Restaurantul Irisa — niciodată două fără trei

TIPĂREȘTE

Am mâncat la restaurantul Irisa de pe Banul Manta de trei ori: în 2014 când mi-am aniversat cu soţul şi prietenii împlinirea vârstei de 80 de ani, în 2017 când ne-a invitat fiica unei prietene venită din America şi zilele trecute după ridicarea principalelor restricţii de pandemie. Ocazia a fost aniversarea unei prietene, care, mai maturizându-se la 82 de ani, a preferat să ne invite la un local, pentru că acasă, gazda munceşte, cheltuieşte şi nu se distrează.

Am fost numai nouă persoane, mai puţini decât dăţile trecute pentru că unii n-au putut veni, alţii au dispărut în natură. Asta nu ne-a împiedicat să ne distrăm şi să ne simţim bine. E adevărat că după peste un an jumătate în care nu ne-am văzut, am constatat că toţi au îmbătrânit, bine că nu le-am citit gândurile în privinţa mea.

Restaurantul era neschimbat, practic nu se observa că a trecut prin criza HORECA. Fiind o invitaţie la prânz într-o zi lucrătoare, ni s-a alocat un salon în care eram numai noi şi în care eram serviţi de o armată de chelneri mascaţi şi înmănuşaţi. Masa fiind lungă şi destul de lată, n-a fost problema să păstrăm distanţa dintre noi, motiv pentru care vorbeam destul de tare (nu din cauză că media de vârstă era de peste optzeci de ani şi unii dintre noi nu mai auzeau, Doamne Fereşte!).

După ce am fost serviti cu o afinată din partea casei, ne-au fost aduse antreurile, bune-bune –de-tot: chifteluţe calde, salată de vinete, ardei gras copt, pacheţele (un fel de rulouri umplute), ficăţei, legume la cuptor şi ce-o mai fi fost că se topeau în gură (55 lei). Tăria, respective Whisky, gin, Martini cât şi şampania de final au fost aduse de acasă în timp ce vinul alb, roşu şi berea au fost date de restaurant. Eu am preferat bere fără alcool fiind una din puţinele persoane care nu simt diferenţa de gust faţă de berea normală.

Felul doi a fost la alegere, fiecare comandând ce-şi dorea. Eu am servit miel la cuptor cu garnitură de legume şi piure de cartofi, alţii dorada, cotlet la grătar cu mici şi cartofi prăjiţi sau sărmăluţe. Preţurile felurilor principale variau între 40-50 lei cu excepţia sarmalelor care costau 24 lei/ 5 bucăţi.

Cireaşa de pe tort a fost chiar tortul, unul din cele mai bune pe care le-am mâncat în viaţa mea sau poate am uitat şi am zis de mai multe ori la fel. Era dulce- acrişor, ornat cu fructe glasate şi krantz, o nebunie. Maestrul cofetar este angajat al restaurantului şi primeşte şi comenzi pentru acasă, e bine de ştiut.

Nefiind eu persoana care a invitat, vă daţi seama că n-am întrebat cât a costat în total dar ochiometric cred că a fost între un sfert şi jumătate din pensia unui inginer pe o lună. Noblesse oblige!

La dus şi la întors am mers cu taxiul. Aici a fost adevărata cireaşă de pe tort. Nici nu trecuseră cinci minute de când ajunsesem acasă şi s-a pornit un potop cum numai Noe a mai văzut. Apa depăşise carosabilul şi se întindea peste ambele trotoare şi pe unde a putut a trecut şi de primele trepte ale scărilor de intrare ale blocurilor

Dacă vă recomand restaurantul? Cu siguranţă, după trei vizite la care n-am avut nimic de reproşat.

---

VIZUALIZĂRI: 402 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI