Restaurant Sabatini – pe un colț de bloc, dar nu e de ocolit

TIPĂREȘTE

Yuuhhuu… s-au redeschis restaurantele! Ne-am entuziasmat noi în prima sâmbătă din săptămâna în care chiar s-a întamplat asta și ne-am zis că e rost de ieșeală căci aveam chef de un loc înăutru la căldură, nu bâțâind pe o terasă lângă un arzător care îți prăjea capul dar nu îți încălzea deloc spatele.

Așa că ne-am pus hainele alea bune din camera de la drum, ne-am dat genele pe spate și am pornit cu elan către locul faptei să ajungem acolo pe la o oră decentă, adică să nu picăm taman când se trage zăvorul și se întoarce pe ușă plăcuța cu closed.

Cum nu voiam să riscăm, cinci persoane care ne găseam, să tremurăm pe lângă ziduri până s-ar fi eliberat o masă din cele 30% care puteau fi ocupate, am avut inspirația divină în cap și am făcut o rezervare cu o zi înainte, pentru ora 18:00. Unde?

La Restaurantul Sabatini de pe Bd. Basarabia care se regăsește la nr. 108, pe un colț de bloc, prelungit cu o terasă acum închisă cu pereți de folie transparentă. Dar să știți, în București sunt 3 astfel de restaurante, iar dacă vă uitați pe site-ul lor, le găsiți și pe celelate două de la Doamnei și din Domenii (sabatinipizza.ro/contact)

După cum făcusem înțelegerea, am pășit pragul terasei apoi al restaurantului și așa ne-am reunit cu ceilalți 3 parteneri de masă, doar cu 21 de minute întârziere. Unul dintre ei își aruncă un ochi la ecranul telefonului a critică, pentru cele 21 de minute – fiu de apevist, deh…, apoi salută înclinând capul doar așa de formă, fără să mai adauge și vorbe, considerând – în mărinimia lui - că era de prisos!

Cum nu eram păduchi flaușați să nu merităm atenție, nu-l băgăm nici noi în seamă pe Morocănos, îi salutăm pe ceilalți, ne așezăm hainele la cuierul din colț și începem o discuție intelectuală de restaurant cu băiatul care venise spre noi întrupat în chelner de pandemie pe model ninja din cap până-n picioare, adică inclusiv cu mască neagră.

Meniurile-pliant mari de trattorie, erau împrăștiate deja pe masă și ninjakul ne solicită să ne uităm mai întîi la băuturi, că de întârziați ce eram, ceilalți ne-o luaseră înainte. Comandăm și noi o bere fără alcool, un vin roze la pahar și o apă minerală, așa că ninja se îndepărtează tiptil până când se evaporă din raza noastră vizuală.

În loc de scuză, le spunem celorlalți că am rătăcit cheile, așa că a trebuit să le căutăm!...

*****

Păi da… cum să se întâmple:

Eram aproape pe piciorul ăla de plecare și voiam să iau virajul către holul pe care ieșim din casă, când îmi atrage atenția atitudinea consortului meu, liniștită de altfel, care pe canapeaua din living, încet, meticulos, scotea din poșețica de bărbați câte un obiect cum ar fi: un plic îndoit, o chitanță de plată, un bon fiscal, coli de hârtie împăturite una peste alta, un portvizit, talonul mașinii, o asigurare RCA veche… Mă abțin să-mi dau ochii peste cap și potrivindu-mi cea mai suavă voce dintre cele câteva disponibile în registrul din posesie, întreb:

- Dragule, pot să te-ajut, cauți ceva? După o tăcere infinită de concentrarea la scotoceală:

- Cheile mele, le-ai văzut? ... și continuă căutarea.

Ca să înțelegeți, cheile pe care le căuta sunt prinse de un breloc, într-un mănunchi așa… cam cât ar încăpea în 2 mâini făcute căuș!... Mă uit din nou cum scoate din poșețică o folie de plastic îndoită în patru și două cărți de vizită și acum chiar îmi dau ochii peste cap:

- Și speri să găsești cheile între două carduri? ... niciun răspuns! Aștept câteva secunde bune și dacă văd că focusul este intens pe activitatea cu pricina, nu mai insist.

Încep și eu să caut, și caut, și caut prin toate buzunarele hainelor de la cuier, scormonesc toate cotloanele posibile și imposibile… nimic! Deschid sertarele comodei din hol, mă uit în spatele mobilelor, a canapelei… nimic!

- Poate sunt în ușă pe afară! (n-ar fi fost prima dată) Deschid ușa de la intrare… nimic! Mă uit disperată cum scoate un servețel umed de la Paul, ambalat într-un pliculeț. (Cine să mai creadă că poșetele femeilor sunt pline de lucruri inutile?)

– Dragule, nu vrei să le căutăm și în mașină? De când nu le-ai mai folosit? Într-un târziu vine și răspunsul: - De ieri, când am ajuns acasă, dar nu cred că le aveam!... :-?? Mă gândesc un pic și confirm că nu le-a folosit pentru că eu deschisesem ușa cu o zi înainte când a ajuns acasă.

– Hai să mergem să le căutăm în mașină, zic! Suntem deja întârziați! … (nu mintal, sper eu în sinea mea… )

Ne luăm catrafusele și ne mișcăm bodyurile către mașină, cu speranța deșartă că Murphy întărește pentru a țîșpea oară regula și ultimul loc căutat este cel cu noroc; scotocim și p-acolo… Nimic! Într-un final, după ce ne punem de acord că n-are rost să mai întindem de neuroni ca de elastic, că poate mai avem nevoie de ei, și, cu promisiunea fermă că la întoarcere sau a doua zi dăm noi și de mănunchiul de chei, plecăm!... așa că iacătă-ne înființați!

*****

Nici nu terminasem bine toată tărășenia scuzabilă de întarziere, că ninjakul se și înființase cu băuturile și ne aștepta la rând cu comanda de mâncare, dar foarte atent să nu deranjeze, așa că l-am rugat să ne mai amâne preț de cîteva minute că nici nu apucasem să vizualizăm ce era prin meniu, darămite să mai spunem și la ce pofteam.

După ce studiem îndelung paginile lungi ale meniului-pliant, cam 30 de secunde, sub privirile încruntate ale Morocănosului, alegem și noi o tigaie picantă, niște pene sicilienne al forno și o salată de ardei copți, pe lângă puiul Sabatini, pieptul de pui la grătar, penele al fredo al forno și cele două salate verzi, comandate de ceilalți.

Nu cred că a durat mai mult de 15-20 de minute - timp în care ne-au fost aduse la masa tacâmurile și șervețelele într-un coșuleț alungit, pe lângă o olivieră cu sarea și piperul la sticluțe-râșniță - și au venit și mâncărurile noastre. Dish-urile care fuseseră gătite la cuptor și tigaia picantă, au fost servite în niște tigăi de cupru (?) din bucătăria italienească de casă, dar care nu erau fierbinți așa cum mi-am imaginat când am atins coada celei din fața mea, cu mare grijă să nu-mi jupoi amprentele de pe degețele. Mai bine!... nici nu aveam alifii de oblojală la mine, că plecasem în mare grabă… :D

Fiecare s-a exprimat că mâncărurile sunt bune, dar nu atât cât să ne dea pe spate pe niciunul. Aș spune mai degrabă, gătite corect și servite corespunzător, fără aranjamente deosebite sau floricele mâncabile. Nimeni nu a avut de obiectat, cu excepția Morocănosului care cu două bucăți de gătar de pui în farfurie a avut mare noroc: una well done, alta medium-rare, pe principiul că poate mănâncă, poate nu mănâncă!! Dar el nu a apreciat inspirația bucătarului și i-a transmis prin ninjak să fie mai atent data viitoare, că el este un obișnuit al restaurantului și îl ține minte… na, că l-a amenințat!

Noi am zis că așa e soarta!... se mai uită și la oameni. Ceilalți n-am avut a depune plângeri, așa că am mai luat și un tiramisu cu înghețată pe care l-am sheruit, grație ninjakului, care din proprie inițiativă, a apreciat grija noastră pentru siluetă (un desert la cinci oameni), și a venit cu vreo trei lingurițe. Asta ca să compenseze pesemne cele două cuțite-fără-furculiță care i-au revenit… Morocănosului ????) … și da!... săracu om (ninjakul!) a făcut la plecăciuni și a grăit la scuze… când a schimbat cuțitul pe furculiță, că nouă celorlalți ne-a fost teamă să nu se retragă în intimitate și să-și facă seppuku!!!

Între timp, până am primit mâncarea și după aceea, am mai avut timp să aruncăm o privire prin restaurant. Nu eram pentru prima dată aici, așa ca am găsit aceleași decoruri de trattorie de familie italiană, cu tablouri sugestive pe pereți, care înfățișează fromaje frantzuști și reclame cu huile d’olive în amestec cu doi prunci extaziați într-un vas cu paste Barilla. Altfel, obiecte de tot felul de prin bucătărie, lipite chiar pe tavan, iar pe pereți niste lădițe de fructe în care stau drept ornamente uneori sticle, alte ori plante verzi.

În altă ordine de idei, localul în formă de L cu barul așezat în dreapta, pe latura mai lungă, este curat și colorat discret, mesele sunt pătrate, din lemn ca si scaunele dotate cu perinută pentru șezut, iar vibe-ul este unul bun. Mesenii păreau și ei mulțumiți de prestația personalului, muzica este în surdină, iar dacă te plictisesc cei cu care ești la masa, poți să mai urmărești pe la ecranele de TV atârnate pe pereți, emisiuni cu Jamie Oliver sau alți chefi care te fac să salivezi mai abundent, cred că o strategie de marketing, în caz că mâncarea nu ți se pare destul de apetisantă.

Restaurantul Sabatini, dacă nu ați știut sau n-ați avut ocazia să aflați, livrează mâncare prin multe zone din București (dacă le căutați pe saitul pe care vi l-am zis mai sus, le găsiți), cu mașinuțele alea roșii din dotare și cu o pleașcă mare lipită pe portieră, dar când te aproprii, îți dai seama că este poza unei pizza mult prea încărcată pentru gustul italienilor.

Prețurile la tot ce comanzi aici, sunt cam la nivelul altor localuri de acest fel (poti să vezi si pe sait, dar și prin pozele pe care le-am făcut meniului), iar pizza, credeți-mă pe cuvânt, este foarte bună!

La localul ăsta de pe colțul blocului din Basarabia 108, terasa este drăguță; erau ceva oameni fumători și amatori de stat la umbră de arzătoare, dar în sâmbătă aia nici nu era pe minus mercurul în termometre. În fiecare vară, decorurile de pe terasă sunt cam altele… ba cu umbreluțe de ploaie atârnate pe niște sârme în loc de plafon, ba cu ustensile de bucătărie… acum erau atârnate niște lampadare în speranța, probabil, că mai încălzesc vizual atmosfera.

La locul de gândeală din capătul localului nu am fost de data aceasta, deși aveam la ce să cuget cu cheile alea… dar vă asigur că am fost altă dată și era curat, civilizat și utilat cu tot ce trebuie, inclusiv cu prosoape de hârtie pentru șters pe mâini.

Într-un târziu, cam după vreo două ore, am plătit și noi cu bani gheață că așa a fost să iasă la vot, dar sigur că puteam să plătim și cu cardul, iar ninjakul nu se supăra!

După ce ne-am strâns efectele împrăștiate pe mesă și ne-am luat hainele de ieșeală pe noi, apucasem să ajung pe terasă, când îl aud pe Morocănos: - În frigider ați căutat? Eram aproape de vitrina frigorifică de la intrare, dar totuși îmi pică fisa: cheile! … căci despre ele era vorba…

*****

Credeți-mă, a doua zi și a treia zi, am căutat din nou cheile peste tot, chiar și în frigider dar și în mașina de spălat (cred că ajunsesem la un soi de disperare de căutare), am întors și cana și am dat ușor din buze după modelul băbesc: Scoate drace ce-ai furat că te duc la spânzurat!... Scoate drace ce-ai furat, că te duc la spânzurat!... dar le-a scos abia după o săptămână, la o benzinărie de pe centura Ploieștiului, uitate pe tejghea, după ce consortul făcuse plata cu cardul și ca să-l găsească, scosese din poșețica de bărbați, … CHEILE… !!!

După ce am făcut apel la memoria lui să refacă mintal filmul locurilor prin care se oprise în drumul de întoarcere dintr-o delegație, s-a gândit să-și încerce norocul sunând la benzinăria al cărui număr de telefon l-a găsit pe net.

Un băiat drăguț și cu simțul umorului, l-a asigurat că mănunchiul de chei îl aștepta în benzinărie, dar fără suta de euroi care rămăsese agățată la brelok;)

*****

Dragilor, dacă vreți o masă fără pretenții, cu mâncare gustoasă, personal amabil care să fie și prietenos, să vă servească cu respect și să fie atent la nevoile voastre, dar mai ales dacă vreți să vă simțiți bine, într-o atmosferă de familie italiană mai puțin gălăgioasă, atunci treceți pe la Sabatini.

Să auzim numai de bine!

Personal amabil și atent cu clienții, servire promptă

Wi-Fi cu parolă, furnizată de cei ce deservesc locul; de data aceea chiar nu l-am încercat

Răcitor pentru vinuri (tot un fel de frigider :)) dar doar pentru vinuri;))

Mâncarea gustoasă, plating de trattorie italiană, în funcție de felul pe care îl comanzi. Foarte curat și aranjamentele în culori calde, atmosfera bună.

În timpul săptămânii, de luni-până vineri, de la 12-15, servesc Meniul zilei, la un preț de 24 de lei si găsești un aperitiv + un fel principal +o băutură sau o combinație cu o supă, ceva!

Raportul preț/calitate unul bun.

Localul situat la parterul unui bloc, pe colț, nici prea mare - nici prea mic. În vremurile de nepandemie, pot să spun că este chiar înghesuit, mesele destul de multe și la un grad de ocupare mai mare, nu ai loc de trecere printre mese.

Un atu este terasa din prelungirea restaurantului, vara fiind foarte drăguță, dotată cu instalație de pulverizare a apei pentru zilele foarte călduroase.

Parcare nu există decât pe strada de la capătul blocului sau pe bulevardul Basarabia și în funcție de ora la care mergi, este posibil să cauți puțin ca să găsești loc de parcare.

---

VIZUALIZĂRI: 1455 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI