sigur, localul este foarte frumos, dar din pacate este foarte aglomerat seara. Daca te duci cu prietenii, cred ca ai nevoie de un pic de liniste, sa poti sa te relaxezi.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, diana2015, MarinaCo, mishu, teona, Yoda, Zoazore, ⭐ValentinB_88⭐
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.094352960586548 sec
    ecranul dvs: 1 x 1