GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Revin cu plăcere
Îmi place localul. E o experiență bună atunci când vreau ceva diferit. Mi-am făcut un obicei să mănânc aici de câte ori trec prin Brașov.
Îmi place să încep cu o excelentă supă de linte, care nu m-a dezamăgit niciodată. Apoi clasica combinație: humus Amasi, tabulleh, lipie fierbinte. Plus o limonadă turcească.
Îmi place și humusul cu muguri de pin. Și Baba ganouj. Ai mei preferă fahita.
Iar ca desert, castha e de neuitat.
Îmi place să mănânc la terasă vara.
Și chiar dacă accidental, era să-mi rup un dinte vara trecută într-o piatră uitată în humus, am înțeles că a fost doar o întâmplare și am să mă reîntorc.
Am mâncat aici chiar înainte de carantină și sper să o fac iar imediat după.
Trimis de Pierre in 16.04.20 21:59:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Pierre); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
am alocat recomandarea rubricii restaurantului Amasi (asta pentru că nu era nicio referie în text la numele unității), sper că nu am greșit
@Pierre: Imi pare rau ca nu ai pus si poze, asa ca sa inghitim in sec, insa am inghitit in sec destul cand am citit.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: scuze, pun data viitoare, imediat după isterie. Sărbători pascale cu lumină!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 [Restaurant Roata Norocului] Roata Norocului - un reper al gastronomiei brașovene — scris în 05.11.24 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Berăria Poftă sau Foame] Berăria Poftă sau Foame - locul în care ne-am potolit foamea... sau pofta — scris în 23.10.24 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Ursul Carpatin] La Ursul Carpatin – nimic deosebit — scris în 09.09.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Apr.2024 [Taverna Pescarului] Taverna Pescarului — singurul restaurant cu specific pescăresc din Brașov — scris în 16.04.24 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Restaurant Karma Lounge [Unirea Shopping Center]] Karma din Brașov — scris în 26.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 [Restaurant Sergiana / Centru Vechi (Mureşenilor)] Experienta culinara de nerepetat — scris în 07.10.23 de lulutza2009@ din PREDEAL [BV] - nu recomandă
- Jul.2023 [Restaurant Sub Tâmpa] Puțin răsfăț ”Sub Tâmpa” — scris în 31.07.23 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ